Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 310 din 06 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Fantoma
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Noaptea căzuse ca o supărare din senin peste oraş fiindcă numai ce se învârtise pe ici colo, moş Gheorghe şi dintr-odată s-a făcut întunericul ca smoala. Nici nu a apucat bine să dea o raită prin perimetru că zarva şi circulaţia se subţiaseră de tot. Ăsta era momentul pe care bătrânul paznic îl numea în sinea lui „patru cincimi”. La atât aprecia el numărul apartamentelor în care se vedeau luminile arzând, situaţie care dura până în jurul orelor unsprezece, unsprezece şi un sfert, oră la care venea şi moş Ene închizând unul câte unul ochii blocurilor. 
  
Rămâneau apoi să îi ţină companie somnambulii până spre dimineaţă când se mai auzea pe ici pe colo câte un cântec firav de cocoş care îşi striga nedumerirea speriat de singurătate sau poate de propriul lui curaj, în timp ce bezna prindea să se topească în lumină în decurs de câteva minute, ca la comandă. 
  
Unii învăţau, alţii lucrau, unii, e drept mai rar, chefuiau şi cei din urmă, pensionarii care nu mai aveau somn. 
  
Ei erau cei care noapte de noapte îi petreceau veghea lui moş Gheorghe, până la ora şase când venea Alecu, paznicul din tura a-ntâia iar el era bucuros să mâzgălească într-o terfeloagă cu creionul bont că „în timpul serviciului de noapte nu s-a întâmplat nimic deosebit” şi prins de moleşeală pornea spre casă unde îmbuca ce găsea la îndemână şi îşi întindea oasele trudite pe un pat la fel de bătrân. 
  
Alţi paznici păstrau pe lângă ei câte un câine doi de pripas, aciuaţi nici ei nu ştiau de unde şi le trecea noaptea mai uşor. Latră când simt picior străin în şantier, latră când vine în control vreun echipaj să nu te prindă moţăind. Şi trăiesc din te miri ce. 
  
Ar trebui să îşi facă şi el rost de un căţelandru pe care să îl crească şi să împartă noaptea cu el, că i-ar veni mai uşor. 
  
Mai avea un an până la pensie, „la retraite” - retragerea. De fapt o ultimă manevră înaintea marei retrageri, adevărata şi definitiva ieşire din scenă. 
  
Îl vor mai vedea un timp la coadă la pâine şi lapte, la mezeluri ieftine sau în piaţă şi poate că nici nu vor avea timp să se obişnuiască văzându-l şi, se va retrage discret în uitare şi amintire. 
  
Şi vor rămâne ei, ceilalţi pensionari, alţii câţi vor rămâne să continue cursa, pierzând treptat din fruntaşii plutonului câte unul, câte doi, în timp ce alţi stagiari vor veni să completeze efectivul. 
  
Viaţa! 
  
O permanentă alergare. O cursă contra cronometru. O ştafaetă între generaţii. Şi trenul timpului care nu se opreşte niciodată. Care circulă după reguli necunoscute preluând din mers la îmbarcare nou născuţii şi descotorosindu-se la fel, din mers, de cei cărora le-a expirat mandatul şi dau în primire şi care de fapt sunt scoşi din inventar. 
  
Un certificat de naştere, anulat de unul de deces despărţite de câte o perpetuă frământare, de fapt o ardere individuală, ca parte a unei arderi mai mari, a unei arderi sau curgeri universale. 
  
Parcă şi-ar aprinde o ţigare, dar începuse să tuşească urât, şi să rupă şi mai urât. Până într-o zi când s-a speriat şi s-a hotărât să renunţe. N-a fost la doctor că i-ar fi interzis de mult să mai fumeze. Şi uite că au trecut de atunci aproape doi ani şi nu a murit din cauza asta.  
  
E ciudat. 
  
Multe lucruri inutile şi chiar dăunătoare pentru propria lui sănătate face omul în viaţă. A fumat timp de treizeci de ani dar nu ar putea să spună de ce a făcut-o. Conştient că nu trebuie. Dar a făcut-o. 
  
Noapte de toamnă târzie şi cu cerul plin de stele. 
  
Se aşează comod într-un scaun rezemat de peretele gheretei cu picioarele pe un chituc de lemn. 
  
Stelele. 
  
Da. Iluminarea şi supravegherea cosmică. De fapt, totul totul trebuie să semene cu un uriaş computer foarte bine pus la punct. 
  
Şi poveştile despre fantome şi reîncarnare? Bâjbâieli în labirint. Mai bine ne-am întreba dacă noi existăm cu adevărat. 
  
Începuse să moţăie şi moş Gheorghe se încăpăţâna să prindă lucid, momentul în care îşi pierde luciditatea aţipind şi, să călătorească odată cu sufletul până dincolo şi la trezire, să povestească ce a văzut. 
  
I se întâmplase de multe ori să se gândească intens la o călătorie astrală să zicem, până când se vedea pe sine zburând aievea şi fie că începea să viseze această călătorie, fie că tresărea şi, trezindu-se, îşi da seama că cineva sau ceva l-a întors din somn. Dintr-un somn în care începuse să viseze imaginea pe care şi-o fixase voit în memorie. 
  
De pildă acum, pierde senzaţia de inefabil şi ireal, de imponderabilitate şi înaintea ochilor îi rămâne o fantomă albă, strălucitor de albă, traversând sau mai zis plutind peste un decor cenuşiu. Numai că era vorba de o fantomă fără cap, altminteri o fantomă cu contururi reale, cât se poate de reale şi foarte aproape de el. 
  
Ce înseamnă visele! Unde totul sau aproape totul este posibil. 
  
Şi totuşi ceva părea să nu fie în regulă. 
  
Începutul visului se produsese undeva sus, într-un loc greu de definit, unde planurile realităţii se estomperază lăsând loc liber altor coordonate, pe când fantoma fără cap îi apăruse proiectată pe zidul secţiei a doua, de prefabricate. Dar reală. Reală să pui mâna pe ea nu alta! Înseamnă că primele frânturi ale zborului, le visase iar fantoma o văzuse tocmai când trecea dintr-o lumea în alta. 
  
Dar cât de reală poate să fie o fantomă fără cap şi ce să caute ea pe şantier în puterea nopţii? 
  
Se trezise de-a binelea şi totuşi nu făcu nici o mişcare. Indiferent dacă am visat-o sau am văzut-o, poate se reîntoarce. 
  
În jur, linişte deplină. 
  
Nu se mai petrecea nimic. Cât să fi trecut de atunci? 
  
Câteva minute sau poate o jumătate de oră? Când îţi propui cu tot dinadinsul să rămâi nemişcat, exact atunci simţi că trebuie să te scarpini prima dată într-un loc, apoi în altul, până când ţi se năruie tot planul. Sau îţi amorţeşte ba un picior, ba umărul, până ajungi să te dai de gol că nu dormi. 
  
Iat-o! Fantoma fără cap! Şi albă din umeri până în picioare. Traversează aleea spre atelierul de tâmplărie. 
  
Nu zboară, nu pluteşte ci... merge. 
  
Brrr! 
  
Şi dintr-odată un salt brusc. Dispare. 
  
Îi era frică? 
  
Greu de spus. De fapt nu are timp să se gândească la aşa ceva. Să dea un telefon? Unde? La poliţie? I-ar spune că e beat şi merită o amendă. Îi ştie el. 
  
Atunci? 
  
Din cauza salariilor mici, paznicii sunt oamni vârstnici. Ei nu poartă arme. Cu mâinile goale în faţa unei fantome... În faţa unei fantome albe şi fără cap. Smulge un laţ din gardul de flori. 
  
Aşa, să zic şi eu că am ceva în mână. Şi las' că mă dumiresc eu imediat dacă este vorba de o fantomă decapitată. Reportaj de groază. Nu se cuplează cu logica. Stupid. Aşa ceva nu există! 
  
Dacă nu e o fantomă adevărată, atunci nu are de ce să-mi fie frică. Înseamnă că stă liptă de colţul tâmplăriei şi vrea să o apuce spre grd în partea dinspre câmp. Merge în vârful picioarelor şi ascultă. Îşi aude propria respiraţie. 
  
După colţ e sigur cineva. 
  
Parcă mormăie. Înjurături. 
  
În viaţa mea nu am auzit vreo fantomă înjurând de mamă! 
  
Reface drumul în sens invers să îi cadă în faţă. Măcar dacă ar fi avut şi el o bâtă ca lumea. Fantoma cu mâinile goale şi el cu bâta! Luptă dreaptă. Greuceanu şi zmeul: „Vrei în săbii să ne tăiem sau în buzdugane să ne luptăm?” 
  
Moş Gheorghe, luptătorul! 
  
Uite-o! 
  
Lipită de perete, nemişcată. Exact aşa cum o văzuse: albă de tot. Dar are şi cap. Un cap negru cu ochii şi dinţii la fel de albi şi strălucitori. 
  
Acum ar trebui să vâjâi stinghia pe deasupra capului să îmi fac curaj şi să intimidez? 
  
Pe cine să intimidezi, măi, pe cine? 
  
Ar trebui să scot un strigăt de luptă ca indienii când porneasc la atac. Sau dacă aş şti: judo, karate, kendo, alte delicatesuri orientale. 
  
Moş Gheorghe, luptătorul! 
  
Ridică laţul. 
  
- Stai aşa! 
  
- Stau mânca-te-aş, dar să nu dai. 
  
S-a dezumflat. Izbucneşte în râs. 
  
Fantoma lui albă era un ţigan din cartier care venise la furat şi căzuse în groapa cu var, până la gât. Din cauza asta i se păruse lui de la distanţă că nu are cap. Noroc că nu a intrat cu totul. 
  
- Ţi-a trebuit var. 
  
- Var, boierule. 
  
- Acum te-ai umplut de var. 
  
- Om m-am făcut, nu alta. Nu vezi ce e pe mine? Am stricat bunătate de costum. 
  
- Vino încoace. 
  
- Vin boierule, dar să nu chemi poliţia că îmi rămân copilaşii pe drumuri. Dacă intru iar la pârnaie, că de-abia am scăpat, mă lasă şi nevasta. 
  
- Descalţă-te. 
  
- Aoleu, da ce să faci matale, bre cu gioiarsele astea, că te văz om subţire. 
  
- Descalţă-te că laşi urme. O iei înspre gard şi valea! 
  
- Să-ţi trăiască familia dacă nu mi-oi da drumul. 
  
S-a descălţat supus continuând să se vaite: 
  
- Aoleu, maică ce mă ustură, că am şi nişte bube mai jos. 
  
Înainte să sară gardul, l-a oprit din nou. 
  
- Să ştii că la noi în şantier sunt şi ţigani. Muncesc şi ei, mai bine, mai rău, cum pot. Dar nu am auzit niciodată să fure. Cum e cu furatul ăsta la voi, mă'? 
  
- Auu, vrei să ţi-o spun p-aia bună? 
  
- Sigur că vreau. 
  
- Cine zice că e ţigan şi nu fură, ne face neamul de râs. Aşa să ştii. Cine e ţigan adevărat, fură toată viaţa, face pârnaie cu duiumul, dar nu munceşte. Asta e. 
  
- Stai departe? 
  
- Două străzi. De ce? Brr ce mă usturăăă! 
  
- Dacă te întâlneşti pe drum cu vreun echipaj, le spui ce vrei, că te-ai costumat pentru carnaval, că vrei să te distrezi, mă rog, ce vrei, dar pe mine unul, nu m-ai văzut. 
  
- Am înţeles boierule. Să-ţi trăiască familia şi ce mai doreşti. 
  
A sărit şleampăt gardul cu dinţii clănţănind şi văitându-se. 
  
În urma lui, moş Gheorghe a luat târnul, lopata şi s-a apucat să şteargă urmele. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fantoma / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 310, Anul I, 06 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!