Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 359 din 25 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Există Moş Crăciun!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eu n-am să fac o poezie, am să scriu un fel de proză; e prea târziu să caut rime, e prea târziu să mai fac versuri; ale lumii înţelesuri sunt prea greu de prins în versuri. Eu sunt doar un expozeu, bun de pus în vreun muzeu ca să vadă lumea care, calcă inocenţa în picioare. E prea târziu să mai fac versuri, că-s atâtea ne-nţelesuri şi nonsensuri şi erate fel de fel. Adevărul sfânt al lumii îl cunoaşte numai El. El e fără de păcate, El şi-a dus crucea în spate, El a fost bătut, scuipat, înjurat şi alungat. El nu a cerut nimic, El a dat, la toţi a dat. El a fost nevinovat, dar omenirea-n schimb i-a dat un verdict de... condamnat! Doamne, cum poţi îndura, creaţia, de mâna ta, să se bucure de viaţă, când ei ţi-au ucis pe cruce unicul tău fiu? Zău, că-ţi vine să te duci, făcând semnul sfintei cruci! Asta e zidirea Ta?... Fă cu ea, dar, ce vei vrea!  
 
Şi n-am să fac o poezie, tot în proză eu voi scrie despre un copil sărman, ce l-am cunoscut mai an; nişte copii se jucau cu mingea, pe un maidan; ţipete şi veselie. Gooolll! strigau din când în când şi mă amuzăm că, uite!, mai marchează România, îmi fusese primul gând...  
 
Un copil stătea deoparte, mai retras, lângă un stâlp şi se tot uita la iarba ce creştea din pâlc în pâlc, pe maidanul cu pricina ce se-asemăna cu-n dâmb. M-am apropiat de el, cu un fel (parcă) de teamă, dar acum eu ştiu că nu: era doar acea sfială, care-ţi intră-n suflet rar, când te simţi că eşti aproape de un om ce are har.  
 
-Uite, zice, plânge iarba!  
 
Şi pe loc întreaga zarvă, a copiilor din joc, dispăruse că prin farmec, dispăruse chiar de tot. M-am uitat în jos la iarba afundată în pământ şi pe loc o cugetare m-a făcut să-mi zic în gând: “Mă doare şi când rupeţi floarea, când norii negri umbresc zărea, dar ce mă doare cel mai rău, e lacrima din ochiul tău.”  
 
M-am uitat în sus la el; ochii îi erau ca iarba, mari şi visători erau; dar ce chip? Plin de  
 
lumină, ochii parcă-i radiau şi în jur era lumină, dar o altfel de lumină; atunci nu ştiam nicicum, dar am înţeles acum: sigur că a fost, divină!  
 
M-am uitat în jos la ghete; rupte şi fără şireturi. Haina era ponosită, roasă şi tocită-n coate.  
 
-Vai, am zis, nu se poate, ai s-ajungi pe dezbrăcate şi-o să-ţi fie frig la spate...  
 
A zâmbit, şi-a lui zâmbire m-a-nmuiat atât de tare, încât m-am privit pe mine; mi-am văzut pantofii negri, lustruiţi cu cremă aleasă, haina ce-o plătii în rate, (că era din firmi străine), astea m-au făcut pe dată să mă simt aşa de rău..., eram gol pe dinafară şi în suflet era hău.  
 
L-am apucat de mână. “Ce mână caldă are!” (am fost prins eu de mirare).  
 
-Hai să facem o plimbare! Hai, şi spune-mi, vrei ceva? Poate vrei şi de mâncare sau o haină? Zi ceva!, că generos, cu drag ţi-oi da!  
 
El tăcea, tăcea într-una, dar vorbea, spunea ceva, fără să deschidă gura, parcă era vocea mea...  
 
-Unde stai, pe care stradă? În ce bloc tu locuieşti? Ai părinţi? Ce-ţi face mama? Tatăl tău unde lucrează? Eu îl întrebam mereu, el îmi răspundea c-o voce... avea timbrul cristalin şi mă tot uitam la dânsul... tare mai era blajin! (mă gândeam cu drag la mama ce-i dăduse acest chip; trebuie să fie mândră că are-aşa un fiu sublim; dar cât poate de frumoasă mama lui să fie, zău, acest gând nu îmi dă pace, astăzi parcă-mi pare rău.  
 
Îmi răspunse, tot aşa, fără să deschidă gura, că locuieşte-n bloc cu mine, chiar pe-acelaşi palier... “Şi la care apartament?”, am vrut să deschid eu gura, dar mi se blocase gura...  
 
“Doamne, stă-n casă cu mine!? Nu se poate, e-un mister, ce vrei ca să faci cu mine?  
 
Şi, apoi, ca din instinct, mâna i-am strâns-o mai tare; simţeam că şi el mă strânge.  
 
“Doamne, dorm sau treaz sunt oare?! Să nu-mi faci vreo bucurie, să cad astăzi din picioare, ziua în amiaza mare,! Ai, te rog, mai ai răbdare (fu a mea mare rugare). Vreau să aflu tot ce ştie. Cine e acest copil? Parcă-s eu, mă văd pe mine, lasă-mă să aflu tot, şi a mea copilărie, vreau să aflu tot ce ştie!”  
 
Şi îmi spuse, el, sărmanul, că s-a născut pe undeva, într-un loc pe care, eu, îl ştiam, chiar ştiam câte ceva. Se născuse într-o casă, cu mulţi fraţi, multe surori, dar, el fire mai retrasă, gânditor a fost de mic. Joaca nu-l preocupase, el a fost matur de mic; se gândea la nemurire, care-i sensul vieţii, al lumii... , căta el răspuns la toate, dar nu reuşea nimic, că era, încă, prea mic.  
 
... Că mânca bătaie multă de la tatăl lui de mic... Ei!, că mai făcea trăznăi, n-avea minte, era mic, dar zice că era prea multă, cum să dai într-un copil?! Cum să-l faci să meargă–n carje, pentru-n lucru de nimic? Să mai spui minciuni la şcoală, că nu poate ca să meargă, că a căzut dintr-un copac?! Cine poate să-nţeleagă, cine tată-şi poate zice, să dea-n propriul fiu de sânge...?! Durerea asta nu şi-o stinge, dar el a iertat de mult...  
 
“Moşul a venit la tine?”, am încercat eu să-l întreb, dar parcă îmi ghicise gândul.  
 
-N-a venit, nicicând, la mine. Mama mea aşa-mi spunea: “Ţine minte, măi copile, sunt mulţi mai săraci ca tine; n-o sa vină anul ăsta, doar la anul poate vine” ... Şi la anul tot la fel: erau alţii mai săraci, mai săraci cu mult ca mine. Şi eu mă uitam la dânşii cât erau de bucuroşi şi, deşi erau obraznici şi la carte puturoşi, Moşu' le-aducea, -n desagă, jucării şi ciocolată, biciclete şi patine, dar mereu la mine-acasă Moşul nu putea să vie, că eu locuiam mai sus, iar el nu putea să suie.  
 
O săgeată mă străpunse. “Asta nu-i copil, Iisuse! Cine mie îmi trimise mogâldeaţă de copil, să mă scoat-afar' din vise, acum în prag de sărbători? Asta e durerea lumii, exponat dintr-un muzeu.Uite, ce lumină are! Cine-i el, dar cine-s eu?  
 
L-am luat uşor în braţe şi cred că l-am strâns prea tare, că mii de lacrimi curgătoare mi-au căzut şuvoi pe faţă.  
 
-Strânge-mă, strânge mai tare!, asta, da, am auzit. “Doamne, ce m-ai fericit! Un copil să strâng în braţă?? Este tot ce mi-am dorit. Gându-acesta mă răsfaţă, lasă-mă să-l strâng în braţă! Uite cum s-a cuibărit, eu mă duc cu el acasă... “  
 
-Mergi cu mine? (el m-a strâns de gât mai tare). Să nu mă laşi fără suflare, că ne vom urca pe scări, liftul nu mai vrea să meargă, stă şi el de sărbatori...  
 
Ca să pot deschide uşa, l-am lăsat din braţe jos. Nu mai nimeream nici broasca, atât eram de bucuros. L-am luat din nou în braţe, ca să-l trec al casei prag; nu se dezlipea de mine şi vă spun că mi-era drag, mi-era tare, tare drag!  
 
Pe hol am o oglindă, mare, cât o zi de post. M-a izbit asemănarea cu copilul care... a fost!  
 
-Unde eşti? Unde-ai fugit? Cum te cheamă?  
 
M-am dus iute la fereastră. Am dat floarea la o parte şi m-am aplecat pe geam. El e! Îmi face semn cu mâna.  
 
-Eu sunt! Eu sunt tu! şi a plecat, parcă s-a evaporat.  
 
Mi s-a pus un nod în gât. Am rămas cu mâna-ntinsă şi priveam în gol pe geam...  
 
........................................................................................  
 
Mi-am revenit. Deschid calculatorul. Am un mesaj. Îl citesc.  
 
“Să nu-ţi pară rău, mai vin la anul! Să crezi în Moş Crăciun! De vei fi bun, mai vin la anul!”  
 
“ Îţi jur că voi fi bun!”  
 
Uite că-mi scrie!  
 
“Să ţii minte, copile: Moş Crăciun e în tine! Cât timp eşti bun, Moşul e cu tine!  
 
Nu pot să mai citesc, mi s-au împăienjenit ochii. Mi-e dor de tine, de tine, Moş Crăciun!  
 
Promit că am să fiu mai bun. De astăzi, la toată lumea o să spun:  
 
EXISTĂ MOŞ CRĂCIUN!  
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Există Moş Crăciun! / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 359, Anul I, 25 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!