Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Confluenţe Româneşti         Publicat în: Ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - O carte a aventurii, cutezanţei şi-a dorului de-acasă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Autorul articolului: Georgeta-Minodora Resteman  

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX
Un alt fel de „paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite
Editura „Anthem”, Arizona, SUA
octombrie 2011  

Surprinzându-ne plăcut, Octavian Curpaş ne oferă, în miez de toamnă, o carte scrisă într-o manieră diferită de cea cu care suntem obişnuiţi, o îmbinare reuşită între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc şi analiza profund-psihologică a unei palete largi de profile umane şi istoriile lor de viaţă. După cum reiese chiar din subtitlul ales cu grijă de către autor Un alt fel de „paşoptişti”români – în totalitate reali -, aparţinând primului val de refugiaţi politic din România postbelică, chiar ei sunt eroii lucrării de faţă şi, mai mult decât atât, unii trăiesc încă în Statele Unite.  

La prima vedere se prea poate să avem iluzia greşită a unei înşiruiri de relatări rebele aparţinând unui personaj inedit, acest nea Mitică plin de surprize, prototipul cutezătorului neinhibat de explorarea necunoscutului şi al autodidactului, avid de cunoaştere, încrezător în forţa sa fizică dar mai ales în tăria psihică de a depăşi obstacolele care îi barează vizibil drumul spre împlinire. În realitate însă, Octavian Curpaş, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regulă de azi, reuşeşte într-un mod original să realizeze o radiografie a emigraţiei româneşti la mijlocul secolului XX, supunând atenţiei cititorului o categorie interesantă de emigranţi, tributari cutezanţei şi spiritului de aventură, răbdării şi aşteptării, dorinţei şi neputinţei, euforiei şi negrei disperări în momentele de grea cumpănă, în aceeaşi măsură. Ei sunt cei care au avut curajul şi tăria psihică de a descinde din tărâmul ierbii verzi de-acasă pe meridianele lumii, căutându-şi frenetic calea şi luptând cu braţele, inima şi mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagorice. Eroii cărţii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitică, exemple reale de curaj şi abnegaţie în străduinţa lor de a accede într-un alt fel de spaţiu, în care principiul meritocratic nu ţine cont nici de origini, nici de clasă socială.  

Nea Mitică – vinovatul principal al dezvăluirilor întâmplărilor structurate de către Octavian Curpaş în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul căreia se rotesc poveştile adevărate ale unor români îndrăzneţi, inteligenţi, neînfricaţi, care, odată ajunşi în lumea nouă se zbat să-şi realizeze visele cu truda minţii şi a braţelor, şi chiar reuşesc. Pe scheletul unor însemnări făcute de nea Mitică pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie şi relatările sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viaţa, autorul, priceput în extragerea informaţiei de la interlocutor (să nu uităm, Octavian Curpaş deţine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistice) şi neîntrecut documentarist, ţese într-un mod original, frânturi din viaţa apropiaţilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originală adusă istoriei emigraţiei româneşti.  

Întâlnirea dintre autor şi viitorul său subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coadă şi adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerată leit-motivul vieţii exilatului care speră în steaua norocoasă. De aici începe şirul relatărilor ce stau la baza scrierii acestei cărţi. Oare norocul ce radiază prin toţi porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitică, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia să pătrundem astfel în tainele vieţii emigranţilor, poate, nu de puţine ori invidiaţi de către unii dintre noi? În opinia mea, este un câştig pentru toţi cei care vor citi pe nerăsuflate o carte scrisă cu trudă, responsabilitate şi dăruire, incubând o muncă asiduă de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelică) şi în aceeaşi măsură din sursa vie, directă – autorul folosindu-se abil de informaţii prelevate direct de la unii dintre eroii încă în viaţă (Tiberiu Cunia, Luciana Stănilă, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).  

Nea Mitică derulează pe ecranul sufletului foiletonul vieţii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de persoane cu care s-a intersectat de când a părăsit România. Aceşti adevăraţi artizani ai riscului şi amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului) sunt luptători ai revoluţiei pentru mai bine, într-o lume nouă, fie că aceasta este Franţa, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul şi ineditul respiră prin filele cărţii scrise cursiv, graţie talentului şi stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrăzneala de a scrie despre personaje reale, interesante şi foarte diverse. Interlocutorul său, nea Mitică, îi facilitează pătrunderea subtilă în istoriile de viaţă ale unui complex de profile umane, pe care le şlefuieşte în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevărate modele, ziditoare de cetăţi de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.  

Mai mult sau mai puţin cunoscuţi, erudiţi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitică sunt caractere oţelite de viaţa în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasă: oameni cu două patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Ţâra – un bistriţean cu studii la Sorbona, Costică Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isăcescu – simbolul aventurierului pribeag printre cloşari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic şi-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Brătianu sunt doar câţiva dintre cei despre care putem citi în paginile cărţii. Nu intenţionez pe toţi să vi-i dezvălui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astăzi trăieşte la Syracuse, New York şi pregăteşte pentru tipar cel mai complet Dicţionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Ştefănescu al cărui nume-l poartă un domeniu împădurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminentă a doctorului Traian Stoicoiu – românul al cărui bisturiu a adus vindecarea multor canadieni din Calgary şi unul dintre cunoscuţii lui Constantin Brâncuşi şi-al adevărului despre operele sale.  

După ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia mărturiseşte: Deşi mulţi dintre noi au plecat pentru libertate şi o viaţă mai bună, am fost şi mulţi care am plecat cu gândul de a reveni în ţară. Generaţia noastră nu a putut face altceva decât să ţină vie, în străinătate, în conştiinţa lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatură comunistă. Poate că, după ce voi termina dicţionarul, aş putea scrie o intro-recenzie, comentarii asupra personajelor şi a evenimentelor pomenite de Mitică. Nu că este important să dau şi o altă imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare plăcere (mie, dacă nu cititorilor!), să trăiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mult decât atât, să scriu o lucrare în care să se vadă interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiaţilor de atunci, a dorinţelor şi simţămintelor ce-i animau atunci, dorul de ţară, de familie şi visele ce le aveau, ce-i obsedau…  

Condeiul scriitorului nu lasă să treacă neobservate nici valorile naţionale rămase acasă, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stănilă, unul dintre deschizătorii de drumuri ai pepinierei de medici şi specialişti în ştiinţe medicale – Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca. Luciana Stănilă este o fiică a Sebeşului de Sus, din Mărginimea Sibiului, vecină şi prietenă a lui Dumitru Sinu, despre care vorbind şi astăzi, o numeşte Lucica. De fapt, toate povestirile adevărate ale lui nea Mitică sunt reflectarea evidentă a spiritului românesc rămas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în căutarea desăvârşirii.  

Nea Mitică! Însuşi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizează cititorul că are de-a face cu un personaj îndrăgit, care inspiră simplitate şi apropiere, ingeniozitate şi spontaneitate. El este exponentul descurcăreţului, iar numele, chiar i se potriveşte de minune! Nu trebuie să-nvăţ nici o meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de ţară, apropiaţii îi strecurau subtil ideea că i-ar prinde bine să stăpânească o meserie. Dar lui nu i-a păsat de spusa nimănui – meserie n-a învăţat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit şi a reuşit să-şi facă un rost, să aibă o familie minunată, să deţină propriul hotel, să deschidă sufletul şi punga atunci când este cazul şi, mai ales, nu a uitat niciodată că este român!  

Copil orfan de mamă de la trei ani, crescut în spiritul sănătos al omului simplu de către tatăl şi bunicii săi – oameni harnici şi cu frica lui Dumnezeu din Mărginimea Sibiului -, ajunge ca la vârsta maturităţii să ia o decizie capitală pentru viitorul său, apucând drumul străinătăţii: Iugoslavia, Italia, Franţa, Canada, Statele Unite! Iată drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Muncă şi risc, dezamăgire şi împlinire sub umbrarul norocului, toate-şi dau mâna, şi împreună îi aduc satisfacţia finală! Prieten cu toţi cei de la care a avut de învăţat – chiar dac-au fost români, evrei, ţigani sau alte naţii -, Mitică Sinu s-a descurcat şi despre toţi vorbeşte frumos.  

N-a avut posibilitatea să urmeze şcoli înalte, deşi, Doamne, cât i-a plăcut cartea! Dar a ştiut şi a vrut mereu să înveţe, să cunoască şi să se înconjoare de prieteni erudiţi, se trezea de 30 de ori pe noapte şi citea şapte ore pe zi, după cum mărturiseşte însăşi Nicole, canadianca de origine franceză ce-i este soaţă de-o jumătate de secol şi pe care o cataloghează ca fiind cea mai româncă dintre canadience, pentru că a dorit şi a reuşit să stăpânească, în numai şase luni, limba română. «Acasă» a lui nea Mitică este o oază de linişte rătăcită în forfota oraşului, o casă spaţioasă, fără pretenţii exuberante, dar cu mult gust şi foarte primitoare, caldă, din pereţii căreia parcă răzbate mirosul cernelii şi aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plină de cărţi valoroase, aparţinând literaturii române şi universale; citeşte beletristică, istorie, filosofie, despre vieţile scriitorilor şi marilor învăţaţi ai lumii. Dar nu-şi uita obârşia şi neamul.  

Descins în lumea nouă din Sebeşul de Sus, din Mărginime, nea Mitică rămâne cu amintirea satului în suflet. Îşi aduce aminte, până în cele mai mici amănunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri şi tradiţii de care-i este dor. Consătean cu Goga şi Cioran, aşa se consideră Mitică, pentru că şi cei doi coloşi ai culturii româneşti au aceleaşi rădăcini, puternic înfipte-n ţinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversaţiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitică recită cu patos versurile poeziei Casa noastră, devenite chiar formă de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ţi ştergi ochii cu cămaşa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranţă, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânărului său vecin, Octavian Curpaş, atunci când îşi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga: Şi parc-aud pocnet de bici / Şi glas stăruitor de slugă / Răsare mama-n colţul şurii,/ Aşază-ncet merindea-n glugă…/ Înduioşată, mă sărută / Pe părul meu bălan, pe gură: / «Zi Tatăl nostru seara, dragă, / Şi să te porţi la-nvăţătură»…  

Făcând referire la rostul vieţii, nea Mitică are un veritabil model de gândire filosofică, în însuşi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Şi aceasta se remarcă din dialogul avut cu autorul: Dar până la urmă, tot Eminescu e cel mai mare! Şi, printre altele, pentru faptul că a spus: «Poţi zidi o lume-ntreagă / Să dărâmi orice ai spune / Peste toate o lopată / De ţărână se depune», şi-apoi continuă, atenţionându-mă subtil: Niciodată să nu uiţi lopata lui Eminescu! Nea Mitică mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vieţii: La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii ăştia, ce părere au despre moarte şi dacă s-au gândit vreodată la realitatea morţii. Rămân surprins când constat că majoritatea dintre ei nici nu se gândesc că într-o zi vor muri; poţi să faci orice în viaţa aceasta pentru că până la urmă tot la lopata lui Eminescu ajungi! Adevărat şi foarte bine punctat!  

Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei cărţi-document, însă doresc să vă las să-i dezlegaţi misterele prin plăcerea lecturii… Octavian Curpaş a adunat mereu în jurul său, benevol, truditori pe tărâmul cuvântului cărora le-a promovat necondiţionat scrierile şi le-a încurajat latura creativă, susţinând propagarea permanentă a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Deşi ne-a obişnuit cu intervenţiile sale jurnalistice prin prestaţia-i neobosită în ziarele şi revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – şi a făcut-o bine -, iată că această carte îi întregeşte imaginea cu aceea de cărturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaşte tainele unei lumi în care el însuşi vieţuieşte: o lume a necunoscutului în care dacă pătrunzi eşti nevoit să te adaptezi, să-ţi modelezi viaţa şi să-i îmbrăţişezi principiile, dar fără să poţi vreodată să-ţi uiţi rădăcinile.  

Georgeta-Minodora Resteman
Cluj Napoca, octombrie 2011  

www.curentul.net  

Referinţă Bibliografică:
EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - O carte a aventurii, cutezanţei şi-a dorului de-acasă / Confluenţe Româneşti : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 314, Anul I, 10 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Confluenţe Româneşti : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Confluenţe Româneşti
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!