Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Eugen Dorcescu, Un cuvânt despre poezia lui Ioan Vasiu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

Eugen Dorcescu  

 

 

Un cuvânt despre poezia lui Ioan Vasiu  

 

 

Arhitema poeziei lui Ioan Vasiu (mă refer la volumele Bolnav de poezie, 2012 şi Târziu în cuvinte, pdf, în curs de tipărire) este poezia însăşi. Despre poezie, despre ideea de poezie, despre starea de poezie, mai exact, scrie poetul, el este, într-un anume fel, obligat să procedeze aşa, de vreme ce se declară năpădit, îmbibat (nu doar şi nu neapărat din unghi livresc) de poezie, de vreme ce se simte şi se ştie “bolnav de poezie”, cum aflăm din chiar titlul uneia dintre cărţi. Poezia, zeiţă deopotrivă binevoitoare şi vag-malefică, l-a rănit adânc şi definitiv, încât existenţa sa e un fel de tânjire, de “maleză”, este, până la un punct (doar până la un punct!), ceea ce în română se numeşte dor, în portugheză saudade, în gallegă moriña, în graiurile din Canare magua. Dar, în cazul de faţă, tăişul simţământului e blând, muşcătura lui atenuată, melancolia, nostalgia (ceea ce spaniolii numesc añoranza) se diluează, devin suportabile, mai mult: sunt dezirabile, sunt căutate, sunt stârnite şi degustate, cu subtile şi mereu reluate delicii. O maladie nevindecabilă, e adevărat, dar care îşi contemplă, cu voluptate, starea pe loc, temeinicia, trăinicia, ne-evoluţia. Zăcând (metaforic, desigur) în această “stază”, hrănindu-şi gândul, emoţia, imaginaţia cu această “miere-amară”, cum ni se spune în Târziu în cuvinte, 99, Ioan Vasiu vorbeşte numai şi numai despre minunata-i stăpână, despre Poezie adică, indiferent de unde porneşte, indiferent care este pretextul, punctul de plecare, prilejul, tema imediată, indiferent care sunt circumstanţele concrete ale cutărui sau cutărui poem: dragostea, satul natal, peisajul în toamnă, trecerea timpului etc. etc. Toate acestea rămân simple aparenţe, au rolul de a declanşa confesiunea, de a activa obsesia, sunt mici forme de relief, accidente, repere, mărunţi semnificanţi, într-un univers panliric: “undeva pe deal la Orăştie/ viaţa curge ca o poezie” (Târziu în cuvinte, 100).  

Ioan Vasiu scrie, aşadar, despre o realitate secundă, ca şi când ea ar fi realul prim, absolut, axial, ca şi când mediul natural, existenţa istorică, viaţa spirituală ar fi susţinute, animate, poate chiar generate de un principium estetic (poetic), ca şi când eul liric s-ar mişca, necontenit, într-o realitate gata-transfigurată, configurată artistic încă de la-nceputuri: “se-ntinde-n frunză pata de rugină/ drumul spre casă-l facem doar pe jos/ ne-nvăluie în blânda lui lumină/ septembrie ca un poem frumos…” (Bolnav de poezie, 52). Uneori se înfiripă şi mici edificii intertextuale, se angajează delicate dialoguri cu mari poeţi, precum în acest apel la Lucian Blaga: “atâta tăcere / încât/ pe bolta/ înstelată/ se aud/ îngerii/ furându-şi / unii altora/ câte un/ sărut” (Târziu în cuvinte, 98). (Cf. şi Dor de Eminescu, ibidem, 61). Nu vom găsi în aceste texte sensibile şi curate nici exuberanţă, nici dramă, nici avânturi, nici prăbuşiri. Ci numai o planare lină, sau o dulce legănare, pe ritmuri, rime şi enunţuri caracterizate de autenticitatea, de trăirea sinceră a unei convenţii asumate. Ioan Vasiu acceptă, dezinvolt, ca relaţia sa cu lumea să fie mediată de această ideologie sui-generis, nobilă în sine (e vorba de poezie, să nu uităm!), ceea ce conferă un tonus notabil multor versuri, multor strofe şi chiar multor poezii şi, concomitant, îl fereşte pe poet de ravagiile egoului (cum se întâmplă în cazul altor ideologii - cele caduce – , ştiut fiind că, prin natura sa, ideologia este o “idee transcendentă situaţional, care nu reuşeşte niciodată de facto să-şi realizeze conţinutul” – Karl Mannheim): “era târziu – sau poate prea devreme – / pierdusem turma undeva-n apus/ câinii flămânzi adulmecau poeme/ pe care eu le mai aveam de spus/ acelei veri ce nu voia să plece/ spre alte ţărmuri mute nicidecum/ chiar dacă vântul mânios şi rece/ ne amintea că toamna e pe drum/ mama-ncerca zadarnic să mă cheme/ muşcam cuvântul ce se dorea spus/ era târziu – sau poate prea devreme – / pierdusem turma undeva-n apus…” (Bolnav de poezie, 85). O atare artă poetică asigură şi o anume pace existenţială. Ba chiar o evidentă jubilaţie, paradoxală oarecum, dacă luăm stricto sensu mesajul din titlul volumului, dacă îi ignorăm şăgălnicia. În fond, de ce ar trebui ca lirismul să fie doar înnegurat, negator, pesimist? De ce n-ar fi loc şi pentru ceea ce se numeşte “la joie de vivre”? Iată o mărturisire, din multele citabile: “…atât de vesel sunt că port în mine/ un mânz ce galopează ne-ncetat” (Bolnav de poezie, 27). Pe Ioan Vasiu, poezia, Zâna şi Doamna sa, l-a făcut fericit, l-a făcut şi îl face să trăiască frumos – străjer post-romantic, la porţile maiestuoasei şi nepieritoarei cetăţi: “am în priviri două fântâni săpate/ în firea mea duminică-i mereu/ de-ar fi să port toţi norii albi în spate/ tot nu m-aş plânge cuiva că mi-e greu” (Bolnav de poezie, 93).  

 

 

1 martie 2014, Timişoara  

Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Un cuvânt despre poezia lui Ioan Vasiu / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1156, Anul IV, 01 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!