Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 437 din 12 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Andres Sánchez Robayna, Eugen Dorcescu între esenţă şi existenţă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Andres Sánchez Robayna  
 
Eugen Dorcescu, între esenţă şi existenţă*  
 
Ce ar fi de spus, mai întâi, în prezenţa unei cărţi atât de neobişnuite precum aceea pe care cititorul o are acum în mână**, este că nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de ceea ce titlul – atât de atrăgător în simplitatea lui – ar părea să indice într-o primă instanţă. Poemas del viejo – Poemele bătrânului trimite, într-adevăr, de îndată, şi aparent, la versuri ce se scriu în răstimpul din urmă al unei vieţi, şi care pot dezvolta teme îndeajuns de eterogene. Versuri de acest tip – vreau să spun, stihuri ce corespund acestei ultime perioade a vieţii, şi cu o tematică variată – au scris Lope de Vega şi John Donne, Goethe şi Victor Hugo, Giuseppe Ungaretti şi Jorge Guillen. Etapa finală a lui Lope, de exemplu, s-a dorit a fi numită “ciclul de senectute”, chiar dacă în acesta nu totul a vădit atitudini ascetice şi meditatio mortis: au existat de asemenea spaţiu şi timp pentru joc, râs, parodie. Dacă ne gândim, dimpotrivă, la Ungaretti şi la cartea sa din 1960 Il taccuino del vecchio, ceea ce observăm este reunirea obsesiilor pe care deja le cunoşteam din cărţile anterioare ale poetului italian, plasate acum sub “muşcătura” (l'addentare) a timpului şi sub ravagiile sale. “Eu cred – scria Ungaretti – că în poezia bătrâneţii nu există prospeţimea, iluzia tinereţii; cred, însă, că există o asemenea însumare a experienţei, încât se ajunge – şi nu se ajunge întotdeauna – la găsirea cuvântului potrivit, se atinge poezia cea mai înaltă”. Dar temele din taccuino, s-o recunoaştem, continuau să fie diverse: singurătatea, durerea, inima ce încă iubeşte.  
 
În Poemas del Viejo – Poemele bătrânului de Eugen Dorcescu suntem în faţa unei realităţi ori a unei lumi foarte diferite. Chiar de la piesa iniţială, ceea ce se abordează şi se explorează în ele este experienţa însăşi a bătrâneţii, această dramatică realitate a unei fiinţe care, de fapt, nu trăieşte, ci îşi supravieţuieşte sieşi, aşa cum ni se spune la un moment dat. Desigur, apar, în paralel, alte teme (de la corporalitate până la “negura” lui Thánatos), dar ele gravitează, toate, în jurul semnificaţiei bătrâneţii, o bătrâneţe ce ajunge la capătul “aventurii de neînţeles a existenţei”. De aici dramatismul susţinut al acestor versuri, profunzimea lor, care este, în acelaşi timp, angoasă şi voinţă de cunoaştere. Despre bătrân se vorbeşte întotdeauna la persoana a treia (“Bătrânul cunoaşte exact ... ”, “bătrânul a observat ... ”, “bătrânul se încăpăţânează ... ”), ca şi cum această distanţă ar permite vocii lirice să obiectiveze realitatea despre care grăieşte, lumea acestei fiinţe “tragice şi nenorocite”, înscrisă între văzduh şi cenuşă. Există, însă, de asemenea, frumuseţe, o “frumuseţe sfâşietoare”, a fiinţei conştiente de finitudinea ei şi de solidaritatea şi armonia cosmosului. Existenţa îşi aşteaptă sfârşitul, şi se predă lui, pentru a avea loc fluxul etern al cosmosului, pentru ca fiinţa să poată urca “treptele veşnic tinere ale eternităţii”.  
 
Când, în primăvara lui 2009, am citit pentru prima oară – şi printr-un fericit hazard – poezia românului Eugen Dorcescu (Timişoara, 1942), am experimentat senzaţia de netăgăduit că mă aflu în faţa unui autor în care converg unele direcţii esenţiale ale liricii moderne. O adâncă scrutare a sensului transcendenţei – uneori inseparabil unit cu lecţiile misticii occidentale – îşi dă mâna, în această poezie, cu o viguroasă căutare metafizică (“metafizică, nu filozofică”, insista Juan Ramón Jimenez), al cărei centru sau axă este fiinţa în faţa eternităţii. Marea tradiţie a poeziei române, de la Mihai Eminescu până la Tudor Arghezi – o tradiţie pe care în Spania, sau în limba spaniolă, o cunoaştem, din nefericire, cu totul insuficient – , se vede asumată în fiecare vers al lui Dorcescu, sublimată în fiecare din cuvintele sale, şi se leagă cu unele dintre marile procupări care, de la Mallarme până la Luzi sau Bonnefoy, determină limbajul şi lumea celei mai vii poezii europene a modernităţii.  
 
Nu va fi inutil să se atragă atenţia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale şi culturale ale ţării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, şi doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creaţia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernităţii poetice, şi într-o manieră foarte specială ceea ce Mario Luzi a numit “dialectica dintre existenţă şi esenţă”, adică necesarul inter-schimb dintre experienţa vitală însăşi şi fondul ontologic în care această existenţă se înscrie. De echilibrul, de solidaritatea dintre aceste două planuri, depinde cuvântul poetic; o dialectică, într-adevăr, “fără de care – adaugă Luzi – poezia, cel puţin în accepţiunea noastră, nu s-ar produce”.  
 
Cititorul nu doar asistă, în Poemas del viejo – Poemele bătrânului, la această dialectică, ci se cufundă în ea, o simte agitându-se în conştiinţă, între senechismul*** (aici uneori foarte strict), pe care orice meditaţie asupra finitudinii îl implică, în mod necesar, în tradiţia noastră, şi un acut sentiment al dramei, nu mai puţin caracteristic unei părţi foarte semnificative a acestei tradiţii, şi nu doar în admirabila sa fază barocă. Eugen Dorcescu ne pune în faţa acestei drame, cu cuvinte în acelaşi timp nude şi neliniştitoare, cuvinte ce nu renunţă – nu pot renunţa cu nici un chip – la sentimentul misterului, ca şi cum acesta ar fi cel mai definitoriu simţământ omenesc, posesiunea noastră sensibilă cea mai vie.  
 
Poemas del viejo – Poemele bătrânului, cuvinte consacrate, da, “eliberării, durerii, luminii”, după cum se citeşte în unul dintre texte. Dar, de asemenea, şi înainte de orice, consacrate misterului, acestui spaţiu (şi acestui timp) dintre existenţă şi esenţă care ne întemeiază, şi despre care cuvântul poetic este chemat să fie, mereu, o frumoasă, iradiantă, de nesubstituit mărturie.  
 
Tegueste, Tenerife, 15 de noviembre de 2011  
 
_______  
 
* Text tradus din limba spaniolă.  
 
** Eugen Dorcescu, Poemas del viejo – Poemele bătrânului, Ediciones Igitur, Montblanc (Tarragona), Spania, 2012.  
 
*** Senechism (sp. Senequismo) – Doctrina etică a filozofului Seneca, ce promovează stoicismul şi temperanţa.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Andres Sánchez Robayna, Eugen Dorcescu între esenţă şi existenţă / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 437, Anul II, 12 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!