Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Mozaic > Mobil |   


Autor: Stelian Platon         Publicat în: Ediţia nr. 199 din 18 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Eu şi Adrian Păunescu

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eu si Adrian Păunescu -23 decembrie 1989
de Stelian Platon



Se trăgea când şi când, din diverse locuri. Acum era un moment de acalmie. Oamenii se ridicau de pe locurile unde se aruncaseră la pământ. Parcă ieşea soarele după o ploaie puternică. Eu mă aflam lângă intrarea in hotel „Intercontinental”. Începuseră să treacă şi maşini (camioane) cu zgomotoşi care mergeau la televiziune pe Dorobanţi să o apere. Râsul curului. De cine??? Şi idioţii (eroii) mergeau lălăind acolo. Deodată în stânga mea pe bordura înaltă a trotuarului din faţa hotelului apare Adrian Păunescu. Am rămas fix, privind atent la faţa lui, cam îngrijorată. Ceva impresionant. Parcă îi văd nişte coji ca de mătreaţă la rădăcina părului deasupra sprâncenelor. In acelaşi timp opreşte în dreptul meu un camion plin cu zurbagii, gata hotărâţi să devină eroi. Începuseră să strige: uite-l pe Păunescu, mamăăă, bă e Păunescu… Hai la el, hai jos, hai să-l luăm cu noi. Eu am avut timp sa-l intreb: maestre mergeţi cu noi? La care el mi-a raspuns: „ - Îmi pare rău dar nu am cum, am altceva important de făcut acum si merg acolo”. S-au apropiat scursurile si au inceput să strige: Păunescu e cu noi… el a raspuns blând : nu pot mă băieţi. Atunci a fost mult până a zis unul: ce sa meargă bă ăsta. El e cu Ceauşescu, nu el il cânta? Părerile s-au schimbat fulgerator, la fel ca la haita de maidanezi, când la inceput latră unul si la năpustit vin toţi. Eu care am recunoscut între ei băieţi de boulevard, zmardoiaşi de meserie, iar pe mulţi i-am recunoscut ca fuseseră la mine la sală ca sa înveţe să se bată în diferite stiluri (eu fiind antrenor şi eram şi cunoscut prin oraş ca om cu pumnul zdravăn), am intrat între ei si i-am oprit cât de cât, fiindcă au inceput unii să zică: luati-l domn antrenor cu noi, şi mă strigau pe nume. În fine în învălmăşeala amestecată cu ura, dar şi cu puţină reţinere faţă de mine, l-am luat repede de braţ ca pe un vechi prieten si am pornit cu el spre ambasada Americană, care e chiar in spatele „Intercontinental ”-ului. Mă gândeam că dacă vin şi alţii şi nu mă cunosc sau sunt rivali de ai mei, nu mai pot face nimic, decât să mă bat cu maidanezii. Am spus repede soldatului de la poartă care e pericolul si la lăsat să intre. Eu m-am întors la maidanezii mei si am mers cu ei- SA APĂRĂM- televiziunea.
Cam aşa s-au petrecut acele clipe. Foarte tarziu i-am dat telefon, avea altă nuanţă în ton, ca omul care singur face totul, dar a fost receptiv în sensul că mai vorbeam la telefon m-a ajutat sa lucrez la tipografia „Flacăra”, unde doream să fiu cât mai aproape de el si de lumea poeziei lui ,şi îmi aprecia poeziile, spunând că aşteaptă acea poezie care să fie un geniu, şi apoi are să-mi spună el mai multe. Sunt împăcat că am putut face şi altceva pentru el, deşi nu aş fi vrut asta: la o oră după ce „a stins luminile în lume” (îi aparţine acest vers), am facut o poezie dedicată lui, care a zburat rapid catre presa de aici din New York. Pe prima pagină, poezia mea „Lângă Poeţi” a apărut alături de fotografia lui, în ziarul New York Magazin, iar la ambasada română din New York, când s-a desfasurat o comemorare a sa, deschiderea s-a facut cu citirea poeziei mele. Celebrul critic şi istoric literar care l-a avut ca tânar poet pe Adrian Păunescu, venerabilul M.N.Rusu, care locuieste de mai multi ani la New York, la una din serile cenaclului „M. Eminescu” al poetului Theodor Damian, mi-a zis:„ desparte-te odată de maestrul tău de suflet, Păunescu si fă-ţi un stil al tău. Parcă il citesc pe el când am o poezie a ta în faţă”. Probabil ceva din el s-a aşezat în lirica mea. Nu pot spune nimic. Faptul că mă domină măreţia şi temperamentul păunescian, este un adevar incontestabil.
Creştineste este, să nu uităm că a fost un suflet de veritabil român şi că după al doilea război încoace este singurul care a dat un nou sens liricii româneşti, şi este singurul care era citit în clandestinitate în epoca dictaturii şi care aducea o undâ de curaj, refulare şi speranţă românului cu botniţa intrată-n oase. Cei ce nu înţeleg in mare proportie modul de a fi al unei societăţi, sunt totdeauna cei mulţi. Şi de data asta tot cei mulţi nu au înţeles că pentru a putea exista şi a avea vocea sa un ecou care să fie auzit de ţară, trebuia să poată cuceri poziţiile pe care le-a cucerit în acea epocă marele bard, ca de acolo să se facă auzit. Fără acele poziţii strategice poetul nu ar fi putut să se adreseze poporului încurajându-l şi făcându-l să nu se simtă singur într-o existenţă de totală obedienţă şi frustrare. De-acolo, El poetul nepereche al zilelor noastre a constituit lumina întreţinută într-o epocă în care nu se întrevedea că mai există cineva care vede umilinţa în care supravieţuiam. Dar parcă nu am fi destul de români dacă nu ne vedem valorile profanate fără cruţare de bipezi care se cred chiar oameni. Prea multe motive de mândrie nu avem, iar atunci când le avem, ne pricepem la insulte si împroşcări veninoase. Ne rămane însă, împotriva voinţei multora, o singură mândrie de necontestat:
  • aceea de a fi fost contemporani cu acest astru care va face in literatura română o minunată pereche EMINESCU – PĂUNESCU.




Lîngă poeţi

de Stelian Platon





MOTTO:
Cu sufletul răvăşit de durere
Inegalabilului şi Nemuritorului
nostru poet naţional ADRIAN PĂUNESCU.

Azi-noapte te-am visat dezamăgit,
Şi lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în beznă un cîine adormit,
Se pregăteau de nuntă ursitoare rele.

Acum te desfrunzeşti în plină toamnă,
Nu ştie nimeni cînd te vei trezi.
Te aşezi cu cei plecaţi deodată,
Şi vei dormi de-acum în fiecare zi.

Ruga ta s-a înălţat pe jumătate,
În rămuriş îngheaţă vîntul blînd,
Pămîntul străveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ţi cuvînt:

Eu vin din viaţă să vă întreb de morţi
Şi de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toţi
Şi promisiuni rămase în sicrie.

Să-mi spuneţi dacă o gară aveţi,
Unde cobor uscat şi trist din viaţă;
La noi se cere taxă cînd aştepţi
Şi fiecare zi să plîngi te-nvaţă.

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat mă vor dezice toţi,
Dar eu voi fi mai împăcat în moarte,
Lîngă poeţi în satul meu de morţi.


05 Noiembrie 2010

 




Eu si Adrian Păunescu -23 decembrie 1989
de Stelian Platon



Se trăgea când şi când, din diverse locuri. Acum era un moment de acalmie. Oamenii se ridicau de pe locurile unde se aruncaseră la pământ. Parcă ieşea soarele după o ploaie puternică. Eu mă aflam lângă intrarea in hotel „Intercontinental”. Începuseră să treacă şi maşini (camioane) cu zgomotoşi care mergeau la televiziune pe Dorobanţi să o apere. Râsul curului. De cine??? Şi idioţii (eroii) mergeau lălăind acolo. Deodată în stânga mea pe bordura înaltă a trotuarului din faţa hotelului apare Adrian Păunescu. Am rămas fix, privind atent la faţa lui, cam îngrijorată. Ceva impresionant. Parcă îi văd nişte coji ca de mătreaţă la rădăcina părului deasupra sprâncenelor. In acelaşi timp opreşte în dreptul meu un camion plin cu zurbagii, gata hotărâţi să devină eroi. Începuseră să strige: uite-l pe Păunescu, mamăăă, bă e Păunescu… Hai la el, hai jos, hai să-l luăm cu noi. Eu am avut timp sa-l intreb: maestre mergeţi cu noi? La care el mi-a raspuns: „ - Îmi pare rău dar nu am cum, am altceva important de făcut acum si merg acolo”. S-au apropiat scursurile si au inceput să strige: Păunescu e cu noi… el a raspuns blând : nu pot mă băieţi. Atunci a fost mult până a zis unul: ce sa meargă bă ăsta. El e cu Ceauşescu, nu el il cânta? Părerile s-au schimbat fulgerator, la fel ca la haita de maidanezi, când la inceput latră unul si la năpustit vin toţi. Eu care am recunoscut între ei băieţi de boulevard, zmardoiaşi de meserie, iar pe mulţi i-am recunoscut ca fuseseră la mine la sală ca sa înveţe să se bată în diferite stiluri (eu fiind antrenor şi eram şi cunoscut prin oraş ca om cu pumnul zdravăn), am intrat între ei si i-am oprit cât de cât, fiindcă au inceput unii să zică: luati-l domn antrenor cu noi, şi mă strigau pe nume. În fine în învălmăşeala amestecată cu ura, dar şi cu puţină reţinere faţă de mine, l-am luat repede de braţ ca pe un vechi prieten si am pornit cu el spre ambasada Americană, care e chiar in spatele „Intercontinental ”-ului. Mă gândeam că dacă vin şi alţii şi nu mă cunosc sau sunt rivali de ai mei, nu mai pot face nimic, decât să mă bat cu maidanezii. Am spus repede soldatului de la poartă care e pericolul si la lăsat să intre. Eu m-am întors la maidanezii mei si am mers cu ei- SA APĂRĂM- televiziunea.
Cam aşa s-au petrecut acele clipe. Foarte tarziu i-am dat telefon, avea altă nuanţă în ton, ca omul care singur face totul, dar a fost receptiv în sensul că mai vorbeam la telefon m-a ajutat sa lucrez la tipografia „Flacăra”, unde doream să fiu cât mai aproape de el si de lumea poeziei lui ,şi îmi aprecia poeziile, spunând că aşteaptă acea poezie care să fie un geniu, şi apoi are să-mi spună el mai multe. Sunt împăcat că am putut face şi altceva pentru el, deşi nu aş fi vrut asta: la o oră după ce „a stins luminile în lume” (îi aparţine acest vers), am facut o poezie dedicată lui, care a zburat rapid catre presa de aici din New York. Pe prima pagină, poezia mea „Lângă Poeţi” a apărut alături de fotografia lui, în ziarul New York Magazin, iar la ambasada română din New York, când s-a desfasurat o comemorare a sa, deschiderea s-a facut cu citirea poeziei mele. Celebrul critic şi istoric literar care l-a avut ca tânar poet pe Adrian Păunescu, venerabilul M.N.Rusu, care locuieste de mai multi ani la New York, la una din serile cenaclului „M. Eminescu” al poetului Theodor Damian, mi-a zis:„ desparte-te odată de maestrul tău de suflet, Păunescu si fă-ţi un stil al tău. Parcă il citesc pe el când am o poezie a ta în faţă”. Probabil ceva din el s-a aşezat în lirica mea. Nu pot spune nimic. Faptul că mă domină măreţia şi temperamentul păunescian, este un adevar incontestabil.
Creştineste este, să nu uităm că a fost un suflet de veritabil român şi că după al doilea război încoace este singurul care a dat un nou sens liricii româneşti, şi este singurul care era citit în clandestinitate în epoca dictaturii şi care aducea o undâ de curaj, refulare şi speranţă românului cu botniţa intrată-n oase. Cei ce nu înţeleg in mare proportie modul de a fi al unei societăţi, sunt totdeauna cei mulţi. Şi de data asta tot cei mulţi nu au înţeles că pentru a putea exista şi a avea vocea sa un ecou care să fie auzit de ţară, trebuia să poată cuceri poziţiile pe care le-a cucerit în acea epocă marele bard, ca de acolo să se facă auzit. Fără acele poziţii strategice poetul nu ar fi putut să se adreseze poporului încurajându-l şi făcându-l să nu se simtă singur într-o existenţă de totală obedienţă şi frustrare. De-acolo, El poetul nepereche al zilelor noastre a constituit lumina întreţinută într-o epocă în care nu se întrevedea că mai există cineva care vede umilinţa în care supravieţuiam. Dar parcă nu am fi destul de români dacă nu ne vedem valorile profanate fără cruţare de bipezi care se cred chiar oameni. Prea multe motive de mândrie nu avem, iar atunci când le avem, ne pricepem la insulte si împroşcări veninoase. Ne rămane însă, împotriva voinţei multora, o singură mândrie de necontestat:

  • aceea de a fi fost contemporani cu acest astru care va face in literatura română o minunată pereche EMINESCU – PĂUNESCU.




Lîngă poeţi

de Stelian Platon





MOTTO:
Cu sufletul răvăşit de durere
Inegalabilului şi Nemuritorului
nostru poet naţional ADRIAN PĂUNESCU.

Azi-noapte te-am visat dezamăgit,
Şi lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în beznă un cîine adormit,
Se pregăteau de nuntă ursitoare rele.

Acum te desfrunzeşti în plină toamnă,
Nu ştie nimeni cînd te vei trezi.
Te aşezi cu cei plecaţi deodată,
Şi vei dormi de-acum în fiecare zi.

Ruga ta s-a înălţat pe jumătate,
În rămuriş îngheaţă vîntul blînd,
Pămîntul străveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ţi cuvînt:

Eu vin din viaţă să vă întreb de morţi
Şi de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toţi
Şi promisiuni rămase în sicrie.

Să-mi spuneţi dacă o gară aveţi,
Unde cobor uscat şi trist din viaţă;
La noi se cere taxă cînd aştepţi
Şi fiecare zi să plîngi te-nvaţă.

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat mă vor dezice toţi,
Dar eu voi fi mai împăcat în moarte,
Lîngă poeţi în satul meu de morţi.

05 Noiembrie 2010

 




 

Referinţă Bibliografică:
Eu şi Adrian Păunescu / Stelian Platon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 199, Anul I, 18 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Platon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Platon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!