Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Etajul IX, Oradea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trebuie să fie mai bine de doi ani de când conversez, cu mare plăcere, cu un jurnalist sportiv din Oradea. Deşi e mai tânar decât mine cu vreo 10 ani, în fiecare dimineaţă şi seară îmi trimite câte un mesaj, pe telefon, chiar dacă, uneori, nici nu apucăm să ne zicem altceva, peste zi. Toate textele lui sunt pline de voie bună, de încredere în ziua ce abia se sfârşeşte sau în cea care va urma. 
  
Niciodată n-am înţeles de unde-şi are forţa pozitivismul său şi nici ataşamentul faţă de persoana mea (din alt oraş, cu aşa o diferenţă de vârstă, experienţă de viaţă, preocupări...şi-aş continua cu încă două liste motivele crescândei mele nedumeriri). 
  
Acum un an, fiind venit cu o echipă din Bihor la o competiţie, la noi, la Poli, în Timişoara, am decis să ne găsim “la o cafea”. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr, dincolo de farmecul mesajelor, o persoană plină de umor, un umor plăcut, deloc forţat...natural, şi cu o mare doză de respect, aş putea spune, în tot ce face. Da, un umor jovial, niciodată incisiv ori denigrator. Mă uitam, încercând să nu zâmbesc prea tare, la figura lui, cu freză „buzdugan” (altădată „creastă”), la ochii mici, de un albastru cenuşiu, ce te fixează până în adâncul inimii, la mâinile acelea fine şi delicate...la picioarele lungi şi subţiri, cu tălpi de balerină...la întreaga-i înfăţişare de înotător...ori voleibalist (după părerea mea de nespecialist).  
  
E impropriu spus „la o cafea” pentru o persoană care a optat definitiv pentru o alimentaţie sănătoasă, bio (şi n-ar pune gura pe cafea!). „La un ceai” (pentru el). Ceea ce admir, însă, la L. e faptul că, deşi a încercat să mă convingă să am grijă de...ce mănânc...nici nu mi-a stricat plăcerea de a servi masa împreună la Restaurantul Chinezesc (preferatul meu), nici nu a comentat dacă am venit însoţită de vreo prietenă (eu, cu gândul de a-l însura...că e cam vremea!). 
  
De povestit, aşa, mai mult...povestim destul de rar. Am aflat doar că mama lui e recăsătorită şi mai are un frate.  
  
Pentru că sunt “maica văicărelilor “, mi-a dat şi el sfaturi bune, ori mi-a spus vorbe de mângâiere (când boceam prea tare, cu procesele mele interminabile). 
  
Acum, când am venit de la mare, cu enterocolită, mi-a trimis, mai ceva decât doctoriţa mea, indicaţii de dietă.  
  
Ieri, când am ieşit, pe la 15, de la Bac-ul de toamnă, după două zile de corectat...no comment!...mi-a zis simplu: „Lasă tot şi hai la mine, la Oradea, până mâine dimineaţă! Ai un accelerat la 16. La 19 eşti aici. Te aştept la gară!” 
  
Wow! Am rămas mută. Mii de întrebări nebune au năvălit: „De ce? Ce o să facem/ce program avem? Unde o să dorm?” etc. Banii mei...ca la sfârşit de concediu... 
  
M-am buzunărit. De dus-întors aveam, dar niciun tramvai în plus. 
  
“Ok! Vin!” i-am scris ... şi am intrat sub duş, cu viteza luminii. Aproape udă m-am îmbrăcat, am chemat un taxi şi-am plecat! Am prins trenul tocmai când îi anunţau plecarea. 
  
Până la Arad, abia mi-am uscat părul şi mi-am restabilit ritmul cardiac. 
  
“Ţi-ai luat medicamentele pentru dimineaţă, la tine?” citesc în mesajul venit pe melodia lui Liszt. 
  
Deschid geanta, să controlez. “Da!” îi răspund. 
  
“Mai ţii regimul pentru enterocolită?” 
  
“Da, încă o săptămână.” 
  
„Te iube!” 
  
Mii de artificii mi-au explodat în lumina orbitoare a soarelui de Salonta. Câte adolescente se înghesuiau în pieptul meu? M-am ridicat şi am plecat spre WC, fără vreo nevoie primară. Am închis rapid. M-am închis! Mâinile îmi tremurau de emoţii. M-am privit în oglindă: albul ochilor îmi era roz-vişiniu. Faţa alb-verde! 
  
“Să mai iau o pastilă de tensiune! Pff! Sunt ridicolă!” 
  
Îmi venea să plâng...habar n-am de ce. Eram fericită? De ce mi-era frică? Aşa arată o clipă de fericire la 43 de ani? Am uitat cum e să te bucuri? 
  
“Hello, doamna! Şi alţii face pipi pe ei! Nu eşti numa' dumneata în trenu' ăsta!” se răstea la uşa toaletei o ţigancă frumoasă şi grăsuţă, cu un copil blond, cârlionţat, care ameninţa să facă pe el. „Ţă-e rău?” 
  
“Puţin!” 
  
“Lasă că-ţi descânt după ce face ăsta mic!” 
  
Am fugit în capătul celălalt al vagonului, unde aerul condiţionat, prea tare, îi gonise pe călătorii sensibili. Era bine. De mă deportau acum în Alaska...se topeau gheţarii! 
  
“Apă plată?” 
  
“Apă plată.” continua să mă consulte L. 
  
Când trenul a intrat în gara Oradea, nu-mi mai păsa de motivele Anei Karenina... 
  
...dar trenul a oprit exact în locul în care era L....fără freza ţepi, fără freza buzdugan. Paloarea lui m-a făcut să zâmbesc. Pentru prima dată îl simţeam stângaci. 
  
“Bine-ai venit!” îmi zise, încercând o strângere de braţ...dar îşi retrase mâna, simţindu-se vulnerabil. 
  
“Suntem adulţi, ce naiba! Ne purtăm ca doi puştani ... neexperimentaţi!” îmi ziceam. 
  
...da, asta eram! Doi oameni care au uitat cum e...să fie ceva frumos. 
  
“Mergem cu taxiul sau vrei cu tramvaiul ... ca să vezi şi o parte din oraş?” (mi-am amintit că nu era o lună de când făcuse maşina...zob! Am văzut accidentul la ştiri!) 
  
“Cu tramvaiul!” 
  
Nimeriserăm un loc lângă compostor (ales de mine!) şi, în scurt timp, cred că făcu, pentru ceilalţi călători din tramvai, peste 20 de bilete. Era roşu, transpirat, abia răsufla...Voia să-mi explice despre clădirile pe lângă care treceam, dar mereu era întrerupt: „Şi mie, amândouă!”, „Mie, numai unu!” 
  
La prima staţie l-am prins de mână şi-am coborât. Eram istoviţi...de propriile emoţii şi gânduri, de căldură şi înghesuială. 
  
“E ora la care se-nchid ştrandurile şi toţi vin spre casă!” mă lămureşte L., reuşind să respire...în sfârşit. 
  
“Mergem o parte din drum pe jos ... ca să-ţi mai arăt câte ceva din oraş!” 
  
“Ok!” 
  
“Aici se construieşte pietonalul...de obicei sunt numai cafenele şi maşini de fiţe...Aici a dormit regina Maria...Biserica cu lună...E bun primarul ăsta!...” şi-aşa am ajuns la staţia de autobuz, care ne-a dus într-un cartier modern, aproape de Sala Sporturilor. 
  
“Măi, cine-i dama? Fă-i vânt! Până dimineaţă-s solo, că-i plecat în cursă.” îi şopteşte, în autobuz, o damă tot ca mine de durdulie, cu ochelari. 
  
Abia acum îmi revin! Mustăcesc un surâs, să nu devină zâmbet, ori râs în hohote. L. e verde! O ignoră. 
  
“E cel mai înalt bloc din zonă!” îmi explică, aproape şoptit, la ureche. Aerul cald, al respiraţiei lui mă face să redevin o copilă ştrengară, care domină situaţia. E pierdut! Dama se lipeşte cu corpul de el şi-l înghesuie, făţiş. 
  
“Aici coborăm!” mă atenţionează L.  
  
Cobor. Nu privesc înapoi. “Sunt problemele lui...ale lor. Eu vin şi plec...” gândesc. 
  
Într-adevăr, era cel mai înalt bloc, cu două lifturi...”recent reparate”. 
  
De la etajul IX, unde locuieşte L., priveliştea e minunată! 
  
Păşesc cu emoţie în “sanctuarul” lui L.! 
  
Treaba cu dama din autobuz...e uitată. 
  
Stau în pragul camerei, înlemnită: peste tot tronează cupe, diplome, trofee...poze/tablouri cu L. ca jucător, absolvent de jurnalistică, gazetar sportiv. Diplome de mulţumire pentru promovarea sportului bihorean, a fair-play-ului, a blogului său... 
  
E o faţetă pe care n-am ştiut-o decât superficial. 
  
Aici e adevăratul L.! 
  
Nu cel din autobuz, nici cel care le făcea, cu zel, biletele pensionarilor în tramvai...nici măcar cel care scria „Te iube!” unei dame divorţate, cu 10 ani mai mare decât el. 
  
“Intră! Scuză-mă, puţin... să-mi schimb tricoul! Ţi-am pus o limonadă pe masă!” zice şi trece spre baie. E ud, ca şi cum ar fi ieşit de sub duş. 
  
Mă plimb, cu emoţia turistului surprins la templele greceşti...Nu ştiu de ce lăcrimez.  
  
Suntem atât de superficiali (când îi etichetăm pe cei cu care intrăm în contact)! Merităm să fim nefericiţi, pentru asta? 
  
“Baia e liberă! Poţi să faci un duş, dacă vrei. Şi hainele tale sunt ude! Dacă n-ai de schimb, ţi-am pregătit câteva...pe măsură!” 
  
Surâd...”pe măsură!” Cred că braţul meu e mai grosuţ decât glezna lui. Trăiască mărimile universale! 
  
Revigorata de stopii călduţi, într-o ţinută Nike, mă înfăţişez. Afară, deja se întuneca. 
  
“Hai, pe bloc!” 
  
“Pe bloc?” mă întreb nedumerită. 
  
Sună la o vecină, ia cheia şi urcăm, cu două pături sub braţ. 
  
„Sus”, erau: o masă de plastic, cu faţă de masă albă, două scaune, un videoproiector, ecran, laptop. 
  
Pe masă, tanti Marika (vecina), pregătise „meniul sănătos”: piept de pui (de casă), orez cu morcovi, legume fierte (de grădină), mere rase (eco), apă plată. 
  
“Ai scris, în povestirile tale, că e frumos asfinţitul, la pustă, şi răsăritul, la mare. Aş vrea să le vezi, la Oradea. Să-mi spui...până la Crăciun... ce te-ar împiedica să rămâi aici?” 
  
Dacă nu eram pe scaun, sigur aş fi căzut. Soarele se ascundea, ruşinos, după blocuri. Pe ecran începuse să ruleze un film despre viaţa lui Maradona. 
  
“Mai e ... până la Crăciun!” 
  
Oradea, 01.09.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Etajul IX, Oradea / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 244, Anul I, 01 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!