Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 585 din 07 august 2012        Toate Articolele Autorului

ESTE ARGHEZI UN POET OBSCUR?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este Arghezi un poet obscur? 
  
(Câteva note despre„Florile de mucigai” 
  
de ION IONESCU-BUCOVU 
  
Este Arghezi un poet obscur?- se întreba Şerban Cioculescu în „Introducere în poezia lui Tudor Arghezi” Climatul liricii argheziene rămâne îmbietor numai pentru un public restrâns. Spre deosebire de Eminescu care şi-a pus sentimentele în poezie şi a fost adulat încă de la începuturi, Arghezi pare să-şi ascundă eul liric într-un con de penumbră, rămânând să fie descoperit de cititor. „Obscuritatea lui Arghezi decurge în primul rând din nerespectarea logicii formale.”(Şerban Cioculescu) . Adică fără a fi ilogic şi iraţional, el nu compune poema cu gradaţie logică, ci cu stări de conştiinţă succesive, cu ruperea punţilor de legătură dintre versuri. 
  
Tudor Arghezi s-a format în ambianţa simbolismului francez. Simbolul la el înfăţişază cauza relativei obscurităţi. Exemplu poate fi poezia „Între două nopţi”, o dramă metafizică, unde caută divinul prin săparea mai adâncă în odaie lui, care este cămara sufletului: 
  
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. 
  
Afară bătea vântul. Afară era ploaie. 
  
Şi mi-am săpat odaia departe, sub pământ. 
  
Afară bătea ploaia. Afară era vânt. 
  
Am aruncat pământul din groapă pe fereastră 
  
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră. 
  
S-a ridicat la geamuri pământul până sus. 
  
Cât lumea-i era piscul şi-n pisc plângea Isus. 
  
Săpând, s-a rupt lopata. Ce-l ce-o ştirbise, iată-l, 
  
Cu moaştele de piatră, fusese Însuşi Tatăl. 
  
Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât, 
  
Şi în odaia goală din nou îmi fu urât. 
  
Şi al voit atunci să sui şi-n pisc să fiu. 
  
O ste era pe ceruri. În cer era târziu. 
  
O altă cauză în receptarea poeziei argheziene este limba „neaoşă” El se afirmă stingher printre contemporani. Cuvinte ca „leat”, „duminicarea”, „dumicatul”, „gogoloi”, „drojdii”, „ţărână”, „faguri”, „candelă”, ”besnă”, „lut”, „stei” etc. fac parte din arsenalul lingvistic folosit cu predilecţie în poezie. 
  
„Florile de mucigai” la care vom insista mai mult, ne relevă un registru liric al impresiilor din închisoare, care i-au inspirat poetului, deţinut politic, o serie de poezii de o savoare aparte. Aici cuvintele servesc ca un element constitutiv al climatului corespunzător, alcătuit din drojdia societăţii. 
  
Între „Psalmi” şi „Flori de mucigai” vedem „sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densităţi deosebite, cerul şi pământul”(G. Călinescu). Aici apare estetica urâtului, teză susţinută de poet încă din „Testamentul” lui. Cu ”Florile de mucigai” Arghezi coboară în infern. Poeziile din acest ciclu dezvăluie o existenţă de coşmar, trădând înăbuşirea libertăţii sub toate aspectele. Aici „bestializarea omului şi mucenicia prin suferinţă”( Pompiliu Constantinescu) ne relevă scene danteşti. „Florile de mucegai” s-au născut din „podoaba zidurilor întunecate şi umede ale zidurilor” (O.Crohmălniceanu). 
  
Poezia ce poartă şi titlul ciclului „Flori de mucigai” este un fel de prolog ce stabileşte legătura dintre poet şi mesaj, el o consideră „fără an,/stihuri de groapă/De sete de apă/Şi de foame de scrum”, scrisă cu unghia de la mâna stângă. 
  
Detenţia obligă la un şir lung de cauze dintre care cea mai suportabilă este nepăsarea faţă de soarta condamnaţilor. Patetismul din „Cuvinte potrivite” face loc sarcasmului poetului, sub al cărui ochi, strada bucureşteană, „rău famată”, şi zidurile mucede ale Văcăreştilor, mustesc de culori aprinse, versurile dând senzaţia de autentic local şi viaţă frustă. Aici ne apar tipologii diverse de oameni. O babă, gazdă de hoţi, din „Pui de găi”, ţiganca florăreasă, din pricina căreia taie sare la ocnă Năstase, osânditul, din „Tinca”, tâlharul cu figură de Adonys, din „Fătălăul”, spărgătorul pios din „Candori”, argintarul, fabricant de bani falşi din „Lache”, milogul înzestrat cu har de vindecător din „Sfântul”, dezertorul mâncat de şobolani în beciul puşcăriei „Ion Ion”. Cina amară a deţinuţilor din „Cina”, înregistrarea la morgă a decedaţilor din „Dimineaţa”, chinul recluziunii din „Streche”, judecăţile asupra condiţiei umane din „Serenadă”, „Morţii”, Generaţii”, „Ceasul de apoi”, acesta este universul tragic al „Florilor de mucegai”. 
  
Convoiul hoţilor din „Cina”, predestinaţi morţii, ne oferă o imagine terifiantă: 
  
În frig şi noroi 
  
Trec hoţii-n convoi câte doi 
  
Cu lanţuri târâş la picioare, 
  
Muncindu-se parcă-n mocirlă de sudoare. 
  
„ O şchiopătare de vulturi căzuţi din stele/ 
  
Prin oţăţitul întuneric tare/ 
  
O răstignire fără cruci şi fără schele/  
  
O golgotă ştearsă, fără altare.”- iată imaginea lor în mişcare. 
  
O altă imagine, parodică, a mizeriei găsim în ”Serenada”: 
  
Fierăstraie şi rindele 
  
Rod în ciurciuvele 
  
Pe la trei 
  
Vin păduchii mititei 
  
Pe la cinci 
  
Ploşniţele cu opinci. 
  
Şobolanul te miroase 
  
Pe la şase 
  
Gâlcile dacă ţi-au copt 
  
Doctorul vine la opt. 
  
Dar nu râdeţi, pare a spune poetul, trăgând apoi concluzia dureroasă: 
  
Bezna rece, zidul rece 
  
Mai muriră paisprezece. 
  
Chiar şi înmormântările sunt private de „legea” lor: 
  
Ies morţii ...  
  
Sub bolta cu clopot a porţii, 
  
Sânt zece la număr 
  
Şi, umăr la umăr, 
  
Se duc câte doi, în cosciuge, 
  
Fără mumă, fără popă, fără cruce. 
  
Strict birocratic, ritualul înmormântării decurge într-o totală apatie: 
  
Portarul în drum i-a oprit 
  
Şi-i numără-n boltă cu băţul. 
  
Mort pare şi calu-nlemnit 
  
Şi omul ce mânuie hăţul. 
  
Tot ce ţine de evenimentul morţii este operaţia scriptologică a înregistrării: 
  
În colţ un condei 
  
Înseamnă cadavrul şi-al unei femei. 
  
Bălaie, subţire, ea-şi ţine deschis 
  
Pe lespede, trupul, defunct paradis 
  
Pe când îşi arată gândul hâd 
  
Paznicii vii care râd. 
  
În mediul hoţilor pluteşte un foc de lirism tainic, într-o atmosferă realistă. În naraţiuni ca „Ucigă-l toaca” şi „Pui de găi” urzesc şi se destramă pseudodrame : 
  
Tam, nisam în goană 
  
Se ivio cucoană 
  
Cucoană cu pălărie ...  
  
Arătare, stafie ...  
  
Avea pantofi şi fuste veştejite 
  
Şi parc-ar fi avut şi copite. 
  
Venea din cimitir 
  
Ca o momâie ...  
  
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară 
  
Era muiere doar pe din-afară 
  
Că pe sub poale 
  
Avea, ca omul, de toate, şi două pistoale. 
  
Graţie aceluiaşi magnetism poetic pe care-l exercită şi ei, ţiganii, sunt reconsideraţi. Obârşia bulibaşei, Regele Burtea, se pierde în abisul timpului şi al universului: 
  
El a venit cu şirul lui de care 
  
Şi armăsari din zarea cea mare. 
  
Călătoria migratoare a şetrarilor parcă pluteşte în norii legendei. Convoaiele lor străbat timpul şi spaţiul ca în apocalipsă: 
  
Cârduri, gloate, popoare 
  
De piscuri s-au mişcat din spinări 
  
Şi-n picioare, 
  
Ca nişte uriaşi de piatră 
  
Au ascultat câinii cum latră. 
  
Lache, ţiganul, se pricepe să facă dintr-un ban, doi, dintr-o materie iformă „icre de aur în linguri şi pe cârlige” „Din copaie/ A tras cu mâna de-a dreptul/ O vâlvătaie/ Care i-a luminat faţa şi pieptul.” 
  
Pensionarii temniţei au firi contradictorii, un aliaj ciudat care uneşte frumuseţea şi oroarea din fiinţa lor. Trupurile lor murdare au o perfecţie suavă, parfumată şi de o natură fabuloasă. Fătălăul, Adonysul Văcăreştilor,(G. Călinescu) e un personaj mitic, ieşit din împreunarea unei femei „vioară, trestie sau căprioară” cu un „Strigoi de voievod”, ca împerecherea unei muritoare cu un zeu. El a fost zămislit dintr-un amestec de materii primordiale, frământate de o nălucă: 
  
Cu vreo câteva tuleie 
  
Mă, tu semeni a femeie 
  
... ... ... ... ... ... ... ... ...  
  
O fi fost mă-ta vioară 
  
Trestie sau căprioară 
  
Şi-o fi prins în pântec plod 
  
De strigoi şi de voievod 
  
Că din oamenii de rând 
  
Nu te-ai zămislit nicicând. 
  
Finalul: 
  
Din atâta-mperechere şi împreunare 
  
Tu ai ieşit tâlhar de drumul mare. 
  
Na! ţine o ţigare! 
  
Tinca e proaspătă ca florile din coşul de la şold. „Făptura” ei „împărătească” e de o frumuseţe frustă, sălbatecă, cu „ carnea de abanos” şi „sânul ca mura”. 
  
„Florile de mucigai” sunt compuse cu o artă savantă şi populară, dintr-o strălucitoare sinteză de pitoresc şi tragic, străbătute de un fior liric inconfundabil. 
  
Arghezi îşi prezintă modelele cu gesturile şi limbajul adecvate. Găsim la el violenţe lexicale, formule argotice, cuvinte mustoase, uneori deşănţate. Versul liber, fără încorsetări, de o oralitate spontană, ne dă un aer de autenticitate. 
  
Bibliografie: 
  
George Călinescu- Istoria literaturii române 
  
Dumitru Micu-Opera lui tudor Arghezi 
  
Şerban Cioculescu-Argheziana, 1985, Editura E.minescu 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ESTE ARGHEZI UN POET OBSCUR? / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 585, Anul II, 07 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!