Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



Eseu despre Putere (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Putere – Supuşi ; Stat – cetăţeni! 
  
În despotia orientală supuşii se învârtesc în jurul unui punct central, în jurul stăpânitorului, care stă în fruntea statului ca patriarh şi nu ca despot în sensul Imperiului Roman şi unde, în afara acestei unice puteri nu există altceva decât arbitrariul, în toată cruzimea sa, rătăcind fără rost în jurul ei. În despotie, supuşii se află într-o unitate impusă cu stăpânitorul prin acceptarea esenţei divine a naturii puterii sale iar exprimarea fidelităţii se face la început sub forma credinţei, încrederii şi a supunerii. Regimul patriarhal al despotiilor reuşeşte să ţină laolaltă întregul social prin prevederea, îndemnurile, pedepsele sau, mai curând, prin prin măsurile de corecţie.  
  
Nu există însă în acest cadru o contradicţie sub forma exercitării Puterii cu idealul, cu aspiraţia, reclamate de supuşi iar statul despotic oriental nu va avea durată în timp pentru că regulile structurii ce-l compun nefiind ameninţate din interior intră într-o necontenită schimbare a raporturilor cu celelalte state, în conflicte de neînlăturat care pregătesc dispariţia lor bruscă. Dacă ar fi să comparăm aceste ipostaze ale relaţiei stăpân-supus cu vârstele omului, primei faze îi corespund acele acte ale puterii – să le numim legi – care nu trebuie neapărat să corespundă voinţei proprii a supuşilor, astfel încât aceştia sunt ca şi copiii, care, fără voinţă şi înţelegere proprie ascultă de părinţi. De îndată însă ce apare libertatea interioară, subiectivă şi omul se coboară din realitatea exterioară în spiritul său se iveşte ca necesare reflecţia, opoziţia care conţin întrânsele negaţia realităţii, deci protestul, conflictul manifest şi iminent.  
  
În acest caz, dacă ar fi să continuăm comparaţia cu vârstele omului, ce epocă ar corepunde perioadei adolescenţei, care nu se mai caracterizează prin încrederea şi liniştea copilăriei, ci se manifestă prin conflicte şi ciocniri !? – astfel de situaţii potrivindu-se cu deosebire statelor din Extremul asiatic, celor ale Asiei mijlocii şi cele aparţinând Orientului Apropiat. Cu aceeaşi perioadă din viaţa omului pot fi comparate şi formele de guvernământ ale statelor din bazinul mediteraneean al Europei, cu deosebire din partea lui egeeano-ionică şi sud-adriatică. Aici, voinţa liberă a indivizilor, membri ai polisului (oraşul-stat cetate din Elada) este succedată de opţiunea individuală sau chiar nepervertită, cu riscul intervenţiei aleatorului, tragerea la sorţi în desemnarea membrilor instituţiilor politice, publice. Un lucru în acest din urmă caz, rămâne totuşi cert : prin adoptarea unui asemenea sistem, bogaţii nu mai puteau influenţa alegerile ! 
  
Vârstei bărbăţiei (maturităţii) îi este hărăzit Imperiul Roman s-o încerce şi să o împlinească. Acesta nu mai este o domnie a indivizilor deasupra cărora să troneze cezarul sau principile şi care să evolueze după bunul plac al stăpânului iar evoluţia instrumentelor politice este subsumată scopului general în care individul dispare, atingându-şi scopul şi aliniindu-şi opţiunea numai în funcţie de acesta. Într-o ecuaţie altfel spus filozofică, iar corespunde rezultanta că generalul subjugă indivizii (particularul) iar aceştia (acesta) primesc în schimb personalitate în planul condiţiei sociale şi sunt apăraţi din punct de vedere juridic. 
  
Vârstei bătrâneţii, de care ne vorbeşte Hegel, i-ar corespunde Imperiul German, fiind vorba nu despre bătrâneţea naturală care este slăbiciune ci de cea spirituală, care este identificată cu maturitatea desăvârşită. În care omul, ca şi statul cu instituţiile aferente, se întorc în împăcare, în unitate, în concordie şi bună funcţionalitate. Statul în această viziune nu mai este subordonat bisericii, aceasta nu mai păstrează nici un privilegiu iar spiritualitatea nu mai este doar apanajul ei. Biserica se organizează pe sine ca teocraţie şi statul pentru sine ca monarhie feudală, într-o evidentă contradicţie privind atributele independenţei. 
  
Să reiterăm necesitatea obiectivă a unei alcătuiri sociale care să excludă ab initio arbitrariul, apelând iarăşi la ideea pactului social al filozofului francez : „Să se găsească o formă de asociaţie care să apere şi să ocrotească cu toată forţa comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi prin care fiecare din ei, unindu-se cu toţi ceilalţi, să nu se supună decât lui însuşi şi să rămână tot atât de liber ca şi mai înainte”. Deci, ce deducem de aici ? 
  
În locul persoanei particulare a fiecărui contractant, acest act de asociaţie dă naştere dintr-o dată unui corp moral şi colectiv. Acest corp moral şi colectiv îşi capătă unicitatea, eul său comun, viaţa şi voinţa sa chiar din acest act.  
  
Persoana publică ce se formează în felul acesta, prin unirea tuturor celorlalţi, se numea odinioară cetate iar astăzi se numeşte republică sau corp politic, care este numit de membrii săi stat când e pasiv şi suveran când este activ, putere când este comparat cu semenii săi. Cât despre asociaţi, ei capătă în comun numele de popor şi se numesc fiecare în parte cetăţeni, ca participanţi la autoritatea suverană şi supuş, ca supuşii legilor statului.  
  
Îndată ce mulţimea s-a unit în felul acesta într-un corp, nu se mai poate jigni un membru fără a se jigni corpul întreg şi, cu atât mai puţin, nu se poate jigni corpul, fără ca fiecare membru să nu se simtă jignit. Baza întregului sistem social, afirmă Rousseau, este aceea că „pactul nu distruge egalitatea naturală, ci dimpotrivă, înlocuieşte inegalitatea fizică, posibilă în chip natural, cu o egalitate morală şi legitimă şi că oamenii, deşi pot fi inegali în ce priveşte puterea fizică sau spirituală, devin cu toţii egali prin convenţie şi de drept” iar ca o adnotare la teză adaugă: „sub guvernările rele această egalitate nu este decât aparentă şi iluzorie. Ea nu face decât să îl menţină pe cel sărac în mizeria lui şi pe bogat în uzurparea lui. În fapt, legile sunt totdeauna în folosul celor care posedă şi în dauna celor ce nu au nimic. De unde urmează că pactul social nu este folositor oamenilor decât în măsura în care toţi au ceva şi nimeni nu are nimic de prisos” ...  
  
În capitolul „Despre suveran” din „Contractul Social”, J.J.Rousseau defineşte „Suveranul” ca „o persoană publică”, „corp moral şi colectiv”, „popor suveran”, „voinţă generală în acţiune” etc. Să încercăm să desprindem câteva conotaţii conferite instituţiei de „Suveran”. Apare mai întâi ca întruchipare a fiinţei colectve şi nu neapărat a voinţei comune. De aici, deducţia logică : Puterea poate foarte bine să fie transmisă, nu însă şi voinţa. Şi mai departe :de fapt, nu este imposibil ca o voinţă particulară să fie în acord, într-o anumită privinţă, cu voinţa generală ; este însă imposibil ca acest acord să fie durabil şi statornic, căci voinţa particulară tinde, prin natura sa, spre preferinţe, pe când voinţa generală tinde spre egalitate. Suveranul poate foarte bine să zică: „eu vreau acum ceea ce vrea omul cutare, sau cel puţin ceea ce spune el că vrea” dar nu poate să zică „ceea ce va voi acest om mâine, voi vrea şi eu”. Aceasta nu înseamnă că ordinele conducătorilor nu pot trece drept voinţe generale, câtă vreme suveranul „fiind liber a se opune, nu o face”. Într-un asemenea caz, din faptul că toţi tac, trebuie să presupunem că poporul consimte”. 
  
Ce este aşadar un act de suveranitate propriu-zis ? Fără a ne referi la acţiunea politică propriu-zisă în raport cu alte entităţi suverane ... El nu este o convenţie între un superior şi un inferior, ci o convenţie a corpului cu fiecare din membrii săi. Această convenţie este legitimă, pentru că are la bază contractul social, echitabilă, pentru că este comună tuturora, utilă, pentru că nu poate avea alt scop decât binele general şi temeinică, pentru că are ca garanţie forţa publică şi puterea supremă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Eseu despre Putere (II) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 212, Anul I, 31 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!