Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Eroii boieri şi făuritori de ţară nouă, studiu de prof. Nicolae N. Tomoniu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prof. Nicolae N. Tomoniu 
  
EROI, BOIERI ŞI FĂURITORI DE ŢARĂ NOUĂ 
  
Extras adaptat pentru publicaţii din cartea „Neamul întemeietor al lui Basarabă”, vol. II, aflat în pregătire la editura „Semănătorul” Tismana. 
  
PĂSTORII SOHODOLENI, OŞTENI AI BASARABILOR 
  
În privinţa vechilor păstori sohodoleni ai Tismanei, ni se confirmă pe mai multe căi şi prin documente valoroase, evenimente istorice interesante legate de domnitorul Matei Basarab , când se ascundea la Mânăstirea Tismana Mânăstirea Tismana , aşa cum o făcea mai apoi şi Tudor Vladimirescu. Deţinem mai multe acte extrase din arhivele judeţului Gorj - pe lângă monografiile istoricului Alexandru Ştefulescu - care confirmă că din cele mai vechi timpuri, domnitorii Ţării Româneşti dădeau poruncă ca unii săteni din jurul mânăstirii să apere mânăstirea iar cei din munte, cum ar fi sohodolenii, să apere plaiul de trecere spre Ardeal "ca nu cumva să vină nişte lotri şi să ne facă vreo sticăciune". Unele fapte din acele vremuri au ajuns legende, pe care locuitorii satului Sohodol le povestesc cu emoţie. Mai ales de cei care afirmă că stră-străbunii lor se trag din oastea lui Matei Basarab. Cert este că unii din oştenii sohodoleni ai domnului - cunoscut şi ca Matei din Brâncoveni - chiar si-au luat numele Basarabă sau îl aveau din moşi strămoşi, fapt consemnat ca sigur de istoricul Ion Conea pe vremea când făcea săpături arheologice în dealul Tihomir din vestul Sododolului de Tismana. El identificase prin anii 1940, doi locuitori cu acest nume, având casele pe o uliţă numită Valea Mică, aflată la poala dealului Tihomirului. Numele Basarabă deşi s-a stins în sat încetul cu încetul, există şi astăzi familii „de-ai lui Basarabă”. Mai ales că una din legende spune că Matei Vodă ar fi avut o aventură cu cea mai frumoasă femeie din sat. Trăia singură în capătul sudic al satului pe un deal şi avea un bordei izolat pentru că era mută. Cu toate astea, domnitorul trăgea la bordeiul ei şi i-a făcut mulţi prunci. Aşa s-a întemeiat noul sat Sohodol, pentru că sohodolenii trăiau în bordeie înşirate pe lângă Steiul Coziei, Păltinei, Cărpinei şi Frumosu, până hăt departe, unde a răpus Iorgovan balaurul. De altfel, sunt şi greu de identificat sohodolenii decât după poreclă, marea majoritate a lor având fie numele Frăţilescu, fie Gavrilescu după originea lor, transilvană sau olteană.  
  
Frăţileştii îşi ziceau aşa după cultul religios primit când migrau vremelnic în Ardeal şi unde membrii cultului se apelau întrei ei cu „frate”. Căpeteniile lor erau dintre boierii pribegi din Transilvania, printre aceştia fiind şi tatăl lui Matei Vodă, boierul oltean Danciu din Brâncoveni, care îl naşte pe domn în anul 1599, la revenirea în Oltenia. 
  
Gavrileştii îşi ziceau aşa fiind şi ei legaţi de boierii din spiţa Gavrilă din Strehaia, participanţi cu oştenii din munţii din vestul Olteniei atât la răscoala din anul 1617 condusă de Lupu din Mehedinţi contra abuzurilor domnitorului şi fiscalităţii excesive, cât şi la revolta boierilor din anul 1630 condusă de Matei Vodă contra negustorului grec Leon, poreclit Stridie pentru că vindea stridii la Istambul. Urcat pe tronul Ţării Româneşti de otomani, „grecoteiul” se dădea la abuzuri strângând din Oltenia cea mai mare parte a haraciului şi a produselor primare. 
  
Neam de neamul lor boierii Gavrilă şi alţi boieri olteni avuseră necazuri. Atât după sfârşitul imperiului valaho-bulgar cât şi după trecerea marii năvăliri tătăreşti, unii boieri plecând un timp în pribegie, alţii rămânând prin compromisuri. Totuşi, la mijlocul veacului al XIII-lea, boierii olteni făcuseră din Oltenia basarabească centrul cel mai activ al vieţii româneşti, în strânsă legătură economică şi politică cu cnezatele de pe Valea Timocului, cnezatul lui Ioan, dincoace de Dunăre şi voievodatul lui Litovoi ce cuprindea toţi munţii până în faţa Haţegului (cf. terra Lytua, excepta terra Harszoc ). Acesta era teritoriul pomenit cu toate drepturile sale vechi de diploma Ordinului Ioaniţilor din 1247. Tăria boierilor olteni care se trăgeau din vechea clasă predomnitoare – basarabii – consta în faptul că, spre deosebire de alte teritorii valahe, ei aveau oaste proprie. 
  
ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI  
  
Boierii basarabeşti se opuseseră tătarilor cu oaste şi deşi teritoriul lor fusese cucerit de aceştia, nici măcar ioaniţii prin „diploma” lor, nu aveau curaj să pretindă măcar o părticică a lui. Pentru că teritoriul oltean fu câştigat cu proces greu în anul 1220, proces judecat de arhiepicopul din Ohrida, singurul din Balcani ce avea drept de judecată pentru cei de rang foarte înalt. Procesul fusese foarte complicat pentru că privea drepturi de posesiune, zestre şi moştenire ce aveau fiinţă în vremea stăpânirii bizantine din sec. al XII-lea şi care fuseseră întrerupte de stăpânirea vremelnică a imperiului valaho-bulgar.  
  
Litigiul privea două mari familii boiereşti înrudite şi de viţă nobilă: pe a lui Litovoi - secondat de Mile - care vin după proces din Macedonia în munţii Gorjului şi ai Oltului şi pe a lui Ioan Tihomir care se rămăsese la Skoplie, prin grija lui Constantin. Cum s-a împărţit Oltenia la proces, vedem rezultatul după harta voievodatelor basarabeşti existente după incursiunea asăneştilor din anul 1233. Lui Litovoi şi fratelelui său Bărbat li se restituise „terra Lytua, excepta terra Harszoc” - cum le numea Bela al IV-lea în diplomele sale - cuprinzând Minele de la Bratilovo şi văile râurilor Motru, Tismana şi Jiu până la confluenţa acestora. Celălalt participant la proces, Seneslau (Mileslav, uneori Mile) stăpânea ca mai înainte teritoriul din stânga Oltului. Cât despre Ioan Tihomir şi tatăl său Constantin Tih, lor li se restituie judeţul din dreapta Oltului, ce fu cnezat sub imperiul valaho-bulgar şi vecin cu judeţul numit la vremea aceea „Terra Zeurini” şi care, cuprindea trei banate. 
  
Ioan Tihomir şi tatăl său Constantin Tih, îşi luaseră numele Tih (Pacificul) după străbunicul său din sec. al XI-lea, Tihomir, care fusese căpitan al armatei bulgare, cunoscut pentru înţelepciunea şi curajul său din timpul revoltei lui Petru al II-lea-Delian, din anul 1040, care s-a răsculat împotriva stăpânirii bizantine asupra Bulgariei.  
  
Constantin Tih (Pacificul) (1257-1277) care domnise în imperiul valaho-bulgar în timpul dinastiei asăneştilor îi dăduse numele fiului său Tihomir, pentru aduce Ţării basarabeşti „tih=liniştea şi mir=pacea”, reuşită de banii Basarabi în vremea romanilor . În 1270 i se mai naşte un fiu din a treia căsătorie cu Maria Paleologa Cantacuzina, Mihail, care, imediat îl forţă pe Constantin să-l declare porphyrogennetos (Concept de legitimitate dinastică nerestricţionat de succesiunea imperială a primei naşteri) pentru a-i bloca lui Tihomir accesul şi la tronul bulgar. Căzut de pe cal şi imobilizat parţial, Maria îl sili pe Constantin să încoroneze pe Mihail co-împărat la nici doi ani. In anul 1277 fu ucis în luptă împotriva Ivailo, fiul său Mihail Asen al II-lea devenind împăratul legitim din Bulgaria. 
  
Tihomir rămase aşadar să întemeieze singur „Ţară nouă” aşa cum doreau boierii olteni şi spera în ajutorul lor. Deocamdată însă, cutuma alegerii domnului deşi era foarte veche, era precis stabilită. Puterea voievodală ca şi puterea domnească, se transmiteau atunci după principiile ereditar-elective, primând primul principiu: cel care moştenea tronul trebuia să fie de “os domnesc”. A doua regulă, să fie fi ban, banoveţ, cneaz sau voievod peste anumite teritorii dacă ar fi dorit tronul domnesc. Treptat, puterea devenind şi electivă, chiar şi rude îndepărtate sau fii nelegitimi ai voievodului puteau deveni voievozi. Ori, Constantin şi Tihomir fuseseră confirmaţi ca valahi de viţă domnească de însăşi arhiepiscopul din Ohrida . Mai mult, acesta le recunoscuse drepturile de posesiune, zestre şi moştenire. Şi mai mult, Constantin Tih (Tiş) dusese şi el mari bătălii cu ungurii pentru Banatul Severinului. 
  
Pentru moştenirea tronului Ţării basarabeşti cum se numea Oltenia atunci , Tihomir îndeplinea prima regulă , a doua regulă fiind să deţină un teritoriu peste care să fie cneaz. Bun strateg, Tihomir se căsători cu Ana, fiica lui Bărbat , fratele lui Litovoi. Care-i dădu ca zestre ginerelui său partea sa dintre Jiu şi Olt, din dreptul Strehaiei, Tihomir devenind astfel şi cneaz. La începutul acestor mici formaţiuni prestatale, nu mitropolitul făcea ungerea şi încoronarea ca în cazul domnitorilor de ţară ci alte înalte feţe bisericeşti împreună cu boierii care aveau drept de judecată pe moşia lor şi făceau parte din sfatul conducătorului. În aceste cazuri, după oficierea juridică şi religioasă actele voievodale erau pre-intitulate IO dar cu semnificaţia ιω=”Noi” (ΙΩ cu majuscule), titlul venind pe filiera slavă, consemnând împuternicirea cneazului de către un înalt for local reprezentativ. În Valahia, regula era o imitare la scară mai mică a practicilor imperiului vlaho-bulgar . 
  
Pentru a deveni domn, Tihomir mai avea însă un prag neimeplinit: să facă ţară nouă unind mai multe banate, voievodate şi cnezate, lucru pe care-l începu Litovoi cuprinând voievodatul de peste Olt al lui Seneslav. Doar voievodatul fusese confirmat la Ohrida de însăşi Th. I Lascaris (ibidem 7).  
  
Voievodatul devenise însă tributar tătarilor pe la 1254 şi după ce Tihomir îl cuprinse în anul 1272 îi fu voievod doar un an, până când ungurii se treziră că nu mai primeau tribut uitând de termenul dat prin Diploma Ioaniţilor: acesta trebue să se facă doar între 1247-1272!  
  
Litovoi cuprindea deci Cumania nu ca ţară dependentă de Ungaria ci ca teritoriu valah redobândit legal când la Bizanţ era un împărat pus de cruciaţii veneneţieni, deci uns de papa de la Roma. Pretenţia regelui ungur să-i dea lui tributul pe de-a gata, total nemeritat, era absurdă! Prin Ordinul Ioaniţilor, ţara lui Seneslau din Cumania plătea hospitalierilor doar 25 ani. Gâlceava se lăsă totuşi prost în 1273, prin uciderea lui Litovoi . 
  
Nu a existat voievodat fără nişte reguli prestabilite sau voievodat fără funcţii administrative, judecătoreşti, legisla¬tive sau militare, toate actele ungureşti, inclusiv Diploma Ca¬valerilor Ioaniţi din anul 1247 confirmând acest lucru, deşi unii spun că e un fals şi care este bun numai pentru faptul că ne con¬firmă nouă nişte conducători valahi existenţi atunci. 
  
Mai devreme sau mai târziu actele trebuiau însă respectate: Bărbat primi înapoi voievodatul său la 1279, primi iar - prin diploma de la 1285 - şi partea lui Seneslav „aliquam partem de Regno nostro ultra alpes” . Le ţinu până în anul 1290, când, dând toată partea sa lui Tihomir propuse boierilor Olteni alegerea, apoi ungerea şi încoronarea ginerelui său ca domn al Ţării basarabeşti. 
  
Boierii ţinură în acel an sfat: „os domnesc” Tihomir era din „două părţi”. Una prin căsătoria lui cu fiica lui Bărbat, a doua, tatăl lui, Constantin Tiş, fusese împărat în dinastia asăneştilor. Se ştia că lui Ioniţă Caloianul (1197-1207) îi pusese coaroana pe cap însăşi papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) deoarece era de neam vlah, latin. 
  
Tihomir era voievod (cneaz) peste teritoriul dintre Olt şi Jiu - în dreptul Strehaiei - şi mai era acum şi voievod peste recentul voievodat al lui Litovoi ce-l primise de la socrul său. Dar boierii olteni îi confirmară lui Tihomir doar titlul de voievod peste Terra Lytua, nu şi pe acela de domn pentru că nu făcuse „Ţară nouă” reunind toate teritoriile basarabeşti. Voievodatul lui Seneslau din stânga Oltului, e adevărat că fusese luat de Litovoi de la tătari, în 1272, dar acesta fu ucis peste un an în ambuscadă ungurească. Regatul maghiar recunoscuse lui Bărbat, la 1285, partea lui Seneslau din Cumania, dar cu condiţia restabilirii tributului pentru ea. Una din regulile basarabeşti de a fi ales Thomir ca domn, lipsea! 
  
Era prea devreme în anul 1290! Regatul maghiar era încă puternic în Cumania, iar Tihomir numit de unguri Thocomerius ţinu ambele voivodate din stânga şi dreapta Oltului la înţelegere cu partea tătărească. De unde şi diversiunea lui Neagu Djuvara că Thochomerius ar fi fost un prinţ cuman venit cu hoardele mongole iar lui fiu-său în pusese nume cuman, Basarab, tradus de acest milionar ca „tata conducător”. Uite-aşa se fac bani pe minciuni în România! După '89 bietul Djuvara, se văita că moare de foame cu cei 50 $ pensie pe munca ce-o avusese prin Africa. Dar puse la cale această bombă de presă, mediatizată de Cristoiu şi Turcescu prin televiziune şi se făcură toţi milionari pe lângă faptul că Djuvara se găsi el însuşi cuman, ca să fie înrudit cu Thocomerius şi să aibă originea de viţă nobilă, boierească .  
  
Tihomir ţinu teritoriile sale până la 1310, începutul noului veac fiind de bun augur pentru el. Fiul său împlini 20 de ani iar peste un an, la 1301, în Ungaria se stinse dinastia lui Arpad prin moartea regelui Andrei III. In lupta ce începu între pretendenţi, voievodatul din stânga Oltului putea fi uşor realipit basarabilor prin susţinere politică şi diplomaţie. Viitorul întemeietor Basarab I, ţinu partea lui Carol Robert de Anjou al Napolei, susţinut de papa Bonifaciu VIII, deşi ungurii îl aleseseră pe Wenceslas al Boemiei. Faptul era de altfel foarte normal: voievozii basarabi primiseră drepturile lor în procesul de la Ohrida cu încuvinţarea lui Theodor I Lascaris (1208-1222), primul împărat la Niceea pus de cruciaţii veneţieni după căderea Constantinopolului. Susţinerea lui Carol Robert în alegerile ungureşti de către Tihomir şi fiul său, se lăsă cu fericire pentru viitoarea Ţară Românească sau Terra Transalpina cum o va confirma regatul maghiar mai târziu. Tănărul fecior de voievod, viitorul Basarab, căpătă ca feude ducatele de Făgăraş şi Almaş luând în căsătorie pe comitesa Margareta, catolică, cu care zidi „Klosterul” din Câmpulung.  
  
Fu nuntă vestită ajunsă la urechile boierilor şi interpretată mai târziu ca „descălecat” al lui Negru Vodă (altă diversiune ungurească ). Iată, fiul lui Tihomir împlinise şi ultima condiţie de a face „Ţară noao” cum zice Letopiseţul Cantacuzinesc. De aici înainte istoria se cunoaşte, ba încă prea mult, interpretând-o fiecare cum vrea şi pe cât a citit. Mai puţin de ce „iară şi băsărăbeştii veniră şi se închinară” lui „Basarab I zis Negru vodă” ! 
  
Luptele interne dure din ungurime ţinură până pe la anul 1318, în vreme ce la 1310 boierii din toate părţile valahe, inclusiv din Ardeal, aleseră pe Basarab , fiul lui Tihomir Tih, mare domn, acesta pecetluind întemeierea Ţării Româneşti prin Bătălia de la Posada, la 1330. Pentru că se întâmplase ceea ce acum este bine ştiut: ţii partea vreunui politician iar după ce ajunge la putere îţi ia din salariu cum a luat şi Carol Robert banatul Severinului ce era al basarabilor din vremea romanilor şi chiar mai dinainte. 
  
SA LUAM AMINTE DE ACESTI EROI AI ISTORIEI NOASTRE 
  
Toate acestea şi mai ales bătăliile purtate atunci, ne fac să înţelegem mai bine de ce Matei Basarab fu urmat de toţi boierii şi fu ales de ei pentru a îndepărta pe Leon Vodă, impus de otomani. 
  
Ne fac să înţelegem de ce se numesc unii sohodoleni „de-ai lui Basarabă” şi de ce au numit un deal din vestul satului „Dealul Tihomirului”. 
  
Şi mai înţelegem, de ce oştenii sohodoleni care păzeau Pasul Cerna-Jiu aflat în Scocul Jiului şi care făceau ca şi acum transhumanţă - trecând din Oltenia în Ardeal prin Şaua Suliţi - îl scoasera pe Matei din Mânăstirea Tismana scăpându-l pe acest plai de oştile lui Leon. 
  
Oltenia a fost şi este un areal de mare patriotism a cărui sămânţă s-a plantat de-a lungul istoriei! Aceasta este chintesenţa articolului pe care-l publicăm. 
  
Dacă nu ţinem seamă de istoria noastră zbuciumată, nu vom înţelege niciodată de ce oştenii sohodoleni n-au mai apărat pe domnul investit in funcţie ci pe boierul care se răzvrătea contra cozii de topor a turcilor. Era glasul profund al străbunilor care sub opresiune au voit mereu „o ţară nouă” şi liberă! 
  
Azi o avem! Dacă nu ne convine cum merge din cauza celor puşi în funcţie, e altceva. Totuşi, e ţara noastră! Pentru că am dat timp de secole jertfă de sânge pentru ea! 
  
Sursa: http://samanatorul.blogspot.ro/2013/06/nicolae-n-tomoniu-eroi-boieri-si.html  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Eroii boieri şi făuritori de ţară nouă, studiu de prof. Nicolae N. Tomoniu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 900, Anul III, 18 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!