Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 539 din 22 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Enciclopedia  
 
familiilor nobile maramureşene de origine română  
 
Autor: Alexandru Filipaşcu  
 
(Lidia Piso - nota asupra editiei volumului)  
 
Publicarea rezultatului ultimelor cercetări istorice ale profesorului Alexandru  
 
Filipaşcu reprezintă de fapt reconstituirea - folosind primele schiţe şi însemnări ale sale  
 
(rămase trei sferturi de veac în manuscris), - studiului de mari proporţii „Enciclopedia  
 
familiilor nobile maramureşene de origine română”, manuscris încăput pe mâinile Securităţii  
 
cu prilejul percheziţiilor efectuate după arestarea sa (15 august 1952) şi în felul acesta  
 
dispărut pentru totdeauna.  
 
Materialul care a stat la baza manuscrisului reprezintă rezultatul cercetărilor unui  
 
sfert de secol „a câtorva vagoane de documente”, după cum afirma însuşi profesorul, în  
 
primul rând în arhiva oraşului Sighet (care păstra la acea vreme o însemnată parte a  
 
documentelor Ţării Maramureşului, devenită apoi Comitatul Maramureş şi în zilele noastre  
 
Maramureşul Istoric), arhivă care i-a stat la dispoziţie în timpul în care îndeplinea funcţia  
 
de primar al oraşului Sighet (1933-1937). Acestă arhivă a reprezentat izvorul principal la  
 
care însă nu s-a mărginit. Documentarea sa s-a extins în multe biblioteci şi arhive din ţară  
 
şi străinătate, pretutindeni unde a putut bănui existenţa unor mărturii privitoare la istoria  
 
Maramureşului, inclusiv Biblioteca Vaticanului.  
 
În acelaşi timp a făcut investigaţii de teren în urma cărora a reuşit să alcătuiască o  
 
colecţie de diplome şi documente originale din sec. XIV-XVII, dintre care pe cele mai  
 
valoroase le-a donat în 1940 Academiei Româme. În proprietatea sa au rămas totuşi peste  
 
100 de acte de epocă originale. Din acestea o parte vor fi reproduse în facsimil în ediţia de  
 
faţă, împreună cu alte documente din colecţiile Pipaş (Tisa/Maramureş), Radu (Borşa/  
 
Maramureş) şi Pop (Vişeu de Jos/Maramureş) obţinute de la aceştia prin bunăvoinţa lor,  
 
fapt pentru care le aducem mulţumiri şi pe această cale.  
 
*  
 
Impresionat de noutăţile conţinute de aceste documente de epocă, dintre care multe  
 
manuscrise originale22, profesorul Filipaşcu a considerat că este de datoria sa, nu numai  
 
ştiinţifică, să meargă pe urma adevărului, aducând la cunoştinţa publică r e a l i t a t e a  
 
trecutului istoric a acestei părţi din nordul României şi încercând să înlăture imaginea  
 
distorsionată cu care istoria oficială maghiară acoperise realitatea atâtor secole.  
 
În legătură cu aceasta trebuie remarcat şi faptul că istoriografia apuseană pe întreg  
 
parcursul evului de mijloc şi până în pragul celui de al XXI-lea secol a luat în consideraţie  
 
şi a reţinut numai apele (citeşte, popoarele) ce au manifestat mereu tendinţa de a ieşi din  
 
matca proprie, provocând daune şi catastrofe în jurul lor.  
 
Din desfăşurarea evenimentelor acestui trecut oglindit în documente, profesorul  
 
Filipaşcu a înţeles cum proaspeţii oaspeţi ai Europei, sosiţi din Asia către sfârşitul primului  
 
mileniu, au intuit modul de a flata orgoliul celor ce, adormiţi în privilegii, conduceau  
 
marile naţiuni occidentale. Astfel noii veniţi s-au bucurat în ochii apusenilor de un  
 
nemărginit surplus de bunăvoinţă, de care aveau nevoie în ipostaza de oaspeţi  
 
recenţi, „bunăvoinţă” ce se va dovedi însă fatală pentru autohtonii ce locuiau de milenii în  
 
interiorul arcului carpatic.  
 
În urma acestei stări de fapt, nu însă de drept, în deosebi în Ardeal ca şi în  
 
Maramureş, începând cu secolul XVII şi până bine de curând, echilibrul social a fost frânt  
 
şi răsturnat în favoarea celor ce - pentru „raţiuni” pe care nu le vom analiza în această  
 
scurtă notă - au procedat la confiscarea treptată a etniei unei importante părţi a Românilor,  
 
nesocotind geniala intuiţie atribuită regelui Ştefan I cel Sfânt: „regnum unius linguae  
 
imbecille est”.  
 
Străduindu-se să lămurească originea şi sensul mecanismului dezlănţuit împotriva  
 
etniei căreia îi aparţinea, profesorului Filipaşcu - care studia Teologia, Istoria şi Filosofia  
 
la Universitatea Lateranensă a Papei (Pontificio Seminario Romano Maggiore) – i-a fost  
 
atrasă atenţia în mod deosebit de o perioadă din istoria Papilor şi anume anul 1000.  
 
Este vorba de vremea în care pe scaunul papal se afla Silvestru II (Gerbert), iar  
 
împărat era Otto III, o epocă în care un papă francez şi un împărat german sunt tentaţi să  
 
întemeieze monarhia universală.  
 
În cadrul acestei politici „mondialiste”, în Europa împlinirii primului mileniu, are  
 
loc şi metamorfozarea voievodatului maghiar al lui Wajk într-o monarhie apostolică în  
 
fruntea căreia acesta devine, printr-un al doilea botez, Ştefan, introdus în istorie ca Ştefan I-  
 
ul cel Sfânt23.  
 
Acest nou braţ al proiectatului imperiu – sub pretextul încreştinării unui popor  
 
(Românii), creştin de aproape un mileniu, de către o „instituţie” de pe care abia se svântase  
 
apa Sfântului Botez – îşi începe „misiunea” spre răsăritul pustei panonice (bineînţeles  
 
după ce cu aproximativ două secole înainte suferise eşecul de pe râul Lech, în apropierea  
 
Augsburgului).  
 
Studiul istoriei prin prizma documentelor l-au dus pe profesorul Filipaşcu la  
 
concluzia indubitabilă că această regiune şi locuitorii ei au fost supuşi unui mecanism  
 
multisecular ce a culminat într-o altă enormă absurditate: cea mai mare parte a celor în  
 
numele cărora se clamau drepturi cu privire la identitatea etnico-culturală (în dauna  
 
autohtonilor) fuseseră ... autohtoni, adică r o m â n i maghiarizaţi. Stranie justiţie pentru  
 
cimentarea unor aşezări şi mai stranii.  
 
Subliniem şi faptul că aproape fiecare familie a dat un contingent ridicat de  
 
emigranţi (mai ales la începultul secolului XVIII). În felul acesta în componenţa populaţiei,  
 
în deosebi cea din Transilvania, diaspora nobilimii maramureşene se ridica la jumătatea  
 
sec. XIX la peste 2200 de familii. Unele din acestea au întemeiat şi localităţi, numai în  
 
Solnoc-Dobâca 9 (nouă).  
 
*  
 
Materialul conţinut în această primă redactare concepută de profesorul Filipaşcu –  
 
scăpată ca prin minune organelor de represiune comunistă şi ajunsă până la noi – material  
 
ce conţine peste 600 familii nobile maramureşene de origine română, a fost confruntat şi  
 
coroborat de îngrijitorii ediţiei, pe lângă alte studii de referinţă (vezi bibliografia volumului), cu câteva  
 
lucrări fundamentale în acest domeniu, lucrări ce se sprijină şi se completează reciproc şi  
 
din care am şi citat frecvent chiar pentru a nu lăsa nici un dubiu asupra realităţii faptului că  
 
într-adevăr familiile acestea sunt de origine r o m â n e a s că:  
 
1. Dr. Ioan Mihaly – „Diplome Maramureşene din sec. XIV şi XV”, vol. I, Sighet,  
 
1900. Acestă lucrare extrem de valoroasă cuprinde diplome şi documente  
 
oficiale referitoare la familiile nobile maramureşene şi a căror origine  
 
românească o dovedesc. Mai ales din acestea am folosit fragmente reproduse  
 
în original (în limba oficială, latina cancelariilor şi notariatelor din regatul  
 
apostolic maghiar).  
 
2. Ioan cav. de Puşcariu – „Date istorice privitoare la familiile nobile române”, vol.  
 
I, Sibiu, 1892 şi vol. II, Sibiu, 1895.  
 
3. P" l Joody – „Maramaros Varmegye 1749-1769 evi Nemesseg Vizgalata” /  
 
Investigaţiile nobiliare în jud. Maramureş, între 1749-1769/, Budapest, 1943.  
 
4. J. Siebmacher – „Grosses Wappenbuch”, ed. Neustadt an der Aisch, 1982, în  
 
prelucrarea d-lor Geza v. Csergheő şi Ivan v. Nagy.  
 
5. I. Szilagyi – „Din istoria judeţului Maramureş”, Pest, 1866; Sighet, 1931.  
 
6. Dr. D. Cs" nky – „Judeţul Maramureş şi Românii în sec. XV”, Sighet 1931.  
 
7. Dr. D. Cs" nky – „Magyarorszag Tőtenelmi főldrajza a Hunnyadiak kor" ban”,  
 
Budapest, 1890.  
 
8. Gh. Petrovay - „Românii din Maramureş”, Sz" zadok, 1900; Sighet, 1931.  
 
9. Gh. Petrovay - „Familiile străvechi în judeţul Maramureş”, Sighet, 1931.  
 
10. Gh. Petrovay - „Originea şi istoria familiei de Dolha”, Turul, 1893; Sighet, 1931.  
 
11. Gh. Petrovay - „Originea şi istoria familiei de Petrova”, Turul 1897.  
 
12. Dr. S. Marki - „Vâncenii şi Jurenii”, Cluj, 1897; Sighet, 1931.  
 
Textul fără trimiteri reprezintă partea de contribuţie a profesorului Filipaşcu din această  
 
primă redactare, rezultat al cercetărilor sale.  
 
*  
 
Coroborarea tuturor acestor izvoare bibliografice duc inexorabil la concluzia că cele  
 
457 familii nobile din Maramureş de origine română (din care s-au desprins peste 150 de  
 
ramuri, devenite familii de sine stătătoare datorită titlurilor şi posesiunilor ce le aparţineau),  
 
sunt o realitate istorică indubitabilă, realitate ce dovedeşte în mod peremptoriu existenţa  
 
masivă, în partea de nord a României, încă în evul de mijloc, a Românilor organizaţi  
 
în voievodate şi cnezate, existenţă mult a n t e r i o a r ă infiltrării în această zonă a  
 
reprezentanţilor regatului apostolic maghiar.  
 
Pe de altă parte Enciclopedia arată că din cele peste 600 trunchiuri de familii nobile  
 
maramureşene de origine română mai mult de 100 se află astăzi în localităţi din Ucraina  
 
Subcarpatică (în urma pactului Ribentropp-Molotov şi a celui de al doilea război mondial),  
 
familii ce-şi dovedesc prin diplome existenţa şi originea nobilă încă din secolul XIV, spre  
 
exemplu: marile familii de Apşa de Jos (1406) Dibrova, de Apşa de Mijloc (1406) Serednie  
 
Vodiane, de Ariniş (1345) Olhovţi, de Bedeu (1317) Bedevlea, de Berezna (1484) Berezovo,  
 
de Bilca (1339) Bylki, de Biserica Albă (1373) Bila Tserkva, de Ciumuleşti (1406) Ciomalevo,  
 
de Crăciuneşti (1442) Cryciuniv, de Crişăneşti (1401) Kryĉovo, de Dolha (1326) Dolgoe, de  
 
Domneşti (1397) Ruskoe Pole, de Duleni (1420) Dulovo, de Drăgoieşti (1378) Dragovo, de  
 
Ilişiua (1342) Ilniţa, de Lipcea (1350) Lipcea, de Neagova (1415) Nyagova, de Strâmba (1374)  
 
Kryva, de Slatina (1409) Solotvina, de Talabor (1485) Tereblia, de Taras (1419) Teresva,  
 
de Târnova (1411) Ternovo, de Teceu (1410) Tiachiv, de Uglea (1411) Uglia, de Voineşti  
 
(1410) Vonigovo (în paranteză data atestării în documente; cu italice denumirea dată de  
 
administraţia ucrainiană).  
 
*  
 
Pentru a aprecia eficienţa coroborării mai multor surse în depistarea adevărului  
 
ascuns frecvent de scăpări mai mult sau mai puţin involuntare, trebuie relevat şi faptul că  
 
investigaţiile nobiliare de la mijlocul sec. XVIII, deşi recunosc unor familii nobile  
 
consemnarea la o anumită dată, ele confirmă existenţa lor la date mult ulterioare, adesea cu  
 
câteva secole mai târziu! Un exemplu îl oferă şi cazul familiei Mărcuş, nr. 246, căreia i se  
 
recunoaşte statutul de nobil doar de la 1645 (cf. $, p. 262), deşi principele G. Rakoczy, în  
 
noua diplomă acordată familiei la 1645, atestă originea ei nobilă din vechime. Investigaţia  
 
din 1752 vorbeşte despre statutul membrilor ei ca nobili de Bedeu chiar înainte de 1645.  
 
De fapt la 1326 regele Carol Robert de Anjou donează lui Gostolean, fiul cneazului  
 
Porboslav posesiunea Bedeu (cf. Ω, pp. 27-28), iar Mărcuş, întemeietorul acestei ramuri  
 
devenită familie, fusese consemnat deja la 1568 (ibid.), sau familia Danci de Iapa este  
 
atestată doar de la 1494 de invest. nobil. don 1752 deşi primise novo donatio încă din 1467  
 
asupra posesiunii sale Iapa, ceea ce înseamnă că familia stăpânea domneniul Iapa cu mult  
 
înainte.  
 
*  
 
Departe de a fi semnalate de noi toate implicaţiile ce rezultă din acest  
 
material „inedit”, cititorului îi este clar şi faptul că majoritatea copleşitoare a recunoaşterii  
 
titlurilor de nobilitate este o urmare şi a faptelor de arme excepţionale ale numeroşilor  
 
membri ai acestor familii.  
 
Este de la sine înţeles că cercetări ulterioare în lumea evului mediu  
 
maramureşean, sau cele ce ar putea avea atingere cu el, vor îmbogăţi substanţial  
 
materialul conţinut în Enciclopedia Filipaşcu, rotunjind imaginea realităţii istorice a  
 
societăţii aflate în arcul carpatic in prima jumătate a mileniului doi.  
 
Pentru că au apărut recent în unele publicaţii cu referire la Maramureş steme (armoriale) ale unor familii nobile, unele chiar în culori, însă într-o formă „aproximativă”, dacă nu chiar fantezistă, nerespectând legile heraldice şi de aceea fiind de-a dreptul contrafaceri, odată cu publicarea arborilor genealogici ai familiilor cuprinse în Enciclopedia de faţă (pregătite pentru o viitoare apariţie editorială), vom publica şi multe steme în forme şi culori originale, precum şi sigilii aparţinând unora din aceste familii nobile din Maramureş de origine română.  
 
*  
 
Următoarele secole XVII, XVIII şi XIX ar fi trebuit să ia exemplu de la această  
 
regalitate Angevină ca şi de la urmaşii ei imediaţi, regalitate ce, cu şapte secole înainte de  
 
vremea noastră, a dat dovadă în politica sa internă de o mentalitate cu adevărat modern-  
 
europeană, în privinţa recunoaşterii şi a respectului acordat etniei reale a autohtonilor,  
 
optică pe care contemporanii noştri de pe vechiul continent abia acum o re-descoperă cu  
 
adevărat.  
 
Din fericire astăzi linia generală pe care se mişcă oficialitatea ce administrează  
 
conducerea statului vecin maghiar, spre onoarea ei, manifestă înclinaţia serioasă de a  
 
renunţa la vechea optică mioapă şi duşmănoasă, dar mai ales păguboasă pe termen lung  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 539, Anul II, 22 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!