Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 531 din 14 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Eminescu poet naţional şi universal
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eminescu poet naţional şi universal  
 
Există un limbaj universal al sufletului uman pe care l-aş numi limbajul eternităţii, pentru că el poate  
 
trece chiar dincolo de moarte aşa cum a fost simţit, cum i-au auzit şoaptele toţi oamenii înzestraţi cu sensibilitate specială. Unii reuşesc să transcrie parţial acest limbaj în graiuri omeneşti şi aceştia sunt poeţii.  
 
Cred că nu trebuie să ne ferim de datele ştiinţifice pe care cunoaşterea din ultima vreme ni le pune la dispoziţie, pentru a ne explica unele din tainele existenţei noastre, aşa cum nici Eminescu nu ignora cunoştinţele avansate din diverse domenii ale vremii sale, pe care de altfel le-a fructificat nu numai în proză sau în scrierile politice, atât de cuprinzătoare cât şi în poezie.  
 
Un exemplu elocvent este poezia La steaua:  
 
”La steaua care a răsărit  
 
E o cale atât de lungă  
 
Că mii de ani i-a trebuit  
 
Luminii să ne-ajungă.  
 
Poate de mult s-a stins în drum  
 
În depărtări albastre  
 
Iar raza ei abia acum  
 
Luci vederii noastre.  
 
Icoana stelei ce-a murit  
 
Încet pe cer se suie  
 
Era pe când nu s-a zărit  
 
Azi o vedem şi nu e!  
 
Tot astfel când al nostru dor  
 
Pieri în noaptea adâncă  
 
Lumina stinsului amor  
 
Ne urmăreşte încă”.  
 
Aşadar, fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile. Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul "ceea ce se aseamănă se adună".  
 
Fie că citim pentru prima oară o poezie şi constatăm că ne reprezintă simţămintele şi gândurile noastre apoi fixăm în memorie acest moment, acest lucru minunat care ne-a delectat, ne-a făcut plăcere ca atunci când te întâlneşti cu un prieten drag şi depeni amintiri, fie recitim – pentru că ştim unde să căutăm în bibliotecă, am cumpărat volumul sau CD-ul cu textul înregistrat, ori găsim scrierea respectivă pe internet sub imperiul aceluiaşi impuls, demonstrează că noi am fost înzestraţi cu o capacitate extraordinară şi anume aceea că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă: gândurile frumoase şi bune cheamă frumosul şi binele, gândurile rele adună răul! Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.  
 
Prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. Până nu demult s-a crezut că creierul este cel mai puternic emiţător de energie spre exterior, cu impulsurile sale electromagnetice, dar s-a descoperit faptul că şi inima este înzestrată cu ceea ce numim "inteligenţa inimii" şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi, pentru că ea generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului.  
 
Eminescu – profund cunoscător al istoriei poporului român, asemeni poetului G Coşbuc care ”îi cânta amarul ” (pentru că amândoi cunoşteau deopotrivă poporul cu istoria sa şi amarul), prin raţiunea şi mai ales prin inima sa, a radiat în timpul vieţii pământeşti un câmp extraordinar, câmp - care prin scrierile care le-a lăsat omul de cultură Mihai Eminescu a continuat şi continuă să vibreze şi azi, şi în viitor, punând în mişcare la rându-i: sentimente, emoţii, conştiinţe ale românilor, oriunde s-ar afla ei.  
 
Spre detractorii neamului, spre năvălitori, spre străinii veniţi în ţară cu gânduri rele de îmbogăţire prin speculă ori prostirea populaţiei prin minciuni şi tot felul de elucubraţii doar de ei ştiute, Eminescu a devenit necruţător, demascându-i direct aşa cum o face în poezia  
Doina:  
 
”De la Nistru pân-la Tissa  
 
Tot românul plânsu-mi-s-a,  
 
Că nu mai poate străbate  
 
De-atâta străinătate.  
 
Din Hotin şi pân-la mare  
 
Vin muscalii de-a călare,  
 
De la mare la Hotin  
 
Mereu calea ne-o aţin;  
 
Din Boian la Vatra-Dornii  
 
Au umplut omida cornii,  
 
Şi străinul te tot paşte  
 
De nu te mai poţi cunoaşte.  
 
Sus la munte, jos pe vale  
 
Şi-au făcut duşmanii cale,  
 
... ......................................  
 
Cine-au îndrăgit străinii,  
 
Mâncă-i-ar inima câinii,  
 
Mânca-i-ar casa pustia,  
 
Şi neamul nemernicia!  
 
Ştefane, Măria ta,  
 
Tu la Putna nu mai sta”,  
 
... ................................  
 
Ei bine! Din partea acestora şi-a atras ura, mânia, dorinţa lor de a-i închide gura celui care avea rolul să contribuie la trezirea maselor. Aşa se explică destinul lui ca fiinţă umană, supusă opreliştilor, în timp ce el pleda pentru dreptatea şi izbânda poporului său. Duşmanii acestui popor nu au obosit nici după un veac să-l atace pe Eminescu, numai că ei nu s-au putut atinge de spiritul lui, care a rămas fidel năzuinţelor, idealurilor în care el a crezut.  
 
Bineînţeles că acest aspect de implicare, de apărare a fiinţei naţionale, de condamnare a ipostazelor de nedreptate generate de vremuri, este întâlnit în opera fiecărui poet şi este spre lauda lui atitudinea aceasta civică alături de cea socială.  
 
Se pune o întrebare legitimă:  
 
Cum poate inima să se implice în trăire, să creeze un câmp electric şi electromagnetic? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile? Răspunsul ştiinţific este complicat, însă nu este locul aici să-l explicăm ci vom răspunde simplu: prin emoţii.  
 
Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct anumite structuri din interiorul nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.  
 
Studii ample şi riguroase asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.  
 
Convingerile noastre se nasc şi se zidesc sub influenţa mediului familial, tradiţional, religios, educaţional, etc şi sunt de nezdruncinat, poate numai în cazuri de spălare a creierului să fie dislocate. Aceste lucruri au fost constatatate şi cunoscute încă din antichitate şi s-a ţinut seamă de ele mai ales în situaţiile delicate ale istoriei, dar abia acum avem explicaţia lor.  
 
Prin urmare, nu numai emoţiile noastre sunt emise în afara noastră, ci mai ales convingerile noastre. iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.  
 
Prin urmare, toţi, absolut toţi biografii, criticii literari, traducătorii, autorii oricărui articol, recitatorii până la ultimul cititor – român sau prieten al adevărului (să ne amintim dictonul antic:– Amicus Plato sed magis amica veritas; mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul, după cum subliniază în lucrearea sa intitulată Viata lui Aristotel, filozoful Ammonius Saccas) au rezonat, au vibrat în acelaşi registru cu Eminescu. Dacă socotim şi generaţiile anterioare nouă, care i-au citit versurile, ajungem la un număr imens de oameni, de cititori, care la rândul lor au emis vibraţii şi au întreţinut focul viu al idealului eminescian! Pe bună dreptate, toţi apreciem la Eminescu atât cultura, talentul, cât şi mesajele sale parcă inspirate de divinitate, aduse nouă dintr-o sferă a Luceafărului, prin intermediul poetului care cunoscând expresiile: “fugit irreparabile tempus”, “vanitas vanitatum”, “panta rei”, “fortuna labilis” reuşeşte să le exprime în versuri de o rară frumuseţe (aproape intraductibile) în capodopera Luceafărul apărut în 1883, un poem a cărui temă este timpul şi condiţia geniului neînţeles într-o lume care rămâne doar râvnitoare şi căutătoare a luminii, doritoare şi chemătoare a astrelor, fără a putea depăşi soarta ei muritoare, bucurându-se în schimb de iubirea pământeană:  
 
... ...........................  
 
”Porni luceafărul. Creşteau  
 
În cer a lui aripe,  
 
Şi căi de mii de ani treceau  
 
În tot atâtea clipe.  
 
Un cer de stele dedesubt,  
 
Deasupra-i cer de stele -  
 
Părea un fulger ne-ntrerupt  
 
Rătăcitor prin ele.  
 
Şi din a chaosului văi,  
 
Jur împrejur de sine,  
 
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,  
 
Cum izvorau lumine;  
 
Cum izvorând îl înconjor  
 
Ca nişte mări, de-a-notul...  
 
El zboară, gând purtat de dor,  
 
Pân- piere totul, totul;  
 
Căci unde-ajunge nu-i hotar,  
 
Nici ochi spre a cunoaşte,  
 
Şi vremea-ncearcă în zadar  
 
Din goluri a se naşte.  
 
Nu e nimic şi totuşi e  
 
O sete care-l soarbe,  
 
E un adânc asemene  
 
Uitării celei oarbe”.  
 
... ..........................  
 
Cum în ultimul secol s-au deschis posibilităţile ca un număr mare de români să locuiască în alte ţări, chiar pe alte continente este lesne de înţeles că au luat şi poartă cu ei, în gândurile şi inima lor peisajele încântătoare ale copilăriei, chipul părinţilor când erau tineri, obiceiurile de Paşti şi de Crăciun dar şi pe Eminescu.  
 
Nu mă voi opri asupra celor care au trăit, au scris, l-au elogiat, i-au făcut statui ori i-au imortalizat chipul real ori poetic, artistic, în tablouri aparţinând diverselor curente sau realizate prin diferite proceduri aici în ţară, în România lui iubită, în dulcea Românie, ci la câţiva care trăiesc înafara hotarelor ţării, dar nu au uitat nici locurile nici oamenii de spirit ai acestor meleaguri, considerându-l pe Eminescu demn de a fi cunoscut şi de alte popoare.  
 
Fac o excepţie şi amintesc în primul rând pe Rosa Del Conte, italiancă, eminentă profesoară universitară, eminescolog, numită de Academia română ”prieten apropiat al poporului român”, care l-a făcut cunoscut Occidentului pe M. Eminescu, în lucrarea sa „Eminescu sau depre Absolut“, apărută pentru prima dată în 1961, operă fundamentală care dovedeşte nu numai dragoste şi admiraţie ci cât de profund l-a înţeles autoarea pe Eminescu.  
 
În al doilea rând, am să mă refer la Ioana Ungureanu  
 
Cine este Ioana Ungureanu ? este etnolog, muzicolog, profesor de canto la Universitatea Santa Cecilia din Roma şi preşedinta Asociaţiei Dacia Românilor care încă din 1985 edita revista de istorie, cultură şi civilizaţie "Columna". De peste 40 de ani stabilită la Roma, profesoara Ioana Ungureanu nu numai că vorbeşte impecabil româneşte, cu sonorităţi plăcute, inconfundabile care-i trădează profesia, şi cu un uşor accent câştigat prin vorbirea limbii italiene, dar în domnia sa recunoaştem firea ospitalieră a românilor, este caldă, prietenoasă şi primitoare. Am purtat dialoguri încântătoare în repetate rânduri şi mi-a vorbit cu pasiune despre viaţa şi activitatea sa prodigioasă, în cariera internaţională din care nu a lipsit niciodată evocarea unui crâmpei de spiritualitate românească (inclusiv cântecele interpretate la nai de Gheorghe Zamfir, cu care a fost colegă la Consevator). După ce am aflat că doreşte să revină definitiv în ţară, la întrebarea : ce înţelege prin patrie, mi-a răspuns citându-se pe sine, dintr-un alt interviu: "Patria e în tine, oriunde vei fi exilat pe glob, în constelaţii, sau dincolo de toate galaxiile marelui Univers. Oricâte ar fi făgăduinţele străinătăţilor, ţărâna, sufletul şi spiritul din care eşti plămădit te strigă îndărăt." (Eco!)  
 
De-a lungul anilor, cu orice prilej: la Conferinţe, Congrese, manifestări artistice, Festivaluri, a depus eforturi imense de a face cunoscute italienilor în primul rând şi lumii în general, multiple personalităţi culturale din România culminând cu editarea bilingvă ( în 1985)a revistei Columna – care a avut o perioadă de apariţie de şase ani.  
 
Pentru Eminescu a iniţiat şi realizat însă cel mai mult: pe lângă paginile dedicate poetului în revista Columna, la Recanati, în provincia Macerata, nu departe de marea Adriatică, a fost aplasată efigia lui Mihai Eminescu alãturi de cea a poetului romantic italian Giacomo Leopardi (29 iunie 1798 – 14 iunie 1837), pe Zidul poeţilor nemuritori, zid al castelului Leopardi, aflat pe vestita Colinã a Infinitului.  
 
Palatul acestei ilustre familii de marchizi şi conţi, cu rãdãcini din secolele XI-XII, a devenit acum Centru Mondial al Poeziei, în care există o bogată, faimoasă şi frumoasă bibliotecă!  
 
Placa omagialã Mihai Eminescu este ampalsată la intrarea în castel, în stânga poetului Giacomo Leopardi, urmând ca în dreapta să fie cea a poetului Pablo Neruda. Placa omagială este alcãtuitã din douã piese. Prima piesã este fãcutã din marmurã, de dimensiunea 60x60 cm, pe care este aplicatã efigia în bronz a poetului nostru naţional. Cea de-a doua, tot din marmurã, de dimensiunea 60x100 cm, este aşezatã sub basorelief, pe care au fost încrustate simplu numele şi datele astrale: Mihai Eminescu, 1850-1889.  
 
Urmeazã un text testamentar a lui Eminescu, scris, dăltuit în limbile românã şi italianã: „Dumnezeul Geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”.  
 
,,Il Dio del Genio mi ha tratto a se dal popolo, com il sole trae a se una nube d'oro dal mare di mestizia”.  
 
În continuare este menţionat (încrustat) numele instituţiei române care s-a implicat (inclusiv financiar) în realizarea acestui excelent monument: Universita dell Arte „George Enescu”, Iaşi-România.  
 
„Recanati a devenit un veritabil loc de pelerinaj al iubitorilor poeziei romantice, aici fiind  
 
comemoraţi în fiecare an cu mare onoare cele douã mari genii universale: Leopardi, primul mare poet  
 
romantic, şi Eminescu, ultimul poet al romantismului european, recunoscut la nivel internaţional”, a  
 
declarat doamna Ioana Ungureanu la sfîrşitul discursului său inaugural.  
 
În al teilea rând, menţionez opera sculptorului Vasile Gorduz, monumentul Mihai Eminescu dezvelit în 19 septembrie 2004, localizat în Piaţa României din Montreal – Canada.  
 
În al patrulea rând ( nu ultimii, ci pentru că ”sunt de-ai casei”), menţionez împreună pe: poetul Grigore Vieru şi celebrul cuplu Toodorovici, care l-au mai ”nemurit” încă o dată în primul rând pentru poporul din provincia română Basarabia, aceea dinspre Nistru, apoi pentru românii de pretutindeni, prin poeziile şi cântecul lor:  
 
”La zidirea soarelui se ştie,  
 
Cerul a muncit o veşnicie,  
 
Noi muncind întocmai ne-am ales cu,  
 
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,  
 
Domnul cel de pasăre măiastră,  
 
Domnul cel de nemurirea noastră,  
 
Eminescu, Eminescu,  
 
Mi-L furară Doamne adineauri,  
 
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,  
 
Mă uscam de dor în piept cu plânsul,  
 
Nu ştiam că dor mi-era de Dânsul,  
 
Nu ştiam că doina mi-o furară,  
 
Cu stravechea şi frumoasa ţară,  
 
Eminescu, Eminescu”,  
 
Pe cine nu a emoţionat acest Cântec? Toţi care l-au ascultat au fost ”atinşi”, fie pozitiv, fie negativ, depinde în ce tabără se situau: prieten sau nu cu adevărul!  
 
Revenind la ce afirmam la început, precizez din rezultatele cercetărilor privind rolul creierului şi al inimii în emiterea de câmpuri electromagnetice: oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier. Se explică astfel şi de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului!  
 
Se explică de asemeni de ce acei oameni de geniu indiferent în ce popor s-au născut - prin faptul că ei exprimă sentimente universal umane- devin iubiţi de oamenii din toate naţiile, aşa cum sunt poeţii din Orient sau Occident, europenii din opera cărora care a tradus Eminescu, aşa cum sunt: Giacomo Leopardi şi Pablo Neruda, lângă care stă efigia lui Eminescu la Recanati, aşa cum este Mihai Eminescu printr-o parte substanţială a operei sale!  
 
Uimirea este sentimentul ce ne cuprinde mereu în faţa creaţiei divine şi doar din când în când faţă de ceea ce crează (în orice domeniu) doar un geniu - ca Eminescu - prin intuiţiile sale!  
 
În încheiere nu ne rămâne decât să ne întrebăm fiecare dintre noi dacă ne-am făcut datoria faţă de Eminescu, dacă l-am citit, dacă îl cunoaştem destul în lumina ultimelor descoperiri şi înterpretări pe care care le recunoaştem, le găsim emanate cu anvergură, cu amplitudine cosmică în opera eminesciană, din care se desprinde elanul şi capacitatea sa genială de cuprindere de a pune laolaltă ceea ce unii n-ar visa ( ori încă nu acceptă!) domenii aparent opuse: ştiinţă şi artă.  
 
Elena Armenescu  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Eminescu poet naţional şi universal / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 531, Anul II, 14 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!