Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1258 din 11 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Imnul şi culorile.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Culorile sunt elementele care înfrumuseţează lumea ce ne înconjoară. Ce ar spune stimatele coniţe dacă nu ar avea rujul pentru buze? Sau stridentele coloraţii pentru fustiţe?. Pădurile ar mai fi păduri dacă nu s-ar înţoli cu cel mai strălucitor verde primăvară şi în pastelatele culori ale toamnei? Dar culorile pot avea rol patriotic sau partinic, după caz.  

 

Trei culori cunosc pe lume!  

Un cântec patriotic care aminteşte stindardul naţional astfel:  

- Roşu-i focul ce-mi străbate, inima-mi plină de dor  

- Auriu ca mândrul soare fi-va-l nostru viitor  

- Iar albastrul e credinţa pentru ţară ce-oi nutrim  

Ceauşescu a adaptat strofele la „socialismul atotbiruitor” al vremurilor sale de tristă amintire pe care, din păcate le mai trăim şi astăzi sub regimul capitalist neaoş socialist. Ferească-ne Dumnezeu de partid unic al clasei baronale care se întrevede în viitorul apropiat, chiar dacă ar fi o coaliţie a unor multitudini de partiduleţe. Tot dictator va fi viitorul preşedinte prost ales.  

Eu aş definii culorile stindardului după inima mea astfel:  

- Roşu-i sângele eroilor anticomunişti care au murit în închisorile scumpei noastre patrii ”Republica comunistă România” despre care tineretul nu ştie nimic deoarece manualele de istorie au fost adaptate „măreţului capitalism” pe care, cică, îl trăim.  

- Unduirea galbenă este holda de grâne în bătaia vântului. Frumoasă, bogată dar nu pentru noi (căţeii a spus un fabulist). „Noi vrem pământ” spune poetul în numele ţărănimii din fostele domnii Româneşti, Moldova şi Valahia. „Noi vrem PROPRIETATEA asupra pământului strămoşesc”. Vrem să trăim ca strămoşii noştri adică muritori de foame. Pe vremea domnitorilor, ţărani, săraci sau gospodari (chiaburi) care, ducând o gospodărie de subzistenţă, abia produceau cele necesare traiului propriei familii erau proprietari ai aproape jumătate din pământul arabil. Cealaltă jumătate, exploatată corect de marii proprietari (moşierii) se constituia în „grânarul Europei” şi hrănea oraşele ţării şi aproape întregul continent. Pe vremea moşierilor nu era posibilă asocierea micilor proprietari de pământ de cât sub auspiciile cruntei exploatări sub imperiul Austriaco-ungar. În Transilvania toţi chiaburi de altă „culoare etnică” s-au întovărăşit si faceau averi ca şi astăzi. Proprietatea rămâne proprietate deşi haturile despărţitoare nu mai există de mult. Vlahii care nu concep asocierea mor de foame deşii ca proprietari de pământ deţin ceea ce pentru un român de dincolo de păduri ar fi un adevărat vis.  

- Albastru-i nedreptul cer care suportă corupţia, furtul şi înşelăciunea. Hoţi au existat de când lumea, dar nicicând ei nu au fost organizaţi la nivel de partid şi de stat. Dincolo de păduri, adică în apusul liniei Carpatice mai există şi „oameni cinstiţi care vor şi uneori reuşesc să vieţuiască în armonie nu numai între etnii ci chiar între conducător şi condus. La răsărit de Carpaţi şleahta de 588 se opune categoric descentralizării deoarece altfel „ar muri de foame” Şi totuşi Estul şi Sudul ţării este plin de „Republici baronale autonome” în care şefii taie şi spânzură ignorând în totalitate legile făcute de cei 588.  

 

În aceste condiţii să mai respectăm caloriile stindardului? Să mai murim pentru „injusta” patrie şi steagul ei? Oare Statul şi simbolurile naţionale nu sunt respectate deoarece elevii nu cântă „la începutul fiecărei ore” sau, după caz numai „la începutul fiecărei zile” imnul nou al Republicii Socialisto-capitalistă România? Chiar să începem fiecare zi cu un păcat Divin? Imnul naţional nu este o rugăciune. Domnul Dumnezeul nostru nu ne ajută dându-ne o zi liniştită ridicând lui „Stalin” şi nu lui oda. Stalin a fost conducătorul de ieri şi al ţării noastre şi va redevenii sub alt nume tot atât de pământesc dar de sub acelaşi cer.  

Deşteaptă-te române  

Este imnul zilelor noastre. O dovadă de rea credinţă a conducătorilor. Se cântă „deşteptarea” pe când conducătorii culeşi (în alegeri libere şi nesilite de nimeni) ar dori să dormim cu toţii chiar somnul de veci al votanţilor lor. Că eşti mort dea-binelea sau numai adormit nu cotează dacă pui votul acolo unde trebuie. De aceea nu este în interesul „nimănui” să se trezească „poporul” din somnul cel de moarte. De pildă ţara are, conform statisticilor, 18 milioane de locuitori, incluzând copii de ţâţă şi cei „în concediu” prin străinătăţi şi absolut toţi sunt votanţi LEGALI.  

Andrei Mureşanu, in secolul 19, a scris de bună credinţă versurile puse apoi pe o melodie a lui Anton Pan. Ca tribun şi ziarist era şocat de lipsa de vitalitate a poporanilor contemporani. Este adevărat: „capul plecat sabia nu-l taie” dar prea multe „plecăciuni” duc la cocoşare.  

Azi în secolul 21 mai purtăm cocoaşa şi nimeni nu face nimic spre a ne verticaliza. Cel puţin câte puţin cu puţinul. O dată şi o dată tot va trebui să începem deoarece omul este fiinţa bipedă care „se ţine”, cică, vertical. De ce Moldo-vlahul „trebuie” să se ţină cocoşat?  

A cânta „cucurigu” la şcoală este inutil. Elevul a ieşit de mult din pat, şi mai doarme cel mult „politic”. Îl aduce însă la realitate clopoţelul care vesteşte începutul chinurilor şcolare.  

Ar fi multe de spus în ceea ce priveşte această „deşteptare” aşteptată de la copii.  

Voi spicui câteva asemenea vorbe.  

Cândva, chiar pe vremurile împuşcatului, la şcoala primară se preda geografia ţinuturilor natale. Se studia satul, împrejurimile, localităţile învecinate. Elevul lua cunoştinţă despre frumuseţile naturale sau construite de om pe care, fără a se deplasa mult, le putea cuprinde cu ochiul. Mici istorioare legate de acele locuri erau de natură să-l facă să se îndrăgostească de ţinutul, natal. Între cunoştinţele astfel predate erau şi stemele locale cu care strămoşii se lăudau pe drept deoarece prezintă o importantă şi glorioasă epocă a obştii. Orice elev din Transilvania îţi înşiră pe degete cele 7 „burguri” cu stemele lor cu totul. Dacă nu le învaţă la şcoală le capătă de la părinţi sau copii vecinului. Ce poate prezenta un Moldo-valah? Republicile autonome baronale, precum Dobrogea, Vrancea sau Mehedinţi încă nu au embleme. Păcat! Li s-ar potrivi un telefon, o pilă, un fes etc.  

Iubirea de ţară este o noţiune fără sens. Omul iubeşte cu adevărat ţinutul natal, comuna şi împrejmuirile ei văzute cu ochii copilăriei. Doar la armată, pe car nu şi-o dorea, omul află de steag, şi ţara pentru care este obligat să-şi dea viaţa. Este oare această împrejurare o invitaţie la „iubirea ţării”? Astăzi cel puţin „ŢARA” nu-ţi mai oferă decât corupţie şi necinste care, chiar puţină la număr, este uleiul care acoperă toată suprafaţa vizibilă. Este suficient ca 588 să nu fie credibili spre a ne forma impresia, foarte greu de combătut. Ori pe lângă şleahta amintită mai sunt mii de membri ai guvernului şi administraţiei locale, greu de crezut prin spusele lor ambigue.  

Însemnele locale alături de bunăcredinţa şefilor, un învăţământ bazat pe adevăr istoric nedeformat de „comunism”, o sănătate bazată pe muncă şi sport mai mult decât pe medicamente pentru care nu sunt bani, ar contribui la „iubirea de ţară” mult mai mult decât orice „cucurigu” impus elevilor şi profesorilor.  

Luaţi aminte!  

Culori politice  

Partidele politice care-şi dispută puterea şi-au ales câte o culoare mai mult sau mai puţin semnificativă.  

În nostalgia lor, nedeclarată, partidele de stânga se cred reprezentate de culoarea roşie. Chiar stindarde roşii sunt des fluturate la diferitele reuniuni. Este adevărat că nu mai au pe ele secera şi ciocanul.  

Pentru mine culoarea roşie mai reprezintă sângele martirilor care se varsă şi astăzi pentru o lume mai bună, cu alte cuvinte o pată greu de şters chiar dacă legislaţia de astăzi înfierează pedeapsa capitală. Oricum sângele este sânge şi ubeori salvează vieţi. M-aş lipsi bucuros de aceste stindarde.  

Galbenul, culoarea holdelor în pârg, simbolizează dorinţa dreptei de a obţine o viaţă mai îmbelşugată prin unirea micilor proprietăţi în puternice asociaţii spre a obţine o viaţă mai prosperă fără taxe şi impozite. Nu degeaba preşedintele statului şi-a pus fica să încropească o moşioară unind prin cumpărare proprietăţile unor zeci de foşti prprietari, Astfel poate hrănii aproape tot judeţul nu numai câteva guri. Galbenul pare o culoare mai curată. Orice pată se vede clar şi poate fi spălată. Nu ca roşu pe care sângele martirizat se confundă cu fondul.  

Mai este verde, culoarea pădurilor. Verde a fost culoarea super-naţionaliştilor care au devenit „ecologişti”. Dar nu tot ce zboară se şi mănâncă. Cu precauţiile necesare pot fi folosite atât energia atomică cât şi gazele de şist. Totul este tehnologia adecuată, nicidecum „pericolul naţional” invocat. Cu atât mai mult exploatarea minieră. Sunt tehnologii moderne care pot arde cărbune, chiar de tipul turbă, fără pic de poluare. Din contră bioxidul de carbon produs la ardere este transformat în folositoare medicamente. La fel valorificare în scopuri energetice al gunoiului urban şi cel rezultat din fermele zootehnice. Verzii pot deci deveni utili dacă-şi concentrează pe ce trebuie puterea politică.  

Trebuie să menţionez şi bogata asimilare a spiritului gospodăresc al unor oameni începători în „marea politică” După mine un om gospodar ia decizii de bun simţ indiferent dacă gestionează propria ogradă, un municipiu sau ţara. Să-i spunem „incolor” deoarece nu este condus de un principiu colorat, partinic. Chiar dacă mai face mici greşeli gramaticale „ca primarul” este mult mai de suportat decât un specialist tribun car înşiră gramatical „foarte valoroase şi frumoase” vorbe goale.  

Celelalte culori sunt amestecuri fără importanţă. Calculatorul foloseşte milioane de culori pentru pozele sale. Sper că nici măcar în România nu se vor crea atâtea partiduleţe. Numărul de miniştri, adjuncţi şi demnitari ar depăşi populaţia ţării în acel caz.  

 

Referinţă Bibliografică:
Imnul şi culorile. / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1258, Anul IV, 11 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!