Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1237 din 21 mai 2014        Toate Articolele Autorului

 Mileniul 4 Sănătate şi învăţământ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Să fii sănătos!  

Mariajul între Lary şi Mary decurgea normal deşi, ne-având „încă” certificat de naştere Lary nu s-a putut cununa civil. De cununie religioasă nu aveau nevoie. Erau ei înşişi Zei care puteau binecuvânta popii, dacă aceştia ar merita.  

După o masă bună, nu tocmai românească ceea ce ar înseamnă ultra îmbelşugată, stăteau la taclale sorbind o cafeluţă „melintaroma!” Aroma îndoielnică, sau cine ştie ce altă cauză, o face pe Mary să exclame:  

- Mă doare capul !  

- Ai numărat cumva găinile lui Năstase, sau ouăle lui?  

Mary îşi pune pe frunte un şervet muiat în apă.  

- Mă doare. Nu am febră aviară. Nu suport acum gluma  

- Să chem medicul de familie, sau î-i facem o vizită ?  

- La ora asta ? Fii serios. Te crezi în Suedia ?  

- Nu poate fi adevărat. Asistenţa sanitară este condiţionată de oră?  

- Şi de mărimea atenţiei ! Ai uitat acest amănunt.  

După o clipă de consternare, Lary se precipită.  

- Ai în casă un generator de nano-unde ?  

- Da, este jucăria de acolo. Ce vrei să faci cu ea?  

Lary ia „jucăria” indicată, se duce cu ea la calculator şi leagă cablul USB. Apoi începe să butoneze calculatorul, câteva clipe mai lunguţe timp în care Mary aproape plângea de durere.  

- Ai o simplă răceală, o migrenă mai degrabă.  

- De unde ştii ? De când ai devenit medic ?  

….  

- Te mai doare capul ?  

- Nu. Nici nu am remarcat că mai port compresa pe frunte.  

- Să fii sănătoasă !  

Mary, înlăturând cârpa udă de pe frunte, se ghemuieşte în braţele lui şi, şăgalnic, îl întreabă:  

- Spune-mi ce mi-ai făcut. Chiar m-ai vindecat? Vre-o minune Dumnezeiască?  

- Păpuşico, nu-i nici o minune. Este o proprietate a nano-undelor de o anumită frecvenţă.  

- Adică jucărioara aia legată la cablul USB mi-a luat pur şi simplu durerea de cap? Ştii tu că ţii o imensă avere în mână ?  

- De când te preocupă „banii”. Ai furat cumva boul ca să devii afacerist, sau cum o mai face afacerist la feminin?  

- Nu-i nevoie de bou dacă ai calităţi de vraci.  

- Nu sunt vraci. Ştiam că, între alte proprietăţi, nano-undele pot reface celule organice potrivit cu genomul coordonator. Practic se accelerează diviziunea celulară, dar cu efect exclusiv pe celule sănătoase. Nu cunoşteam însă lungimea de undă care testează organismul şi aceea care vindecă. Am luat, în consecinţă, legătură cu calculatorul părinte, de pe planeta mea şi am cerut ajutor. Consecinţa ai simţit-o pe propria piele. Eşti mulţumită?  

- Si nu poţi crea o jucărioară specializată pe care să o vindem medicilor ?  

- Eu nu fac afaceri cu sănătatea oamenilor şi-mi displace dacă altcineva o face cu ajutorul meu. Bineînţeles că pot face jucăria. De acum ea se află în calculatorul institutului. Uite, dau de îndată dispoziţia de execuţie a jucărioarei în, să zicem, 1000 exemplare. Dar cui le oferi, unor medici care să nu facă avere datorită lor. Există asemenea medici ?  

- Cunosc cel puţin unul în care am încredere. Dar de ce nu prevezi dispozitivul cu o auto blocare care să intervină la miss-folosire?  

- Fiindcă nu medicul cere bacşişul, ceea ce se poate detecta. Pacientul î-l oferă şi nu-mi place, că dă ce poate din sărăcia lui pentru sănătatea care ar trebui să fie gratuită.  

- Da. Ai dreptate. Nu mai vindecăm oameni deoarece dau şpagă spre aşi câştiga sănătatea. Halal gândire de „bun Dumnezeu”  

- Zău că nu ştiu ce să fac.  

- Ce-ar fi să deschidem un fel de ambulatoriu la IATC în care să angajăm medici de renume foarte bine retribuiţi care vor folosi jucărioara ? Poţi, sub control sever, să împiedici acei medici să accepte „atenţii” de la pacienţi. Ar fi o şcoală şi pentru pacienţi dacă medicul „s-ar simţi jignit”.  

- De acord. Este soluţia optimă.  

- Ar mai fi o întrebare. Jucărioara ta prescrie medicamente? Dacă cumva aceste medicamente încă nu sunt cunoscute de civilizaţia noastră?  

- No problem! De mai bine de 200 de ani nu mai cunoaştem medicamente. Oare ce medicament mai bun decât gena celulară poţi concepe?  

- Şi bolile cronice ?  

- De regulă, o şedinţă de regenerare celulară durează sub 1 minut. Pot fi cazuri când sunt necesare mai multe şedinţe. Asta ştiu (aici pe Tera trebuie să înveţe) medicii. Mă voi preocupa să capete documentaţia necesară.  

- Am reformat reformele sanitare. Putem face de acum nani, onorată divinitate?  

- Da pui de om, hai la nani.  

 

Din nou scriu ziarele!  

Extras din Adevărul din ….  

Institutul de Aplicare a Tehnicii de Calcul SA (IATC) ne-a obişnuit de pe acum cu adevărate minuni generate de marea capacitate a calculatoarelor folosite, cât şi de harnicele mâini cu care au fost dotate.  

De această dată realizarea poate fi numită o reformă a reformelor din sănătate.  

Un mic aparat, pus la dispoziţia numai medicilor care nu acceptă atenţii pentru serviciile lor medicale, face adevărate minuni. Boli acute, cronice şi chiar infirmităţi sunt vindecate în una sau mai multe şedinţe, funcţie de boală şi bolnav.  

Aparatul a fost şi mai este testat în incinta IATC unde, un grup substanţial de medici renumiţi de mai multe specializări au căpătat, împreună cu remuneraţii de invidiat, spaţiu de consultaţie şi aparatura potrivit noii tehnologii. Singura condiţie spre a-şi lua retribuţia este să nu accepte nici o atenţie de la pacienţi. În rest sunt invitaţi să-şi folosească toate cunoştinţele spre a urmări eficienţa aparatului.  

Un redactor de specialitate a „furat” ceva din secretele acestui aparat. Acesta este un dispozitiv care detectează celulele bolnave din corp şi le înlocuieşte cu celule sănătoase de acelaşi tip la care forţează reproducerea.  

Culmea este că nu sunt necesare medicamente de nici un fel.  

Medicii care au testat aparatul sunt încântaţi de el.  

IATC livrează gratuit aparatul tuturor medicilor care se obligă a nu accepta nici o atenţie pentru serviciile acordate cu ajutorul său. Se pune însă acut problema că medicii sunt prost retribuiţi de casele de sănătate şi ar cam trebui să accepte atenţiile pacienţilor spre a nu muri de foame.  

Ţinând seama că folosirea aparatului înlătură toate medicamentele, încrederea publică alertată şi de interesele farmaciştilor nu este de partea acestei tehnici. Oameni cred numai în reţete grase cumpărate (de la medic) şi medicamente gratuite (plătite de stat). Alt ceva nu ajută bolii de care suferă.  

Deci nici o şanse ca, în actuala legislatură populaţia să fie servită din punct de vedere medical gratuit cu excepţia ambulatoriului din cadrul IATC unde sunt cozi interminabile. Dar merită. Bunica mea a stat la această coadă şi, după vizita care într-adevăr nu a costat nimic, a aruncat la gunoi toate medicamentele şi se simte ca nou născută. Dar ea a fost medic de profesie, nu ţaţă.  

Sperăm ca populaţia să se deştepte şi, cu ocazia următoarelor alegeri, să voteze pentru o mai bună gestionare a bugetului în favoarea unui trai decent pentru medici şi profesori ca ei să nu mai depindă de mila mahalagiilor, dacă vre-unul din partide va oferi asemenea utopii.  

 

Copii noştri învaţă că …  

O nouă zi de muncă, noi probleme şi la IATC  

Mary a fost chemată la telefon de un părinte care se îngrijea de viitorul copilului său, medic. Vă puteţi închipui la ce nivel. Nu stă oricine de vorbă cu un zeu.  

Dat fiind că nu avea nici o contingenţă cu medicina, iar ambulatoriul ce fiinţa pe lângă institut era mai mult o anexă socială, a acceptat audierea candidatului.  

Deci Ady, de profesie „fiul lui tata” s-a prezentat la interviul ţinut personal de Mary, care a decurs astfel:  

- Am înţeles că eşti medic. Ai categoria minimă spre a profesa? Internatul, masteratul sau cum s-o numi în meseria ta?  

- Am diplomă  

- Înţeleg. Tata ţi-a cumpărat o diplomă. Nu ştia tata că pentru a fi medic mai trebuie şi internatul ?  

- Nu-l interesează pe tata asemenea fleacuri. Mă angajaţi sau nu?  

- Ai făcut vreo dată o injecţie ?  

- Surorile se ocupă cu aceste detalii!  

- Înţeleg deci că doreşti începerea unui stagiu în care să deprinzi meseria?  

- Nu. Trebuie să fiu angajat ca doctor.  

- Doctor în ce ? Eu sunt în matematică.  

- O să mă plâng lui tata că vă bate-ţi joc de mine. Ce are medicina cu matematica?  

- Şi ce retribuţie ţi-a spus tata să pretinzi ?  

- Păi 10 mii de Euro  

- Anual?  

- Iar vă bate-ţi joc de mine. Bine înţeles lunar!  

- Cu iertăciune. Vă consider ultra pregătit, dar institutul încă nu-şi poate permite un medic diplomat atât de eminent. Vă rog să încercaţi în altă parte.  

- Cum îţi permiţi să ….  

- Da! Dacă aţi avea amabilitatea să priviţi înapoi aţi vedea uşa pe care doresc să o închideţi.  

- Păi este închisă!  

- Nu pe din afară. Doriţi să chem “serviciul de pază şi protecţie” să vă ajute?  

Si Ady, de profesie „fiul lui tata” a părăsit încăperea.  

Lary a urmărit pe ecranul calculatorului tot interviul. Intrând în biroul directorial a spus:  

- Te-ai descurcat de minune  

- Nu ţi se pare că am fost prea severă cu el? Mai este doar un copil !  

- Nici la copii de ţâţă n-aş accepta asemenea aere. Oare nu are părinţi, oare nu a făcut şcoala?  

- Ba are părinţi ocupaţi cu facerea banilor. A trecut prin şcoală ca gâsca prin apă şi i-a fost cumpărată o diplomă. Este soarta multor tineri din zilele noastre. A crescut prin baruri şi discoteci cu bani de buzunar mai mulţi decât salariul meu pe o lună. Te mai miră că arată aşa?  

- Şi cu iei se face meserie ?  

- Nu. Politică, numai la asta sunt buni.  

- Şi cine îi alege?  

- Vrei să spui cine-i trece pe liste? Păi clar, tăticu, care este de aceeaşi speţă.  

- Oare toată Europa este aşa ?  

- De ce nu. Toţi de teapa lor adoră viţelul de aur.  

 

Şi ar trebui să …  

Lary se plimba îngândurat prin birou. Mary era în aşteptare. Bănuia că va apare iar o soluţie ca pastila contra durerii capului. Oare nano-undele nu puteau elimina şi prostia ?  

Lary a trecut la terminal şi a început activ să butoneze. Se părea că ceva nu-i iese  

- Ce tot faci pe acolo? Ce pasienţă nu vrea să iasă?  

- Mă consult cu calculatorul părinte şi aceste nu vrea să mă ajute.  

- Dar ce ţi sa năzărit  

- Păi problema învăţământului. Problema “Ady de profesie fiul lui tata”  

- Şi ce te deranjează ca are un tătic bun?  

- Tocmai că nu-l are. Părinţii mei s-au purtat altfel cu mine.  

- Vrei să insinuezi că tu nu aveai bani de buzunar, pentru un coniac, o discotecă sau pentru o blondă mai durdulie ?  

- Mă plictiseşti. Încă nu ai înţeles că de sute de ani am scăpat de racila banilor. Dar tocmai aci este problema Nu pot concepe o educaţie în condiţiile existenţei banilor în surplus. Şi nici calculatorul nu mă poate ajuta. Cred că va trebui să trec pe acasă ca să discut personal cu experţi în materie.  

- Acasă, unde avem dormitorul comun? De ce nu inviţi aci, la birou, specialiştii de care ai nevoie?  

- Obrăznicuţo, chiar te faci că nu înţelegi ? Eu am coborât cu hârzobul din ceruri, vin din Olimp unde mă simt acasă.  

- Şi ai imaginat vr-o navetă spaţială care să te şi aducă înapoi? M-am obişnuit în patul încălzit de tine.  

- De-ai ştii de câte ori am trecut pe acasă, dar trupul tău gingaş m-a adus înapoi.  

- Să înţeleg că acum vei lipsi mai mult şi baţi şeaua să înţeleagă iapa?  

- Nici o speranţă. Te voi incomoda şi la noapte.  

- Înţeleg! Ai avut o scăpare. Nu trebuia să ştiu că îţi împarţi existenţa în 2 lumi distincte. Poate şi în tot atâtea paturi.  

- Şi te-ar deranja ? Dacă devii geloasă înseamnă că mă iubeşti.  

- Răutate! Nu te mai vreau. Dute-n Dumnezeul tău.  

Fiind, ca mai întotdeauna, singuri în birou Lary o luă în braţe pe Mary, care o făcea pe bosumflată, şi o sărută cu patimă, mai, mai să o întindă pe birou. Mary l-a răsplătit şăgalnic cu o palmă zdravănă. Asta-i dragostea între zei!  

- Mai trebuie să facem şi treabă. Să-ţi pregătesc un sandvici pentru drum? Oare cât faci până “acasă” ?  

- O clipită, şi culmea nici nu plec de lângă tine  

- Măi să fii în pielea goală şi cu ceas la buzunar ! Chiar aşa?  

- Chiar aşa. Ce vezi în faţa ta este o fiinţă virtuală ca şi tine. Doar că am uitat să mă şi nasc, de aceea nu am certificat de naştere ca tine. Eu, cel virtual, sunt un clon al lui Lary care se află momentan la pupitru de comandă al calculatorului fiindcă l-am chemat. Deci, în acest moment am dublă personalitate fiindcă sunt şi persoana fizică, Lary în carne şi oase. Eu, Lary virtual, voi rămâne veşnic lângă tine fiindcă eu Lary din Olimp ţi-am jurat iubire veşnică. Ai astfel avantajul că îmbătrânesc o dată cu tine şi nu va mai fi cazul să scandalizezi vecinele când chipul îţi va fi gravat de riduri.  

- Si cine se culcă cu mine? … Explodează Mary îmbufnată.  

- Păi de regulă clonul virtual care are aceeaşi constituţie fizică cu tine. Dar ori de câte ori am ocazia mă cuplez fizic clonului spre a savura voluptatea de a te ţine în braţe. Sper să ne fi creat reciproc multe plăceri.  

- Deci, să înţeleg în sfârşit, eu te înşel cu tine sau tu mă înşeli cu mine?  

- Are vre-o importanţă ? Ne iubim suntem un cuplu şi ne satisfacem reciproc.  

Mary tot mai face pe îmbufnata aşa că Lary a trebuit să o sărute din nou. În sfârşit se liniştesc. După puţin timp Lary sune:  

- A sosit expertul invitat, fac legătura fonică spre a putea auzi conversaţia dinte noi.  

 

O discuţie tematică în Olimp  

- Sunt Lary Craftman, şeful proiectului Reconstituirea vieţii şi evoluţiei planetelor prin simulare, derulat de Consiliul planetar. Planeta în studiu, aflată actual din punctul de vedere al civilizaţiei cu cca. 1000 ani în urma civilizaţiei noastre, are o problemă privind pregătirea pentru viaţă a tineretului. În numele consiliului Planetar vă rog a ne da consultaţii care privesc specializarea Dumneavoastră.  

- Sunt Anton List, şeful Institutului Planetar de Educaţie, Cultură şi Învăţământ. Cu plăcere la dispoziţia Dumneavoastră. Care este problema?  

- Dacă permiteţi, aş dori să mă lămuresc mai întâi eu, deoarece nu sunt de specialitate. În denumirea institutului Dumneavoastră sunt trei sintagme care, din punctul meu de vedere sunt cel puţin similare.  

- Nicidecum. Fiecare are o semnificaţie distinctă şi anume:  

Educaţia implică asimilarea moralei sociale, legată de etica filosofică. Ea include şi ceea ce era denumit “Culte” adică educaţia religioasă. Noţiunea se divide în: cei 7 ani de acasă in care educatorii sunt părinţii, şi educaţia socială în care rolul de educator este al pastorului eparhiei religioase şi durează până la adânci bătrâneţe.  

Cultura cuprinde totalitatea cunoştinţelor generale necesare comportării corecte în societate ale individului incluzând frumosul, estetica. Cultura este un atribut strict personal şi este asimilată “din vânt” adică fără un efort strict dirijat. Surse ale culturii sunt în special lectura personală, apoi în mai mică măsură mas media cu emisiunile sale dedicate şi teatrul. Se vorbeşte şi despre o cultură sportivă (a nu se confunda cu cultura fizică care este un atribut al sănătăţii) dar părerile sunt împărţite în ceea ce o priveşte.  

Învăţământ include totalitatea instituţiilor şi a mijloacelor care servesc la instruirea individului în scopul însuşirii unei ocupaţii pragmatice. Învăţământul general pregăteşte capacitatea de absorbire a culturii pe când cel de specialitate dezvoltă aptitudini fizice pentru o activitate pragmatică bine definită. Învăţământul superior este, în general, legat de dotări foarte valoroase în aparataj şi dispozitive pentru ca studenţii să poată lua contact cu vârful tehnicii actuale. Din această cauză acest învăţământ are un rol crucial în cercetare, formând şi deprinderea corespunzătoare a cursanţilor.  

- Cu referire la cultură aţi utilizat expresia „asimilată din vânt”. Anticipaţi în peiorativ actuala situaţie de pe planeta în studiu?  

- Nicidecum. Cultura nu poate fi obţinută prin instrucţie. Educaţia şi învăţământul sunt însă fundamentul prin care poţi asimila cultură. Se atribuie culturii un domeniu extrem de larg. Minunile tehnice ale lumii, opere picturale sau literare, religia însăşi sunt elemente culturale. Grădinile suspendate ale Semiramidei din antichitate, tuneluri, poduri lungi sau înalte, tablouri, opere lirice sau epice constituie în parte sau în ansamblu entităţi culturale. Dar asimilarea de către om nu este unitară. Unul este atras de tehnica din romanele lui Jules Verne pe când altul de bogăţia detaliilor pedagogice din acelaşi roman. Citind deci aceeaşi carte diferiţi indivizi reţin diferite aspecte ale operei. Doar cele reţinute constituie cultură asimilată. De aici expresia „din vânt”, adică fără un efort direcţionat.  

- Noi, inginerii, suntem de obşte consideraţi cei mai inculţi dintre instruiţi. Are vreun suport această expresie?  

- Da, cât timp cultura era un atribut al celor avuţi, de regulă fără ocupaţie, care-şi pierdeau timpul prin bodegi şi saloane, deci puţin anterior perioadei la care se află acum planeta dumneavoastră. Toţi cei care aveau o ocupaţie pragmatică, productivă erau consideraţi inculţi, nu numai inginerii. În epoca atotputernicilor banului noţiunea de cultură a degenerat. Devenea cult omul care poseda „în rafturi” biblioteci, pe pereţi pinoteci, sculpturi pe toate firidele etc., chiar dacă cărţile erau încă netăiate. Într-un cuvânt omul cu bani. Probabil vă nemulţumeşte acest nivel cultural, specific începutului mileniului 3 la noi?  

- Nu am avut efectiv timpul să constat această „cultură de raft”. Deocamdată educaţia, etica elementară, este aceea care ne dă bătaie de cap. Să vă explic dilema: Civilizaţia planetară se află în epoca în care banul, avuţia, dictează totul. Banul conduce politica, industria şi comerţul, banul dictează cultura fiindcă nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce este scump. Până şi actul sexual este comercializat pe bani. Etica se rezumă la: “Banul este ţelul vieţii, fură dar nu te lăsa prins, fură ca să ai cu ce plăti anchetatorii, legile sunt pentru boi adică săraci”. Această etică a fost întotdeauna atribuită celor avuţi, dar acum, acolo, este generalizată. Toţi fură, altfel mor de foame.  

- Cine va educa deci copilul ? Bănuiesc că părinţii sunt ocupaţi a face bani.  

- Aţi pus punctul pe i. Ce este de făcut ?  

- Cum se comportă şcoala ?  

- Acolo o altă problemă. Profesori, foarte bine instruiţi şi cu simţ pedagogic sunt plătiţi cu o retribuţie de mizerie care abia ajunge întreţinerii traiului de zi cu zi. Ţinuta vestimentară, nivelul cultural şi chiar instruirea perpetuă căci totul evoluează nu pot fi satisfăcute “din lipsuri financiare” . În cel mai bun caz profesorul devine o flaşnetă care repetă la infinit ce ştie de la bunici, în contradicţie flagrantă cu viaţa cotidiană. Elevii săi, măcar unii, îmbrăcaţi după ultimele jurnale de modă ignoră jerpelitul de la catedră. Alţii sunt mai bine pregătiţi ca profesorul menţinut de lipsurile financiare la nivelul dascălilor săi, iar restul nici nu vin la şcoală. Are grijă tăticu să cumpere nota cuvenită.  

- Bani mai mulţi!  

- De unde? Bugetul abia ajunge pentru buzunarul legiuitorilor. Culmea este că guvernanţii sunt interesaţi în prostirea maselor, ca să fie realeşi. Un popor cult, instruit se lasă mai greu dus de nas. Deci chiar de-ar fi bani cu duiumul, învăţământul n-ar primi nimic.  

- Şi cu ce vă pot fi eu de folos ?  

- Aţi şi făcut foarte mult că m-aţi ajutat să formulez problemele.  

- Eu aş sugera să puneţi accent pe rezolvarea celor 7 ani de acasă. Poate există bunici, mătuşi etc. care se pot ocupa de copii. Dar atenţie dragostea strident afişată nu este nicidecum o metodă pedagogică. Copilul trebuie să muncească spre aşi câştiga răsplata. Dacă nu va conştientiza remuneraţia muncii efectuate va fi un handicapat, uşor de atras spre droguri sau alte acţiuni reprobabile. Părinţii şi Bunicii pot primi sfaturi competente de la parohii care îi păstoresc. Dacă nu merge Mahomed la munte va veni muntele la Mahomed. În consecinţă este rolul preotului a vizita bunicii care au în educare un minor, dacă aceştia omit a veni la biserică. Este sfatul unui pedagog competent. Îmi permiţi o întrebare? Mai mult din curiozitate.  

- Vă rog chiar ! Sunt curios ce a stârnit acest interes.  

- Cum sunt pregătiţi părinţii în vederea procreării ?  

- Ceva mai puţin ca animalele. La acestea procrearea este un instinct primordial, însoţit de o stare propice educării puilor. La “aleşii Domnului”, oameni, instinctul de procreare a fost înlocuit de “sex” care se face oricând şi oricum, dese ori ca mijloc de existenţă. Graviditatea este o pacoste iar creşterea copilului o catastrofă.  

- Cum, copii nu sunt instruiţi în discipline precum “managementul gospodăriei casnice” sau “puericultură”? La noi acestea sunt discipline de “bacalaureat”  

- O pudoare prost înţeleasă fac părinţii şi pedagogii să evite spinoasa problemă a procreării, deşi copii i-ar putea învăţa “arta sexului”. S-au întâlnit şcoli post-liceale de “gospodărie”, dar numai pentru anumite clase de privilegiaţi, care practic nu au nevoie de ele. Marea masă de oameni nu primesc mai multe sfaturi ca găinile din ogradă. Însăşi atitudinea Bisericii străluceşte prin inexistenţa totală pe această temă.  

- Faţă de cele prezentate aş mai avea o nevinovată întrebare: Cine decide ce şi cum va fi predat în instituţiile de învăţământ?  

- Aveţi un dar de a pune degetul pe rană. Situaţia în studiu este următoare unei epoci de crunte dictaturi, în care şeful gândea pentru subordonaţii săi. Ca urmare răspunderea personală, etica, onoarea profesiei şi în general însăşi condiţia umană au fost complet golite de conţinut. Şeful guvernează prin „instrucţiuni de aplicare a legii” deşi acestea sunt infinit incompetent în comparaţie cu organele legiuitoare. Un subaltern de ori ce rang, chiar ministru, aşteaptă „instrucţiunile de aplicare” care-l apără de consecinţele unei proprii decizii. Nimeni nu mai are încredere în nimeni. De îndată ce ochii şefului sunt îndreptaţi în altă parte fiecare subordonat devine şef şi-şi creează propriile „instrucţiuni de aplicare a legii”, cu condiţia ca acestea să fie executate de un subaltern al său, altfel execută în „literă” instrucţiunea şefului, ca să poată da vina asupra lui dacă iese prost. În învăţământ nu poate fi altfel, deci profesorul, ultimul executant, respectă, peste propriile convingeri dacă le-ar avea, cele mai aberante directive sau dispoziţii date de şeful direct, singurul spre care poate îndrepta răspunderea pe care nu doreşte să şi-o asume.  

- Încep să vă înţeleg. Probabil lecţia predată de profesor se rezumă la citirea manualului recomandat de şef, ca nu cumva să apară elemente susceptibile de interpretare. Şi culmea, elevul face scurtă la mână scriind cele dictate, deci recompunând propriul lui manual. Originală metodă! La noi profesorul, de ori ce grad, începe prin sistematizarea schematică pe tablă a lecţiei de predat, după ce tema ei a fost anunţată în lecţia precedentă ca elevul să poată lua cunoştinţă de ea din manual. Elevii fac exerciţii de dictare numai în orele destinate special acestor teme.  

- Am trecut şi eu prin şcoala la care vă referiţi, de aceea am şi constatat viciile din educarea generaţiilor noi ale epocii istorice pe care o studiez.  

- Sper să nu-mi luaţi în nume de rău dacă sugestionez să interveniţi. Cred că este în folosul omenirii Dumneavoastră ca individul să afle la timp oportun când, de ce, pentru ce şi cu ce mijloace să-şi formeze propriul bagaj cultural.  

- Vă mulţumesc în numele colectivelor de pe Tera care vor primi aceste sugestii.  

 

Puţintică tandreţe.  

Mary a ascultat toată discuţia cu sufletul la gură. Era totuşi ceva să asculţi o convorbire oficială între 2 oameni cu greutate dintr-o civilizaţie net superioară. Mary se simţea flatată, “da din coadă”, cu o mulţumire care i se citea pe figură.  

Lary o interpelă:  

- Cum ţi s-a părut ?  

- Sublim. Dar cu cine am acum onoarea, cu domnul Lary şeful de proiect sau cu Lary directorul tehnic ?  

- Îţi arde de glume, sunt eu Lary  

- Dar care Lary?  

- Dacă ţii neapărat, şeful de proiect. Mi-am luat 10 minute libere ca să petrecem o noapte împreună.  

- Craiule, crezi că meriţi?  

- Hai acasă că te vreau ! Sunt doar soţul tău, cel puţin faţă de vecini.  

- Probabil că o ştiu vecinii, Nu este cazul să o aflu şi eu ? Un soţ atent mai vine acasă cu o cosmeticală, o bijuterie sau cel puţin cu o floare. Sau nu ţii să fiu frumoasă?  

- Ce are frumuseţea cu …… o floare ?  

Cu un aer uşor dispreţuitor, cocoţată în vârful pantofului Mary … cochetează:  

- Păi oferă şi tu o floare unei flori.  

- Dacă în Olimp aş oferi o floare aş risca să apar în faţa comisiei de disciplină.  

- Da ! Dacă ar fi oferită “soţiei prietenului tău “. N-o zic pe franţuzeşte căci nu ştiu dacă eşti suficient de cult, inginerule!  

- În asemenea caz garantat că nu. La noi este o diferenţă între căsnicie şi silnicie, nu ca la voi.  

- Chiar te simţi stânjenit de căsătoria cu mine …  

- Pe care nu am perfectat-o din lipsă de “certificat” ? Nu ! Dar tu pari stresată, de parcă zornăi lanţurile ei.  

- Şi de ce, mă rog, nu se poate oferi o floare.  

- De ce să tai sau să smulg din rădăcini o fiinţă ca tine, doar şi tu te consideri o floare. Uite propun o plimbare pe aleea trandafirilor din Herăstrău sau şi mai bine la târgul de lalele din Piteşti unde poţi admira şi vestita lalea neagră din romanul lui Dumas  

- Dacă nu o floare măcar un trifoi cu 4 foi, din aur.  

- Deci am dreptate. Ţii neapărat să zornăi lanţurile, de aur, ale silniciei. Dă-mi peste gură că am greşit, trebuie să zic căsniciei.  

- Atunci măcar o brăţară. Se poartă fără lanţuri.  

- Nici o grijă, o să împerechez 2 şi scap de tine după perdele suedeze, dacă eşti suficient de cultă să înţelegi ! Sâc ţi-am pus capac.  

- Cu ce ţi-am greşit de mă vrei după gratii ?  

- Păi tu vrei cătuşele. Nu ţi le-am oferit eu.  

Mary crăpa de ciudă. Nu era ahtiată după bijuterii, dar nici chiar aşa. O fată trebuie curtată, nu numai mângâiată iar Lary făcea pe prostul  

- Hai la drogheria din colţ să-mi iau un ruj şi un parfum. S-ar cade să plăteşti tu!  

- Da dar mergem şi la tutungerie să-mi iau un pachet de mahorcă. Ce, eu să nu fiu “parfumat”? Nici o grijă, plătesc tot eu.  

- Mă, om cu idei, să nu zic idiot. O femeie vrea să se ştie frumoasă, să se lase curtată, să etaleze bun gust. Ce mă fac cu tine, culesule, listatule ….. Şi bătu cu piciorul de ciudă.  

- Există şi în Olimp femei de meserie frumoase. Li se zice actriţe şi-şi petrec jumătate din viaţă pe scenă unde redau aspecte sociale cu diferite personaje. Pentru folosinţa lor mai există o întreagă industrie de cosmetice. Restul femeilor strălucesc prin bunătate, bun gust şi bună-cuviinţă, ca şi bărbaţii de alt fel. Bineînţeles că tinerii, şi nu numai, flirtează pe aleile marilor bulevarde sau parcuri, chiar şi pe clar de lună. Există întotdeauna teme de discuţii, de la ultima piesă de teatru, meci de fotbal sau carte citită până la tradiţionalele “castele în Spania” pe care visul, năzuinţele sau imaginaţia le construiesc. Ce poate fi mai frumos decât natura curată ?. Prin machiaj deformezi realitatea, creezi monştri lui Goya . În tine am recunoscut imediat o femeie a civilizaţiei mele. Eşti muncitoare şi străluceşti prin frumuseţea spirituală care se întinde şi asupra întregului trup. Iartă-mă te rog dacă m-am purtat cu tine potrivit educaţiei primită şi astfel te-am nemulţumit. La noi nu se mai cumpără favoruri.  

- E rândul meu să-mi cer iertare. Ca întotdeauna ai perfectă dreptate.  

O îmbrăţişare însoţită de un lung sărut i-a împăcat definitiv.  

Referinţă Bibliografică:
Mileniul 4 Sănătate şi învăţământ / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1237, Anul IV, 21 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!