Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Mileniul 4 - Un job
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cuvânt înainte.  

Încep o serie de povestiri ale unui om, trăitor pe planeta Olimp, identică planetei Tera pe care trăim. Cam la începutul mileniului 4 (anul 3010 exact) planeta a fost redenumită odată cu desfiinţarea tuturor naţiunilor ca efect şi a unificării tuturor religiilor. Pe noua planetă unitatea administrativă de bază este comuna. O asociere a tuturor comunelor pe nivel regional le asigură membrelor asociaţiei infrastructura şi energia. Conducerea regiunilor, deci a ansamblului planetei, este asigurată de Consiliul Şefilor de Regiuni. Acest consiliu rezolvă problemele care depăşesc competinţa regiunilor şi poate interveni ca mediator între ele.  

Pentru studierea „pe viu” a istoriei planetei, pornind de la jocul unui copil, a fost creată o planetă virtuală „trăind” in calculatorul acestuia. Toate datele cunoscute despre Olimp am fost transferat calculatorului care a creat o civilizaţia asemănătoare celei a noastre.  

Precum bine ştiţi. Mileniul 3 a început pe Tera cu periclitarea însăşi a globului terestru datorată unor orgoliilor naţionale concretizate în „războiul rece”. Salvarea a venit din viitor în persoana lui Lary care, şi-a creat un clon ce a trăit printre noi pe planeta virtuală, dar păstrând legătură cu tehnica viitorului de cca. 1 mileniu.  

Pe pământ Lary a luat legătură cu Mary, singura persoană de pe întregul glob care, constatând erori făcute de mari calculatoare a bănuit apoi şi-a dovedit că aceste calculatoare sunt în fapt virtuale în memoria unui calculator tată. Din viitor Lary a identificat-o şi a luat legătură cu ea.  

Încep seria Mileniul 3 cu întâlnirea dintre Lary şi Mary.  

 

Creatorul vizitează un Zeu.  

Cum se coboară din „ceruri” pe pământ ? Cu „hârzobul” ne spune Topârceanu. Ce este hârzobul ne poate explica Sfântul Sisoe, care a „pogorât” cu el.  

Lary a folosit o metodă mai simplă. A creat un clon al său pe care l-a inserat în programul de simulare care controlează Tera. Dar atât nu a fost suficient. Dacă ar fi continuat desfăşurarea normală a programului, oprit la declanşarea semnalului de care am amintit în capitolul anterior, nu ar avea timpul necesar să ia contact cu clonul său, căci acesta ar fi depăşit media de viaţă a pământenilor. Deci a creat o lupă de timp prin care, temporar (la comandă), timpul pe Tera se scurge la fel cu timpul lui real.  

Ce a uitat Lary este “să se nască” spre a căpăta un certificat de naştere. Va plăti scump această omisiune !  

Deci, pe perioada vizitei Creatorului printre creaţiile sale, timpul se scurge pe Tera după alte reguli, situaţie posibilă numai în spaţii virtuale.  

 

Suntem din nou pe Tera, în România anului 2006, în Bucureşti. Din ziarele zilei Lary găseşte o locuinţă în cartierul rezidenţial, cam scumpuţă, dar lipsită de obligaţia de a se legitima. Ca toţi terienii care se respectă avea un cont bancar, destul de bine garnisit prin programare, şi o carte de credit. Nu s-a crezut nici o clipă printre sărăntocii ce populează această parte a lumii cu duiumul. Respecta rangul unui „Creator” cu mijloace teriene, adică folosind binecuvântarea „viţelului de aur”.  

Folosind calculatorul închiriat odată cu locuinţa, a navigat puţintel pe internet. Cu flerul de care nu ducea lipsă a dat repejor de sait-urile, create de Mary şi le-a decriptat. Nu a fost dificil deoarece, contrar aşteptărilor ei, Lary ştia despre ea cam tot ce ştia poliţia locală. La Securitate nu era cunoscută, ceea ce i-a dat speranţe că nu a sosit prea târziu.  

Printr-un E-mail criptat în acelaşi sistem cu cel folosit de Mary şi-a făcut cunoscută prezenţa şi a cerut o întâlnire.  

Răspunsul a sosit deosebit de repede, ca şi când Mary nu aştepta decât comunicarea lui. În scrisoare era pseudonimul ei de Messenger şi invitaţia de a-l folosi. A dat curs invitaţiei, cu inima strânsă. Spera ca interlocutoarea să nu se des-conspire prin vre-o aluzie ne la locul ei. Calculatorul ei, de ce nu şi al său, puteau fi supravegheate.  

Convorbirea a decurs totu-şi mai mult decât normal. Doi tineri întâlniţi în lumea undelor făceau cunoştinţă. Constatând că sunt colocatari ai Bucureşti-ului şi-au dat întâlnire, nu la cafeneaua din colţ, ca în Germania, ci la ei acasă. Lary a acceptat invitaţia lui Mary pentru vineri la „fiveoclok”, adică pentru mâine. Mary a aflat cu această ocazie că “Tery al ei” este un băiat bun şi se cheamă Lary.  

Lary Craftman a găsit cu uşurinţă adresa lui Mary Bărnuţiu obţinută prin Messenger. Bucureşti-ul nu-i New Yorc şi nici Los Angeles.  

La adresa indicată se afla o drăguţă vilă, înconjurată de o grădiniţă împestriţată de florile primăverii. Cu ochii specialistului Lary a constatat legătura telefonică şi cablul cu fire optice. La uşa de intrare se afla un interfon.  

Lary a apăsat butonul interfonului şi a recunoscut vocea lui Mary din Internet.  

- Cu ce vă pot fi de folos ?  

Toţi abonaţii Messenger se tutuiesc din principiu. Este o legătură destinată cu predilecţie prietenilor. De ce să facă excepţie Lary şi Mary?  

- Sunt Lary. Ne-am dat întâlnire prin Messenger.  

- Fi bine venit. Intră te rog.  

Se intra direct în livingroom-ul bine iluminat, comod mobilat şi destul de încăpător. Într-un colţ mai ferit se afla un calculator de ultim răcnet. Nici de mirare căci Mary, deşi tânără, cu un corp splendid, înaltă, cu un puternic aer de intelectual, era director general la Institutul Naţional de Tehnică de Calcul, drept încununare a înaltei sale specializări de rang internaţional. Şi Lary putea concura printre tinerii arătoşi, cu priză la femei, deşi era şi el un specialist, cel puţin de rangul lui Mary.  

Era prima lor întâlnire şi s-au studiat reciproc cu mare atenţie.  

Mary dădea semne de enervare. Drăgălaşul ei chip era urâţit de o teamă ascunsă.  

După un timp stânjenitor de lung, Lary a atacat direct:  

- Ce să-ţi fac ca să zâmbeşti din nou? Teama nu-i chiar bijuteria care să te prindă.  

Îmbufnată Mary răspunde, dur!  

- După o muncă de-o viaţă de om, nu-ţi vine tocmai bine să afli că ai fi numai o păpuşă cu care se joacă un boşorog.  

- Numai tu ?  

- Nu văd o consolare în faptul că mai există 6 miliarde de păpuşi similare. Crezi că ele s-ar acomoda situaţiei dacă ar afla ?  

- Le-ai întrebat ?  

Un zâmbet a înflorit pe chipul lui Mary, stârnind un fior în trupul lui Lary. Galeş Mary continuă:  

- Te joci cu mine ? Suntem doar oameni serioşi.  

- Pentru un zâmbet ca cel care te face acum cu adevărat păpuşă m-aş duce chiar şi în iad!  

- Să-ţi vizitezi subalternii probabil.  

Gheaţa sa topit. Nu mai era necesar să discute convenţional despre starea meteorologică. Totuşi despre subiecte serioase încă nu putea fi vorba. Totul începuse ca la un picnic. Ca să iasă din încurcătură Lary s-a aventurat:  

- Cum o mai duci ?  

- Ca tot omul cu necazurile sale  

- Adică greu?  

- Da Lary trăim foarte greu  

- De ce ?. Aveţi o ambianţă deosebit de plăcută, o climă de invidiat şi puteţi evada oricând din marile aglomerări urbane în natura încă virgină care încă vă înconjoară.  

- Da, dacă am avea bani !  

- Ce numeşti prin “bani”?  

- Nu te preface. Oare la voi nu există bani şi bogătaşi ?  

- Sunt sincer iar sintagma de “bani” nu se regăseşte în dicţionarele pe care le pot consulta.  

- Încerc să te lămuresc. Prin “bani” înţelegem un mijloc universal de schimb. Prin vânzarea forţei de muncă (efectuarea unei munci efective şi istovitoare în folosul uni terţ numit patron) obţii o anumită sumă de “bani” numită retribuţie. O parte din retribuţie este destinată refacerii forţei de muncă, adică procurarea alimentelor necesare traiului. Din rest, dacă mai rămâne ceva, plăteşti “întreţinerea” adică cheltuielile făcute de alţii pentru asigurarea căldurii, a gazelor din bucătărie, apa, telefonul, etc. Pentru marea majoritate a populaţiei totul sfârşeşte aci. Numim “bogătaşi” persoanele care obţin mai mulţi bani decât necesită traiul de zi cu zi. Surplusul este destinat, parţial, asigurării unor necesităţi spirituale cum ar fi o maşină mai arătoasă, un spectacol de teatrul cerut de nevastă, un concediu în mijlocul naturii eventual în străinătate, o amantă, etc. iar restul este destinat acumulării. Prin acumulare înţeleg investirea de bani în afacerea care a generat avuţia, în scopul sporirii acesteia. Deci “banii” sunt o sursă de bani în folosul “bogătaşilor” şi o sursă de necazuri pentru restul populaţiei.  

- Sugerezi că ţăranul “cumpără” ouăle şi laptele produs de animalele din ogradă hrănite cu recolta proprie ?  

- Eşti rău ! Ai înţeles perfect ce ţi-am explicat şi obiectezi cu un caz particular. Ţăranul, de fapt fermierul, căci prin ţăran subînţelegem în general un om fără proprietăţi care-şi vinde forţa de muncă, este şi nu este un bogătaş, depinzând de mărimea fermei. Fermele mari şi prospere beneficiază de acumulare, deci se dezvoltă în progresie geometrică sărăcind micii fermieri. Nu uita că şi ţăranul are nevoie de banii obţinuţi prin vinderea recoltei. Dacă mănâncă ouăle sale nu se şi îmbracă cu ele. Are nevoie de bani pentru a cumpără sămânţa şi utilajele necesare pregătirii următoarei recolte. Sunt şi multe mijloace de trai pe care ţăranul trebuie să le cumpere, cum ar fi îmbrăcămintea, încălţămintea şi resursele energetice pentru casă şi utilaje. Dar, la urma urmei, voi pe lume trăiţi dacă nici măcar nu aveţi noţiunea sintagmei de “bani”?  

- Este greu de înţeles ce se petrece la noi, deşi principiile vă sunt cunoscute şi chiar aplicate. Sper că ai auzit măcar ce este un “kivutz”  

- Dacă nu mă înşel te referi la un colectiv de indivizi, uniţi de interese comune, care trăiesc astfel încât fiecare individ în parte să nu necesite mijloace de schimb pentru satisfacerea necesităţilor sale. Kivutz este specific poporului Evreu. Se pare că şi Românii au comunităţi similare numite mănăstiri.  

- Gândeşte-te acum la o mănăstire de mărimea unui oraş, care cuprinde nu numai lucrători agricoli care să asigure necesarul alimentar ci şi industrie de toate tipurile care poate asigura în surplus toate necesităţile indivizilor componenţi. Comunitatea poate fi închisă faţă de restul lumii fără ca indivizii componenţi să sufere vre-o limitare. Extinde acum comunitatea la nivel de stat, continent şi chiar planetă. Vei avea astfel o imagine a structurii societăţii noastre.  

- Dar ceea ce descrii acum este “comunismul” care a fost experimentat fără succes la noi în secolul trecut.  

- Cauza eşecului nu rezidă din sistem ci din organizare. Momentul de aplicare a fost prost ales prin faptul că agricultura şi industria nu putea asigura necesarul colectivităţii în ansamblul ei, iar pentru menţinerea sistemului au devenit necesare măsuri punitive devenite o caracteristică a sistemului. Pentru constituirea unui kivutz mondial este necesară o criză de supraproducţie generală, adică producţia în toate domeniile să depăşească, nu puterea de cumpărare ci chiar necesarul întregii societăţi. Din punctul de vedere “capitalist” o criză de supraproducţie este o catastrofă datorită cercului vicios cauzat de închiderea unităţilor productive ceea ce provoacă şomaj, deci reducerea desfacerii. Piaţa este plină până la refuz de produse, dar populaţia nu are banii necesari să le cumpere şi moare de foame.  

- Insinuezi că la voi ar fi o criză de supraproducţie?  

- Bine înţeles. Productivitatea muncii, ajutată de computere şi roboţi care nu participă la desfacere, este atât de mare încât absolut fiecare membru al societăţii planetare poate obţine orice şi oricât. Este adevărat că “etica şi educaţia” împiedică lăcomia şi risipa. O croazieră pe oceanele globului este astfel o preocupare de concediu accesibilă oricui o doreşte. Nu trebuie să tragi marele loz la loterie sau să faci abuzuri la locul tău de muncă.  

- Şi chiar nu există şomeri la voi? Măcar cele câteva procente care constituie armata muncitoare de rezervă.  

- Nici măcar unul, de prăsilă. În plus fiecare capătă un job corespunzând înclinaţiilor sale fireşti, iar răspunderea este proporţională cu capacitatea de absorbţie a instruirii.  

- Tu ce meserie profesezi? Dacă întrebarea nu este prea indiscretă?  

- Sunt inginer şi am cinstea să lucrez în corpul de tehnicieni ai consiliului planetar. Funcţia mea este oarecum similară cu aceea a unui consilier al Primului Ministru, bineînţeles pe o problemă specifică.  

- Ce bine au fost aruncate zarurile. Şi eu pot afirma acelaşi lucru despre mine, în sensul că am atribuţii de consiliere al întregului guvern şi corp legislativ. Ce ar fi să-mi povesteşti câte ceva din viaţa de zi cu zi pe planeta ta?  

 

Lary s-a instalat comod în fotoliu şi-şi savură pe îndelete cafeluţa care apăruse pe nepusă masă. Deşi i se oferise o scrumieră, nu dădea semne că ar fi robul acestui viciu, ceea ce nu putea decât să o bucure pe Mary, care nu suporta fumul de ţigară.  

După ce şi Mary a ajuns să se ocupe de cafeluţa ei, Lary a început să povestească, pierdut în amintiri.  

O zi din viaţa unui om al mileniului 4  

Astrul zilei se ridică încet la orizont ca o dolofană căpşună pe fondul trandafiriu creat de zdrenţele de nori care mai împestriţează cerul. După ce a devenit portocală, s-a înfoiat într-o strălucitoare lămâie care înţepa cu razele ei vegetaţia în deşteptare. Mii de diamante au răspuns sub aceste raze cu luminiţe de licurici. Este roua dimineţii. Păcat că nici un ochi omenesc nu admira această privelişte de vis.  

Într-o căsuţă de păpuşi cum pare între arborii seculari sub care se ascunde, calculatorul domestic dă semnalul unei noi zile.  

Un greier scârţâie din vioara lui la capul patului în care doarme Fredy Berbier, de meserie tehnician meteo, care este astăzi în schimbul de dimineaţă. Robotul casnic a pregătit apa duşului şi a început prepararea ochiurilor cu şuncă şi a cafeluţei. Soţia lui Mariana este medic aşa că ziua ei are altă organizare, îşi poate permite câteva clipe suplimentare de somn sub mângâierea razelor solare.  

După tabietul de sculare, proaspăt bărbierit şi sătul Fredy mai are timpul necesar să studieze ziarul distribuit în cursul nopţii. Face parte dintre puţinii nostalgici care mai obişnuiau informarea din ziare, fiind abonat la preferatul său. După completarea şi a acestui punct de program cotidian, pleacă spre locul său de muncă, câteva minute de mers pe umbroase alei din păduricea ce mărgineşte oraşul din vecinătate. Locul său de muncă se află în impunătoarea clădire a staţiei de reglare meteorologică ce deservea oraşul.  

Mihai, titularul turei precedente, î-l aşteptă în sala monitoarelor cu procesul verbal gata redactat. Fredy se interesează de evenimentele petrecute, apoi semnează procesul verbal şi dă liber lui Mihai, care locuieşte în aceeaşi pădurice.  

După o oră de lucru Fredy se retrage în biblioteca de pregătire perpetuă, lăsând locul efectiv de muncă coechipierului de ore pare. A doua şi a patra pauză şi le petrece în sala de sport cu bazinul în care înotată puţin apoi, după saună, munceşte din greu la aparatele de compensare a sedentarismului, aflate alăturat fiecărui loc de muncă. A treia pauză şi-o împarte între cantină şi sala de lectură unde-şi face siesta într-un comod fotoliu cu o carte uşoară în mână.  

Întors acasă după 8 ore de muncă îşi permite un pui de somn apoi a trece în garaj să mângâie sfânta sa tablă de 100 cai putere, inclusiv pe aceea a soţiei dacă se află acolo. Pe înserate ia maşina de tuns iarbă şi îngrijeşte gazonul, verificând tot o dată şi funcţionarea dispozitivelor de umidificare.  

Mariana, soţia sa, fiind medic nu are obligativitate efectuării gimnasticei de compensare a muncii sedentare. Ea efectuează 4 ore la dispensarul de circumscripţie, după care face teren la bolnavii ne-transportabili care s-au programat telefonic. Serviciul ei include şi intervenţii pompieristice la orice oră din zi sau noapte pentru rezolvarea urgenţelor.  

Când au în comun o seară liberă, ceea ce se întâmplă destul de rar prin structura ocupării lor utile, ies la un teatru sau la un restaurant cu program şi bucate mai deosebite. Altfel îşi fac pe computer corespondenţa după care se îngroapă la televizor, fiecare în legea sa.  

O particularitate a atribuţiilor de medic ale Marianei: la naşterea fiecărui copil năşit de ea este obligată ca, împreună cu mama copilului, să sădească un pom, trecând situarea acestuia în certificatul de naştere al copilului. Acel pom va deveni sfetnicul pe viaţă al copilului, indiferent dacă acesta din urmă mai este sau nu în vecinătatea imediată a copacului. Este o cutumă din strămoşi devenită lege. Pe planetă există deci cel puţin 7 miliarde de copaci nominalizaţi în certificate a căror doborâre nu este permisă.  

Noaptea este noapte şi pe planeta Olimp. Luna, plină sau goală îşi parcurge căile pe bolta cerească. Numai că, după o anumită oră, cerul se acoperă de nori grei, de regulă neîncărcaţi electric ca trăsnetele să nu deranjeze somnul orăşenilor, iar viguroase ploi spală oraşul şi irigă câmpiile roditoare. Urmele acestor torente cereşti se mai văd dimineaţa sub forma unor flocoase pete care, prin colorarea de către soarele de la limita orizontului fac deliciul pictorilor matinali.  

Din nou pe Tera  

Mary a ascultat cu interes cele povestite, dar privea cu neîncredere. Prea idilic, prea frumos, prea simplu. Nu tu grija zilei de mâine, nu tu preparat mâncare, nu tu stres, nu tu factură de întreţinere sau gaze. Sau poate acestea au fost intenţionat omise spre a prezenta mai în roz, mai turistic acea planetă?  

- Spune sincer, ai citit recent un roman din care narezi pasaje?  

- Ţin să-ţi mulţumesc dacă faci astfel elogiu unui talent literar care simţeam că-mi lipseşte. Nu, sunt inginer şi am descris o zi a unui inginer şi a soţiei sale medic, ambii prieteni. Reglarea meteorologică a vremii este meseria lui Fredy, şi găsesc normal să fi insistat asupra ei. Am fost dese ori la vilişoara lor unde am admirat răsăritul soarelui din ciudatul foişor al vilei care se ridică peste copaci, spre deosebire de el care-l urmăreşte numai pe ecranele monitoarelor.  

- Atunci o întrebare de 1000 puncte. Ce se mai află în casa lor în afară de “calculatorul domestic” cu greieri lui şi televizorul care le umple timpul?  

- De unde vrei să ştiu? Poate un covor, în mod precis câteva ceşti de cafea. Scrumiere garantat că nu sunt, nu se mai poartă de multicel.  

- Măi prostuţule. În ce îşi ţin hainele prietenii tăi? În ce ţin ouăle şi şunca pe care le cumpără? Au vre-o carte în casă? Dar vre-o vază de flori, poate chiar cu flori în ea?  

- Asta precis că nu. Nimeni nu mai smulge o floare din mediul ei natural. O asemenea faptă poate fi pedepsită de consiliul de disciplină. Există jardiniere la ferestre dotate cu mijloace automate de umidificare. Şi curtea este plină de flori care umplu casa cu mireasma lor. Tu nu eşti conştientă că mediul vegetal trăieşte, simte, poate chiar comunica cu noi oamenii?  

- Şi eu folosesc copaci drept sfetnici, în special dacă nu mă pot încrede în uşurătatea semenilor mei. Dar un buchet de flori?  

- Etica mea nu găseşte diferenţă între un stejar şi un ghiocel. Ambele deţin miracolul vieţii şi sunt creaţii divine care trebuie deci respectate. Este mai mult ca suficient că unele animale se hrănesc cu vegetale, dar natura creează un echilibru care în nici un caz nu ia în considerare omul drept consumator de flori, deci ar putea apare un dezechilibru dacă toate femeile globului ar pretinde zilnic câte o floare.  

- Uită-te te rog împrejur şi spune-mi ce este în plus sau minus în vila descrisă a prietenului Fredy.  

- Mă supui la chinurile iadului. De unde să ştiu cum programează o gospodină calculatorul domestic ? Doar nu-ţi poţi închipui că o femeie a secolului XXIII mai face coşniţă, mai găteşte sau se mai găteşte. Nu ştiu ce urmăreşti cu aceste asidue întrebări, dar sunt convins că vom mai avea ocazii să-ţi prezint şi alte detalii ale planetei noastre.  

- Eram obsedată de muzeul în care îşi transformase locuinţa un mare magnat politic contemporan şi gândeam că muritori de rând şi-ar putea permite acest lux în mileniile viitoare.  

- Este cumva vorba despre faraonul Tuthancamon ? Parcă am învăţat ceva la istorie.  

- Eşti pe aproape, doar că faraonul nu-mi este contemporan. Poate doar ţie. Dar istoria se repetă.  

Conversaţia, departe de a fi convenţională, de salon, a luat o turnură interesantă, până la confidenţe. Ambii devin conştienţi acest amănunt, de prezenţa lor acolo şi atunci şi şi-au încrucişat privirile oarecum încurcaţi.  

După o mică pază Lary rupe vraja cu:  

- Am amintit de “etică”. Ce reflectă această sintagmă în mintea ta?  

- Etică, comportare morală, este o sintagmă devenită desuetă. Cine mai are nevoie astăzi de norme morale când totul se reduce la “mulţi bani cu orice mijloace”. Asociez, din spusele bunicii, sintagma de “etică” cu aceea de “onoare”, onoarea de soţ (gelos), de comerciant (acuzat de înşelăciune), mănuşa dreaptă ţinută în mâna stângă de ofiţeri etc. Azi totul se reduce la “a fi sau a nu fi” hoţ. Cine fură un ou este hoţ. Cine fură un bou este afacerist!  

- Şi este bine aşa ?  

- Pe vremurile de tristă amintire dominate de “comunism”, mai exista o etică de partid. Încălcarea normelor moralei de partid era aspru condamnată. De aceea mai exista un dram de supunere, de dreptate care astăzi lipsesc cu desăvârşire.  

- Aşteptam un răspuns mai pragmatic. Consideri că este bine sau rău faptul că nu mai există etică ?  

- Chiar nu înţelegi năduful cu care condamn pe toţi habotnicii idolului de aur ? Eu am mai apucat la propriu “cei 7 ani de acasă”. Acum şcoala începe la 5 ani, iar părinţii trebuie să facă bani. Cine să creeze etica odraslelor? Eu ştiu ce este bine şi ce este rău din experienţa străbunilor. Azi e rău ce era bine şi viceversa şi trebuie să mă adaptez.  

- Deci ?  

- Mă adaptez. Încerc să fur un bou. Poate-mi pune Dumnezeu mâna în cap şi devin afaceristă.  

- Vrei să te ajut ? Doar ştii că sunt Creatorul tău ?  

- Ferească Domnul. Etica nu-mi permite să fur. Dar mă poţi ajuta altfel dacă vrei.  

- Sunt curios care ar fi dorinţa ta.  

Mary se simte stânjenită. Nu de iminenţa unui răspuns mai dificil ci pur şi simplu de prezenţa lui Lary. Parcă femininul din ea nu se simte în siguranţă. Lary, prin toată comportarea sa, şi în special prin răspunsurile prompte atrage. Cu un aer aparent degajat se avântă în apărare:  

- Ce ar fi să amânăm pe mâine discuţia pe acest subiect. Crezi că este uşor să ştii ce vrei?  

- Ce vrei să spui ? La mine “ce-i în guşă şi-n căpuşă”. De asta coordonez lumea în care trăieşti.  

- Mă faci din nou să tremur. Chiar trăiesc într-o lume virtuală? Ce o să se întâmple cu copii sau nepoţii mei ? Oare Apocalipsa, sfârşitul prezis al lumii, este chiar atât de aproape ? În faţa cui voi da socoteală după obştescul sfârşit ? Mă aşteaptă raiul, iadul, sau sunt virtuale şi acestea. ?  

- Doamne Dumnezeul meu, cine m-a pus să-mi mut jucăria într-un calculator mai acătării Dacă jocul s-ar fi desfăşurat în continuare pe jucăria de acasă tu nu ai fi aflat secrete de rangul 0, şi poate ai fi furat boul ca să intri în lumea privilegiată a “bogătaşilor”. Dar nici nu ne-am fi cunoscut !. Ce mă fac acum cu temerile tale?  

- Şi nu am dreptul să mă tem de viitorul urmaşilor sau al prietenilor mei?  

- Nu ! Nu ai acest drept ! Cine a dat dreptul populaţiei din Pompei să afle de catastrofala erupţie a Vezuviului din anul 79 î.Hr. Cine a dat dreptul populaţiei globului să afle de butoanele roşii aproape apăsate la blocada Cubei. Tu ai aflat un secret şi mai teribil şi ai făcut bine că nu l-ai făcut public. De fapt cine te-ar fi crezut?  

- De ce această asprime ? Am înţeles că ai coborât în lumea noastră virtuală spre a colabora.  

- Mă pui tu în încurcătură acuma. Dar cum pot altfel contracara teama ta la descoperirea teribilului adevăr. Da, lumea ta este virtuală, cu planeta Tera cu tot. Destinul tău şi a cca. 6 miliarde de semeni nu este particularizat ci doar dezvoltat potrivit unor legi generale cuprinse în programul jocului. Eu, creatorul, nu aveam posibilitatea de a mă ocupa în special de tine. Astăzi însă, după trecerea jocului pe un complex de calculatoare suficient de puternic, transfer care m-a deconspirat faţă de tine, am posibilitatea nu numai de a comunica cu tine personal, fără intermediari, dar şi de a influenţa, nu destinul tău personal, ci comportarea unui grup din care faci parte. Pot face, de exemplu ca pe teritoriul României prostia să doară precum naşterea unui copil. Te-ar aranja această soluţie?  

- Mă faci să râd ! Visul din totdeauna al omenirii, concretizat în zicale precum “prostia nu doare” sau “dă rumânului mintea cea de pe urmă” să devină realitate. Ce ar fi dacă ai da omului mintea cea de pe urmă, adică reflexiile de după desfăşurarea evenimentului. Oare î-l pun în iar în încurcătură pe “bunul Dumnezeu”?  

- Nicidecum. Ceea ce propui este o problemă de timp şi ai pregătirea necesară să o deduci. Am şi fost tentat să dau timpul înapoi în lumea voastră când am aflat că tu, personal tu, “ai aflat, ştii” că ai fi virtuală. Mi-ai aflat deci secretul. Dar Etica m-a împiedicat să o fac. Nu degeaba am propus ca prostia, când se referă la o hotărâre, la o creaţie, să doară precum durerile facerii. Nu mai este necesară “mintea cea de pe urmă” când o hotărâre prostească, care te-ar dezavantaja, ar fi dureroasă încă de la concepere, sau tocmai în cadrul conceperii. Pentru a te lipsi de durere recurgi “la mintea cea de pe urmă” vrând nevrând.  

- Şi chiar ai putea să o faci?  

- De ce nu ! Cred că te-ai distra copios să auzi distinsul orator strigând disperat un “Auuuuu” de câte ori e pe cale să spună o prostie sau chiar o minciună pe care nici el nu o crede. Partea proastă este aceea că nu am mai afla nicicând prostia pe care urma să o debiteze, iar presa, mas media, nu ar mai avea ce comenta, ce obiecta. Ar scăpa astfel ţara de mulţi politicieni care s-ar muta din parlament direct în spital.  

Din nou se încrucişează privirile. Parcă un magnet îi atrage reciproc, şi nu se cade să-şi cadă în braţe chiar la prima întâlnire, deşi se pare că au fost străpunşi de săgeata lui Cupidon  

- Dragul meu, este de ajuns pentru azi. Mâine am o zi grea şi doresc să mă odihnesc. Dar dacă într-adevăr poţi, fă ceva şi pentru oprimatul popor care abia îşi poate duce zilele sub povara birurilor.  

- Chiar goneşti pe Dumnezeu din casă ? Mâine voi veni ca Jupiter în rolul lui Amphitrion, cu chipiul soţului tău aflat, probabil, în patul amantei.  

- Nu sunt măritată, dar te voi aştepta sub ori ce chip, dacă ai mai multe la dispoziţie!  

 

Referinţă Bibliografică:
Mileniul 4 - Un job / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1233, Anul IV, 17 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!