Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1230 din 14 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Iubita noastră ţară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Nu sunt patriot de carton. Nu-i „iubesc” ţara natală în care nu mă simt bine. Iubesc însă satul natal. Nu cel în care n-am născut şi copilărit, care nici nu este sat ci capitala ţării. Iubesc satul în care s-a născut tata, în care mi-am petrecut vacanţele şcolare. Iubesc Ardeal-ul, ţinut în care oamenii sunt la fel cu cei din satul natal. Pot, sper, să iubesc ce cred eu de cuviinţă. Uni iubesc „femeia, eterna femeie” alţii luna de pe cer iar unul s-a îndrăgostit chiar de propria-i mutră.  

Sunt însă cetăţean român. Nu din proprie voinţă ci din vremelnice condiţii geografice şi sociale. Sper că în scurt timp oamenii uniţi pe întreg globul vor „iubi” Tera, globul terestru pe care s-au născut şi trăiesc fericiţi după ce au căsăpit toată şleahta politicienilor.  

Am un dinte împotriva acestora. Nu că mă obligă să votez „ce se cuvine” nu ce doresc. Sunt supărat pe toţi, toţi, toţi politicienii lumii deoarece fac front comun în a ne prosti.  

România este cea mai bogată ţară de pe glob. Densitatea de grâne şi minereuri valoroase este într-adevăr cea mai mare de pe glob raportată la populaţia reală, nu aceea la care se calculează „potrivit constituţiei” numărul de aleşi ai poporului umflat de crapă. În afară de minereuri şi păpică ţara dispune de munţii Elveţiei, de plajele Portugaliei şi petrolul Orientului Mijlociu dar …  

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) poet şi politician a descris perfect bogăţiile acestei minunate ţări şi modul cum sunt gestionate. Şi încă acum 100 de ani. Ce potrivire cu zilele noastre! Redau din poemul său „Munţii noştri”:  

Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă.”  

De-am închide-a Ţării poartă, / Alţii ne-ar cerşi la Poartă!  

Însă Hoţii-s chiar din Ţara / Trădători la cei de-afară!  

Doamne Iartă-i! Eşti în Drept! / Însă Du-i hăt în deşert!  

Astăzi este şi mai rău. Trădătorii trădează la concetăţenii nu „la cei de-afară”  

Cum se face că, în ţara cea mai bogată a lumii noi trăim „bine” de pe o zi pe alta?  

„Noi nu suntem urmaşii Romei” nici politicienii sau clienţii lor. Noi suntem poporul, inclusiv întreprinzătorii care efectiv creează locuri de muncă deşi în toată bogăţia lor sunt mai săraci ca noi. Suntem oropsitul popor sclav al Legilor făcute de hoţi pentru hoţi.  

Paranteză: Goga a fost şi este hulit deoarece ar fi fost legionar. Dar adevărul nu are culoare politică. Suntem furaţi. Plătim impozite şi taxe peste impozite şi taxe iar averea trântorilor creşte în dauna celor muncitori. Pana sa este de temut nu culoarea verde a politicii sale eventual făcută. Şi astăzi coabitează roşii cu portocalii, iar până de curând şi cu galbenii. Verzi şi-au schimbat crezul. Din legionari au devenit naturalişti. Dar tot cu aceeaşi lingură se mănâncă. Şi între ei.  

Să revenim la „dragostea de ţară”.  

Ce am eu, ţăran sărac din Nana, cu ţara, bogată sau săracă cum o fi, cu conducătorii ei buni sau răi cum or fi, cu legile ei aspre sau îngăduitoare cum or fi, în general cu restul lumii care mă înconjoară? În sat o duc bine sau rău după munca pe care o prestez în cele câteva zile pe an când biserica permite să muncesc. De ce-ţi bagi nasul în ceea ce fac cu rezultatul muncii mele? Eu îl beau ca şi tovarăşii de cârciumă. Alţii se închiaburesc punând ban peste ban spre a cumpăra un bou de plug iar alţii se asociază făcând crima să are peste haturile limitatoare ale „sfintei proprietăţi” ca nenorociţii de comunişti.  

Dumnezeu se mai supără pe noi pentru păcatele făcute în şedinţa de ieri în care fură primarul, fură notarul, fură agronomul şi toate celelalte notabilităţi. Este normal că şedinţa s-a terminat cum a început ceea ce a cauzat ploile torenţiale de „mâine” Cum Doamne să ajutăm la ceea ce Tu cu „mâna” ploii ne faci. Responsabili sunt guvernanţii care fură cu toţii să vadă cu ochii lor prăpădul făcut de ei. Să le repare ei deoarece ei au cauzat mânia Ta Doamne. Până ne repară avutul distrus de nepriceperea lor noi suntem în drept să ne plângem amarul la câte un mic păhărel, cât ne ţin baierele pungii. Când casele vor reveni la locul lor, frumos zugrăvite, ne vom învrednici din nou să le dăm votul.  

Să iubesc această ţară? M-ar pedepsi bunul Dumnezeu cu meteoritul rătăcitor care a distrus dinozaurii. Azi dinozaurii s-au cocoţat prin înălţimile casei aleşilor POPORULUI să se apere de inundaţii. Nu şi de meteorit.  

Ei Ardeleanul nu gândeşte aşa. E din alt aluat. Poate îl ajută şi biserica care cere să te ajuţi singur muncind spre a obţine şi ajutorul lui Dumnezeu. Ardelenii se asociază în mari holde cât vezi cu ochiul dar îşi iau fiecare partea după proprietatea rămasă pe hârtie. Totodată, la nevoie, întregul sat sare în ajutorul năpăstuitului iar reparaţia are loc înainte chiar de sosirea marelui reporter mare în vânătoare de critici ale guvernării. De aceea nu mai sunt „inundaţii” în Ardeal. Nu mai sunt şi pace! Doar n-o să laude un reporter munca şi întrajutorarea.  

Dacă biserica ar folosi mai puţine odăjdii şi „sfinte manele” poate că şi rumânul ar învăţa să se ajute singur, iar în acel caz ar merita să ne iubim şi ţara nu numai satul natal.  

 

Atenţie: Nu-l plagiez pe Sadoveanul introducând „tendinţa” în „arta pentru artă”. Le spun însă pe şleau. Şi cred că nimeresc ţinta.  

Dacă nu simţim pentru ţară un sentiment de iubire (să ne culcăm cu ea) ea poate fi în imaginaţia noastră doar dulce precum cozonacul sau amară ca doctoria. Altă cale, adică alt sentiment pentru femela numită ţară nu poate exista. Să comparăm deci cele două posibilităţi:  

Din păcate este o întrebare retorică. Este de notorietate publică acceptarea drept bună, dulce, a oricărei entităţi primită la propria solicitare pe când obligaţia de folosire a entităţii nesolicitate expres este amară, rea chiar respingătoare. Referitor la ţară poate avea aspectul de dulce dacă ne simţim bine în ea, lucrăm cu plăcere pentru propăşirea averii proprii şi inerent al avutului ţării iar viaţa o vedem în roz. Din contră o vedem amară dacă ne simţim frustraţi, dacă munca făcută din obligaţie devine istovitoare şi găsim sute de motive a cârti.  

Zilele acestea sa petrecut în Havai o catastrofă naturală. O mare cantitate de melasă, un sirop foarte dulce rămas după extragerea zahărului din plante, s-a vărsat accidental în ocean. Zahărul din ea a creat un mediu nepropice care a omorât milioane de fiinţe acvatice. Vor trece mulţi ani până ce natura va regenera mediul viciat şi vietăţile pierdute din neatenţia omului. Catastrofa poate fi comparată cu aceea radioactivă din Cernobâl sau Japonia. Pentru peşti, crustacee şi multe altele care trăiesc în ocean dulceaţa zahărului este o amară doctorie care omoară. De petrol deversat în ocean ne putem feri, de zahăr însă nu! Zahărul ca şi margarina sunt inovaţii ale omului necunoscute în natură şi majoritatea vieţuitoarelor sunt afectate de ele. Şoarecele, de exemplu, nu mănâncă margarină şi nici nu roade saci conţinând zahăr. Nu degeaba medicii ne recomandă să le folosim cu măsură.  

Se pune o problemă mult mai spinoasă. Dumnezeu a creat tot ce ne înconjoară prin cuvânt cu excepţia omului care a fost modelat de propria Sa mână din lut şi a suflat asupra sa dând-ui astfel viaţă. Problema este: se poate substitui omul Dumnezeirii?  

Dumnezeu a făcut omul , vieţuitoarele şi mediul în care se nasc se dezvoltă şi mar. Vedeţi ŢARA printre ele? Nu cumva omul devenit DUMNEZEU completează opera lui?  

Eu Îl înţeleg drept Dumnezeu Natura, precum alţii Îl numesc Alah sau Brahma. Accept Dumnezeirea căreia mă închin admirând şi încercând să-i pătrund tainele, realizările. Şi sunt de admirat aceste realizări. Toată tehnica şi ingineria lumii nu poate realiza o muscă. Minuscula muscă este un avion super-inteligent care poate ateriza şi pe tavan şi vede sau simte orice adiere din jurul ei. Vor mai fi necesare veacuri sau milenii pentru ca omul să poată copia natura. De supremaţie asupra ei nici vorbă. Toate timidele încercări au cauzat mari catastrofe, cea mai gravă fiind încălzirea climei prin emisii de bioxid de carbon. Anii omenirii sunt număraţi dacă omul nu-şi va planifica mai bine consumul energetic. Ţara, iubita ţară ce este?  

Am 80 dar mă comport ca un copil de 3. Pun veşnic şi cu orice ocazie întrebarea de ce?. Mie însumi căci nu am interlocutori care să acorde puţin din activitatea lor de a face bani spre a analiza împreună cu mine aceste idioate întrebări.  

De ce mănânc, de ce iubesc, de ce atomul este atom sau de ce marea este mare.  

Dacă găsesc un răspuns se nasc alte 10 întrebări care cer tot atâtea răspunsuri.  

În China sau India un preot a „meditat” asupra unui singur subiect „focul” o viaţă întreagă. Discipolii săi i-au scris concluziile, fără început şi fără sfârşit, în zeci de mii de pagini care şi astăzi se studiază în anumite cercuri.  

Azi mă întreb dacă ţara în care trăiesc merită a fi „iubită” merită a fi luată în considerare. În fond cuget, meditez dacă ţara însăşi ar avea sau nu atribute în viaţa mea. În mod cert pot trăi ignorând-o, chiar dacă dau Cezarului ce-i al lui. În fond mi-a creat drumurile pe care primarul satului a omis să le facă.  

M-am născut într-un sat, nu o ţară. În jurul familiei se află consăteni sensibili sau nu la bucuriile sau întristările mele care sar sau nu în ajutorul meu dacă intru într-o belea. Ţara ce face pentru mine? Îmi inspiră ura împotriva consăteanului că aşa ar cere dreptul electoral. Mă pune să apăr avutul unui oarecare necunoscut care n-a făcut nimic pentru mine. Ce însemnătate are steagul pentru mine? Poate eventual culorile! Roşu şi galben mai au reflecţii la televizor. Dar care PARTID este albastru? Nu cumva aţi greşit iar steagul trebuie să conţină partidul verde? Şi mai apoi satul natal există de când există lumea. Puteţi spune acelaşi lucru despre efemera ţară? Meditaţi asupra ţinutului Crimea şi similare ei.  

Meditaţia este forma supremă de folosire a minţii spre a diseca entităţi sau fenomene ale naturii. Grecii antici au preluat-o sub numele de filozofie. De aproape trei mii de ani istoria a înregistrat mii de nume ale persoanelor merituoase care au îmbogăţit ştiinţele lumii cu lucrări ale sfredelitoarelor lor minţi. O mare realizare a filosofiei a fost explicitarea a două noţiuni care ulterior au generat ştiinţele. Este vorba despre definiţie şi demonstrare care ajută la descrierea oricărui fenomen. Dar ţara nu a format nicicând un subiect de meditare,  

Niciuna dintre aceste adânci filosofii nu pledează pentru noţiunile ŢARĂ, NEAM, STEAG. Şi cu atât mai mult despre GUVERN; PARTID; ARMATĂ  

Rog din inimă. Meditaţi în adânci cugetări ce reprezintă satul natal, consătenii şi nevoile lor, cultura locală cuprinzând jocuri, cântece şi obiceiuri dragi, munca de toată zilele eventual completată cu ajutorul benevol dat vecinului în necesitate. Puteţi compara cu vremelnica ŢARĂ din care face parte satul, cu steagul, armata, guvernul, aparatul ei punitiv şi electoral. Aduc acestea ceva în viaţa ta? Poate numai belele! Să ştiţi de la mine: Nu există NEAM în afară de rudele de sânge. Poate şi cele de cumătrie. Dar NEAM în înţeles de ŢARĂ, totalitatea vorbitorilor de aceeaşi limbă, este o himeră politică hidoasă.  

 

Referinţă Bibliografică:
Iubita noastră ţară / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1230, Anul IV, 14 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!