Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1228 din 12 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Noi intelectualii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

A trecut o etapă însemnată din istoria neamului nostru. Aşa zisa epocă care s-a autointitulat a libertăţii absolute, a muncii neprecupeţite pentru victoria socialismului a bunăstării întregii populaţii. Majoritatea mai în vârstă a simţit pe propria piele „binefacerile” comunismului. Nu am dori refacerea acelei etape în aceleaşi condiţii.  

De mai mult de 20 ani ne „refacem” viaţa în noi şi noi tranziţii din 4 în 4 ani. Noii „aleşi” redefinesc condiţiile sociale şi de trai. Populaţia, care are venitul corespunzător, beneficiază de toate libertăţile garantate de Legea protecţiei animalelor. Omul ca şi câinele au dreptul la eutanasie, au libertatea să moară de foame iar omul, numai omul, are „dreptul” la un loc de muncă din multitudinea care nu există deloc. Veşnica „tranziţie” amintită care reia „facerea lumii” dar „din alt punct de vedere” funcţie de culoarea politică pe care suntem forţaţi să o alegem „prin proprie dorinţă” ne duce la un nivel de viaţă „din ce în ce mai bun” trecând la fiecare 4 ani din lacul iniţial într-un puţ din ce în ce mai îngust.  

Oamenii politici îi alegem ”din proprie voinţă şi nesiliţi de nimeni” dintr-o listă, acum pompos denumită „nominală” dar limitată de ochelari de cal. Nu cel mai bun din colectivul din care facem parte, din colectivul în care avem relaţii stricte de la om la om şi cunoaştem atât omul cât şi capra sa, colectivul în care cunoaştem calităţile şi viciile fiecăruia, ar apare pe buletinul de vot. Nu! Centrul, în „grija sa pentru bunăstarea noastră”, ne „sugerează” omul potrivit la locul potrivit care, în opera lui I.L.Caragiale, nu este altul decât Dandanache. Acu putem vedea pe viu câţi Dandanache, abonaţi la „colejele” electorale avem în ţara noastră. I-am numărat. Nu sunt mai mulţi decât numărul de aleşi legali limitat la 300 dar dacă-i luăm „bob cu bob” depăşesc 600 pro legislatură. Şi dacă „NOI” nu dăm curs „preţioasei” sugestii o fac morţii care, docili, pun ştampila unde trebuie.  

Cauza este lipsa de cultură în care legiuitorii ne ţin deliberat prin sistemul educaţional politizat şi permanentele îndârjiri ale omului contra om. Nu şti dacă preşedintele ţării este câinele iar primul ministru pisica. Poate fi şi viceversa. Oricum se comportă ca aceste animale, nici măcar îmblânzite. Precum circul cu injurii dintre ei tot aşa este deliberat menţinută ura, îndârjirea intre avuţi şi săraci, între ţigani şi români sau între vorbitorii de maghiară şi cei cu dialect moldovean sau valah.  

Ţară aşa zis unitară ruptă de cultura regională.  

Este ore cultura chiar un mijloc de îndârjire sau un pretins pretext?  

Cultura, de fapt nu mai există demult. Cutumele locale, în special predominanta „capră a vecinului” presupune chiar ura omului faţă de om. De regulă, indiferent de etnie, oamenii convieţuiesc paşnic cu excepţia celor trăitori în Republicilor Autonome Baronale din fosta Valahie şi Moldova. Oamenii de toate categoriile sociale se înfrăţesc şi se ajută între ei. Numai acolo unde conducerea o cere expres oamenii îşi beau ţoiul cot la cot în cârciumă iar când ies în stradă se înjură şi se lovesc aşa, de culoare politică. Măcar de s-ar lovi mai „cu milă” să scape lumea de astfel de animale turbate.  

Există o linie separatoare est – vest creată de curbura munţilor Carpaţi. În apus de această barieră naturală oamenii „trăiesc ca să muncească” iar „Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri”. Aceste percepte sunt temele culturii predominante iar oamenii au etică, cinste şi punctualitate ajutându-se între ei de îndată ce vitregiile naturii o cer. La răsăritul acestor munţi oamenii, „stăpâni pe pământul strămoşesc” preferă o duşcă în locul unei conlucrări spre aşi uşura munca grea. Este mai ieftin! Fiecare îşi apără „nevoile şi neamul (adică rudele de sânge)” respectând zicala „frate, frate dar brânza-i pe bani”. Dumnezeul lor spune, prin gura preotului „merge şi aşa” iar munca, cel puţin în cele 200 zile anual în care sfinţii se înroşesc de ruşine pe calendar, se usucă mâna dacă o pui pe un ac. Nu mai zic de lopată. Doar pompierul poate săpa şanţul se scurgere al apei din ograda potopită de ape. Rumânul fie el şi Rom îşi plânge amarul la cârciumă unde se sprijină pe umărul tovarăşului de suferinţă. Nici un pic de compasiune sau într-ajutorare. Guvernul a provocat viitura deci Guvernul trebuie să-l recompenseze altfel nu-l mai votează. Iar Guvernul, hapsân de voturi, se conformă alocând bani din cei publici încă nefuraţi.  

Aceeaşi ţară dar 2 regiuni complet diferite. Aţi observat că de mulţi ani în Banat şi Transilvania nu mai sunt inundaţii deloc. Nu ştiu dacă Dumnezeu chiar fereşte aceste regiuni datorită credinţei. Cert este că reporterii se feresc de ea ca de Necuratul. Cum să ajungă la cotropitoarele inundaţii tocmai când satul întreg sărit în ajutorul celor urgisiţi a terminat reparaţiile. Cum să critice guvernanţii pentru „lipsa de solicitudine” arătată votanţilor?  

 

In afară de incompetenţa unora dintre „aleşii POPORULUI” cauza acestor entităţi negative puse mai sus în evidenţă este una comună. Ea rezidă şi din compararea calităţii culturii asimilate în vestul şi estul lanţului carpatic.  

Ţările Româneşti, Moldova şi Valahia au fost de veacuri suzerane imperiilor Turc şi Rus. Consecinţa: o credinţă Ortodoxă mai ortodoxă decât Ortodoxismul însuşi. Ea este cauzată de extremismul Ortodoxiei Ruse şi lupta contra ereziei Musulmane. Aceasta credinţă a avut repercusiuni asupra orientalizării excesive. Putreziciunea lăzii de mere a început prin caftanele şi ciubucele adoptate de conducătorii şi boierimea din ţările româneşti. „Cum îi turcul şi pistolul” De ce ţăranul avut (chiaburul) să nu trăiască boiereşte? Şi astfel mentalitatea ţăranului, talpa ţării, s-a nărăvit.  

Cultura a degenerat luând din Orient numai părţile negative favorizate de credinţa religioasă potrivit căreia munca este hulită de Divinitatea care oferă „odihna veşnică” din rai.  

Lipsită de principalul element, munca, redusă la simpla subzistenţă, omul nu mai recunoaşte capacitatea capitalului de a crea locuri de muncă pentru aşa numitul „proletariat” în speţă agricol. Boierii şi în general oamenii avuţi au devenit deodată „duşmani ai poporului” nu numai în comunism care a ridicat acest deziderat la nivel de Lege.  

Totul, inclusiv cei multicei ani de tranziţie spre o viaţă capitalistă, a reclamei comerciale excesive, a lenei instituţionalizate, contribuie la vicii în asimilarea propriei culturi. Populaţia este ţinută departe de carte „spre a nu avea parte” cum spune proverbul. Un om cult nu votează incultura, ca să nu folosesc cuvinte mai dure.  

Aici mai apare o eronată părere asupra culturii propagată de înalte foruri politice.  

Preşedintele ţării este marinar cu studii academice asimilate unui inginer. Este intelectual. Primul ministru a absolvit dreptul şi cu sau fără doctorat, este un academic. Este şi el intelectual. Totuşi ei nu recunosc apartenenţa la „clasa intelectualităţii” Nu am habar dacă economiştii aflaţi între aleşii poporului se consideră sau nu intelectuali. Sunt totuşi licenţiaţi ai „Academiei de studii economice”. Au deci titlu academic.  

Oare ce se consideră politic „a fi intelectual”? Probabil filologia şi artele frumoase care pot influinţa negativ prin puterea condeiului şi a penelului capacitatea de selecţie a votantului de rând. Deci NU CATEGORIC cărţii, a picturii, a teatrului şi sculpturii care, împreună sau fiecare în parte, pot influinţa votanţii în hotărârile lor, libere dar impuse de politruci.  

S-au făcut şi se mai fac observaţii critice severe asupra corectitudinii exprimării gramaticale a „primarului” De parcă capacitatea de a fi bun, econom şi gospodar ar fi condiţionată de nota la gramatica celor câteva clase absolvite. Nu uitaţi vă rog că mulţi, foarte mulţi oameni care au făcut ceva sau chiar au schimbat cursul istorie sunt, din punct de vedere educaţional, inculţi. Unii ca Edison, de pildă, se mândresc cu „certificatul de cretin ireductibil”.  

Cultura, cu sau fără experţi în gramatica limbii, este o necesitate iar „educaţia” ar trebui să se implice mai mult în promovarea ei. Nu uitaţi că româna este de fapt singura limbă care, în internet, nu beneficiază de un tezaur de cuvinte şi expresii precum au cvasi totalitate limbilor vorbite ale globului terestru. Politicul, în special cel educaţional, ar trebui să-şi asume omisiunea. Cu cine să faci îndrumătorul fonetic şi tezaurul limbii când abia ajutorul extern a rezolvat un minim de programe de traducere rudimentar. Cu drept cuvânt nu mai avem o patrie de apărat nici din punct de vedere filologic. Au murit oare toţi evreii care au contribuit efectiv la propăşirea limbii şi literaturii române? Nu cred că neaoşi români s-ar încumeta la o asemenea lucrare.  

Şi mai este o problemă culturală care ţine mai mult de „educaţie”, cei 7 ani de-acasă nu educaţia ministerială care, cică, ar înlocui „învăţământul”. Tocmai în ţara care s-a autodenumit francofonă, dintr-odată o întreagă clasă de oameni „cultivabili, nu i-aşi putea denumi culţi” confundă traducerea unui cuvânt cu omonimul său românesc. Este vorba de „MIZERABIL” În română această expresie poate defini complet politrucul. În limba franceză cuvântul a fost folosit drept titlu al unei cunoscute opere literare şi ar fi sinonim cu „sărmanul”. Jan Valjan, prototipul „mizerabilului” este un sărman om care, în copilărie a furat o pâine pentru care a căpătat ani buni de puşcărie. Reuşind evadarea din ocnă, anii de detenţie s-au mărit. Abia la a doua evadare reuşeşte un anonimat suficient spre a nu mai fi recuperat de autorităţi şi, bun cum de fapt era, face avere cinstită, devine primar şi ridică din nimic un întreg oraş. Braţul lung al Legii nu-i face viaţa uşoară. La noi mizerabilii, chiar dacă fac ani buni de puşcărie rămân „cinstiţi negustori” şi-şi continuă oneroasele afaceri des întrerupte de anii de „ocnă” Exemplu: popularitatea mediatică în singura zi liberă a puşcăriaşului (fără ghilimele) Becali, „bampirul care a supt sângele poporului” dacă ne luăm după Justiţie care are întotdeauna dreptate.  

Politica se rezumă la învrăjbirea populaţiei spre a se lăsa condusă. Totuşi populaţia României este departe de a fi controlabilă. Nimeni nu mai respectă Legile impuse de politicieni. Până şi taxele aferente taxelor sunt boicotate de populaţia avută. Numai sărăcimea mai respectă legile fineţelor publice.  

Cultura, în loc să înfiereze abuzul şi necinstea devine părtaşa politrucului incult. De aceea nimeni nu mai doreşte a se numi om cult. Filologul este filolog şi „scrie” cărţi rămase necitite. Marinarul rămâne marinar dar conduce state nu nave, iar procurorul este procuror şi condamnă poporul la foamete şi incultură în loc să urmărească frauda. Nici unul nu admite că ar face ar face parte din clasa intelectualilor de îndată ce este investit cu puterea politică.  

Chiar a ajuns cultura naţională o marfă politică de care poţi profita sau te poţi dezice?  

În occident, Franţa, Germania, Italia şi alte state şi sate, este definit un om cult, care a absolvit o scoală superioară cel puţin cu o licenţă, drept academic. Inginerul, magistratul sau artistul este, fiecare în parte, academic. Este un titlu cultural pe care are dreptul să-l poarte. Eventualele realizări făcute în viaţa sa prin muncă asiduă sunt recunoscute până şi de conaţionali. Munca lor, de înaltă calitate, este corespunzător retribuită şi când cere ajutorul colectivităţii pentru o lucrare mai deosebită îl obţine.  

Ar fi inutil să repet în negativ activitatea din ţară, nu numai a intelectualului ci în general al omului care muncind realizează ceva. Orgoliile depăşesc posibilitatea de apreciere a merituosului confrate. Toţi cei care prin muncă fac mici paşi înainte se trezesc cu „polonicu-n cap” . Să tot trăieşti în „mândra Românie”!  

În precedenta eră, aşa numită comunistă, intelectualul oprimat ca şi astăzi avea măcar dreptul să „reziste”. Înfrăţit cu dracul spre a trece puntea sau cu meşteşugite sintagme deghizate în „ode conducătorului iubit” au apărut valoroase opere clasificate astăzi drept „rezistenţa prin cultură” Existau deci oameni, intelectuali, care riscându-şi chiar şi viaţa, detectau şi făceau publică nedreptatea.  

Astăzi, tăcere totală. Toţi, inclusiv intelectualitatea, se închină banului. Fac avere numai cei necinstişi deoarece munca nu mai este recunoscută. Lenea şi cerşetoria (electorală) sunt unelte ale aparatului punitiv de stat Acesta, menit în special apărării contra interlopilor şi evazioniştilor a devenit apărător al „dreptului animalului” de a se îmbogăţii.  

Când câinele vrea să premieze un intelectual, pisica îl opreşte. D-aia au „pact de coabitare”  

Cât timp să mai suportăm această nedreptate strigătoare la cer dragi compatrioţi intelectuali?  

Opere literare, picturi sau sculpturi au fost de veacuri realizate de oameni de seamă amintiţi şi astăzi. Şi astăzi mai scapă câte una chiar prin ţară, dar devine publică numai dacă un venetic, în ţara lui, o pune în valoare. Invidia, capra vecinului, împiedică intelectualul să recunoască valoarea unui intelectual. Se consideră superior iar dacă nu fură opera în devenire o ignoră deşi ar avea îndatorirea să o promoveze.  

Ne mirăm că tineretul îşi alege modelele din sport sau nulităţi culturale. Are alte alternative? Clasicii nu mai au de mult puterea de convingere. Tehnica este la un apogeu care duce la declinul artelor frumoase. Chiar putem trăi fără natură, fără Divinitate ca arbitru, fără frumos? Azi un diamant, o pietricică cu mare duritate ce poate zgâria chiar sticla dar atât, devine centrul intereselor omenirii. Reclama ne face să mâncăm iahturi şi tancuri în loc de mămăligă. La ce folos? Doar ca unii, putrezi de bogaţi strângă multe milioane aşa, să aibă. Să le fie ţărâna uşoară cu acest acoperământ. Dar ei sunt confundaţi cu oameni de bine care creează mii de locuri de muncă şi deşi au averi de invidiat, nu au un ban în buzunar, aşa de o ţigară. De fapt nu fumează.  

Am spus ce am pe suflet. Sper ca cenzura să nu intervină. Nu militez contra omenirii ci doar pentru ceva mai multă cultură. Nu neapărat pe moşia Nana.  

 

Referinţă Bibliografică:
Noi intelectualii / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1228, Anul IV, 12 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!