Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1219 din 03 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Prietenul casei.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

O mai ştiţi pe Zoe? Doamna Trahanache cum îi zice lumea bună descrisă de Caragiale.  

 

Aaa! Uşuratica aceea cu bileţelul pierdut?  

Da! Despre ea este vorba. Ce a îndemnat-o oare să rătăcească un bilet de amor? Numai aşa, de florile mărului, ca Ion Luca Caragiale (acum este permis ca-ca, fără prenume nu) să aibă un motiv să descrie putreda societate pe care o trăim şi astăzi zi de zi?  

Vai Doamne. Inima cere şi soţul … de unde, cu ce? Din când în când, aşa cam în fiecare noapte … polară, mai reuşea. Şi atunci raiurile i se deschideau. De mulţumire!  

Noroc de prietenul casei Tipătescu. El mai suplinea impotenţa bietului soţ. Dar totul se petrecea peste capul soţului încornorat.  

O fi bine, o fi rău? Ce anume? Păi să porţi coarne!  

Ce ţi-e şi cu gelozia asta. Zaharia, cel mai moral dintre morali nu putea concepe că bunul său prieten politic Trahanache ar atenta le „cinstea de familist”. Şi la urma urmei avea dreptate. Tipătescu făcea ce făcea nu că o iubea peste poate pe Zoe ci pur şi simplu să mulţumească un suflet lipsit fizic de unele cerinţe. Eminescu o iubea pe Veronica, o iubea aşa din toate măruntaiele, dar se mulţumea să-i scrie versuri nemuritoare. Veronica avea tot ce-i trebuie direct de la soţ!  

Am trăit şi eu stadiul de prieten al casei. Dar am fost prost de dai în gropi.  

După stagiul făcut la telefoanele petrolului în Moineşti am fost repartizat la Comăneşti la marea centrală electrică cadorisită de Ruşii Sovietici. Ţara avea imense datorii de război datorate imprudenţei lui Antonescu care, peste capul regelui, a dispus trecerea Nistrului după recucerirea Basarabiei. Datoriile erau atât de mari că ne-ar fi trebuit cca. 100 ani să le plătim în materii prime (grâu, minereuri etc.) De aceea, cu acordul tacit al Ruşilor începeam să mărim valoarea materiilor prime. Forţa de muncă era ieftină iar un kil de cupru valorează mai mult decât 10 tone de minereu. Şi Ruşii şi noi eram avantajaţi astfel pe dealurile noastre nu creşteau doar pomi fructiferi ci şi fabrici, de marmeladă de exemplu.  

Noile fabrici necesitau curent electric. Cam multicel. De inima lor bună Ruşii ne-au făcut cadou trei uzine electrice pe cărbune care au fost repartizate acolo unde crăpa, la propriu. Astfel şi zona petroliferă care pompa petrolul cu energie electrică a primit una.  

Şi aşa am ajuns inginer la o mare uzină electrică deşi eram de specialitate automatist (curenţi slabi cum se zice).  

Si acum începe povestea cu Zoe a mea, Viorica.  

Viorica era soţia unui coleg, inginer de serviciu ca şi mine. Ea era telefonistă şi nu lucra în ture. Noi lucram 8 cu 24 adică după 8 ore de muncă aveam 24 libere. Eu, după ce am învăţat particularităţile curenţilor tari, noua meserie, nu am neglijat nici profesia mea de bază şi m-a preocupat automatizare întregului proces de producere a energiei electrice care a funcţionat doar la probele de punere în funcţiune. În cele 24 ore libere aveam timp să vizitez tot, să-mi bag nasul peste tot şi să încerc marea cu deştul oriunde. Aşa am ajuns şi în centrala telefonică situată lângă locul de muncă a lui Viorica. În centrală aveam masa de verificare în contact cu toate cele 300 linii telefonice din care o sumedenie ocupate de circuitele de automatizare nefolosite. Cam acolo îmi făceam veacul tot tipul liber. Dese ori eram chemat la telefon de diferiţi colegi cu care lucram. În loc să-mi dea legătura, Viorica mă chema lângă ea şi era tare preocupată de ţinută. Reţin si acum sânii ei foarte tentanţi. Eram prieten foarte bun cu soţul aşa că toate avansurile rămâneau infructuoase. Ne vizitam chiar reciproc. Dar numai când ambii nu eram de serviciu. Viorica bătea uneori apropouri să-i repar nu ştiu ce aparat tocmai când soţul era de serviciu. Nu am dat curs, dar indirect i-am spus soţului când, de faţă cu el, am reparat aparatul defect. Râzând de stânjeneala mea când a întrebat „de unde ştiai că-i defect” mi-a spus verde-n faţă „ai fi făcut o faptă bună astâmpărând necesităţile acestei femei pe care, cu tot efortul nu le pot acoperii”. Nu era gelos şi o compătimea.  

După câte am înţeles este o boală numită nimfomanie în care „inima” cere mai mult decât poate oferi perechea. Şi eu, prostul, am refuzat ocazia de a ţine în braţe o dulce păpuşică care merita orice efort.  

Dacă voi mai fi cândva, cumva, tânăr nu voi mai refuza o faptă bună făcută contra moralei.  

Să-l mai credem pe Caragiale?  

Apropo de raiuri deschise muritorilor de rând.  

Eram în postul lehuziei. Dănuţ Întâiul se născuse la Curtea de Argeş şi ne întorsesem la serviciu în Moldova. Eu am început serviciul. Marga mai era în concediu de alăptare. După cum zic Dănuţ împlinise de curând o lună când, pe calendar, apăruse semnul roşu. El semnifica că, după trei zile, postul lehuziei se va termina.  

În ziua cu pricina am fost în prima tură. Asta înseamnă că la ora 14 eram acasă. Soţia era la baie. Se pregătea de alăptare şi dorea să scape de mireasma bucătăriei. Îmi strigă din baie că va ieşi in cinci minute. Nu m-am simţit chiar în apele mele. Era lezat dreptul de soţ. De ce să nu-i pot da acum pupicul? Mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat în baie. Ea, speriată, a încercat să ascundă ce credea că este de ascuns. Era prea multă lumină.  

„Vreau numai să-ţi văd fermoarul”. Născuse sub bisturiu iar aţele fuseseră tăiate cu câteva zile înainte. M-a chemat la ea şi mia dat un pupic ud leoarcă pe care-l mai simt şi astăzi. Am mângâiat cicatricele şi am auzit-o şoptind „nu te întinde la caşcaval”. Am cules-o din apă şi am dus-o alături unde Dănuţ gângurea în aşteptarea păpicii.  

Dănuţ nu s-a supărat că păpica a întârziat câteva minute. De atunci nimic nu mai era de ascuns între noi. Şi cred că aşa ar trebui să fie. Americanii chiar includ baia în dormitorul „master” în care se proiectează şi se înfăptuiesc bebeluşii aduşi de barză-n cioc.  

 

Referinţă Bibliografică:
Prietenul casei. / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1219, Anul IV, 03 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!