Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1218 din 02 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Si romii au ţiganii lor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Unu mai muncitoresc. O mini vacanţă prea mică pentru o cură balneară sau marină. Aveam de ales între o drumeţie pe frumoşii noştri munţii sau o vizită la rude. Am optat pentru ultima soluţie deoarece potecile neîntreţinute nu sunt chiar raiul pentru copii. Şi aşa, de miercuri după amiază ne-am aşternut la drum. Urma să străbatem ţara în lung şi lat, tocmai la Bistriţa. Pe valea Prahovei drumul pare ceva mai scurt dar este supraîncărcat deoarece Bucureşteni cunosc doar atât din ţară. Sinaia şi, pentru cei mai evoluaţi, chiar Predeal. În rest … apă de ploaie.  

 

Am preferat valea Oltului pe ruta Piteşti, Sibiu, Târgul Mureş, Bistriţa. Puţin peste 400 km dar un drum splendid. Nu bine întreţinut. Astfel de minuni nu găsiţi „la Romania” dar cu privelişti demne de admirat.  

Deci la drum pe cea mai sigură autostradă, cea realizată de împuşcatul. Viitorii împuşcaţi nu s-au străduit să mai facă autostrăzi sigure. După tăierea panglicuţelor ditamai autostradă de câţiva km intra imediat „la reparat”.  

Nu descriu călătoria. Erau enervante „semnele de circulaţie” gravate direct pe caldarâm. Dar am ajuns la destinaţie ceea ce este important. Şi între înjurături severe de şofer am rămas şi cu splendide imagini ale frumuseţilor ţării. Păcat că gustoasa brânză a fost îmbrăcată în burduf de câine.  

Un sătuc la cca. 30 km de Bistriţa. Spre sud, nu pe valea Bîrgaielor care începe să miroase a Moldova” Satul este atestat documentar de prin 1400 când un magistrat din Bistriţa a donat pământul de sub biserica – cetate. În zidurile bisericii, adevărate fortificaţii cu creneluri, erau „cămara de alimente” unde toţi saşii, dar absolut toate cele 300 familii, îşi ţineau rezervele alimentare. Pe atunci se asociau oamenii. Actul de atestare purtând data (ceva în jurul anului 7000 de la facerea lumii, cum se măsura pe atunci timpul) şi sigiliul magistratului era păstrat cu atenţie în micul muzeu parohial care cuprindea şi alte minunăţii.  

Ce este interesant, biserica fortificată era complet înconjurată de un şanţ de protecţie suplimentară. Oamenii secolului 14 asociaţi au săpat un vad nou râului care, din când în când făcea şi pe atunci ravagii. Noul canal, după ce înconjura biserica se întindea în mijlocul satului pe toată lungimea lui. De-o parte şi de alta pomi seculari între care şerpuieşte promenada, drumul spre biserică. Casele se află la o distanţă se siguranţă în care a încăput chiar drumul rural asfaltat de ambele părţi ale canalului. Nu se făcea pe atunci prin 1500 „economie” la „autostrăzi” ca în zilele noastre.  

Verişoara mea Roza, una din puţinele sătence de origine germană rămasă în localitate, avea casa fortificată (cu tradiţionalele porţi înalte la stradă să nu poţi vedea capra vecinului) cam la capătul din spre vale a satului. De la ea începea cartierul Vlah unde locuiau „proletarii” care-şi câştigau amarul muncind pe „moşiile” saşilor. Şi în acest cartier casele construite de sute de ani sunt şi astăzi arătoase. Nu se putea zice că „ţigănia” satului era exploatată la sânge. Din păcate astăzi casele, chiar cele locuite, sunt o paragină. Aviz socialismului atotbiruitor.  

Casa Rozei era destul de mare ca să ne cuprindă şi pe noi 4 între vesela societate de localnici care cuprindea vre-o şase. Tocmai avea o altă vizită, a fiicei din Germania venită cu întreaga familie. Perfect întreţinută, la fel ca palatele săseşti din preajma bisericii care, deşi nelocuite, arată gospodăreşte, casa este o minunăţie, în special pentru copii. În grajduri copii se pupau în bot cu purceluşii. La propriu. Nu tu gunoi, nu tu miresme olteneşti, ce mai: altă lume!  

A doua zi, după vizitarea bisericii cuprinzând si parcurgerea întregii promenade săteşti între pomii abia înmuguriţi, când ne-am apropiat de casă am întâlnit un consătean, mai negricios. Localnicii s-au salutat cu respect, chiar cu o vădită familiaritate. Ne este prezentat vecinul Ianoş. Nu era maghiar cum am crezut la început ci „ţigan” El însuşi s-a prezentat ca atare. La corecţia făcută de mine: „Rom vreţi să ziceţi” a răspuns volubil: „Nu rom ci ţigan! Ţiganul descris de Ion Budai Deleanu şi cântat de Kalman. Fac parte din, să-i zicem, sub-etnia Gabori cu Pălărie. Noi Gaborii suntem pentru Romi ceea ce ar fi Romii pentru voi. Suntem deci ţiganii ţiganilor în cel mai peiorativ stil. Şi totuşi ….!  

După ce ne-a invitat la o „cafea la ibric” ne-am continuat drumul fiecare în Dumnezeul său.  

Şi aşa, în loc să beneficiem de „culta societate” a unor saşi autentici ne-am petrecut după amiaza în casa unui ţigan sadea.  

Casa lui nu avea turnuleţe. Dar marele pridvor care unea principalele încăperi avea arcade gotice. În rest totul ca la saşi. Coteţe de găini cu voliere contra uliilor frecvenţi acolo, cocini lipsite de miresme iar grajdul vacilor un adevărat palat cu apă curentă şi lumină electrică. DA! În casa unui ţigan în ROMÂNIA.  

Ianoş un om într-adevăr cult. Şcoala primară a făcut-o, bineînţeles sub regimul comunist deoarece era cu puţin mai tânăr ca mine, în comuna natală. Liceul la Bistriţa.  

De la părinţi a moştenit două calităţi. Meseria şi drumeţia. Este tinichigiu şi aurar. Din mâna lui ies comori de artă între care şi ibricul tronconic în care ne-a făcut cafeaua. Excelentă, jos pălăria.  

Drumeţia adică spiritul peregrin este genetic. De îndată ce a deprins degetele cu munca de artă şi capul cu înţelegere a plecat în lumea largă. Prin rezultatul muncii sale câştiga oriunde poposea mai mult decât cămătarul locului. Nu făcea nicăieri pureci. A vizitat Europa şi jumătate din Asia. La început cu coviltirul sub care se ascundea un adevărat laborator chimic completat de un atelier mecanic, urmat de o autoutilitară Mercedes nu trebuia să folosească trenul sau avionul. Soţia şi-a cucerit-o undeva în Persia dar a adus-o în Transilvania natală. Copii au urmat aceleaşi şcoli ca ăi tatăl şi exercită cu îndemânare arta sa. Acum are şi nepoţi.  

La un moment dat a scos din bogata bibliotecă care umplea un perete două cărticele întrebând: „Dumneavoastră le-aţi scris?” Erau într-adevăr „operele” mele trimise verişoarei.  

La răspunsul afirmativ a precizat: „Doamna Roza nu citeşte româneşte aşa că a trebuit să i le povestesc. Mi-au plăcut în mod deosebit.”  

Într-o doară am scăpat: „Cum vă înţelegeţi cu regele Cioabă? Parcă aveţi cu totul alt stil de viaţă”. Răspunsul, plin de înţelepciune a venit: „Dau Cezarului ce-i al Cezarului, şi trăiesc fericit în lumea mea.” Nu se putea da un răspuns mai coherent şi complet.  

 

Păcat că Romii nu mai vor să fie ţigani.  

Referinţă Bibliografică:
Si romii au ţiganii lor / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1218, Anul IV, 02 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!