Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Între Dumnezeu şi natură 7
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Omul sfinţeşte locul  

În capitolul precedent am învinuit omul, bineînţeles nu toată omenirea ci omul individ, omul aparţinând unei haite, omul condus în viaţă de orgoliu şi interese, în mareomul rău că ar fi duşmanul divinităţii. Îmi susţin acest punct de vedere care nu poate leza cu nimic omul normal, omul iubitor al aproapelui, omul muncitor, omul drept, omul cinstit, omul modest care-şi cunoaşte lungul nasului indiferent dacă este sărac lipit pământului sau n-are unde mai pune un gologan în cuibul său devenit seif. Fiecare are libertatea absolută de a se înscrie în una din aceste categorii pe sine însuşi. Dar tot la fel, fiecare are libertatea de aşi forma o impresie despre aproapele său cu care trăieşte sau cu care face tranzacţii de orice natură. Este dreptul de autodeterminare căpătat de Adam direct de la Dumnezeul său. Că-şi face sau nu publică această părere este treaba sa, şi absolut nimeni nu-i poate băga pumnul în gură. Au mai fost cazuri în acest deceniu.  

În acest capitol analizez, să zicem, reversul medaliei. Omul bun.  

Dacă un om rău, devenit duşman al naturii şi al lui Dumnezeu este rău şi atât tot, omul bun trebuie calificat în raport cu meseria sa, cu îndeletnicirea pe care o îndeplineşte spre aşi îndestula traiul.  

Aşadar să fim corecţi: Omul bun sfinţeşte locul! Deoarece există şi un altfel de om care infestează câmpul din jurul său cu entităţi nefaste să le zicem câmpuri de forţe negative.  

Trebuie să încep cu lămurirea sintagmei „sfinţeşte locul”  

Să nu vă închipuiţi că un om, chiar bun de-ar fi, stă cu mănunchiul de busuioc în mână înmuiat în apă „descântată” şi stropeşte în jur în lugubre note muzicale. Sau cu o lungă prăjină vopseşte pereţii din jur cu ulei „descântat şi el”. A sfinţi un loc nu este o proastă piesă de teatru cu odăjdii, cruci şi alte sfinţenii simandicoase. Sfinţirea unui loc este învăluirea sa în câmpuri pozitive. În zona sfinţită de om te simţi bine, ai sufletul împăcat atât cu tine însuţi cât şi cu cei din jur. Parcă ai iubi toată lumea iertând oricui ar fi greşit faţă de tine. Nu poţi simţi aceste entităţi într-o sală limitată de cabine de vot unde „fierbe” răutatea din privirile oficialilor care se înfruntă cu ură făţişe.  

Ar trebui ca în biserică să găseşti un loc de reculegere. Există asemenea biserici. Sunt chiar destul de frecvente. Dar în multe din ele te simţi stânjenit, urmărit, ameninţat. Sfinţii din icoane parcă te arată cu degetul, parcă-ţi azvârlă în faţă reproşuri învinuitu-te cu sau fără motiv. Nu sunt de vină bieţii pictori care i-au zugrăvit ci energia negativă emanată de un popă fără har care îmbibă întregul sfânt locaş cu necredinţa şi făţărnicia sa. Există deci o strânsă corelare între omul bun sau rău şi îndeletnicirea sa. Nu degeaba românii au o zicală: „omul potrivit la locul potrivit”  

În consecinţă să corectăm încă odată titlul capitolului: Omul bun potrivit sfinţeşte locul potrivit.  

Îndeletniciri umane

Doamne Dumnezeul meu cum permiţi unor fiinţe gânditoare să mai creadă şi să propovăduiască drept profesiune de credinţă fantomele şi moroii creaţi de Lucifer şi ignorarea celei mai elementare culturi ? O îndeletnicire umană ca oricare alta. Dar face rău educaţiei.  

Cât pare de curios dar fiecare vietate are un rol decisiv în natură Acesta poate fi echilibrarea mineralelor în lumea vietăţilor, echilibrarea proporţiei între diferite animale şi plante, curăţenia şi sterilizarea mediului. Fără legi sau decrete fără zăhărel sau bici, absolut toate animalele şi plantele muncesc fără zăbavă să-şi îndeplinească rolul pe care Dumnezeu - Natura i le-a dat. Numai omul face excepţie.  

Are omul, cu civilizaţia sa, cu legile sale, cu tancurile şi bombele sale atomice vre-un rol în natură? La gonirea din raiul unde fusese destinat a trăi veşnic Adam a fost îndrumat: ”Înmulţeşte-te şi îndestulează-te cu toate creaţiile mele”. Nici măcar nu i sa cerut să venereze Domnul prin ode de slavă cum cer popii de la noi.  

Aşadar omul nu are nici un rol dat de Divinitate. Natura nu cere nici ea mai mult decât perpetuarea speciei în limite raţionale ca să nu strice alte echilibre şubrede.  

Omul în schimb şi-a cerut sie însuşi să se civilizeze, să refacă raiul din care a fost gonit, să se îndestuleze nu cu ce a creat Dumnezeu ci cu propriile sale creaţii inutile cum ar fi bijuterii, iahturi, avioane de luptă şi bombe atomice.  

Există entităţi necesare întreţinerii vieţii care astăzi, în condiţiile înmulţirii omenirii peste poate, devin critice. Este normal că omul, nerespectând legile naturale de limitare a natalităţii, poate să rămână fără hrana normal furnizată de natură prin legile troficităţii.  

Apar deci îndeletniciri umane necesare. Dar alături de acestea multe, multe îndeletniciri a căror folosinţă este, cel puţin discutabilă.  

Poate o bombă atomică este necesară cu toată lipsa de umanitate a folosirii ei. Cum să pui la pământ fără ea un Hitler, Antonescu, sau Putin? Dar bijuteriile la ce servesc? N-am văzut animale care să-şi atârne de ureche aur sau ditamai bolovani, cică diamante.  

Există îndeletniciri absolut necesare. De exemplu dacă nu ar exista fabrici de condiţionare a laptelui, acest produs natural indispensabil, în special copiilor, nu ar mai putea apare în frigiderele orăşenilor. Laptele este perisabil şi nu rezistă transportului din Chile situat la marginea lumii la Bucureşti. De ce este adus tocmai din Chile şi nu din Chitila este un secret bine păzit al industriei şi comerţului uman. Oare Dumnezeul în ştie şi-L acceptă?  

Dar ce are îndeletnicirea umană cu faptul că omul poate fi bun sau rău?  

Păi uite că are!  

Să luăm de pildă un executor judecătoresc sau un procuror. Primul lipseşte sărmanul om de bunuri de largă folosinţă strânse cu multă trudă în proprietatea sa. Nu pare o faptă creştinească. Al doilea pedepseşte cu ani grei de puşcărie un biet păcătos care, în naivitatea sa, a lovit umanitatea în cel mai sensibil punct. În proprietatea individuală strict legiferată. Ori Dumnezeu ne cere să iertăm greşiţilor noştri. Aceşti oameni fac prin îndeletnicirea exercitată fapte bune, acceptate ca atare de societate şi biserică deşi lovesc în interesele omului bun sau rău.  

Un industriaş sau comerciant creează respectiv distribuie produse necesare omului civilizat. Este o faptă bună deoarece îndestulează creştinul cu necesităţile sale de orice natură aşa cum a hotărât Dumnezeu. Întreprinzătorul nu are mijloacele necesare pentru a construi şi utila fabrica sau magazinul care creează mii de locuri de muncă. Le obţine de la cămătari, acum numiţi „instituţii de binefacere bancară”  

Locuri de muncă asigură masei de creştini posibilitatea de a muncii, de a obţine cinstit cele necesare traiului prin intermediul salariului. Numai fapte bune, nu poţi obiecta nimic. În ceea ce priveşte cămătăria, chiar făcută în scop de binefacere, există păreri şi păreri. Nu intru în amănunt.  

Fiecare om are un Dumnezeu căruia i se închină. Unii Dumnezei sunt veneraţi de colective întregi şi slujiţi de biserici. Ce doreşte această multitudine de Dumnezei. Păi ca tot omul să fie bun, să aibă ce-i trebuie şi să-i fie bine. Toate cărţile sfinte din lume descriu în numele Divinităţii dezideratele mai sus accentuate. Cum se poate că Ortodocşii au iar Catolicii au avut un Dumnezeu ADEVĂRAT iar toate celelalte Divinităţi purtând nume precum Alah, Jehova, Buda, Brahma şi chiar Dumnezeul Catolic nu sunt decât surogate? Cei care se închină lor ar fi eretici. Pentru Dumnezeul ADEVĂRAT au fost aprinse multe autodafeuri, ruguri purificatoare care absolveau necredinciosul de păcatul ereziei înainte de a ajunge în iad. Dacă tot intră în iad oare de ce mai era „purificat”? Probabil să nu intre în iad cu păduchi! În Rai sunt opare admişi păduchii?  

A face „bine” cu forţa nu prea pare creştineşte.  

Comunismul de exemplu. Marx şi Lenin a presupus că ar fi un curent politic care rezolvă multe probleme sociale. Un bine colectiv pentru întregi popoare. Ce te faci dacă poporul nu este încă copt spre a primi binele preconizat? Simplu. Un Stalin preia puterea în numele poporului, taie şi spânzură ca şi Conchistadorii în India americană sau America indiană.  

Nu numai foştii dictatori au făcut bine cu forţa. Îi trăim şi astăzi sub nume măreţe multe începând cu Pu.. Po.. etc. Dar nu numai ei.  

Şi astăzi biserica, şi nu numai ea, găseşte că întregi popoare, care deţin valoroase „terenuri de vânătoare” valorificabile mai bine în bani, au sănătatea şubredă, se hrănesc iraţional, nu cunosc imensul beneficiu al reclamelor publicitare. Le iau pământul, îi strâng în lagăre unde-i lasă să moară literalmente de foame dar cu bogate reclame. Bine cu forţa! Mulţumescu-ţi Doamne.  

Există zone în lume unde, la angajare, se mai cere o diplomă, se mai dă o probă de aptitudini. Fac parte, între ele, şi zona europeană la vest de Carpaţi. În restul Ortodox al Europei un om potrivit la locul potrivit înseamnă clientul, ruda sau amanta pe un salariu nesimţit special acordat. Există baroni care decid soarta tuturor „locurilor potrivite” bine remunerate. Pentru restul Dumnezeu cu mila.  

„Om potrivit” există cu duiumul dacă îţi găseşti „locul potrivit” aiurea, în vestul sălbatec. Ţara nu mai oferă „locuri potrivite”. Rude şi amante nu au numai şefii ci şi şefuţii până la cel mai infim grad. Departe de mine gândul că a fi femeie de serviciu nu este un cinstit loc de muncă. Dar până şi acesta trebuie ocupat de nevasta neînsemnatului votant şi nu de o bună gospodină. Nu mai ştiu dacă nu cumva lumea s-a întors cu josul în sus. Parcă RĂSĂRITUL european este cel sălbatec sau sălbăticit nu vestul ca în America evului mediu. Dar mai ieri venea „lumina” de la răsărit!  

Aşadar Omul bun potrivit sfinţeşte locul potrivit numaiîn zonele topologice în care „Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri” iar „omul trăieşte ca să muncească”. Restul Europei se cheamă Europa Creştin Ortodoxă. No coment!  

Aşa să-mi ajute Dumnezeu.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Între Dumnezeu şi natură 7 / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1214, Anul IV, 28 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!