Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Între Dumnezeu şi natură 5
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ce este în fond NATURA?  

Din punctul de vedere al existenţei vieţii, care cert nu este un atribut exclusiv uman, natura adică tot ce ne înconjură se împarte în regnul mineral (mort) şi regnul organic (viu). Al doilea totalizează toate vietăţile printre care se află şi omul. Între ele există o strânsă corelare deoarece vietăţile se pot hrăni sau au drept dejecţii elemente ale regnului mineral sau asimilate lui precum apa sau lumina.  

Dacă un animal sau o plantă nu are duşmani adică nu este mâncată de nimeni, se înmulţeşte necontrolat şi devine un mare pericol cu dezastroase consecinţe asupra altora. Exemplific prin iepuri aduşi în Australia de un pasionat vânător care au devenit o calamitate distrugând întregi recolte. Nici stârpirea iepurilor de către câinii Dingo aduşi special nu a rezolvat dezechilibru deoarece câinii nu aveau acum duşmani. Tocmai din aceste exemplificări se vede extraordinara putere a Dumnezeirii care, fără intervenţia omului poate controla întreaga natură. Cu toată înalta ştiinţă acumulată de om, intervenţiile sale voite sau nu asupra naturii nu a dus decât la dezastre sau dereglări serioase în lanţul trofic. Omul are, din punct de vedere trofic, un singur duşman şi acesta este omul. Deşi omul poate fi mâncat de multe animale mai sprintene sau mai puternice decât el, astăzi are mijloace să se apere chiar şi de semenul său om. Dar noţiunea de om s-a schimbat radical. Omul nu mai este creaţia divină modelată de Mâna Domnului ci fiara fiarelor care calcă pe cadavre spre a face bani.  

La ce îi folosesc oare banii? Numai Dumnezeu poate ştii. Sau popii care sfinţesc mijloacele de omorâre în masă! Să mai crezi în religie.  

Ansamblul mineral constituie totalitatea entităţilor care nu deţin viaţă, inclusiv apa. Este pretutindeni de găsit până şi în centrul incandescent al Terrei. Entităţile trăitoare constituind fiinţele vii care deţin deci viaţă se nasc, trăiesc şi mor. Naşterea are loc exclusiv dintr-o entitate vie precum lumina nu poate proveni decât din lumină. Entităţile vieţuitoare muncesc necontenit tot timpul vieţii spre a se hrănii în scopul procreării, deoarece numai o entitate vie poate crea o nouă viaţă, iar fiecare vietate este doar o verigă în marele lanţ trofic. Orice vietate beneficiază de troficitate adică îşi păstrează forma şi proprietăţile prin hrănire. Nu şi dimensiunile. Un purceluş rămâne purcel dacă-l hrănim dar poate deveni în timp coşcogea porcul de sacrificat. Porcul este un aliment a omului deci face parte din lanţul trofic al omului. Tot din lanţul trofic al omului sunt însă şi lăturile cu care porcul a fost îngrăşat. Dar lanţul trofic se referă mai mult la cine mănâncă pe cine iar absolut ori ce vieţuitoare apare în lanţul trofic al cuiva înainte sau după moartea sa. Curios este că omul însuşi apare în lanţul său trofic deoarece, după moarte trupul este devorat de microorganisme care generează hrana plantelor pe care le mănâncă şi omul. În natură nimic nu se pierde, totul se transforma. Aşadar adevărul adevărat este că trăiesc ca să mă fac mare şi gras, o friptură pentru altcineva, ca biata căprioară prinsă de înfometatul leu. Acesta este scopul în sine al vieţii tuturor şi dacă nu mă nasc sau nu mor cineva va suferi de foame. Este lanţul trofic în care fiecare mănâncă aproape la propriu pe fiecare. Religia ştie de mult acest adevăr şi prin rugăciunile cerute tuturor dreptcredincioşilor încearcă să înduplece pe Dumnezeu să fim mâncaţi mâine, nu astăzi. Fioroasă realitate.  

În lanţul trofic a apărut un nou element. Omul fiară care devorează la propriu oameni de vii în aşa numitul război. Oameni nevinovaţi se omoară între ei cu cele mai perfecţionate arme deoarece unul, fiara fiarelor care niciodată nu luptă, vrea mai mulţi bani. O fi voia Domnului? Pentru natură este mană cereascţ Îngraşe pământul ca să dea mai mule roade pe deoparte iar pe de alta redă agriculturii oraşele distruse. E mai rău cu radiaţiile provocate de bombele atomice. Dar natura le va găsi leac. Nu şi omul care nu va mai exista dacă Putin nuşi va băga minţile ăn cap.  

Un cărăuş care nu face greve.  

Ştim cu toţii ce este un cărăuş. Un om care deţine o căruţă şi un cal cu care ne cară mobila când ne mutăm. Astăzi cărăuşi pot pluti pe ape sau zbura în înaltul cerului deplasând de colo, acolo mii de oameni, păpică sau chiar fabrici de păpică. Cărăuşii mai fac din când în când greve, refuzând a căra ce au de cărat şi deranjează viaţa liniştită a mii de oameni fără nici o vină. Cărăuşul este de folosinţă multiplă adică aceeaşi căruţă poate transporta mobila întregului sat, dar nu deodată.  

Si Dumnezeu a creat un important cărăuş care, nefiind în viaţă este unicul mijlocitor al vieţii. Acesta este oxigenul, un gaz aflat normal în aerul respirabil. Oxigenul preia carbonul aflat în corpul tuturor animalelor ca rezultat al vieţii însăşi şi îl duce plantelor care, din carbon şi apă fabrică zahăr redând atmosferei oxigenul. Biserica a uitat de el deoarece nu a lăsat moaşte la care să se închine dreptcredincioşii. Oxigenul este un element natural care nu trăieşte dar dă viaţă tuturor vieţuitoarelor.  

Procesul de cărăuşie se desfăşoară cam aşa: Aproape toate vietăţile respiră. Cu alte cuvinte trag aer în corp şi îl dau apoi afară. Nu chiar aşa de dorul Lelii. Aerul intrat în plămân este bogat în oxigen apoi iese bogat în dioxid de carbon. Transformarea se face ca efect al vieţii şi dă energia necesară omului să facă bani sau căprioarei să alerge mai repede ca leul. Prin respiraţie aerul înconjurător este sărăcit de Oxigen într-atât încât ne putem sufoca în spaţii închise insuficient ventilate. Pe de altă parte frunza de copac fabrică zahăr prin procedeul fotosinteză sub acţiunea razelor solare din dioxid şi apă. La fabricarea de către frunză a zahărului rezultă ca deşeu oxigenul care este redat atmosferei. Zahărul, prin rădăcina copacului, este dat ciupercilor şi fructelor de pădure pe care le mănâncă omul şi multe alte vietăţi  

Apa şi Ozonul minuni ale Dumnezeirii  

Potrivit scrierilor sfinte Dumnezeu a stabilit pe cer doi luminători. Pentru zi soarele iar pentru noapte luna. În strălucirea soarelui totul este viu colorat dând un sentiment de veselie, frumuseţe şi bucurie. Lumina lunii este cenuşie şi îndeamnă la visare, tandreţe, amintiri dulci şi somn. Este fericit cel ce poate dormi noaptea spre a muncii sub soare.  

Din păcate soarele nu dă doar lumină şi căldură. De la el ne vin totodată raze ucigătoare, un fel de săgeţi otrăvite. Este vorba despre ultraviolete, raze care nu se văd dar pătrund prin orice. Numai pereţi groşi din plumb, care este şi el otrăvitor, ne poate feri de ultraviolete. Doreşte oare Dumnezeu să distrugă viaţa pe care El a creat-o? Nicidecum, Dumnezeu a învelit întregul glob terestru cu o pătură de aer. La partea de sus a acestui înveliş protector a aşezat un subţirel strat de ozon, un gaz care sub acţiunea razelor ultraviolete transformă ozonul în oxigen care coboară sporind producţia frunzelor. Astfel ozonul se sacrifică pentru ca razele ultraviolete să nun ajungă la noi. Stratul de ozon trebuie deci regenerat şi asta o fac frunzele bradului de Crăciun, cetina, care nu fabrică oxigen ci ozon. Dacă prea mulţi sărbătoresc Crăciunul cu un înalt brad în casă nu va mai avea cine să fabrice ozonul necesar vieţii noastre fără severe arsuri solare. Vă puteţi da seama că tăind pădurile spre a le transforma în bani ne tăiem craca de sub picioare deoarece pământul nu va mai regenera stratul protector de ozon şi nici de oxigen. La ce ne vor servi banii dacă murim asfixiaţi sau arşi pe rugul solar?  

Fotosinteza descrisă mai sus vehiculează oxigenul dătător de viaţă de la frunză la atmosferă de unde este preluat de toate vieţuitoarele globului, nu numai de către om.  

Aşadar atmosfera este zilnic regenerată. Zahărul preparat de frunză este vehiculat la ciupercile şi zmeura pădurii de către apă, un alt cărăuş de nădejde. Apa este o altă minune Dumnezeiască. Ce s-ar întâmpla dacă frunzele sau apa ar face grevă, aşa, că nu le convine vremea de afară sau Dumnezeu a fost prea aspru cu ele? Dar nu este posibil deoarece ele trăiesc ca să muncească, nu ca omul cârtitor care munceşte ca să trăiască.  

Tot copilul ştie din propria experienţă că apa nu „curge” la deal. Este adevărat! Apa nu vrea în nici un chip să suie de la nivelul râului câţiva centimetri până la porumbul care se usucă de secetă. Pompele de irigaţie au fost de mult valorificate la fier vechi iar acum mâncăm, cu voia Domnului Dumnezeului tău, ciuciu în loc de mămăliguţă. Dar găsim izvoare chiar şi sub vârful muntelui iar pâraie şi chiar râuri curg la vale uneori prea vijelios. Cum se face că poate ajunge apa în vârf de munte?  

Apa este cărată. Nu cu ciurul sau canistra ci cu ajutorul soarelui. Soarele cere şi ajutorul vântului creat tot de el. Tonă după tonă mii de metri cubi de apă pură de cea mai bună calitate se dislocă de la Ecuator până pe vârfurile Făgăraşilor şi chiar al munţilor Himalaia. Se pot produce chiar inundaţii acolo unde nici nu te aştepţi. Cum? Întâmplător şi popii ştiu secretul pe care Dumnezeu l-a dezvăluit acum câteva mii de ani. Ca să nu-l întrebaţi pe popă, poate tocmai preocupat să facă bani, vi-l spun eu: Apa se evaporă sub strălucirea soarelui tropical se înalţă în ceruri sub formă de nori. Norii sunt împinşi de vânt, nu tocmai la întâmplare, astfel ajung deasupra majorităţii punctelor de pe glob unde apa se reîntoarce pe pământ sub formă de ploaie sau zăpadă. De fapt ai învăţat asta la grădiniţă.  

Si ce are asta cu Dumnezeirea? Păi să-ţi şoptesc ce nu ştie popa. Apa se încălzeşte de sus în jos ca ori ce entitate lichidă. Dar apa îngheaţă tot de sus în jos pe când toate celelalte lichide îngheaţă de jos în sus. Este o proprietate specială a apei care a permis dezvoltarea vieţii în oceanul planetar cu toate variaţiile extreme de temperaturi la suprafaţa sa. Apa este unicul element care are această proprietate. Cel puţin până astăzi căci ştiinţa creează zilnic noi elemente undeva pe glob, chiar dacă nu sunt strict necesare ci ne complică de pomană viaţa.  

O particularitate a naturii.  

Natura nu repară nici o dată o presupusă eroare. Din contră, ori ce eroare din codul genetic generează de fapt o nouă temă de cercetare. Paralel se dezvoltă prin reproduceri identice atât indivizii generaţi de vechiul cod cât şi de cel nou datorat erorii. Aşa se explică multitudinea de specii şi particularizarea indivizilor ei.  

Speciile care nu se pot adapta în lanţul trofic dispar fără urmă.  

Nu se va ştii niciodată dacă omul gânditor a fost generat de o eroare din codul fratelui său cimpanzeul sau viceversa. Ambele specii au evolua până astăzi, în consecinţă s-au înscris în lanţul trofic. Ca ori care nouă specie şi omul este un proiect al naturii care, cu intenţie (voia Divină) sau din eroare, a introdus modificări în codul genetic al unei specii reuşite.  

Este cazul să insist asupra sistemului de reproducere a indivizilor.  

Primele încercări ale naturii după divizarea celulară au fost de forma hermafrodită adică acelaşi individ generează atât ovulul, entitatea femelă, cât şi elementul de însămânţare a sa, entitatea masculină Multe plante beneficiază şi astăzi de această particularitate. Necesită însă o a treia entitate care să mijlocească însămânţarea. În speţă florile îşi colorează viu petalele (se fac frumoase) spre a atrage nu masculi ci vizitatori oarecum neutri care să transporte polenul pe pistil, eventual şi la plante surori. Un sistem reuşit din toate punctele de vedere care generează, între altele, şi sănătoasa miere de albine fabricată din polenul suplimentar cules.  

Reproducerea bisexuată în care entitatea masculină este un individ distinct de entitatea feminină. Ea lărgeşte şansa de supravieţuire a speciei prin aceea căfemelele admit reproducerea numai cu masculi care dovedesc prin putere şi vigoare că merită să fie tată. Femela capătă inerent dreptul de a accepta sau nu cuplarea tocmai în beneficiul viitoarei odrasle. O a doua selecţie este şi vigoarea elementului de însămânţare care trebuie să lupte cu zeci de oprelişti înainte de a putea fecunda ovulul.  

La albină natura a experimentat eficient altă metodă, Trântorul nu fecundează direct unul sau mai multe ouă. Este exclus ca regina să prefabrice milioanele de ouă care să poată fi fecundate în singura cuplare, ca la peşti de exemplu. Este probabil că trântorul, prin acuplare, activează elementul masculin cuprins în structura reginei iar aceasta se poate, în consecinţă, auto-fecunda. Lupta acerbă dusă de roiul de trântori spre a fecunda singurateca regină face probabil ca, elementul de autofecundare să fie pendinte de un oarecare element al trântorului care a reuşit cuplarea. Probabil o anumită din ovarul reginei poate primi o genă suplimentară provenită de la trântor. Astfel, cel mai viguros trântor va ajunge la regină ţi o va fevunda cu cea mai reuşită genă. O ipoteză ca oricare alta.  

Metodele naturii sunt inimaginabile prin diversificare. Există milioane de specii cunoscute şi catalogate, dintre care multe au dispărut practic irecuperabil. Dar natura le va crea înlocuitori, deşi unii dintre aceştia necesită milioane ani de evoluţie.  

În concluzie Dumnezeu există incontestabil iar dacă am încerca să-I creăm un aspect acesta ar fi Natura însăşi. Este necesar ca Religia să mai reflecteze asupra celei de a şaptea zi, de odihnă, căci Dumnezeu-natura nu-si poate permite acest lux.  

Referinţă Bibliografică:
Între Dumnezeu şi natură 5 / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1212, Anul IV, 26 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!