Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1207 din 21 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Învierea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Doamne Dumnezeul meu care ţi-ai trimis fiul ca să ne pregătească pentru o viaţă cumpătată, pentru curăţenie trupească şi spirituală, pentru cunoaştere a creaţiilor tale, pentru muncă şi bucuriile realizărilor prin ea, pentru întrajutorare şi pace între semenii noştri indiferent de Dumnezeul la care se închină. Tu eşti acela, Tu Doamne, care sub denumirea de Dumnezeu, Iehova, Alah sau Brahma ne-ai dat scrieri Sfinte în diferite limbi care descriu bunătatea, atotştiinţa şi puterea Ta care ne copleşeşte.  

 

Iartă Doamne gura păcătosului care adevăr grăieşte.  

Fiul Tău Doamne, după ce ne-a fost îndrumător şi învăţător a suferit martirul prostiei omeneşti culminând prin răstignire şi moarte fizică. Învierea sa pe care o rememorăm astăzi de aproape 2000 ani ar trebui să ne umple sufletul de iubirea aproapelui, de dorinţa de a-l ajuta cum şi el ne poate ajuta la nevoie, de îngăduinţa pentru greşelile pe care alţii ni le-au făcut precum şi ei ne iartă faptele noastre care i-au lezat, pentru rodul muncii noastre care ne aduce pâinea cea de toate zilele pe care ne-o oferi cu dărnicie dar nu be-o pui în sac.  

Şi ce ne spun preoţii, în frunte cu Înalt Prea Fericitul Patriarh supremul clerului Ortodox Român?  

Domne încă odată te rog să mă ierţi. Poate nu mi-ai dat mintea necesară să înţeleg cum te slujesc cei meniţi a face legătura între noi şi Tine.  

Sunt creştin botezat Ortodox acum mai bine de 80 ani. Am vizitat în lunga viaţă pe care mi-ai dat-o Tu Doamne toate bisericile care mi-au ieşit în cale. Cele mai frumoase slujbe, dar şi cele mai lipsite de conţinut sunt liturghiile ortodoxe. În fiecare biserică „eretică” în care am intrat mi-am blestemat insă părinţii care m-au botezat Ortodox. Dar am păstrat credinţa strămoşească deoarece etica numi permite să fiu transfug precum politicienii noştri.  

Dar uneori, ca la predica de aseară a Prea Fericitului pe care întreaga ţară a ascultat-o, paharul mai dă pe afară. Crăp! Trebuie să vă spun păsul.  

Aveam cca. 12 ani. Şcoler la Bucureşti am petrecut vacanţa de Paşti la Hâlchiu (Heltzdorf) de lângă Braşov. În dumineca Floriilor, pe o ploaie şiroaie am „stropit fetele” potrivit tradiţiei. Ploaia a continuat zile în şir iar gospodarii erau îngrijoraţi că nu se poate ieşi la arat. Vineri vremea s-a îndreptat iar Sâmbătă o briză călduţă elimină tot noroiul din câmp. Duminică la ora 8 dimineaţa toată suflarea în strai de sărbătoare la biserică unde urma Liturghia Pascală. La ora 8 şi trei minute preotul intră, dar nu se duce la altar. Nici orga nu dădea semne să se trezească. Suind scăriţa amvonului preotul se uita îngrijorat la populaţia adunată în strane cu cataramele uniformelor săseşti strălucind în rarele raze de soare care străbăteau vitraliile. Tot poporul afişa o adevărată stupoare pentru o atât de gravă îndepărtare de la ritual. Ajuns în amvon preotul a spus (în sens deoarece a trecut aproape un secol de atunci): „Dragi enoriaşi. Aţi văzut timpul de afară, soarele care ne cheamă insistent la arat. Este voia lui Dumnezeu ca astăzi să arăm. Ne va ierta pentru omisiunea de sărbătorire a Învierii. Vă rog trece-ţi deîndată la treabă”. În 5 minute biserica s-a golit iar după nici un sfert de oră auzeai tractoarele duduind pe străzile curăţite cu trudă în ziua precedentă. Şi asta în Dumineca Paştelui!  

Ortodocşii, printre care şi mama, susţin că, dacă faci treabă în zilele de sărbătoare ţi se usucă mâinile !. Spusele popii nu generate de fuga de muncă.  

Că veni vorba de popi. La Istambul am vizitat Moscheea Albastră, unul dintre cele mai mari şi aspectuoase monumente de cult. Biserica era goală deoarece nu era ora de rugăciune zilnică când toţi cei aflaţi în vecinătate intră, cu picioarele goale chiar spălate uneori la fântâna rituală de lângă intrare, să-şi spună rugăciunea. Zi de zi, an de an. Muezinul ne-a întâmpinat dând bineţe în stil Mahomedan. Am aflat cu stupoare că el nu este preot. Ştie să citească, iar în ora de rugăciune citeşte Coranul pentru ca enoriaşii îngenunchiaţi pe covorul moale să poată aminti în rugile lor adresate direct Domnului Dumnezeului lor Alah cuvinte sfinte din Coran (biblia mahomedană). În afara covorului care acoperea întreaga pardoseală. Biserica este absolut goală. Nici o statuie, nici o icoană nici un vas cu apă sfinţită, nici o sfântă relicvă. Nu au preoţi şi nici sfinţi. Păstrează bacşişul pentru „sfinţii conlocuitori cu funcţii”, iar cu Alah din ceruri discută direct, chiar şi fără un mobil sau tabletă. Simplu, îngenunchezi cu faţa spre Meca şi îi spui Dumnezeului tău tot ce ai pe suflet. El, Alah, îţi poate ierta păcatele mărturisite nefiind necesar un popă care le-ar putea divulga securităţii cum au făcut-o mulţi în toate timpurile, nu numai la Rromania ţara mea de dor. Ferice de acei oameni care se pot lipsi de popi.  

În Ierusalim am fost la Zidul Plângerii, tot ce a mai rămas dintr-un vechi şi măreţ templu dedicat Domului Dumnezeului lor, Iehova. Cu o rugă fierbinte către Dumnezeul meu am depus şi eu bileţelul dorinţelor în crăpăturile zidului. Şi El mi le-a îndeplinit!  

Rabinul întâlnit în vecinătate ne-a spus cu duhul blândeţii că, oricum ne-am numi Divinitatea ea este aceeaşi pentru toţi. Dumnezeu a dictat lui Moise pe muntele Sinai nu numai tabelele celor 10 legi ale creştinătăţii ci şi tot vechiul testament cu patriarhii săi, potopul şi dezastrul de la Babilon. În perioada fugii din Egipt Dumnezeu a oferit în aridul deşert roua dimineţii şi mana cerească dar, cine nu le culegea cu propriile mijloace era sortit morţii. Dumnezeu doreşte ca munca să ne facă plăcere şi cine o face este răsplătit cu mulţumirea fizică şi cu împăcarea sufletească, poate şi cu raiul visat de evlavioşi.  

În Grecia am vizitat Olimpia, un sătuc aflat la cca. 800 km de muntele Olimp sediul Dumnezeului acelor vremuri. Pe lângă templul cu o imensă statuie a lui Zeus construite cu cca. 430 ani înainte de învierea lui Isus Cristos a fost amplasat şi stadionul Olimpic pe care se întreceau cele mai celebre figuri sportive ale imperiului Greco-Roman. Ceea ce doresc să scot în evidenţă este aşezământul de antrenament al atleţilor, deoarece nu li se permitea nici măcar încălzirea pe stadion, darmite crâncenele antrenamente la care erau supuşi. Numai cei care munceau cu tot sufletul aveau dreptul să poarte flacăra aprinsă de marea preoteasă până pe stadion. De pe atunci şi poate chiar din vremuri imemorabile munca era considerată de religii singurul atu principal al mântuirii. Cu excepţia celei Ortodoxe care o înfierează.  

În final voi aminti o trăire personală. Proaspăt emigrat în Germania în timpul cruntei ere comuniste am nimerit într-o comună cu câteva mii de locuitori. Avea două biserici, Catolică şi Evanghelică ambele cu orgă şi amvon. Duminică era o plăcere să vezi grupuri – grupuri, în pitoreşti costume tradiţionale mergând agale spre biserica de care aparţin. Acolo cântau ei, nu popa. Stând comod pe stranele care ocupau toată biserica precum scaunele dintr-un teatru, cântau citind din cartea de cântece deoarece ştiau să citească. Tradiţional la ora 8 se închideau uşile bisericii şi era mare ruşine să rămâi pe afară. În timpul liturghiei popa vorbea articulat chiar, sau în special, când citea Sfânta Evanghelie. Evlavioşii ascultau sfintele cuvinte nu reţineau manela popească şi bogăţia odăjdiilor ca babele noastre. În plus fiecare biserică organiza săptămânal câte o serată culturală. Pe rând. Era o adevărată întrecere între biserici care de care să aibă o serată mai bogată din punct de vedere cultural atrăgând astfel mai mulţi participanţi. Am avut surpriza ascultării rapsodiilor române ale lui George Enescu cântate de un mare violonist al vremii şi acompaniate la orgă. Ceva minunat, de nedescris. Bineînţeles că la aceste serate participa tot satul indiferent de Dumnezeul Evanghelic sau Catolic la care se închinau. Şi încă în aceeaşi bacă, nu la colţuri opuse ale parlamentului.  

Îmi veţi da dreptate să critic religia Ortodoxă în care am fost botezat de mamă, numai pentru faptul că locuinţa noastră era despărţită de biserica Olari prin linia de tramvai pe o Calea Moşilor mult mai îngustă ca aceea de astăzi. Nu am ce face. Îmi port crucea şi încerc să lămuresc popimea că şi Dumnezeul „ereticilor” poate fi acceptat.  

Apropo, Domnul Nostru Isus Cristos a fost văzut în carne şi oase de contemporanii săi şi ne seamănă, fizic. Dar în spirit garantat că El semăna Tatălui Său şi a încercat să ne insufle gândurile sale. Oare noi putem fi spiritual asemănători Domnului Dumnezeului nostru cum a afirmat în predica sa Înalt Prea Fericitul Patriarh?  

Poate fi Dumnezeu avid de bani ca noi toţii?  

Poate fi Dumnezeu coruptibil ca majoritatea noastră?  

Poate Dumnezeu să-şi însuşească bunul altuia ca mulţi dintre noi?  

 

Amintesc decalogul, cele zece porunci creştine din Biblia Ortodoxă:  

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; sa nu ai alţi dumnezei afara de Mine.  

2. Sa nu-ţi faci chip cioplit, nici alta asemănare, nici sa te închini lor.  

3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău in deşert.  

4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului si o cinsteşte.  

5. Cinsteşte pa tatăl tău si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si mulţi ani sa trăieşti pe pământ.  

6. Sa nu ucizi.  

7. Sa nu fii desfrânat.  

8. Sa nu furi.  

9. Sa nu ridici mărturie mincinoasa împotriva aproapelui tău.  

10. Sa nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.  

Oare ce înţelege clerul Ortodox prin” chip cioplit şi alta asemănare”? Nu cumva statuile şi icoanele sfinţilor care umplu până la refuz bisericile Ortodoxe şi Catolice?  

Nu cumva lărgirea „Trinităţii” Divine cu pleiada de sfinţi care au umplut lumea de moaşte şi calendarul de nume, este un sacrilegiu?  

Primele două porunci mă împiedică să mă închin până şi Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu care nu face parte din Trinitatea Divină, cu atât mai mult lui Ştefan cel Mare, Sfântul cel mai păcătos deoarece a zămislit în afara tainei căsătoriei o armată întreagă de prunci cu care a omorât în războaie mii de ieniceri. Sau este cumva RĂZBOIUL o cale plăcută Domnului pe care putem intra în rai? Pentru asta S-a lăsat crucificat Cristos?  

Acestea ar fi adevăratele probleme pe care trebuia să le ridice ori ce cleric când prăznuieşte un mare eveniment cum ar fi naşterea sau învierea Mântuitorului nostru.  

Nu numai Sfântul Cler ar trebui să-şi rezolve mai corect temele de casă slujind evlavioşii nu Divinitatea care nu are nevoie de slujbe. Decât să tot cântăm osanale mai bine ne uităm în jur. Românii care muncesc din greu, dar pe un venit proporţional cu munca în străinătate, deoarece Statul şi Biserica nu le poate asigura locuri de muncă corespunzătoare în interiorul graniţelor, speriaţi de Marţea Neagră de pe la Crăciun se pronunţă acum de Paşti. Îmi asum următoarele doleanţe:  

1.Reducerea numărului de parlamentari potrivit doleanţei exprimate a poporului.  

2. Imunitatea parlamentară se extinde absolut numai asupra activităţii parlamentare. Demnitarul răspunde asupra legilor, a decretelor, a deciziilor sau hotărârilor luate numai în faţa conştiinţei sale şi a lui Dumnezeu. În rest demnitarul poate fi cercetat pentru orice faptă prevăzută în codurile civile sau penale.  

3. Răspunderea civilă şi penală a demnitarului este dublă, ca om şi ca demnitar. Pedeapsa trebuie să fie corespunzătoare.  

4. Fapta comisă de parlamentar, în această calitate, nu poate fi prescriptibilă nici după depunerea mandatului. Dacă judecarea definitivă are loc după prescripţie nu mai este necesar sporul de pedeapsă.  

5. Demnitarii trebuie să trăiască în condiţiile asigurate de ei pentru ultimul votant în sensul că nu poate fi favorizat în sănătate, şcoli plata impozitelor sau atribuirea contractelor cu statul. Orice favoare constatată sau făcută unui client trebuie sancţionată de îndată până la anularea mandatului.  

6. Demnitarul, în calitate de model uman, trebuie să răspundă deîndată dacă este urmărit de strigătul public. Aroganţa şi tupeul sunt de natură să învinovăţească. Conştiinţa umană trebuie să intervină până la depunerea mandatului de îndată ce primul judecător se pronunţă asupra presupusei învinuiri. Din acel moment demnitarul este obligat să depună prejudiciul cauzat în cont blocat până la hotărârea definitivă. Depunerea mandatului poate fi eventual temporară, dar exercitarea funcţiei parlamentare sub auspiciile învinuirii este o palmă dată întregii vieţi politice cât şi Bisericii care tolerează păcatul.  

7. Ori care demnitar, fie parlamentar sau simplu primar, este obligat a munci pentru satisfacerea necesităţilor votanţilor săi. Lipsa de activitate trebuie sancţionată, prin reducerea venitului iar la recidivă prin ridicarea mandatului.  

8. Cu toate drepturile omului, traseismul politic este o infracţiune. Regulamentul intern trebuie să se pronunţe ferm până la ridicarea mandatului.  

 

Să fim buni, mai buni, mai îngăduitori odată cu preluarea luminii sfinte înseamnă după legile Divinităţii să fim totodată severi cu păcătoşii. Deîndată ce constat un măr putred îl arunc înainte de a putrezi întreaga ladă. Această soartă este destinată şi păcătoşilor fie criminali, simpli hoţi de buzunare sau înalţi demnitari. Numai astfel ne putem numi oameni şi ne diferenţiem de animale.  

Aşa să-mi ajute Dumnezeu.  

Referinţă Bibliografică:
Învierea / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1207, Anul IV, 21 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!