Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1203 din 17 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Înte Dumnezeu şi natură
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Omul astăzi

Omul este un animal ciudat. De când s-aridicat în două picioare spre aşi lărgi orizontul, de când a învăţat să folosească unelte concepute şi realizate cu scopul de aşi uşura munca, de când a descoperit focul cu care îşi prepara hrana si-si încălzea peştera a devenit un duşman al Dumnezeirii deoarece îşi băga nasul unde nu-i fierbe oala. Din păcate religia, prin cler, nu a sesizat această adversitate a omului împotriva lui Dumnezeu şi nu a luat nici o măsură. Păcat!  

Nu este totuna să aduci ode de slavă şi mărire Domnului Dumnezeului tău nu din peşteră sau scorbură ci din imensa catedrală, aşa numita „casă a lui Dumnezeu”. Peştera a fost săpată de apă din voinţă Divină spre aţi fi locuinţă ţie şi familiei tale până la a zecea spiţă. Scorbura a fost realizată de fulgerul mânuit de Dumnezeu în arborele secular spre aţi oferi un adăpost temporar. Pentru a construi mândreţea de catedrala care nu serveşte cu nimic slava Dumnezeirii decât prin mărime şi înzorzonare, tu omul nemernic ai distrus zeci de peşteri şi mii se scorburi făcute din voia Domnului.  

Omul, Biserica chiar, a deschis astăzi un război făţiş cu însăşi Dumnezeu.  

Omul cu acordul tacit al bisericii doreşte, şi uneori reuşeşte în păcat, să refacă raiul ceresc. În raiul lui Adam era cald ca si-n locuinţele noastre. Eva întindea doar mâna să culeagă fructul cu care ambii se hrăneau. La fel faci şi tu la magazinul din colţ, este adevărat pe bani, mulţi bani. şi alte similitudini pe care tu, păcătosul, le-ai smuls lui Dumnezeu care, pe drept, te-a gonit din rai ca să te lipsească de ele. Crezi că este plăcut Domnului ce faci? Te înşeli.  

După ce ai golit punga de petrol, ascunsă în mădularele pământului, spre a umple rezervorul maşinii cu care te plimbi de parcă picioarele date de Dumnezeu nu ar mai fi funcţionale, te rogi din suflet, în genunchi, să te ferească Sfântul de cutremurul cauzat de turtirea pungii golite de tine nicidecum de Dumnezeu.  

Ce are omul comun cu celelalte animale?

Pe scurt, toate! Chiar şi omenia? În special ea. Câinele este mult mai omenos ca omul însuşi. Nu minte, nu înşelă, iubeşte cu adevărat mâna care-l hrăneşte.  

Reciproca nu este adevărată. Animalele au o conduită şi o intuiţie pe care şi omul a avut-o cândva dar prin civilizare a pierdut-o. Aveţi tot dreptul să vă revoltaţi auzind aceste afirmaţii. Sunteţi doar oameni iar adevărul supără pe om. Nu şi pe celelalte animale.  

În zone geografice marginale mai există oameni aşa cum au fost făcuţi de Dumnezeu. Sunt rar întâlniţi căci instinctiv se feresc de semenii lor civilizaţi. şi au de ce!  

Omul este omnivor adică mănâncă orice, inclusiv om asezonat de război. Restul animalelor pot fi vegetariene, carnivore sau omnivore dar nu se hrănesc niciodată cu delicii preparate din propria specie. Nu au mitraliere şi bombe atomice!  

Dar absolut toate vieţuitoarele pluricelulare se hrănesc în perioada copilăriei cu lapte, laptele matern, înainte de a savura alte bunătăţi gastronomice. Nici omul nu diferă, pruncul uman nu generează războaie fratricide chiar dacă învaţă ce este banul.  

Sociabilitatea

Există specii ale faunei care instinctiv, prin instruire genetică au un puternic spirit social. Societatea stupului de albine a fost în amănunţime cercetată şi sa constatat că există grupări, diferenţiate genetic prin modul de alimentare. Dintre acesta amintesc, în ordinea importanţei sociale:  

  1. Albine doici. Sunt albinele care au atribuţia specială de a hrăni puietul. Nu numai că, în perfectă cunoştinţă de cauză, hrănesc diferenţiat puii care vor căpăta după maturitate atribuţii specifice dar după criterii numai de ele cunoscute decid necesitatea unei noi regine, a trântorilor sau a albinelor de pază. Restul puietului este hrănit comun spre a deveni o harnică albină lucrătoare. Decizia lor este Lege necontestabilă.
  2. Regine. Albină de reproducţie. După fecundarea de către unul sau mai mulţi trântori poate depune câteva milioane de ouă conţinând embrion de viaţă. Toate ouăle sunt egale dar din ele va rezulta o anumită categorie de albine potrivit cu tipul de hrănire decis de doici.
  3. Trântori. Masculi reproductivi. Generarea lor este decisă de doici simultan cu aceea de dublare a reginei. Numărul de trântori este strict limitat. Rolul lor este să însămânţeze regina în timpul roirii de fecundare. Roirea are rolul de separare a celui mai puternic mascul, singurul care contactează regina în timpul unei roiri. Regina poate considera uneori necesitatea unei roiri suplimentare. Când regina începe să depună ouă trântorii sunt goniţi din stup de către albinele păzitoare.
  4. Albine de pază. Sunt destinate securităţii stupului

Marea majoritate rămân albinele lucrătoare care asigură culegerea hranei pentru întregul stup  

Nu regina are puterea executivă în stup. Ea nu are decât atribuţia dea depune în celulele speciale ouă gata fecundate. Deciziile sunt luate de doici şi executate de albinele de pază.  

Albinele nu sunt unice în sociabilitate. Ţânţarii dau colonii mai mari în care reguli imuabile sunt strict respectate fără mijloace de educare legiferate sau religie.  

Comparaţi cu sistemele sociale ale omului. Votul universal nu pare a fi în favoarea democraţiei atât de lăudate. Poate un electorat special pregătit, de tipul albinelor doici, ar genera legi mai „omeneşti”, Chestiune de gust.  

Înalta ştiinţă

Se crede că omul este singura fiinţă gânditoare. DA! Dacă ne referim la ceea ce omul „gândeşte”: cum să fure capra vecinului – cum să înşele omul de bună credinţă – cum să pună în cârca altuia deciziile sale. Nici o altă fiinţă nu poate concepe asemenea „gânduri” pe care omul le pune şi în practică. În cea ce priveşte proiecte constructive omul mai are multe de învăţat de la animale sau chiar gâze. Am văzut structura socială a unui stup de albine. Nu ştiu cum judecă albina. Sigur este că niciodată nu-şi scrie Legile după care-şi organizează viaţa. Cunoştinţele sunt transmise genetic prin hrănire preferenţială iar puietul se naşte practic gata învăţat şi poate trece imediat la treabă de îndată ce a ieşit din găoace. Mai amintesc:  

Castorul. Un bun constructor de stăvilare. Poate opri cursul apelor în care trăieşte. Ar fi bun profesor dacă omul ar recunoaşte simplitatea şi trăinicia construcţiilor făcute de el (el, castorul nu idiotul cu idei).  

Termitele. Trăiesc într-o zonă tropicală în care căldură este cu mult mai mult decât necesită viaţa de toate zilele. Puietul lor este sensibil la temperatură. De aceea „locuinţa” lor trebuie ferită de variaţii termice şi pun la lucru aerul într-un „vânt” artificial fără consum de electricitate.  

Păsările. Toate pasările îşi fac cuiburi în care depun ouăle de prăsilă. Este o întreagă artă în aceste construcţii. Uneori cuiburile se fac în regim de „bloc de locuinţe” sub acelaşi acoperiş o multitudine de cuiburi individuale. Scopul economia de căldură şi muncă mai eficientă.  

Omul, cu toate catedralele, palatele sau tancurile sale este departe de lucrările deosebit de eficiente ale multor animale. Şi plante pot da exemplu de cum se pot construi eficient diferite structuri. Hexagonul nu este numai o invenţie a albinelor pentru fagure. Multe plante au adoptat aceeaşi structură pentru celule. Multe din legile fizicii, precum osmoza au fost întâi studiate la plante înainte de a fi traduse pe limba umană.  

Efectul de haită

Majoritatea mamiferelor au comportament familial. De regulă familia directă este reunită până la majoratul puilor, înţelegând prin aceasta capacitatea lor de a se hrăni şi a procrea independent. Dese ori aceste familii pot cuprinde la un loc mai multe generaţii sub controlul unui singur mascul predominant, responsabil de securitatea grupului. La elefanţi conducerea supremă a grupului este exercitată de femele.  

În condiţiile grele de vânătoare, mai ales dacă vânatul este puternic sau agil, devin necesare întovărăşiri ocazionale, pentru o partidă de vânătoare. Această întovărăşire, numită şi înhăitare, conferă o emulaţie specială, individul devenind mai insensibil la elementele de securitate individuală. Lupul, ca şi câinele, nu atacă omul. Dar după înhăitare devine foarte periculos.  

Din nefericire înhăitarea este specifică şi omului civilizat, în special în „adunări electorale”. Omul înhăitat este o fiară deosebit de periculoasă deoarece nu mai are controlul comportamentului şi execută ori ce comandă verbală dată dese ori cu evidentă tendinţă. Partidele cultivă îndeosebi aceste înhăitări şi de aceea au un dinte împotriva mijloacelor eficiente de educare care ar putea să le înlăture.  

Comunicarea

Toate animalele, chiar la nivel de gâze sau viruşi comunică între ele. Au fost observate şi comunicări între plante. Comunicarea are rol crucial în asigurarea hranei cea de toate zilele dar devine importantă în perioadele de rut, care asigură perpetuarea speciei. Animalele au diverse moduri de comunicare folosind organe specializate. Un mijloc curent de comunicare, în perioada de rut, este emisiunea de feromoni care atenţionează partenerii unei viitoare împerecheri.  

Omul, chiar infestat de civilizaţie, comunică prin toate cele 5 simţuri. Evident calitatea comunicaţiei naturale a scăzut odată cu civilizarea dar a fost din plin compensată de comunicarea prin mijloace ajutătoare precum telefonul sau televizorul. Acest tip de comunicare, nenaturală, este în fapt în defavoarea omului. Dar va curge încă multă apă pe Dâmboviţa până ce omul va putea egala simţurile câinele sau sensibilitatea râtului de porc.  

Clonarea şi migrarea sufletelor

Prin clonare, deocamdată la animale, s-au obţinut copii identice după un original cu calităţi mai remarcabile. Căţelul a fost una din ultimele experimentări reuşite. Prima a fost oaia urmată de o întreagă suită. La toate a fost constatată nu numai aspectul foarte asemănător, chiar identic ci şi obiceiuri şi chiar boli ale originalului care se regăsesc aproape identic la clonă.  

Deocamdată clonarea omului nu este permisă de Lege şi nici de Biserică. De ce oare?  

Biserica, pe bună dreptate, se teme că identificarea prin clonare a două Euri diferite va pune stringent problema sufletului. Animalele fiind fiinţe de a doua categorie (create prin cuvânt nu modelare manuală) nu au sufletul eventual periclitat la intrarea în rai. Dar la om eul dedublat mult mai sever decât la gemeni se poate interpreta drept o divizare a unuia şi acelaşi suflet. Practic gemenii se nasc concomitent din aceeaşi mamă şi deosebim gemeni din ovule distincte sau gemeni în care acelaşi ovul a fost pătruns de 2 spermatozoizi. Ultimii au un foarte mare grad de asemănare fizică dar partea psihică poate diferi. Probabil precum 2 ovule distincţi pot avea dispoziţie cromozomială diferită (sunt dese naşteri cu gemeni de genuri diferite) şi spermatozoizi pot fi euri diferite cu foarte mici deosebiri la genom. Rezultă că, oricât de asemănători ar fi gemenii naturali, ei nu pot fi asemănători unor clone la care întregul genom a fost copiat prin înlocuirea nucleului celular.  

În ceea ce priveşte naşterea propriu zisă nu este nici o diferenţă la clone. Unei mame de împrumut i se implementează ovulul gata fecundat care urmează să se dezvolte într-o fiinţă. Precum rândunica cloceşte şi câte un ou de cuc, mama de împrumut zămisleşte o fiinţă care nu are caracteristicele ei şi nici ale normalului tată. Abia la tăierea cordonului ombilical clona este definitiv dezlegată de mama împrumutată. Ceea ce am descris mai sus este unul din cele două procedee prin care s-au obţinut clone animaliere. Nu se poate, încă ştii ce gândeşte un animal dar din comportările foarte asemănătoare o originalului cu aceea a clonii se poate deduce asemănarea fizică şi comportamentală.  

În cazul omului, dacă admitem că are un suflet diferit de corpul fizic, iar acel suflet imprimă comportamentul psihic deci eul individual, sufletul nu poate conlucra cu sufletul mamei de împrumut legat fizic prin folosirea comună a sângelui care hrăneşte fătul în dezvoltare. Sufletul îşi poate ocupa locul în corp numai după tăierea cordonului ombilical. La clonă, care nu are nimic comun cu mama de împrumut ea preia un suflet identic cu cel al unei terţe persoane deşi aceea persoană trăieşte şi-l găzduieşte.  

O problemă foarte spinoasă de dedublare personală. Literatura fenomenelor paranormale a descris dedublări ale unor persoane în plasament geografic mult deosebit. Dar, cât activează dublura, originalul ei doarme un somn asemănător catalepsiei, ceea ce nu este cazul la clone.  

O dispută clară între Dumnezeire şi natură. Natura a permis, repet deocamdată la animale, crearea unei clone care reprezintă atât corp identic cât şi o identitate a psihicului - a sufletului. Dacă sar aplica la om se pune problema dacă clona este recunoscută sau nu la poarta raiului sau a iadului la care bate. Est normal ca Biserică să interzică sub sancţiuni spirituale efectuarea clonării la fiinţele superioare care sunt omenirea în ansamblul ei.  

Concluzia eului meu (mi-o asum integral) este că mai trebuie să reflectăm asupra sufletelor rătăcitoare care, datorită posibilităţii de clonare, sunt puse în dificultate.  

Paradoxul bunicului

Dacă, într-o viaţă anterioară ai ucis o rudă directă a bunicului tău nu mai exişti.  

Înţeleg prin rudă directă părinţii bunicului (oricare din cei doi) şi părinţii lor până la părinţii părinţiilor părinţilor … . Numărul de rude directe creşte ameţitor. Cu numai 4 spiţe anterioare bunicul are deja 16 rude directe iar la a zecea generaţie anterioară sunt peste 1000.  

Populaţia globului creşte cu timpul, aşadar în trecut existau mai puţini oameni. Considerarea rudelor directe, din contră, se dublează la fiecare generaţie precedentă. Va fi existat cândva, în timpul trecut, o perioadă cât numărul total al populaţiei să fie mai mică decât numărul de rude directe ale unui bunic oarecare. Calculul se complică deoarece un român neaoş poate puţin probabil să fi avut rude în China chiar Rom de-ar fi. Nu mai zic de rude peste ocean.  

În concluzie toţi suntem rude între noi. Se zice chiar „suntem rude de la Adam” ceea ce pare adevărul adevărat. Deci omorând oricând pe oricine voi distruge nu o simplă viaţă ci o generaţie întreagă. Consecinţa este să nu ucid. Dar ce se întâmplă în război? Să mă las ucis ca să intru în rai iar altul oarecare să intre în iad pentru crima făcută ucigându-mă? Şi culmea, a luat şi decoraţii de merit pentru că a ucis mulţi cu mitraliera, tunul sau bomba atomică.  

Paradoxul rămâne şi omenirea ar fi trebuit să fi dispărut de mult de pe faţa pământului deoarece multe rude directe au murit înainte de a procrea următoarea spiţă.  

Literatura, ştiinţa

Literatura este sau trebuie să fie anterioară ştiinţelor exacte deoarece altfel nu s-au putut păstra datele judecate şi definitivate. În realitate cele mai vechi epopee datează cu mult înaintea scrierii. Odisea şi Iliada sunt epopee păstrate dinaintea scrierii în general şi tiparului în special. Ele se datorează unui poet povestitor (aed, bard) în speţă Homer din Ionia care a trăit în sec. VII î.Hr. La rândul său acesta a preluat datele din tradiţii, fragmente şi motive din mituri vechi şi cântece populare.  

Ştiinţele au în Orientul îndepărtat (Japonia, Coreea, China, India, Arabia) o tradiţie multimilenară. Sunt atestate scrieri şi date matematice cu peste 1000 ani înainte de era noastră. Cauza este religia care, în scopul găsirii Dumnezeului lor, apelau la gândire, cercetare, inovare. Multe oraşe din extremul orient ca şi din orientul mijlociu cum ar fi Alexandria sau Babilon au, sau au avut, biblioteci vestite cu mii de scrieri care atestă nivelul ridicat al ştiinţelor. Creştinismul a fost o frână în dezvoltarea ştiinţei. Preoţii considerau „adevărate” numai „relevaţiile făcute de Dumnezeu” de regulă prin reprezentanţii săi pe pământ, preoţii. Astfel Dumnezeu a „relevat” că pământul, centrul omenirii, este o tobă ţinută de un erou mitic sau animale sfinte iar toţi aştrii cerului se învârtesc în jurul acestei tobe.  

Însă Brahma este cosmosul iar sufletele muritorilor de pe pământul Indiei „trăiesc” veşnic locuind într-un nufăr pe o planetă oarecare din cosmos. Nu numai epopeile lor, scrieri sfinte asemănătoare bibliei cu care sunt asemănătoare, descriu aceste „adevăruri” eterne. Mi-aduc aminte de o carte religioasă apărută în sec 19 în limba română „Pelerinul peregrin” în care este descrisă viaţa unui călugăr brahman chiar şi după moarte. Cum făcea pelerinaj, nu la locuri sfinte ci, la sfintele locuinţe ale amărâtelor creaţii ale Dumnezeului lor oamenii care miluiau peregrinul umplând-ui bolul de mâncare pentru un sfat, o mângâiere. În lungile sale drumuri între aşezările omeneşti medita la Dumnezeul său şi greutăţile creaţiilor sale, se hrănea precum pustnicii cu rădăcini şi fructe, căutând mijloace eficiente de uşurare a vieţii celor pe care urma să-i întâlnească pe baza experienţelor trăite de cei vizitaţi. O cu totul altă percepţie religioasă decât aceea creştină care cere numai veşnica laudă Dumnezeului ADEVĂRAT neglijând ori ce altă activitate. La ce trăieşte pusnicul în „pustie” dacă prin viaţa şi activitatea sa nu ajută pe cei din jur? Este o întrebare esenţială pe care toate religiile creştine ar trebui să şi-o pună.  

Ştiinţa, în speţă filosofia găsită şi în descrierea pelerinului peregrin, a apărut prin căutarea cu puterea minţii a lui Dumnezeu. Căutând pe Dumnezeu în „ceruri” privirea sa oprit asupra realităţilor înconjurătoare în care fiinţează şi Dumnezeu. Religia sa opus cu toate puterile apelând chiar la „pedepsirea ereziilor prin Sfântul Oficiu”, inchiziţia care a trimis la rug nu numai vrăjitoare ci iluminaţi oameni de ştiinţă care şi-au câştigat cunoştinţele în şcoli şi universităţi iniţiate de însăşi Biserica.  

Ştiinţa nu sa rupt nicicând de religie. Şi astăzi caută pe Dumnezeu, dovadă fiind descoperirea Bosonului, o particulă de atom care sfidează toate legile naturii.  

Ştiinţa a dezvoltat într-atât satisfacerea cerinţelor omului încât l-a făcut pendinte de ban, mijloc al civilizaţiei în care trăieşte sau crede că trăieşte. Omul rău de astăzi nu mai are alt scop în viaţă decât să facă bani cu ajutorul cărora poate face sex cu cine-şi doreşte. O nouă viziune a liberului arbitru.  

Un mare om de ştiinţă, Fridrich Hayek, economist profesor la Cambrige University a luat premiul Nobel pentru opera sa economică „Drumul spre şerbie” , în sensul şerbie = sclavie, servitute, aservire. În carte justifică amănunţit cum economia „pieţei libere”, în condiţiile controlului banului de către guverne, duce la sclav-izarea omului de către bănci. Omul capătă credite bancare spre a-şi satisface o necesitate oarecare în condiţiile acoperirii ratelor din venituri (a se citi prime, nu retribuţie). Modificarea veniturilor datorată unor cauze naturale (boli) sau subiective (recesiune economică, taxe electorale) face imposibilă restituirea creditului. Omul devine astfel sclavul băncii. Aceasta îi ia casa, popreşte salariul lăsând-ui minimul de trai şi-l trimite voit în cea mai neagră mizerie. Teoretic este o greşeală deoarece banca îşi taie craca de sub picioare. Omul nu mai poate restitui niciodată creditul luat iar banca nu mai are bani să dea altora credite. Însăşi banca dă faliment dacă nu este susţinută vârtos de stat. Se irosesc astfel bani destinaţi investiţiilor adică creării de locuri de muncă bine plătite care sporesc desfacerea, deci şi crearea de noi produse. Efectul de sclav-izare îl trăiesc toţi cei care au avut încredere în deşănţata reclamă din precedenţii ani de bum economic în care nevoia, dar mai mult „capra vecinului”, a sporit artificial bunăstarea aparentă a populaţiei ducând la prăbuşirea economiei.  

Natura aşadar şi Dumnezeu au de suferit grav nu numai din greşelile fizice făcute prin experienţele pragmatice ale omului precum arderea lemnului şi a petrolului combinată cu tăierea necontrolată a pădurilor care duce la creşterea temperaturii. Topirea gheţurilor veşnice astfel mijlocită va inunda în viitorul apropiat multe aşezări umane de pe lângă ape. Nu este Voia Domnului ci Acţiunea Păcătosului chiar dacă acesta are bani suficienţi să-şi cumpere o lojă în rai.  

Parcă nu este bine ce face omul, omul civilizat, omul gânditor, omul stăpân al tuturor celorlalte vieţuitoare. Timpul va arăta dacă Dumnezeu sau natura vor pune la colţ îngâmfatul.  

Referinţă Bibliografică:
Înte Dumnezeu şi natură / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1203, Anul IV, 17 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!