Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1201 din 15 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Al tău, al tuturor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Al tău, al tuturor
 
Există sclavie şi sclavie. Omul considera drept sclav un obiect uman proprietate sa cu care poate face orice. Deşi sclavia a fost abolită prin legi şi tratate, ea mai există şi astăzi sub diferite forme.
Suntem aproape toţi, dacă nu chiar absolut toţi, sclavi. Un nou tip de sclavie este supunerea omului propriului său orgoliu. Tu devii stăpân al sclavului din tine şi foloseşti împotriva ta biciul. Dar sub o nouă formă aceea a convingerii.
Noţiunea de proprietate asupra sclavului vine de la forţa de muncă pe care sclavul, ca orice om de fapt, o deţine. Prin forţă de muncă înţeleg capacitatea unui om muncitor, aşadar nu leneşul care dormitează toată ziua, de a produce mai mult decât îi este necesar traiului. În mod normal tot ce produce omul peste necesarul nemijlocit necesar hrănirii, îmbrăcării şi procreării inclusiv aducerea la maturitate a odraslelor, merge direct la colectivul în care trăieşte pentru realizarea locuinţelor, a canalizării , a drumurilor, a asigurării sănătăţii şi a învăţământului. O parte din acest surplus de muncă, după ce acoperă necesarul direct al colectivităţii este acordată conducerii şi apărării, un rău necesar.
Prin munca sa omul realizează absolut tot ce natura nu poate produce. De fapt majoritatea produselor omeneşti acoperă necesităţi arbitrare create de civilizaţie. Omul primitiv nu le necesita, iar cel actual se va putea lipsi de ele dacă, din orice motive, natura se va opune. Deşi omul „civilizat” nu poate trăi fără televizor, instalaţii sanitare, automobil sau poşete Gucii asortate la vestimentaţie Armanii, milioane de oameni gânditori, chiar inventivi cu însemnate contribuţii sociale, sunt lipsiţi de ele.
Noţiunile de bogat şi sărac au semnificaţie numai comparativ şi numai în relativ mici colective locale. Este bogat acela care se mulţumeşte cu ce are, cu ce poate produce, cu ce se hrăneşte. Mulţumirea de sine în condiţiile pe care tu ţi le creezi şi le menţii printr-o muncă asidua, permanentă (30 ore din ziua de 24) duce la un trai fericit. Nu ai nici un motiv real să cârteşti, să compari capra ta cu aceea a vecinului. Nu poţi schimba nimic oricât sânge rău ţi—ai face. Fericirea constă tocmai în mulţumirea sufletească dată de atingerea diferitor etape dorite din viaţă. Şi asta se face prin muncă neprecupeţită, iar bogăţia, nu numai spirituală, rezultă din faptul că eşti stăpânul muncii tale şi a produselor câştigate prin ea.
Ceea ce tu numeşti om bogat şi-l pizmuieşti este o himeră. Există oameni care, prin activitatea lor conştientă dau de lucru multor membrii ai colectivităţii sau le asigură cele necesare prin comerţ. Nu bogăţia îi împinge la această activitate ci o predispoziţie, o boală dacă vreţi, care constă în a strânge ban peste ban. Au construit şi utilat fabrica sau magazinul cu bani împrumutaţi de la cămătar. Cămătarul nu a oferit banii aşa, de florile mărului. Şi el doreşte să pună ban peste ban şi foloseşte pentru asta boala concetăţenilor industriaşi şi comercianţi. Toţi aceştia îi devin sclavi şi lucrează exclusiv pentru el.
Prin urmare marele bogătaş posesor de palate, mari fabrici sau magazine este un sclav al cămătarilor care i-au împrumutat banii necesari dezvoltării afacerii. Dacă face prostia să ignore plata datoriilor nu rămâne doar muritor de foame ci înfundă puşcăriile. Cu banul nu te joci. Cu atât mai mult dacă banii au fost necinstit dobândiţi.
Astăzi laptele pus în căniţa prichindelului tău nu mai vine de la o vacă ci din frigider. Odrasla nu ştie că tu l-ai pus acolo după ce l-ai cumpărat de la magazin, Nici magazinul nu are vaca printre rafturi şi cumpără lapte de la o fabrică de lapte. Fabrica prelucrează doar laptele cumpărat de la ţăranul care mulge vaca. Şi aşa s-a creat un lanţ în care mii de oameni muncesc efectuând o părticică din munca socială necesară valorificării unui produs natural.
Tu, consumator al unor produse şi totodată producător direct sau indirect al altora, te poţi considera bogat sau sărac după cum te duce capul Dacă compari capra ta cu aceea a vecinului eşti şi rămâi pe veci un sărăntoc, oricât de grasă ar fi capra ta. Eşti sclavul propriului orgoliu şi toată viaţa vei cârti. Munceşti prea mult pentru un salariu de mizerie chiar dacă acel salariu este nesimţit. N-ai timp să te culturalizezi cu o ţigară sau manelă, n-ai timp nici măcar de bârfe iar mintea-ţi merge numai după şopârle cu care să te sui pe colegii de serviciu ca pe trepte. Scopul bani mai mulţi.
Dacă din contră munca-ţi face plăcere, atât acasă cât şi la serviciu răzbeşti prin bună chibzuială să termini luna şi cu mici economii. Nu mai eşti sclavul nimănui ci propriul tău stăpân. Vei avea o viaţă grea dar fericită.
Se ştie încă din preistorie că munca dusă în comun de mai mulţi este mai spornică. Cu ocazia unirii celor două ţări româneşti boierii au pus iobagii să mute un ditamai pietroiul pe care nici cel mai voinic nu-l putea urni. Împreună i-au dat de cap, dar boierul n-a pus mâna. S-a mulţumit să explice. Şi asta-i o muncă, nu chiar de prisos.
Punând mai mulţi umărul, muncind cot la cot, poţi obţine mai repede, mai mult şi mai bine. Dar al cui este produsul muncii întovărăşite? O întrebare pe care numai locuitorii zonei extra-carpatice o pot pune. Români sunt şi transilvănenii care, de sute de ani, pun în comun umărul la treabă, români, unguri, saşi si alte etnii. Şi s-au chivernisit toţi. Nu ca Mehedinţ-anii lui Dragnea care, de teama fostelor CAP-uri nici nu se gândesc să-şi ajute măcar vecinul în nevoie. Dar să-şi unească micile tarlale obţinute cu pumnu-m masă „noi vrem pământ” ar fi o „tâmpenie” Au dreptate sunt ce cred că ar fi!
Astăzi mica întreprindere, fie ea şi agricolă de subzistenţă, nu mai are viitor. Proprietatea ta este a ta nu spune nimeni că ar fi a tuturor, ca pe timpul împuşcatului. Dacă este a tuturor profităm toţi de ea. Doar nu este furt dac-mi iau partea mea din ce este a tuturor. Într-adevăr în acel caz nu este furt dacă şi numai dacă toţi ne luăm egal, sau proporţional, partea. Hoţul rămâne însă hoţ şi-şi ia partea „mai mare” poate toată din plăcinta întregii familii.
Este o reminiscenţă, aş zice Ortodoxă, că „cei al nostru poate fi al meu”. Domnul Dumnezeul nostru, al tuturor, este implicit şi Domnul Dumnezeul meu! Cam aşa ne învaţă religia fără a ţine seama că ne împinge la furat. Că doar şi casa domnului este a noastră, iar pentru unii a mea şi-şi culeg icoanele din ea.
Din moşi strămoşi au existat întotdeauna proprietăţi în indiviziune. Moşia Minea a fost lăsată în moştenire celor 5 copii ai boierului Minea, care au lăsat-o moştenire celor 25 nepoţi a boierului Minea respectiv celor 125 strănepoţi. Dacă fiecare şi-ar fi prelucrat numai propria parcelă ar fi murit de foame. Păstrată însă unitar devine posibilă irigare, utilizarea utilajelor scumpe şi chiar prelucrarea materiei prime în produse de mare valoare iar toţi strănepoţii pot deveni milionari.
La începutul erei veşnicelor tranziţii tot pământul era al tuturor, gestionat în numele statului de primarul local care avea şi evidenţele foştilor proprietari de drept. Găsesc că era logic ca pământul respectiv să fi fost unitar lucrat cu SMT-urile dotate cu maşini şi mecanici, cu depozitele şi silozurile CAP-ului care mijloceau păstrarea recoltei. În plus funcţionau şi instalaţiile de irigare, recoltele ne mai depinzând de frecvenţa ploilor. Dar „tranziţiile” prost înţelese ca şi efectul proprietăţii asupra pământului au distrus ţara. În Ardeal a fost aplicată metoda asocierii tuturor proprietarilor iar agricultura a prosperat cu toate desele tranziţii a căror sechele se întind şi pe acolo.
Există o netă diferenţiere între posesia întreprinderii producătoare şi producţie. Fabrica trebuie să producă, magazinul trebuie să desfacă mărfuri iar pământul arabil trebuie să dea grâne sau porumb. Proprietarul intră în conflict cu societatea dacă, din orice motive, întreprinderea sa nu produce. Şi nu este deloc uşor să conduci o instituţie productivă. Producţia presupune pe de-o parte mijloacele prin care se obţine dar, totodată, locuri de muncă pentru viitori consumatori. Locurile de muncă salarizate asigură cumpărător pentru produsele agricole sau industriale create. Este cercul economic din care nu se poate ieşi orice ar vrea politicul. Marea agricultură trebuie să asigure păpica orăşenilor care-i furnizează tractoare, pluguri, semănători şi combine culegătoare. Mica producţie agricolă ocupă mult teren dar asigură traiul unui mic grup de săteni. Nu are un excedent care să alimenteze pe alţii. Dar şi sătenii, cu toată gospodărirea închisă deoarece au păpică, au nevoie de produsele fabricilor. Cu ce să le obţină?
Micile ateliere meşteşugăreşti precum croitori, cizmari, fierari sau morari au dat de mult faliment. Doar marea industrie rezistă concurenţei. Agricultura mai presupune însă ţărani săraci care sunt săraci numai datorită orgoliului. Nu acceptă ca pământul lor să fie lucrat în asocieri. „Cum să-mi calce pământul vecinul care s-a sfădit cu strămoşul care plivea aci. Chiar aici pe locul acesta! Cum să are peste pietrele de hotar şi poteca pe cară mă duc la lucru. Şi-şi calcă ţăranul „pământul strămoşesc” dar munca lui este în zadar. Fără mecanizare, irigare, îngrăşare pământul nu mai dă roade. Ceva, când Dumnezeu dă ploi la timp oportun, mai culege şi ţăranul de pe scumpul său „pământ strămoşesc” Dar nu va avea bani nici pentru motorina tractorului dacă nu vinde grosul recoltei. Nu am fi ştiut toate acestea dacă Comisia Senatorială Nana nu „critica” sever tocmai comasarea parcelelor într-o holdă. Halal de asemenea politicieni. Într-o asociere proprietatea rămâne proprietate dar producţia de sute de ori mai mare ca aceea obţinută de proprietar prin muncă de unul singur se împarte la toţi asociaţii deoarece ce-i al meu nu-i al tuturor deşi nu mai pot admira piatra de hotar.
Doamne Dumnezeule dă minte politicienilor noştri şi arată-le că ar fi mai în câştig, chiar şi-n punga proprie, dacă ar gândi cu capul nu cu alte organe (de partid, nu vă gândiţi la altceva).
 
Referinţă Bibliografică:
Al tău, al tuturor / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1201, Anul IV, 15 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!