Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1198 din 12 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Între Dumnezeu şi natură 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Natura - o creaţie sau însuşi creatorul?

Departe de mine al plagia pe Spinosa un filosof olandez creatorul curentelor Pantheism în care Dumnezeu este asemuit Naturii şi Realism în care Dumnezeu nu este considerat o făptură fizică asemănătoare sau nu omului ci o entitate filosofică.  

Timpul, considerat de ştiinţă drept a patra dimensiune a fost dintotdeauna în afara controlului Divinităţii. Dumnezeu ca şi zeul suprem al Romanilor respectiv al Grecilor se supune timpului. Cronos este singurul zeu acceptat tacit şi de religiile actuale deşi este „canibal” îşi devorează copii. Clipa durează o clipită apoi este devorată de timp. Rămâne doar amintirea ei.  

Brahma este în unele accepţiuni un fiu al lui Cronos, motiv pentru care nu este veşnic ci ciclic. Se naşte, moare apoi renaşte din propria cenuşă. O foarte interesantă concepţie religioasă. Se pare că şi cosmosul are perioade de expansiune urmate de regresii. Noţiunile pun multe semne de întrebare încă fără răspuns.  

Natura este ca şi Dumnezeirea o noţiune generică, fără formă, fără dimensiuni, dar sclavă a timpului. Însăşi inocenta întrebare „Cât a durat o zi a Genezei?” nu este un sacrilegiu, nici măcar o întrebare retorică. Durata de răcire a scoarţei pământeşti până la apariţia vieţii sub diferite forme a fost cca. 3 miliarde de ani tereştri. De la diversificarea vieţii pe pământ şi până în zilele noastre, adică formarea şi evoluţia omului gânditor, s-au scurs cca. 300 milioane de ani tereştri. Unde este raportul 1/6 presupus de Biblie?  

Timpul lucrează independent de natură, de însăşi Dumnezeire, şi are regulile sale recent puse în evidenţă, net diferite de regulile naturii, care sunt asimilate cu Dumnezeirea. Dumnezeul Creştin a creat firmamentul ceresc stabilind chiar luminători de zi şi de noapte în soare şi lună. Dumnezeul Brahman este însuşi Cosmos-ul, deci totalitatea corpurilor cereşti cunoscute sau încă necunoscute. Pământul este un firicel în acest ansamblu, nicidecum centrul lumii, precum a dezvăluit Dumnezeu clerului Creştin. Mici deosebiri dogmatice dar care apropie Dumnezeirea de natură.  

Natura nu este numai totalitatea entităţilor care ne înconjoară pe acest pământ. Pe pământ trăiesc milioane de specii cuprinzând miliarde de miliarde de indivizi, ego-uri proprii precum omul. Toate trebuie să se hrănească spre a trăi iar resursele sunt limitate. Nu actul de creaţie este minunea minunilor ci convieţuirea simultană pe durata limitată a vieţii a acestor milioane de specii. Fiecare specie în parte foloseşte drept hrană produse ejectate sau special create de specii premergătoare în lanţul trofic iar produsele sale de dejecţie sau corpul descompus, precum şi produsele activităţii sale, constituie hrana speciilor următoare din lanţul trofic. Voi mai ataca subiectul la capitolul respectiv.  

După crearea Lumi, Dumnezeu se odihneşte. Oare ce va face în a opta zi a Sa? Poate va crea noi lumi? Poate lumile paralele, descrise de către o anumită literatură, mai mult sau mai puţin credibilă? Se mai ocupă Dumnezeu de multiplele sale creaţii? Acestea ar necesita zi de zi, secundă de secundă de un sfat, o intervenţie sau o acţiune, ca nu cumva nepriceperea sau reaua voinţă să distrugă toată creaţia! Cine şi cum asigură asistenţa tehnică? Efectiv nu este timp de odihnă. În fiecare secundă se nasc sau mor fiinţe, nu numai omeneşti. La fiecare minut un incendiu devastează case sau păduri iar la fiecare oră câte un cataclism. Natura îşi face treaba, deseori necesară deoarece după un incendiu de pildă, vegetaţia renaşte mai viguroasă. Si vijeliile au rolul lor ca pădurea să nu se umple de uscături ca omenirea. Grija hranei tuturor speciilor include şi moartea deoarece multe corpuri care au fost vii, inclusiv omul, devin delicatese pentru alte specii doar după ce viaţa din ele a încetat. Şi sunt neînchipuit de multe entităţi care trebuie astfel şi ele hrănite.  

Omul, în naivitatea sa, se întreabă: "Oare de ce a făcut Dumnezeu furnica? Ea nu face decât să-mi strice alimentele din cămară" O întrebare blasfematorie, chiar criminală. Omul are drept circumstanţă lipsa de cunoaştere deoarece nu a aflat că mica furnică este unul din bucătarii care-i prepară hrana şi fără ea ar muri de foame. Şi viermele, gândacul, chiar fiorosul microb nu sunt decât ajutori de bucătar. Berea de exemplu este preparată de minusculi microbi. Chiar şi vinul trebuie să fermenteze ca zahărul din struguri să devină "tărie" Fără microbi şi foc n-am avea nici pălincă.  

Natura prin sine însăşi poate să genereze multitudinea de specii care trăiesc simultan, inclusiv omul. Dar important este să creeze regulile de convieţuire, de hrănire a tuturor, inclusiv controlul asupra natalităţii. Teoretic şi Dumnezeu poate aceasta dar, ne spun preoţii că, după crearea Lumii, Dumnezeu s-a odihnit şi probabil se mai odihneşte şi astăzi căci nu ştim cât a durat sau va dura această a şaptea zi a Sa. Doar în poveştile de adormit copii Dumnezeu se mai plimbă din când în când printre muritor, cu SPP[1]-istul lângă el.  

Natura se constituie deci mai aproape de Creatorul Absolut al văzutelor şi nevăzutelor pe acest pământ.  

Poate Natura să se autodistrugă?

Depinde ce înţelegem prin autodistrugere. Există în fotbal un autogol care nu s-a dat singur ci un jucător a şutat în propria poartă. Omul are astăzi capacitatea tehnică să distrugă tot globul terestru. Ar fi un autogol de proporţii.  

Natura se referă îndeobşte la tot ce ne înconjoară, inclusiv noi oamenii. Un bolovan oarecare venit din cosmos, adică din afara naturii terestre, poate distruge într-o clipă întreaga viaţă. Parţial a făcut-o la dispariţia dinozaurilor.  

Ce interes ar avea natura să se autodistrugă? În nici un caz ca să se răzbune sau să pedepsească omul. Pentru natură omul nu contează mai mult ca o furnică şi practic nici nu este, deşi se fuduleşte vezi Doamne cu bombele sale atomice.  

Totuşi nucleul pământului mai este incandescent iar omul nu poate, încă, controla reacţiile atomice desfăşurate la miile de grade din nucleul incandescent. Vulcanii sunt o jucărioară prin care natura mai aminteşte din când în când cine-i stăpân şi cine-i slugă. Nu cred că Dumnezeu se amestecă în treburile interne ale naturii. Nu are nici un motiv. Nu poate favoriza omul faţă de restul vieţuitoarelor. A făcut-o cândva, în trecut, dar Cronos i-a tăiat avântul. Aşa că va trebui să mulţumim lui Stalin pentru coaja de pâine de pe masă, nu lui Dumnezeu. Am mai făcut-o cu toţii.  

Ce este în fond NATURA?

Din punctul de vedere al existenţei vieţii, care cert nu este un atribut exclusiv uman, natura adică tot ce ne înconjură se împarte în regnul mineral (mort) şi regnul organic (viu). Al doilea totalizează toate vietăţile printre care se află şi omul. Între ele există o strânsă corelare deoarece vietăţile se pot hrăni sau au drept dejecţii elemente ale regnului mineral sau asimilate lui, precum apa sau lumina.  

Dacă un animal sau o plantă nu are duşmani adică nu este mâncată de nimeni, se înmulţeşte necontrolat şi devine un mare pericol cu dezastroase consecinţe asupra altora. Exemplific prin iepuri aduşi în Australia de un pasionat vânător, care au devenit o calamitate distrugând întregi recolte. Nici stârpirea iepurilor de către câinii Dingo aduşi special nu a rezolvat dezechilibrul, deoarece acum câinii nu aveau duşmani. Tocmai din aceste exemplificări se vede extraordinara putere a Divinităţii care, fără intervenţia omului, poate controla întreaga natură. Cu toată înalta ştiinţă acumulată de om, intervenţiile sale voite sau nu asupra naturii nu a dus decât la dezastre sau dereglări serioase în lanţul trofic. Omul are, din punct de vedere trofic, un singur duşman şi acesta este omul. Chiar dacă vă supără constatarea, omul este canibal prin armele sale îndreptate asupra omului. Nici un animal sălbatec nu-şi foloseşte forţa împotriva unui semen.  

Deşi omul poate fi mâncat de multe animale mai sprintene sau mai puternice decât el, astăzi are mijloace să se apere chiar şi de semenul său om. Dar noţiunea de om s-a schimbat radical. Omul nu mai este creaţia divină modelată de Mâna Domnului ci fiara fiarelor care calcă pe cadavre spre a face bani.  

La ce îi folosesc oare banii? Numai Dumnezeu poate şti. Sau popii care sfinţesc mijloacele de omorâre în masă! Să mai crezi în religie.  

Ansamblul mineral constituie totalitatea entităţilor care nu deţin viaţă, inclusiv apa. Este pretutindeni de găsit, până şi în centrul incandescent al Terrei. Entităţile trăitoare constituind fiinţele vii care deţin deci viaţă se nasc, trăiesc şi mor. Naşterea are loc exclusiv dintr-o entitate vie, precum lumina nu poate proveni decât din lumină. Entităţile vieţuitoare muncesc necontenit tot timpul vieţii spre a se hrăni în scopul procreării, deoarece numai o entitate vie poate crea o nouă viaţă, iar fiecare vietate este doar o verigă în marele lanţ trofic. Orice vietate beneficiază de troficitate, adică îşi păstrează forma şi proprietăţile prin hrănire. Nu şi dimensiunile. Un purceluş rămâne purcel dacă-l hrănim, dar poate deveni în timp coşcogea porcul de sacrificat. Porcul este un aliment a omului deci face parte din lanţul trofic al omului. Tot din lanţul trofic al omului sunt însă şi lăturile cu care porcul a fost îngrăşat. Dar lanţul trofic se referă mai mult la cine mănâncă pe cine, iar absolut ori ce vieţuitoare apare în lanţul trofic al cuiva înainte sau după moartea sa. Curios este că omul însuşi apare în lanţul său trofic deoarece, după moarte trupul este devorat de microorganisme care generează hrana plantelor pe care le mănâncă şi omul. În natură nimic nu se pierde, totul se transforma. Aşadar adevărul adevărat este că trăiesc ca să mă fac mare şi gras, o friptură pentru altcineva, ca biata căprioară prinsă de înfometatul leu. Acesta este scopul în sine al vieţii tuturor şi dacă nu mă nasc sau nu mor cineva va suferi de foame. Este lanţul trofic în care fiecare mănâncă aproape la propriu pe fiecare. Religia ştie de mult acest adevăr şi, prin rugăciunile cerute tuturor dreptcredincioşilor, încearcă să înduplece pe Dumnezeu să fim mâncaţi mâine, nu astăzi. Fioroasă realitate!  

În lanţul trofic a apărut un nou element. Omul fiară, care devorează la propriu oameni de vii în aşa numitul război. Oameni nevinovaţi se omoară între ei cu cele mai perfecţionate arme deoarece unul, fiara fiarelor, care niciodată nu luptă, vrea mai mulţi bani. O fi voia Domnului?  



[1] SPP serviciul de pază şi protecţie a demnitarilor de stat.  

 
 
Referinţă Bibliografică:
Între Dumnezeu şi natură 2 / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1198, Anul IV, 12 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!