Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1196 din 10 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Între Dumnezeu şi natură
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fericirea

 

Ca să încep cu sfârşitul, deşi nu-i frumos, fericirea este media între Dumnezeu şi natură. În speţă natura umană.  

Şi acum la treabă!  

Când este fericit omul? Păi când face proiectul unei noi vieţi. Momentul culminant aduce atâta fericire încât dai totul pe ea. Masculul tot ce are-n buzunare. Femela chiar şi ţoalele de pe ea. După clipa fericirii masculul îşi pune pălăria şi plecă-n treburile sale iar femela se îmbracă şi ţuşti la biserică să se roage sfitei care a născut fără să păcătuiască să o ierte că a păcătuit nedându-i pruncul pe care nu şi-l dorea.  

Această „fericire” mai poartă numele de „dragoste” sau „amor” iar facebooc şi întreaga literatură este plină vârf de ea!  

Dacă numai asta ar fi fericire am fi cu adevărat doar animale care se mulţumesc cu clipele de dragoste. Dar nu oricând ca omul ci numai în perioadele de rut, bine definite.  

Omul este mai rafinat şi multiplică fericirea.  

Să o luăm pe rând:  

Fericirea popească: Cândva, după părăsirea învelişului de lut, omul evlavios care a ţinut posturile, a ascultat manelele duminicale cântate de popă la biserică şi şi-a spălat cu apă sfinţită păcatul muşcării mărului făcut de Eva, prin care a ajuns viu din burta mămicii, are dreptul la „fericire veşnică” adică va lenevi în voie ascultând harfele îngerilor ridicând slavă Domnului. Halal fericire. Eu aş prefera o ţuiculiţă de aldămaş sau un vinişor la o cumetrie dar azi nu la moş-aşteaptă.  

Fericirea politică: Cândva, când se vor coace resursele financiare, va coborî Abundenţa din ceruri şi va răspândi fericire odată cu vărsarea conului ei plin de bunăstare. Pentru asta trebuie musai să dăm votul cui trebuie nicidecum cui vrem. Şi, deoarece proşti au votat deandoaselea, nu s-au copt condiţiile şi va trebui aşteptăm alţi 4 ani ca să se deştepte votanţii. Asta indiferent cine câştigă alegerile că şi pe vremea împuşcatului se găsea măcar unu care să voteze contra. Acum sunt jum-jum adică o medie (vom vedea cu ce se mâncă şi asta).  

O mai fi şi altă fericire?  

Bineînţeles. Între Dumnezeu şi natură, undeva pe la mijlocul căii.  

Ce-o fi însă media? Simplu. Tu ai 1000 lei salariu iar soţia 600. Media este la jumătatea sumei deci 800. Din aceşti 800 statul ia înapoi 16% impozit şi 24% TVE başca alte 16 taxe ţi adausuri impuse numai în acest an. Familia rămâne cu o mai puţin de 400 fiecare din care se îmbracă, plăteşte chirii şi, dacă mai rămâne ceva,i mănâncă. Se complică situaţia dacă sunt şi copii care au un venit de numai 45 lei care reduce substanţial media din care fiecare va trebui să trăiască deoarece toţi au câte o burtă şi un corp de îmbrăcat.  

Dar nu numai venitul suferă de medii. Prin medie pot înţelege jumătatea drumului între extreme.  

Caragiale pune în gura eminentului pedagog de şcoală nouă Marius Chicoş Rostogan următoarea definiţie pentru medie: „Ambigen este catârul, prostovane, deoarece nu-i nici cal şi nici măgar”. Ambigen ca medie între masculin şi feminin „perfect” definită.  

Să căutăm o medie între balenă şi elefant. Ambele sunt animale mari care nasc pui vii dar balena trăieşte în mare iar elefantul sub soarele tropical. Media între ele este primul animal care a ieşit din oceanul mamă al vieţii pe aridul uscat. O scoică cu picior pe care l-a înfipt în mâl spre a suge apa evaporată din baltă. De fapt strămoşul plantelor.  

Acum puteţi înţelege de ce consider fericirea ca medie între Dumnezeu şi natură.  

Fericirea este un sentiment de mulţumire sufletească deplină. Este o entitate divină care îmbracă forme naturale.  

Din nefericire omul devine conştient de clipe fericite numai prin comparare. După o belea înlăturată cu mare trudă omul se simte fericit că a scăpat de ea. Dacă asta, sau şi asta, este fericire nu avem decât să rugăm Domnul să ne dea mai multe belele. Nici nu trebuie să apelăm la Dumnezeu deoarece şi Domnul deputat sau Domnul primar ne poate oferi belele cât cuprinde.  

Mai există o formă de fericire. Pentru asta să-i dăm cuvântul Lordului Bayron, un poet al secolului 19 care, între altele a scris poemul Emirul. Nu pot reda versurile dar pot sintetiza conţinutul:  

Trei prieteni se îşi propun să atingă Emirul, o entitate simbolică foarte greu de cucerit. Situat undeva pe vârfuri inaccesibile, înalte şi abrupte Emirul constituie de fapt ţelul vieţii pe care ţi l-ai putea propune. Bine pregătiţi cei trei prieteni purced la dificilul drum. Unul dintre ei, ajuns la limita puterilor, împărtăşeşte tovarăşilor de drum că moare fericit deoarece a făcut ceva în viaţă deşi nu şi-a atins ţelul. Al doilea ajunse la limita puterilor tocmai când în zare se întrezărea Emirul. Şi el moare fericit deoarece a putut să zărească ţelul vieţii sale. Ultimul atinge Emirul, dar este nefericit. Ce folos că a ajuns în vârful visat când în jurul său se află abisuri şi prăpăstii pe care nu mai are puterea să le parcurgă.  

Nu trebuie să te întovărăşeşti în viaţă, mai ales la noi în ţară unde lucru cot la cot înseamnă CAP, faimoasa colectivă care a învrăjbit ţărănimea. Dar fiecare în parte poate, eventual ajutat şi de familie să-şi stabilească un ţel, etapizând atingerea lui. Cu cât etapele sunt mai dese are ocazia să serbeze succesul ceea ce îi conferă o nemărginită fericire.  

Eu mi-am stabilit drept etapă numărul de potenţiali cititori ai prezentului eseu. Nici nu vă puteţi închipui de fericirea pe care o simt când văd creşterea numărului de cititori. Si Dumneavoastră sunteţi sursa fericirii mele,  

Viţa este grea, nu prin greutăţile pe care le întâmpinăm la fiecare pas ci prin monotonie. Zilnic dus întors la serviciu unde, serios vorbind nu ne străduim să atingem culmi. Apoi aprovizionarea curentă, gătitul şi importanta muncă „mâncatul” şi ziua se termină în pat. Zi de zi, oră de oră. Totul o rutină cotidiană care nu presupune cap şi nici coadă.  

Fericirea este astăzi studiată drept ştiinţă. O ramură a psihologiei. Mentalitatea umană a fost chiar clasificată. Pe vremuri existau 2 categorii:  

1. Oameni care trăiesc ca să muncească.  

2. Oameni care muncesc ca să trăiască.  

Noua ştiinţă acceptă cele 2 categorii de mai sus la care adaugă:  

3. Carierişti. Oameni care muncesc din orgoliu  

Intră în prima categorie toţi oamenii care muncesc cu plăcere care, după ce-şi îndeplinesc toate obligaţiile atât la serviciu cât şi-n căsnicie au timp şi de culturalizare. O discuţie cu prietenii la o bere sau o cafea, o carte, un spectacol sau un meci pe stadion. Ziua are 30 ore pentru ei şi nu obosesc niciodată. Se zice despre Sas, care etnic face parte din această categorie, că: ”dacă nu are de lucru îşi dărâmă casa”  

A doua categorie cuprinde majoritatea oamenilor. Cel puţin din România. Banul este ţelul lor şi fac orice pentru a ajunge la el. Munca salariată este doar mijlocul de a obţine bani. Nici odată nu au timp. Cele 8 ore de muncă normate sunt istovitoare. Abia mai au timpul să răsufle o ţigară, să se învioreze cu o cafea dau să se odihnească puţin la o bârfă. Acasă sunt o pacoste pentru tovarăşul de viaţă votând întotdeauna pentru contra. Nu sunt mulţumiţi decât în pat unde nu contenesc să cârâie şi mârâie contra greutăţilor vieţii. Sunt fericiţi doar când au ocazia să cârtească, blestemând-uşi şefii care, cică, nu fac nimic elogiind munca lor care face globul să se învârtească. O plagă socială.  

Ultima categorie altă plagă socială. În general semidocţi, adică au trecut prin şcoli ca gâsca prin apă, sunt deosebit de dotaţi la folosirea periuţei şi a linguşelii. Cu sau fără voia şefului îl înlocuiesc cu orice ocazie. Sunt mai mult decât canibali. Prin şopârle bine plasate îşi mănâncă la propriu toţi colegii. Acasă nu sunt buni de nimic deoarece nu au în cap decât avantajele de a deveni şef. Nici un nivel eventual atins nu le mulţumeşte orgoliu. Vor mai mult şi mai mult.  

Cu excepţia primei categorii care, în ţările civilizate în care predomină, au toate şansele să se ridice social si/sau politic, celelalte 2 sunt oameni rataţi. Aceştia nu au capacitatea să-şi propună un ţel deşi îl pretind. A treia categorie calcă pe cadavre spre a reuşi, dese ori pe căi necinstite. Orgoliu este o boală fără leac. Ar trebui izolaţi ca leproşii.  

 

Referinţă Bibliografică:
Între Dumnezeu şi natură / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1196, Anul IV, 10 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!