Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Emigraţia: un fenomen nedorit, sau necesar?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ce ne-am face dacă viaţa noastră ar fi liniştită, şi fără surprize? Dacă ne-am cunoaşte destinul sau măcar ne-am putea întrezării puţin viitorul? Dar suntem oameni şi noi, ca şi toţi ceilalţi de pe acest pământ, diferiţi poate cu puţin de unii..., datorită faptului că nu ne-a dominat niciodată gândul expansiunii teritoriale şi pentru că am fost născuţi la o răscruce de vînturi dificile ca sens, puternice şi străine intereselor noastre statornice, vânturi care nu ne-au slăbit niciodată, ele mai abătându-şi încă şi azi peste plaiul nostru mioritic ameninţătoarele lor tunete şi trăznete.  
  
În epoca comunistă – cuşca sălbatică care ne-a costrâns libertatea şi ne-a înăbuşit sensul dorit al existenţei noastre, timp de 45 de ani −, aproape toţi visam să plecăm din ţară spre nişte tărâmuri occidentale liniştite, unde să ne putem împlini profesional, să ne putem câştiga fiecare o oarecare independenţă economică proprie, prin care să ne putem asigura mult dorita libertate de călătorie şi cunoaştere a acestei lumi minunate. Constrânşi fiind de potrivnicia sorţii, ne-am îngropat atunci toate aceste dorinţe undeva în subconştientul nostru, le-am pus nădejdea în secret ca semn, şi ne-am continuat în tăcere existenţa, sperând că vom trăi mult dorita zi a marii ”explozii”, când România va erupe ca un vulcan şi noi vom invada paşnic această lume, în sejururi proporţionate după posibilităţile fiecăruia, precum lava sa incandescentă. Azi, numai cei care nu mai pot, sau poate nu vor, mai stau pe acasă, nedorindu-şi poate a o lua spre alte zări. Mediile de informare, de pe meleagurile străine sau de pe acasă, caracterizate de nerăbdarea lor continuă de a publica ştiri ”bombă”, ne descoperă deopotrivă atât realizările incredibile ale unora cât şi fracasurile deosebit de dureroase ale altora, la fel de topice, neuitând să ne strecoare printre ele desigur, toate cazurile infracţionale nedorite, dar şi nelipsite, prin care deasemenea tind a ne clasa în alte topuri, specifice, tot în primele locuri.  
  
Dar oare, asta ne-am dorit cu adevărat? Oare chiar asta şi-a dorit românul? Să plece de acasă, să-şi încerce soarta în altă ţară, unde totul să-i fie străin şi pe dos? Drumul exilului se arată încă de la început spinos, efemeric şi dureros, pretinzând multe renunţări declanşatoare de doruri invadatoare şi provocătoare de răni adînci în suflet, răni care de multe ori nu se mai cicatrizează niciodată. Emigrarea nu înseamnă ”libertatea” spre care tânjeam atunci, când eram ţinuţi închişi în lagărul comunist est-european, de către stăpânii marxişti străini la început, care s-au autohtonizat apoi de ochii lumii, creând minţi asemănătoare lor, marxiste, nişte ne-oameni cu gânduri sumbre de a deveni granguri peste naţiunea noastră blândă, pentru că în cap nu aveau decât nişte creiere leniniste mai mici decât sâmburele de nucă, prin ”judecata” cărora când emanau teze ne provocau lehamite. 
  
”A emigra” nu este acelaşi lucru cu ”a călători liber”! 
  
Am înţeles şi noi acest lucru, şi tocmai pentru că l-am înţeles mă întreb: De ce mai pleacă totuşi românul din ţara sa, din tărâna în care a făcut primii paşi, din căsuţa în care a învăţat şi şi-a făcut primele teme supravegheat şi îndrumat de părinţi, din cartierul sau satul în care şi-a trăit adolescenţa, s-a maturizat şi şi-a zămislit şi el la rândul lui copiii, sperînd într-un viitor paşnic şi prosper?... Tocmai acum, ...încă mai pleacă, cînd în libertate poate zice şi el în sfârşit orice, poate merge oriunde, poate orice... Dar ce nu poate? Ca şi cum unora nu le-ar fi destul... 
  
Istoria noastră se aseamănă cu aceea a tuturor naţiunilor până la un punct, în care îşi rupe brusc sensul, dorind a scoate în evidenţă diferenţierea noastră clară faţă de naţiunile nesătule, năvălitoare ni-tam ni-sam peste neamurile paşnice. Spaţiul nostru nu a fost niciodată ”lăţit” de străbunii noştri dincolo de locurile unde se vorbea o altă limbă, străină de a noastră. Dacă i-am bătut atunci când ne-au atacat, aceştia nu şi-au venit în fire, ba chiar au stăruit în visul lor diabolic, înrăindu-se cu timpul într-atâta, încît azi îi vedem cum îşi doresc pur şi simplu a ne desfiinţa cu totul. Vecinul care ţi-a arătat odată că îţi este duşman, îţi va rămâne aşa pe vecie, chiar dacă s-a abătut şi pe la el dragostea lui Hristos creându-i şi lui în ţară instituţii religioase creştine. Ba chiar aceasta din casa lui, a zămislit monştri de factură inchiziţionistă, mai crude parcă decât cele dinainte, ateice. Bunii şi străbunii noştri au ştiut aceasta de la bun început. Pentru asta au luptat atîtea generaţii, aducându-se pe ele însele ca jertfe fară cusur, căci în inimile lor nu au avut altceva decât gândul de a-şi apăra Neamul.  
  
Ca orice om de pe faţa pământului şi românul îşi doreşte aceiaşi porţie de libertate şi acelaşi trai decent pe care o au celelalte popoare, care o au!  
  
Un gând pe care nici nu-l pot localiza pentru a putea şti măcar de unde-mi vine, mă face să cred că, era chiar necesar, ca noi, românii, să erupem în lumea liberă, precum vulcanul acela despre care se credea că s-a stins definitiv în 1945. Suntem naţiunea care a supravieţuit incredibil ciumei comuniste totalitare pornită de la început a ne infesta cu o influienţă covârşitoare de 90%. Au virusat pe tărâmurile noastre ancestrale timp de o jumătate de secol şi n-au reuşit mai nimic. Într-o singură lună doar, aceea a blândei ierni ale lui decembrie 1989, ne-am vindecat cu toţii instantaneu de lepra marxistă şi am pornit în lumea largă cu trista noastră experienţă trăită... 
  
Nu este uşor să te hotărăşti a emigra! Mai ales atunci când o faci de nevoie, împins de mâna nevăzută a destinului necunoscut. Sau cunoscut poate, doar de bunul Dumnezeu...  
  
Majoritatea celor ce pleacă o fac din motive economice, iar alţii, foarte puţini la număr, din spirit de aventură, pe cînd eminenţele cenuşii ale naţiunii noastre o fac – lucru foarte grav! −, pentru că în ţară sunt total ironizaţi de conducătorii politici ce îi avem, ne mai având azi de unde alege alţii mai buni ca ei.  
  
Cei care vor alege drumul exilului, trebuie să ştie că cel mai elementar lucru pentru început, este asigurarea unui acoperiş, sub care să se poată hrăni în linişte, odihni şi reculege. Ideal ar fi să cunoşti limba ţării, sau măcar cuvintele de bază care te vor ajuta să-ţi găseşti ceva de lucru pentru început, pentru a te putea integra cât mai repede. Este bine deasemenea să cunoşti cît mai multe lucruri despre ţara pe care o vei adopta temporal sau definitiv. Totuşi, emigrarea nu se supune unor reguli specifice, ci se supune în totalitate sorţii fiecăruia în parte. 
  
În Romania lucrurile acestea se văd altfel.  
  
Străinătatea este văzută ca o sursă rapidă de rezolvare a problemelor economice. Ce mare eroare! Dacă ai plecat din ţară fără un contract de muncă, fără resurse financiare suficiente, sau fară să ai măcar o mână altruistă întinsă care să te ajute, în ziua de azi găsirea unui loc de muncă poate însemna o adevărată aventură periculoasă. De multe ori chiar şi semnarea unui contract poate însemna o mare deziluzie. Cazarea în străinătate înseamnă cheltuieli neacoperite la început, de cameră, apă, curent, hrană ...etc, deci o sumă substanţială de bani pe care trebuie să o ai cu tine şi pe care trebuie să ţi-o păzeşti bine de hoţii tuturor naţiilor de pe pământ. Apoi noi, românii, putem avea multe surprize, nu doar de faptul că nu suntem plătiţi la adevărata noastră valoare, ci şi pentru faptul că nu suntem peste tot agreaţi, din cauza hoţilor care ne strică renumele. Dar nu numai! Noi românii fiind în majoritate refractari politicii de stânga, datorită experienţei noastre triste din trecut, aici în Spania, spre exemplu, vom suferi pentru că socialiştii au pierdut alegerile în toate provinciile, deci şi în acele provincii în care românii aveau o pondere hotărâtoare, şi care nu s-a văzut a fi în favoarea lor, a stângiştilor. Aceste rânduri le scriu cu o zi înainte de a se vota legea care nu va mai permite intrarea liberă în Peninsula Iberică a românilor, dacă nu vor avea asupra lor un contract de muncă semnat cu angajatorul spaniol, din ţară! Acum, când îl public, iată că legea este în vigoare... 
  
Aşadar, dacă nu eşti serios, muncitor şi mai ales civilizat, nu ai ce căuta în nici o ţară din lume. Aceasta este cea mai simplă lege a firii! Dar pe fruntea cui scrie cum este omul înlăuntru? Cărţile noastre de identitate nu au benzi magnetice, nu au nici cip şi nu au nici măcar acel banal specimen de semnătură, pe care îl au chiar şi cărţile de identitate ale celor din America Latină. Suntem de-acuma, cu mult chiar, şi în urma lor... Legile României nu impun oprelişti românilor care au săvârşit acte antisociale. Clasa politică pe care o avem, coruptă ca nicăieri pe acest pământ, nu are timp să reglementeze migrarea acestor ne-oameni. În schimb obligă la renunţarea cetăţeniei, pe toţi aspiranţii la o nouă cetătenie. Aşadar, ei sunt de fapt cei care-l rup pe român de Ţară! Am câştigat deci – aş putea spune, deşi nu ne-am dorit aşa ceva − un oarecare ”renume mondial”, precum foştii ”savanţi” de altădată. 
  
”Dacă prostul nu-i fudul, parcă nu-i nici prost destul!”, zice proverbul nostru, şi aşa este. Am avut ocazia de a asista la prima vizită a d-lui Baconsky în Spania, ocazie cu care în Ambasada noastră a luat cuvântul un rrom ”ciorditor” – după cum s-a exprimat el însuşi –, rezident în Valencia. Dar credeţi că acea exprimare degradantă a rromului a stârnit îngrijorare pe feţele personalităţilor politice? Nicidecum! A stârnit zâmbete îngăduitoare, iar în sală hohote copioase de râs chiar...  
  
Într-o societate în care şpaga nu există, nimeni nu-ţi vorbeşte urît, iar în şcoli sau în spitale eşti tratat la fel ca şi cetăţenii ţării respective, nu poţi să nu fii civilizat! − ar gândi omul care este întreg la minte. Dar nu-i chiar aşa! Unii compatrioţi vin special pentru a face rău, organizaţi în benzi ale terorii. Nu ne dorim să fim pe primul loc în lume şi la acest capitol, dar ei, prin nepăsarea guvernanţilor de-acasă, ne pun forţat. Iar francezii, din cauza rromilor, ne fac azi ”naţiune de cerşetori şi păduchioşi”. 
  
Cu toate acestea, marea majoritate a românilor reuşesc să se integreze. Orice ţară îşi are şi marginalizaţii ei: oameni care se drogează, care practică prostituţia, cerşitul..., aşa că, dacă îi vedem azi că sunt revoltaţi împotriva noastră, să înţelegem dar, că pe domniile lor îi deranjează doar forma ”ţigănească” a acestor îndeletniciri... Sau ce, chiar trebuie să le amintim noi francezilor că până şi fratele lui François Mitterrand este un cunoscut homosexual al bordelurilor thailandeze unde se servesc băieţi minori spre a fi violaţi? Ar fi culmea una ca asta, tocmai acum, când interviul în care el însuşi recunoaşte aceasta, a fost difuzat în întreaga lume! ”Râde ciob de ciob, când el e făcut zob.”  
  
Alţi români (după acte doar), se luptă din răsputeri să-şi îmbunătăţească ”sistemul” original de trai, migrând cu ”serviciile” lor cu tot, între care aş aminti: mâzgălirea parbrizelor la intersecţii, dacă sunt refuzaţi de şoferi, sau înjurarea şi ameninţarea acestora, dacă refuză să le cumpăre pacheţelul de şerveţele la un euro bucata. Sâc! – le-aş zice francezilor, dar nu pot, căci iată, ei i-au adunat şi i-au expulzat pe ăştia ...în România, pentru că în dreptul naţionalităţii lor, pe paşapoarte, scria ”român”, nicidecum ”rroman, de Roma” sau ”françois, de Paris”.  
  
Cine vrea să trăiască şi să muncească cinstit, îşi poate încerca oriunde soarta. Eu cred că trebuie să ne debarasăm de conceptul acela care ne învăţa pe vremuri că cel care pleacă să muncească într-o ţară străină ”îşi părăseşte ţara”. Nu spun asta pentru a-l sustine pe preşedintele Băsescu − ”sfătuitorul medicilor”, pentru că şi-a schimbat blana, ca lupul, şi nu merită. O spun pentru a-i încuraja pe cei care au cât de cât mici resurse financiare, absolut necesare pentru câteva luni de zile sau pentru un an, şi care se simt în stare să încerce.  
  
România noastră postrevoluţionară, prin strădania oamenilor politici şi a preşedinţilor pe care i-a avut , a căpătat forma acelei familii în care copilul nu este dorit şi iubit, ci obligat să plece în lumea largă.  
  
Poporul român nu a fost unul emigrant, ba din contră, a fost foarte legat de pămîntul său, ca nici un alt popor de pe acest pământ poate. Dacă azi se rupe de el, o face de nevoie. Iar interesele care l-au adus în această situaţie îl depăşesc pe el, pentru că aceste interese sunt gestionate făţiş de trădătorii ultimilor 65 de ani, care l-au condus până azi inclusiv.  
  
În străinătate el poate vedea lucruri pe care generaţia de azi nu le cunoaşte. De pildă Aparatul de Stat: cât este de centralizat sau cât se poate el descentraliza, pentru a nu risca să devină un aparat social inutil? Sistemul de Servicii de Asistenţă şi de Asigurare Socială: felul cum este conceput acesta pentru a fi cât mai util cetăţeanului!  
  
Există o diferenţă mare între a te informa şi documenta de-acasă de toate acestea, şi a trăi şi beneficia efectiv de aceste servicii, pentru a le înţelege sistemul. În felul acesta eu cred că românul, având habar de toate acestea, nu va mai putea fi minţit de promisiunile burtoşilor electoraţi mincinoşi de-acasă. 
  
Biserica deasemenea se poate vedea pe aici că, prin felul cum slujeşte cetăţenilor, are şi ea un cuvînt greu de spus. Aici Bisericile ”predică” doar Duminica, iar în restul zilelor au activităţi de educare, consiliere şi ajutorare a cetăţenilor, inclusiv pentru procurarea unui loc de muncă. Sunt chestiuni care lipsesc Bisericilor din România, înclusiv a celei Ortodoxe, căci toate se plâng de lipsă de fonduri, cu toate că pentru aşa ceva nu-i nevoie decât de dragoste faţă de semen şi de bunăvoinţă. 
  
Până la al II-lea Război Mondial Romania a fost una dintre primele patru state europene cu putere economică şi armată. Bucureştiul era considerat micul Paris. Universităţile româneşti erau foarte bine cotate. Timişoara a fost primul oraş iluminat din Europa, cel mai lung pod metalic din Europa – la vremea sa − a fost construit Cernavodă de Anghel Saligny, mereu între primii dotaţi cu tehnica de ultima oră în transporturi terestre, navale şi aeriene. Ca să nu mai vorbim despre marii noştri savanţi: Nicolae Paulescu, Gheorghe Marinescu, Victor Babeş, C-tin Parhon, Gheorghe Ţiţeica, ...etc. 
  
Mare ruşine! Mare ruşine zic, pentru toţi conducătorii pe care i-am avut în ultimii 65 de ani, deoarece toţi aceia care s-au străduit şi ne-au ridicat Ţara la nivelul celor mai civilizate ţări europene ale acelor timpuri, au fost conducători străini, nu autohtoni!!!  
  
Mare ruşine mai zic, şi pentru cei care sunt împotriva monarhiei constituţionale, deşi cunosc că decăderea Ţării noastre se măsoară în ani de când este republică, sau sat fară câini, mai bine zis, şi pe româneşte! După ce a fost făcută forţat republică, politica comunistă, consecinţă a politicii hitleriste prin care România a fost în mod forţat atrasă în război de partea Germaniei, a dus la sfîrtecarea teritorială a ţării, iar după 1989, şi la distrugerea sistematică a economiei şi agriculturii noastre, de către marile puteri bancare europene şi mondiale. 
  
Au trecut mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, dar parcă cineva din umbră încearcă să ne distrugă definitiv, poporul român având cele mai vechi rădăcini culturale pe aceste meleaguri. Cu tristeţe românul constată că distrugerea este susţinută chiar de conducerea Ţării, prin politica vinculată de parlamentari şi de instituţia prezidenţială.  
  
Multe valori iau drumul exilului, tinerii pleacă pe capete, roadele cîmpurilor ţării se exportă ”la negru” azi, industria nu mai există, pentru că toate utilajele i-au fost vândute la fier vechi. Corupţia este omniprezentă la cel mai înalt nivel, parlamentar şi prezidenţial. Energia electrică şi benzina au cel mai ridicat preţ din Europa. Alimentele deasemenea. Pieţiile româneştii sunt invadate de fructe şi legume de import, care sunt frumoase şi scumpe pentru 80% din populaţia ţării, şi ieftine pentru restul, pentru bogaţii parveniţi adică. Dumnezeu a făcut un ”analist” care să-i dea omului de ştire despre gradul de sănătate al legumelor şi fructelor: viermele! Aşadar să le mănânce cei care au resursele financiare suficiente pentru a le cumpăra. Românul înţelept va cumpăra tot de la ţăranul său, marfa pe care o are aşa cum o are acesta, fiind sigur că nu este imbibată cu insecticide. Ţara noastră a fost cîndva grînarul Europei, iar azi a fost adusă în situaţia de a importa aproape tot necesarul. Ţăranul român este complet uitat în aceste timpuri de criză, nefiind ajutat nici măcar să supraveţuiască, în timp ce nivelul salarial al politicienilor este menţinut la acelaşi nivel cu cel al politicienilor europeni. Despre bătrîni ce să mai zicem? Cu pensiile lor de nimica, obţinute după 30-40 de ani de muncă, nu-şi pot permite să-şi facă o vacanţă în străinătate nici măcar o dată în viaţă.  
  
Într-o ţară în care doar politicienii şi acoliţii lor o duc bine, ce-i mai rămîne românului de făcut? 
  
”Săracă ţară bogată, pe mîna cui ai încăput?” 
  
Voi încheia cu o frază a d-lui D-tru Mazilul: ”M-am convins că, într-adevăr, revoluţiile sunt concepute de ideologi, propagate în mase de idealişti, înfăptuite de luptători şi valorificate de profitori!”  
  
Mi-aş dori ca într-o zi românii să nu mai plece să muncească printre străini, împinşi de probleme economice, ci să meargă doar în excursii şi concedii în afara ei, pentru a cunoaşte întreagă această lume căruia îi aparţine şi el în egală masură ca ceilalţi, care o cunosc deja, şi s-au şi plictisit de ea poate, căci vedem că vor a o distruge. Mi-aş dori deasemenea ca românii să nu se mai lase până nu vor îndepărta de pe scaunul prezidenţial oameni ca Ceauşescu, Iliescu, Băsescu. Oare numai asasinatele politice de tip american pot înfrâna hoţia practicată de ăştia? Bunul simţ, nu? 
  
Mi-aş mai dori ca românii să nu mai aplece urechea la mincinoşii care spun că Regele Mihai I a fugit din ţară cu vagoane de tren pline cu aur, în nişte timpuri când nici musca nu scăpa necontrolată de ruşi la graniţă!!! Mi-aş dori ca românii să-i întrebe pe aceşti aşa-zis istorici, care spun astfel de gogomănii, dacă au trăit acele timpuri sau dacă au văzut măcar cu ochii lor cele pe care le spun... Pînă atunci însă, cu durere în suflet susţin că străinătatea este unica noastră alternativă! 
  
Maricuţa Manciuc-Toma 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Emigraţia: un fenomen nedorit, sau necesar? / Alexandru şi Maricuţa Manciuc Toma : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 254, Anul I, 11 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Alexandru şi Maricuţa Manciuc Toma : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru şi Maricuţa Manciuc Toma
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!