Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Elisabeta Iosif         Publicat în: Ediţia nr. 1258 din 11 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

EVALUĂRI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

COPIII ÎMBRĂŢIŞEAZĂ ŢARA PRIN POEME  

Există un timp al poeziei şi zborul ei de taină e lumină. Aceasta a fost senzaţia pe care mi-a dat-o lectura unor poezii venite din toate zările patriei spre un loc ce te atrage prin lumină: Casa memorială Cezar Petrescu din Buşteni. Acolo s-au întâlnit copiii din ţară prin scrierile lor iar cei binecuvântaţi să le citim am fost noi, un mănunchi de scriitori chemaţi anume la Festivalul Naţional de Literatură pentru Copii şi Tineret „Cezar Petrescu” organizat în a V-a ediţie de Filiala Bucureşti de Literatură pentru Copii şi Tineret a Uniunii Scriitorilor, al cărui preşedinte, Victor Gh. Stan a coordonat şi a organizat acest deosebit eveniment.  

Au venit copii din diferite zone geografice, unii pentru prima dată iar bucuria întâlnirii mi-a prilejuit amintirea unor versuri ale poetului Lucian Blaga: ”Fetiţa mea îşi vede ţara”:Drum pe jos şi drum pe sus/ din apusuri te-am adus/…. frunza-i alta-n lumea nouă./…tu te miri cum toate, toate/ altfel sunt. Ah, cum se poate?/..  

Chiar dacă nu s-a ajuns decât cu gândul şi cu scrisul în acel loc mirific, un asemenea concurs e un mare eveniment pentru oricine participă: profesori, elevi, scriitori, toţi emoţionaţi deopotrivă. Au venit la concurs lucrări în proză sau în versuri din Timişoara, Galaţi, Jidvei, Ploieşti, Comarnic, Sinaia, Vatra Dornei, Dorohoi, Azuga, Rm. Vâlcea, Vrancea şi bineînţeles Buşteni, (iar lista ar putea să continue), cu teme libere sau date de profesor la clasă ori la cenaclu, toate încercându-le imaginaţia, chiar dacă tema se repeta. Aşa am remarcat leit-motivul „nasturele”. Astfel, Răzvan Oprea ia nota maximă a juriului pentru un „Nasture de mare” iar M. Herăscu ( ambii cl. a VI-a) duce în fantastic „Povestea nasturelui”. Pentru Andrei Ghiţă există „Viaţă sub lumea de sub stele”, pentru Ioana Protopopescu, „Muntele e marea catedrală a pământului”, pentru Antone Iordache Ionuţ Lucian în grădină se află „nişte gâze, aripi de aromă trohaică, ce zburau aiurea în văzduh, bâzâind prin umbre secunda”. Am găsit destule alte metafore, mereu proaspete, precum în poemul Anei Maria Gîbu, „Aminteşte-mi” (căreia scrisul i-a dezvăluit multe taine - cl. a X-a). Pentru Otilia şi Mihai, mama constituie o taină şi o durere, transpuse în versuri, pentru alţii anotimpul, visul, marea, iubirea au creat lucrări în proză, dezvoltând o poveste în poveste.  

În fiecare elev, participant la acest concurs, la ceas cu arome de mai, 2014, am descoperit acel zbor de taină spre frumuseţea poeziei sau a prozei româneşti, îndemnându-i precum Lucian Blaga :”Să fim noi înşine sub stelele noastre”.  

Elisabeta IOSIF  

Bucureşti, 6 iunie 2014  

 

Referinţă Bibliografică:
EVALUĂRI / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1258, Anul IV, 11 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!