Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Actualitate > Mobil |   


Autor: Elisabeta Iosif         Publicat în: Ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

CRISTINA ŞTEFAN - LANSARE DE CARTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
LANSARE DE CARTE, 29 MARTIE 2014, BUCUREŞTI

Sâmbătă, 29 martie 2014, a avut loc evenimentul lansării volumului Antologia scriitorilor români de pe toate continentele, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Ziua caldă, primăvăratică, a reunit sub bagheta scriitorului şi jurnalistului Elisabeta Iosif şi a scriitorului Victor Gh. Stan, autorii antologaţi, invitaţi, prieteni.

De câţiva ani, în acest lăcaş de istorie literară şi prezent literar, lansările de carte organizate de mentorul Revistei Cetatea lui Bucur şi preşedinte al Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români, Elisabeta Iosif, fac posibile întâlniri între poeţi şi prozatori din toate oraşele ţării şi din lume, într-o atmosferă plăcută, de prietenie, de cunoaştere şi preţuire reciprocă a scrisului şi a publicării, sărbătorite împreună.
Este o anume emoţie şi bucurie în aceste întâlniri ale noastre şi la eveniment participă autori făcând parte din diverse comunităţi literare. Ne-am cunoscut pe internet, ne apreciem şi ne susţinem, sărbătorim împreună apariţia cărţilor noastre, fie în volume single, fie în antologii cuprinzătoare sau reviste. 29 martie a însemnat o întâlnire cu participare diversă, eu am reprezentat Cenaclul Lira21, împreună cu scriitorii Luminiţa Zaharia şi Viorel Gongu, au venit scriitori de la Cenaclul Orpheus Bucureşti, criticul Florin Grigoriu şi poetul Lucian Coliţă, din Iaşi, poeta Livia Ciupercă; din Ploieşti, Elena Trifan şi Ioan Adrian Trifan; Anca Florentina Popescu, Victoriţa Duţu, Bucureşti; Dumitru Negoiţă, din Focşani; Virgil Ciucă din New York.

Actriţa Doina Ghiţescu a recitat poezii cuprinse în antologie, din autorii prezenţi în sală. În maniera emoţionantă binecunoscută, Doina Ghiţescu ne-a dăruit mici reprezentaţii dramatice, versuri la rampă în primă audiţie, în care lirica devine personaj şi rol, interpretate cu talent captivant. Iată câteva versuri cu aplauze:

„Se mişcă-ncet. Abia mai stă pe roate,
Şi-şi scrie rândurile toate
Din gări de seară şi de noapte”- (Elena Trifan-trenul vieţii)

„Plete şi sâni
Învelind o clepsidră
Feminitatea: - (Anca Florentina Popescu- haiku)

„mi-ntorc privirea
spre birou
...dansează cuvintele-n horă!
se despart şi se prind din nou
şi joacă mai bine de-o oră
...
dansat-au cuvintele-n horă”- (Ioan Adrian Trifan)

„...aşa-i recomandabil, ca unu să treneze-n linişte
necurbat de vecinul său, unu,
oricare-ar fi el,
şi oricât de ochios,
şi-oricât de dantelat,
şi-oricât de firoscos.
Trăiască unu! Sâc!
Ce, Fănuş Neagu să n-aibă pereche?”- (Livia Ciupercă)

Discursul scriitorului Victor Gh. Stan a fost tonic, optimist şi îndrumător, a spus că „acum avem multiple posibilităţi de comunicare, aflăm unii de alţii rapid...o antologie cu atâţia scriitori reprezintă fântâna poeziei, copilul de mâine va afla prin ea ce se scrie azi şi o carte fântânită şi scoasă la lumină în 2014 înseamnă cultură românească azi. Fântânarul acestei frumoase cărţi este Elisabeta Iosif.”

Din New York a venit poetul Virgil Ciucă, ne-a povestit despre activitatea literară a românilor newyorkezi, despre evenimentele organizate de doamna Doina Uricaru la ICR şi strădania de a menţine tradiţiile româneşti, cultura noastră, de a le face cunoscute americanilor.

Criticul literar Florin Grigoriu a salutat apariţia cărţii, dl Victor Stan mulţumindu-i pentru participarea la eveniment, l-a prezentat ca pe omul „cu cultura română în servietă”. Duce, în servietă, reviste, cărţi, alte publicaţii pe care le împarte la toate evenimentele la care participă. amintindu-ne că dl Grigoriu nu este numai un bun critic literar ci şi un promotor al culturii române.

Artiştii de la formaţia Celest şi soprana Felicia Popescu ne-au încântat cu piese pe versuri de Eminescu, Coşbuc, Minulescu şi Nichita Stănescu, armonizate la flaut şi chitară. La final am dăruit cărţile Lirei21, s-au dat autografe şi flori, s-au făcut poze.

O zi de primăvară în fotografii, pe chipuri, în cuvinte, o zi memorabilă. O carte de lecturat, o carte cu prieteni, cu poeţi cunoscuţi sau nu, dar toţi scriitori ai timpului prezent. De aceea, LANSAREA UNEI ANTOLOGII, devine un eveniment antologic, în câteva ore realizându-se cunoaşterea, împrietenirea, preţuirea şi respectul pentru cuvântul scris de mulţi scriitori contemporani. Este, de fapt, un timp concentrat pentru pentru o muncă de creaţie vastă. Este esenţă de cultură. Mulţumiri şi felicitări tuturor scriitorilor care au făcut posibilă această întâlnire.

Cristina Ştefan, 30 martie 2014.
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
CRISTINA ŞTEFAN - LANSARE DE CARTE / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1187, Anul IV, 01 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!