Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1225 din 09 mai 2014        Toate Articolele Autorului

SĂRBĂTOATEA LILIACULUI SĂLBATIC, PONOARE, JUD. MEHEDINŢI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SĂRBĂTOAREA LILIACULUI SĂLBATIC, PONOARE, JUD. MEHEDINŢI 
  
Liliacul, “arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositare, albe sau colorate în diferite nuanţe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete” (DEX), sporeşte farmecul grădinilor în luna mai, reuşind de-a lungul timpului să-i încânte nu numai pe oamenii obişnuiţi, cât şi pe marii creatori care l-au prezentat în picturile, cântecele sau scrierile lor. 
  
Printre pictorii pasionaţi de florile de liliac pot fi amintiţi Van Gogh: “Tufiş cu liliac”, “Vas cu gladiole şi liliac”, “Vas cu liliac, margarete si anemone”, Claude Monet “Lilieci sub ceruri gri”, Octav Băncilă “Dimineaţa la sapă” etc.  
  
Tabloul lui Van Gogh “Tufiş cu liliac” se remarcă printr-o vegetaţie şi o cromatică foarte bogată, contrastantă şi strălucitoare. Tufele de liliac prezentate pe o diagonală ascendentă au frunzele de culoare verde veronez, verde crom şi turcoaz, iar florile albe cu nuanţe de crem alternează cu cele mov. 
  
Ele au ca fundal albastrul de cobalt al cerului ce pare a se zări printre frunze şi flori şi sunt înconjurate de plante de culoare oranj, galben crom strălucitor şi crem pe fundal rece. 
  
Tabloul “Vas cu gladiole şi liliac” impresionează prin armonia cromatică a unor flori foarte diferite: liliac, gladiole şi trandafir, prin vigoarea şi bogăţia florilor, ce amintesc de forma strugurilor grei. 
  
În tabloul “Vas cu liliac, margarete şi anemone”, Van Gogh încearcă o echilibrare a culorilor de la albastrul ceruleum al vasului, la fundalul ceruleum cu nuanţe de verde crud şi violet, la liliachiul florilor obţinut din suprapuneri de roz până la violet, culminând cu floarea indigo din lateral, totul părând iluminat de galbenul crom până la oranj al florilor dispuse în partea superioară a diagonalei. 
  
Claude Monet “Lilieci sub ceruri gri” pictează grădina cu arbuşti de liliac, cu flori de formă nedefinită, de culoare lila, transmisă parcă şi cerului în tente mai palide, şi sub care omul găseşte clipe nobile de relaxare.  
  
Pictorul român Octav Băncilă în curtea casei sale din Iaşi a cultivat din abundenţă liliac uşor de recunoscut în pictura “Dimineaţa la sapă”.  
  
Pentru cei din generaţia mea a devenit memorabilă melodia lui Benone Sinulescu “La Lenuţa sub cerdac” în care dragostea pentru liliac întrece orice măsură a averii umane: 
  
“La Lenuţa sub cerdac/Frumos creşte-un liliac,/Liliac mare bătut/Din inima mea e rupt./Liliac mare rotat/Am muncit de l-am udat./ Poţi să-mi dai tu mii de lei/Liliacul nu mi-l iei./Poţi să-mi dai tu mii şi sute/Liliacul nu-l poţi rupe./Toată vara n-a plouat/Am muncit de l-am udat.”  
  
În literatura franceză liliacul apare în operele scriitorilor romantici, simbolişti, suprarealişti etc. 
  
Scriitorul romantic Alfred de Musset în poemul-cântec „Bonjour Suzon” îi atribuie liliacului valenţe diferite, acesta fiind un simbol al frumuseţii feminine, inocenţei, purităţii, al tinereţii, bucuriei, al posibilităţii de retrăire a unei minunate poveşti de dragoste. 
  
În poemul „Exil” al lui Victor Hugo, liliacul este un simbol al Franţei iubite în care poetul nu poate reveni.  
  
Aragon construieşte poemul „Liliacul şi trandafirii” pe antiteza dintre frumuseţea naturii şi dorinţa de a trăi simbolizate de liliac şi trandafir şi hidoşenia realităţii provocate de atrocităţile celui de-al doilea război mondial.  
  
În literatura română liliacul a fost iubit de poeţi şi scriitori precum: Şt.O. Iosif, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Alexandru Macedonski, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu. 
  
În poezia lui Alexandru Macedonski “Stuful de liliac” înflorirea liliacului este asociată cu apariţia sentimentului de iubire. 
  
Stuful de liliac abia înmugurit, plăpând este îndurerat şi nemulţumit, deoarece a crescut într-un loc neprilenic. Apariţia perechii de îndrăgostiţi sub el face ca liliacul să înflorească, iar dispariţia iubitei atrage după sine şi uscarea liliacului. În poezia “Primăvară” sub liliac are loc concertul îmbietor al păsărilor. Cântecul păsării este asociat cu parfumul şi frumuseţea liliacului şi în leit- motivul poeziei “Noapte de mai”: “Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.” 
  
Mihail Sadoveanu şi-a cultivat liliac în grădina casei de la Iaşi, devenit astăzi monument al naturii şi căruia începând cu anul 1991 I s-a dedicat o sărbătoare ce se desfăşoară în fiecare an în prima sâmbătă a lunii mai şi constă în colocvii pe teme sadoveniene, lansări de carte şi momente artistice.  
  
În partea de sud-vest a ţării şi mai ales, în judeţul Mehedinţi, au loc foarte multe sărbători ale liliacului din care cea mai cunoscută este cea din comuna Ponoarele unde există o rezervaţie de liliac sălbatic, de aproximatv 20 de hectare.  
  
Sărbătoarea are loc în fiecare an, în prima duminică din luna mai, în poiana numită Valea Prislopului, la Cornetul de liliac. Ea are rădăcini îndepărtate, cunoscând mutaţii importante de-a lungul timpului. 
  
Locul este plin de semnificaţii istorice.  
  
Aici s-au adunat cu mult timp în urmă pandurii lui Tudor Vladimirescu, după Războiul de Independenţă grupuri restrânse de oameni veneau aici ca să discute despre problemele vieţii, fapt ce a început să se extindă după primul război mondial, de la o simplă discuţie ajungându-se la o adevărată sărbătoare dedicată uneia din minunile naturii cu care Dumnezeu i-a dăruit pe podgoreni, liliacul sălbatic. 
  
Numărul participanţilor la sărbătoare a devenit din ce în ce mai mare şi datorită atracţiilor turistice pe care le oferă zona: formaţiuni carstice inedite: Podul lui Dumnezeu, lacurile Zătonul Mare şi Zătonul Mic, Peştera Ponoarele, Peştera Bulba, laleaua neagră şi aerul proaspăt şi relaxant al pădurii, frumuseţea şi parfumul florilor de liliac. 
  
În acest an, sărbătoarea a început vineri seara, la ora 21, când vizitatorilor li s-a oferit un impresionant spectacol nocturn, dedicat focului şi horei strămoşeşti. 
  
Locuitorii din această zonă a ţării par a avea un adevărat cult al focului care de-a lungul timpului pentru ei a avut funcţii multiple: pregătirea hranei, încălzirea locuinţei, încălzirea propriului trup când se aflau departe de casă, la pădure sau la muncile câmpului, vindecarea de boli şi în mod deosebit de răceli 
  
prin abureala pe care o făceau, acoperindu-se cu pături de capră şi aplecându-se deasupra unui vas în care scufundaseră un pietroi încins în jarul din sobă. 
  
Vatra era elementul esenţial al casei pe care se pregătea hrana şi pe care femeia-mamă îşi aducea pruncii pe lume. 
  
Focul era acela care alimenta lumina şi căldura soarelui în ziua şi noaptea de Lăsata Secului când tinerii dădeau la vale de pe dealuri roţi aprinse sau în jurul căruia tinerii făceau vârtejuri, un fel de comedii rudimentare. 
  
Şi aici la această sărbătoare cultul focului este prezent prin focul de lemne enorm, aprins între stânci, la poalele pădurii de unde măreţ şi dominator i-a iluminat, ocrotit şi supravegheat pe cei prezenţi. 
  
El a fost completat de multe alte focuri mai mici, aprinse de tineri şi adulţi veniţi la sărbătoare şi care cu un calm şi un interes ancestral s-au strâns lângă ele pentru a savura farmecul sărbătorii, pentru a cânta şi dansa sau pentru a-şi pregăti grătarele. 
  
Un alt element esenţial a fost Hora satului în timpul căreia copii, tineri şi adulţi, dispuşi în cercuri concentrice, au dansat ore în şir, cu patos şi neostenit două dansuri tradiţionale: sârba şi hora ce păreau fără sfârşit. 
  
Suntem impresionaţi de numărul mare de tineri educaţi în spiritul dragostei şi al respectului faţă de tradiţii, pentru care hora este un element vital, sine qua non. 
  
În anii trecuţi, focului tradiţional, i s-a adăugat unul modern, de artificii ca o completare şi o întrepătrundere a epocilor, a civilizaţiilor, a elementelor de tradiţie cu cele de modernitate, ca un triumf al luminii asupra întunericului.  
  
Cea de-a doua zi este dedicată cântecului şi dansului popular interpretate de formaţii precum: „Liliacul” din comuna Vinga, judeţul Arad, „Liliacul din Ponoare”, Danubius din Drobeta Turnu-Severin, „Lăutarii” din Chişinău şi de solişti vocali: Ion Drăgan, Irina Zoican, Olguţa Berbec, Ionuţ Tudorescu, Niculina Stoican, Adriana Stoican, Georgiana Cârnu, Constantin Enceanu, Steliana Sima, Dinu Iancu Sălăjanu, Andreea Voican.  
  
După cum se poate observa, numele unor formaţii este simbolic „Liliacul”, iar fetele din Ansamblul „Liliacul de la Ponoare” poartă în păr flori de liliac.  
  
Formaţia „Liliacul” de la Arad îşi însoţeşte dansul cu strigături tradiţionale: 
  
„Frunză verde de cicoare 
  
Azi e mare sărbătoare. 
  
Joacă şi cântă tot Natul 
  
Cu ansamblul Liliacul.” 
  
„Asta-i fata jucăuşă 
  
Cu gunoiul după uşă 
  
Şi cu mătura sub pat 
  
Şi zice c-a măturat.” 
  
„Haide mândră să te joc 
  
Să te joc să fii jucată 
  
Că eşti cea mai mândră fată.” 
  
„Fost-am omul pădurii 
  
Şi nu m-o mâncat lupii, 
  
Că nici lupii nu te mâncă 
  
Dacă meri la care mândră.” 
  
„De-ar şti tata că eu joc 
  
Mi-ar face pielea cojoc. 
  
De-ar şti tata că-s aici 
  
Mi-ar face pielea opinci.” 
  
„Frunză verde măderană 
  
Ia mai zi-i o bihoreană.” 
  
În ciuda vremii mohorâte şi a ploii ce se cerne fin peste munte şi oameni, aceştia din urmă stau nemişcaţi pe iarbă pentru a asculta privighetorile cântecului românesc care ca în binecunoscuta poezie macedonskiană sporesc şi completează farmecul primăverii şi al pădurii de liliac. 
  
Din mulţimea cântecelor interpretate, vom reproduce numai un fragment din cântecul „Hai, nană, la Mehedinţi” al Irinei Zoican, interpretat şi adaptat de formaţia „Liliacul de la Ponoare” , deoarece are legătură directă cu sărbătoarea la care luăm parte: „Hai, nană, la Mehedinţi/Să te duc, nană, prin munţi/ Să te sui, să te cobor/Să dai ocol munţilor./Prin codri de liliac/Te-oi duce, nană, cu drag/La Podul lui Dumnezeu/Să jucăm şi tu şi eu/Şi să-ncingem horă mare/La Liliac, la Ponoare./”  
  
Sărbătoarea a început şi s-a terminat simetric cu hora tradiţională românească, jucată pe iarbă, într-o înfrăţire desăvârşită cu natura şi cu tradiţiile care au pătruns în sufletele localnicilor educaţi de mici în spiritul dragostei şi al respectului faţă de ele, cărora li se adaugă turişti veniţi din ţară şi de peste hotare. 
  
Sărbătoarea de la Ponoarele se remarcă prin naturaleţe, simplitate, cumpătare, bun simţ şi omenie, prin dorinţa omului de a slăvi darurile pământului, cu harul şi străduinţa sa.  
  
Informaţia despre tradiţia sărbătorii şi funcţiile focului în localitate ne-a fost oferită de domnul profesor Popescu Eleodor, fiu al satului, reproducerea strigăturilor s-a făcut cu ajutorul domnului Rancov Bogdan, membru al Ansamblului „Liliacul” din comunca Vinga, judeţul Arad, iar a cântecului „Hai, nană, la Mehedinţi” cu ajutorul doamnei profesoare Elena Martinescu, co-instructor al ansamblului „Liliacul de la Ponoare.” 
  
Elena Trifan  
  
Bibliografie 
  
Cornel Boteanu, Dumitru Borloveanu (2010) – Ponoarele. Ghid turistic, Editura MJM, Craiova  
  
Maria Eliza Borloveanu (2010) – Potenţialul carstic în perspectiva dezvoltării durabile a turismului în comuna Ponoare, Editura Autograf MJM, Craiova  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
SĂRBĂTOATEA LILIACULUI SĂLBATIC, PONOARE, JUD. MEHEDINŢI / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1225, Anul IV, 09 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!