Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1200 din 14 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

HORA COSTUMELOR, PIETRARI, JUD. VÂLCEA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
HORA COSTUMELOR, PIETRARI, JUDEŢUL VÂLCEA  
 
Comuna Pietrari, judeţul Vâlcea, situată într-o zonă deluroasă, din partea central-nordică a judeţului, este o aşezare foarte veche, renumită pentru frumuseţea şi originalitatea portului popular, schimburile comerciale pe care locuitorii le făceau cu cei din jur, cele trei bâlciuri de peste an, Târgul de Duminică, monumente religioase precum, Biserica veche din Angheleşti, „cea mai veche biserică din lemn atestată din nordul Olteniei” , donată Muzeului de Istorie de la Râmnicu-Vâlcea, despre care cercetătorii afirmă că este „străbunica lăcaşelor de închinare din Nordul Olteniei şi poate chiar din Ţara Românească” , Biserica veche ce se află în mijlocul cimitirului şi prin Monumentul Eroilor.  
 
De-a lungul timpului, torsul, ţesutul şi cusutul au constituit ocupaţia de bază a femeilor din sat, interesate să-şi creeze costume populare cât mai frumoase, mai atrăgătoare şi mai originale, lucrate pe pânză de cânepă, de in, bumbac şi borangic, ultimul adus de bărbaţii lor de la târgurile din alte localităţi unde mergeau să facă schimb de produse. Rezistenţa în timp a obiectelor lucrate de ele s-a datorat şi culorilor naturale, obţinute din coajă de arin, scoarţă de ulm, frunze de ceapă, frunze şi coji de nuc, flori de păpădie şi trotil. În această parte a judeţului Vâlcea a existat o adevărată concurenţă între femeile din Pietrari, cât şi între cele din Pietrari şi cele din satele vecine în ceea ce priveşte originalitatea costumelor, ceea ce le făcea să le lucreze pe ascuns şi să le aplice cât mai multe motive noi, numite pui, prezente, mai ales, într-un loc foarte ascuns, la poalele cămăşii.  
 
În ziua de Florii era obiceiul ca fetele şi flăcăii satului să îmbrace costumul cel mai frumos pe care îl lucrau sau le era lucrat iarna şi se plimbau pe uliţele satului, iar în ziua de Paşti îmbrăcaţi în costumele pe care le-au purtat de Florii participau la Hora Costumelor.  
 
Când tinerii satului au plecat masiv la oraş şi obiceiul a început să se piardă, în 1969, din iniţiativa unor intelectuali ai satului, dornici să salveze arta populară, precum: Popescu Gheorghe, primar, Popescu Nicolae Remus, profesor, s-a iniţiat manifestarea cultural-artistică numită „Hora Costumelor” care s-a desfăşurat de Florii şi a care a constat dintr-o horă foarte mare în care s-au prins fetele, nevestele şi flăcăii însurăţei din Pietrari şi din satele vecine, îmbrăcaţi în costume, parada costumelor care a avut loc pe uliţele satului şi realizarea unei expoziţii cu costume populare, care au umplut toată Şcoala Generală din Pietrari.  
 
Obiceiul, care era de mare amploare, a continuat an de an, adunând laolaltă elemente de port popular, obiecte de tors şi ţesut, demonstraţii de lucru în aer liber, la războiul de ţesut şi la roata olarului, specifice unui spaţiu vast, de la Lotru, până la Novaci, Drăgăşani, Ţara Loviştei.  
 
Fiecare expoziţie era vernisată şi apreciată de experţi în arta populară, la expoziţie participând obiectele premiate în anii trecuţi.  
 
Parada portului popular începea de la şcoală şi se termina la Căminul Cultural, iar de câţiva ani cortegiul se opreşte la biserică unde are loc slujba de Florii şi unde reprezentanţii paradei, purtând crenguţe de salcie în mână, intră în biserică pentru a fi binecuvântaţi. Când trec pe lângă Târgul duminical sunt aplaudaţi de oamenii veniţi la târg.  
 
Anul acesta din cauza vremii nefavorabile, parada costumului popular nu s-a mai putut desfăşura, prezentarea costumelor făcându-se numai la Căminul Cultural unde a fost pregătită şi o expoziţie de costume populare din localitatea Pietrari şi de ţesături din localitatea Frânceşti.  
 
La expoziţie au fost reprezentate localităţile: Pietrari, Copăceni, Costeşti, Frânceşti, Băile Govora, Păuşeşti, Râmnicu-Vâlcea, Bărbăteşti.  
 
Sărbătoarea a început printr-un ritual străvechi al ospitalităţii, pus în practică de elevul Borta Ştefan Florentin, cls. a III-a, din localitatea Mihăieşti, care i-a servit pe toţi cei prezenţi cu pâine şi sare, rostind în acelaşi timp o poezioară de bun venit compusă de bunica sa, învăţător Foltea Maria:  
 
„De bun venit vă-ntâmpinăm  
 
Cu acest colac de grâu curat,  
 
Rodul câmpurilor noastre.  
 
Pâinea este cinstea mesei la români,  
 
Pentru că grâul are origine Dumnezeiască.  
 
Toate plantele de Dumnezeu au fost create.  
 
Ele ne hrănesc şi ne înveselesc.  
 
Unei pâini i se face semnul crucii,  
 
Semnul biruinţei cu care românul  
 
Îşi începe activităţile sale.  
 
Şi aşa cum e obiceiul la români  
 
Cu pâine şi cu sare vă primim.  
 
Pe o scenă improvizată, în faţa juriului şi a spectatorilor au fost prezentate costumele şi ţesăturile tradiţionale.  
 
Costumul de fată de la Pietrari este alcătuit din maramă sau cârpă, ie, brâu cu motive geometrice, fustă, şoarţe, opincuţe.  
 
Cămaşa are o varietate de motive: cu şebac, în blană (adică toată mâneca este plină de mărgele, paiete), cusute sau ţesute, cu altiţe încreţ şi râuri, cu motive florale sau geometrice.  
 
Culorile predominante sunt vânătul şi vişiniul, albastrul fiind preluat de la Păuşeşti şi negrul de la Vaideeni.  
 
Costumul bătrânesc este alcătuit dintr-o cămaşă cu trup sau din două piese bogat ornamentate cu mărgele, paiete şi cilicuri (fluturaşi sclipitori). Şoarţele, de obicei, sunt ţesute în război, în culori diferite: vişiniu, roşu, albastru, având chiar fir argintiu sau auriu.  
 
Femeile de până la 40 de ani aveau cămăşile de zi cu zi, despicate pe lângă mânecă pentru a putea alăpta.  
 
Costumul bărbătesc se compune din căciulă, cămaşă, vestă, pantaloni, bete cu motive geometrice. Costumele mai vechi se remarcă prin simplitate, cele mai noi sunt mai bogat ornamentate.  
 
Până prin anii '70 bărbaţii purtau pantaloni de dimie (aba) cu ghizde (despicături în loc de buzunare, asemănătoare colacului de sus de la fântână).  
 
Portul din localitatea Copăceni, sat Ulmetu este reprezentat de eleve ale Şcolii cu Clasele I-VIII din localitate, care poartă costume de fete alcătuite din marame, ii cusute pe pânză de casă, cu motive florale şi geometrice, în diferite culori, deoarece Ulmetul aflâdu-se într-o zonă de interferenţă a adoptat toate culorile posibile, poale, şoarţe (zăvelci), bete ţesute în război cu motive geometrice, multicolore, opinci cu ciorapi de lână care astăzi nu se mai poartă.  
 
În sat existau costume de zi cu zi şi costume de sărbătoare.  
 
Costumele de zi cu zi erau lucrate pe pânză obişnuită, fără prea multe modele şi aveau vâlnic, un şorţ care se punea peste poale.  
 
Costumele de sărbătoare erau cusute sau ţesute pe pânză de casă.  
 
Maramele erau ţesute în război, fiind simple sau cu fir de borangic.  
 
Poalele de pânză de casă erau cusute cu diferite modele sau în patru foi îmbinate cu cheiţă şi uneori ataşate cu colţ făcut cu croşeta.  
 
Betele erau ţesute în război, din lână, cu diferite modele geometrice.  
 
Albirea cămăşilor se făcea în „ulei” (un corp cilindric, făcut într-o scoarţă de copac din care s-a scos mijlocul, în care se aşeza un rând de rufe, un strat de cenuşă, iar un rând de rufe, un strat de cenuşă, iar deasupra cenuşă, peste care se turna apă). În funcţie de cât era de cald afară se lăsau una sau două săptămâni, după care se scoteau şi se clăteau.  
 
Astăzi înălbitul se face cu sare de lămâie şi praf de copt. Se lasă o zi la înmuiat şi se scot la aer o zi sau două.  
 
Elevele de la Ulmetu au realizat şi o mică expoziţie cu lucrări create de ele în cadrul atelierului-şcoală: covoraşe, şerveţele cusute pe etamină şi canafas, cu modele florale şi geometrice, în diferite nuanţe, şi tiv festonat în punctul muscă, cât şi ţesături în gherghef bătute cu furculiţa.  
 
Localitatea Costeşti, judeţul Vâlcea expune costume de tineri, costume de zi cu zi şi costume de sărbătoare, cât şi şi costum de mireasă.  
 
Costumele de tineri sunt compuse din căciulă de miel sau pălărie, cămaşă de-a-ntregul sau cusută la mijloc, creaţă sau două piese: fustă şi bluză.  
 
Cămaşa are cusături la guler şi la piept, din mătase albă şi aurie (maro cognac), la mâneci brodată manual cu arnici, fusta la poale este brodată manual cu şebac, cusută cu mătase crem, la mânecă are model „păianjen” şi la fustă motiv floral cu mătase crem. Toată broderia de la poale se numeşte şebac (adică e bătută cu acul, firele sunt trase şi lucrate în pânză, nu aplicate). La mânecă şi la poale are colţişori cusuţi cu croşeta.  
 
Pantalonii sunt din doc alb şi iarna din dimie albă şi betele ţesute din lână pe roşu închis, model „ochiul” făcut din năvădeală, culori grena cu puţin galben, alb etc.  
 
În picioare în trecut purtau opinci şi ciorapi de lână, acum pantofi.  
 
Costumele de femei şi bărbaţi sunt de zi cu zi şi de sărbătoare, cele de zi cu zi sunt mai simple, au şebacul mai mic.  
 
Tot localitatea Costeşti aduce la expoziţie şi costum de mireasă sau domniţă, vechi de peste 100 de ani, alcătuit din cămaşă sau ciupag de-a-ntregul, la gât bentiţă cusută cu motive geometrice, împodobită cu mărgele, mâneca are cusătură blană ţesută în război odată cu pânza şi împodobită cu mărgele, pe cap maramă pentru sărbătoare şi colţ din borangic cu motive florale, fustă care constituie un întreg cu partea de sus, două şoarţe, cea din spate ţesută în război din lână, pe roşu, iar cea din faţă lucrată din ţesătură albă cu negru, împodobită cu mărgele şi motive florale. Fusta are poalele cusute cu motive florale, împodobite cu mărgele şi cu colţi.  
 
Au prezentat şi costum de femeie, mai nou, de aproximativ 50-70 de ani, alcătuit din maramă din borangic, cusută cu motive florale din bumbac, ie cu motive florale, predominant fiind verdele, urmat de roşu, bleu, mov, galben şi care nu se decolorează, fustă brodată cu şebac, cusută cu galben şi cu colţişori la poale, şoarţe (zăvelci) pe nuanţe de verde Kaki, cu motive geometrice cu fir argintiu şi maro, la poale cu ciucuraşi din fir maro, în picioare pantofi.  
 
Localitatea Frânceşti prezintă costum de femeie vechi de peste 150 de ani, cusut pe pânză ţesută în casă, cu maramă de borangic ţesută în război, cu motive florale, cămaşă cusută cu arnici în motive florale, în culori de negru şi verde şi cu mărgele aplicate, în culori de grena, roz, galben, bleu. Rândele (şiragurile de flori) alternează cu alte rânduri de flori, dar nu în formă de şirag, ci cusute din loc în loc. Mâneca prevăzută cu şebac micuţ este încheiată cu colţi făcuţi cu croşeta. Fusta are model negru pe poale, şoarţele sunt ţesute în război dintr-un postav negru, foarte fin, cu motive geometrice şi florale, cusute în rânduri longitudinale şi orizontale care se întretaie. Între ele, din loc în loc sunt cusute bucheţele de flori. Rândele (rândurile) sunt îngrădite cu fir argintiu. Betele sunt ţesute în război. În picioare poartă opinci.  
 
Un grup de persoane de la Băile Govora poartă costume aparţinând mai multor generaţii: copii, tineri şi persoane în vârstă.  
 
Costumele de femeie sunt alcătuite din: maramă din borangic, cămaşă cusută cu fir, cu motive florale,într-o diversitate de culori şi cu mărgele aplicate, poale făcute din pânză de casă, cusute cu fir de diferite culori, bătute cu mărgele şi paiete, şoarţe cusute cu fir de mătase şi argint, cu motive florale şi geometrice orizontale, ciorapi de lână şi opinci.  
 
Alt tip de costum este alcătuit din maramă de borangic, cămaşă cusută cu motive geometrice în culori de grena şi galben, fustă cu şebac la bază, şoarţe cusute cu fir de mătase în culori de grena, galben şi albastru.  
 
Costumul de mireasă, moştenit de la bunica este compus din maramă de borangic şi tulpan, cămaşă din pânză topită, lucrată în şebac de culoare galbenă, fustă din pânză topită sau marchizet (material subţire din comerţ), lucrată cu şebac pe poale, zăvelci din material ţesut din in, lucrat cu mătase şi fir, cu motive geometrice, pe fond galben, cu motive maro, bej, grena. Fiind vorba de un costum de mireasă, atât pe ie, cât şi zăvelci predomină culoarea galbenă, fiind mai deschisă.  
 
Localitatea Păuşeşti prezintă numai costume de fată alcătuite din maramă de borangic, cămaşă cusută cu motive florale, în râuri fără altiţă, cu gât lucrat în culori de roşu şi verde, cu mâneci încheiate cu colţişori, bete ţesute cu fir auriu de lame, cu motive în râuri şi culori de galben şi roşu, vâlnic (învelitoare) ţesută în război, cu motive florale de culoare vişinie.  
 
Colecţionarii de costume populare din Păuşeşti au prezentat şi un costum popular din zona Gorj, alcătuit din maramă de borangic, foarte rară, cu găurele, asemenea celei purtate de Maria Lătăreţu, lucrată în motive florale, cămaşă lucrată pe pânză în motive florale, vişinii cu gâtul încheiat în pite (musculiţe în formă de X), mânecile cu altiţă, strânse în partea de jos cu un şnur prevăzut cu ciucuri, mâneca încheiată în cusătură cu motive florale, vâlnic (învelitoare) ţesut în război de casă, din lână vişinie, cu motive geometrice, multicolore, încheiat jos cu o bentiţă de mătase, fusta din pânză de casă ţesută în război, cu motive geometrice de culoare maro, încheiată jos cu colţişori lucraţi manual.  
 
Cum era şi firesc la o astfel de sărbătoare a îndeletnicirilor tradiţionale din zona Pietrari, practicate mai ales de femei, la expoziţie au fost prezentate şi ţesături.  
 
Una din ţesătoarele pasionate este Gibu Maria, din Frânceşti, meşter popular, mai exact ţesător le gherghef de covoare, carpete din lână naturală şi păr de capră. Dumneaei aduce la expoziţie un panou cu ţesături din păr de capră, având ca motive pomul vieţii, specific zonei, spicul care semnifică belşugul, ghinda cu frunze de stejar, ce simbolizează trăinicia, mărgăritarul, simbolul purităţii.  
 
Veţeleanu Silvia, învăţător, şi fiica dumneaei Veţeleanu Alina, profesor de limba română, au moştenit meşteşugul ţesutului din familie, doamna Veţeleanu afându-se la a treia generaţie de ţesători şi vor să-l transmită mai departe, prin instruirea celor tineri şi prin Proiectul „Seniori voluntari”.  
 
Dumnealor prezintă la „Hora Costumelor” ţesături textile de interior: scoarţe, păretare, covoraşe şi trăistuţe, lucrate în atelier propriu, din fire naturale de lână, bumbac, vopsite în gri, negru, alb. Ţesăturile expuse se remarcă printr-o tehnică a detaliului foarte reuşită, calitatea materialelor şi a culorilor obţinute prin procedee naturale din coji de ceapă şi de nucă şi prin unicitatea modelelor.  
 
Elena Banu din Râmnicu-Vâlcea, fost asistent de ocrotiri, absolvent al Şcolii Populare de Artă Sibiu, sculptură în lut, a învăţat meşteşugul de a realiza ţesături din păr de capră, orizontal, de la doamna Stănciucu Elena de la Şcoala Populară de Artă de la Vlădeşti, meşteşug în care a iniţiat-o şi pe fiica dumneaei, Florina Banu Vidrighin, care lucrează din păr de capră covoare de diferite mărimi, ţesute în război vertical.  
 
Cu multă amabilitate ne dezvăluie mici taine ale prelucrării părului de capră care nu se spală cu apă fiartă, nu se usucă la căldură electrică, iar în timp ce firele sunt toarse, caierul se înveleşte într-un suport special şi părul de capră se udă din când în când pentru a putea fi tors.  
 
Din cele patru culori naturale ale părului de capră: alb, negru, gri, roşu prin metode speciale se obţin 14 nuanţe. Printre obiectele create de dumneaei se află şi un covor de 10 kg., covoraşe, trăistuţe, desagi de diferite mărimi în funcţie de vârsta membrilor familiei, care urcau la munte cu mâncare. Având în vedere că obiectele din păr de capră sunt grele şi nu se mai poartă, doamna Elena Banu s-a adaptat cerinţelor pieţei şi pe lângă lucrări mici, făcute din păr de capră, a început să lucreze cu croşeta, din mohair şi bumbac: carpetuţe, papucei, şepcuţe, căciuliţe, şerveţele pentru musafiri, oameni de zăpadă.  
 
Produsele dumneaei din păr de capră au fost foarte apreciate şi recompensate cu premii la expoziţiile şi târgurile din ţară şi din străinătate la care a participat. Din dorinţa de a-i învăţa şi pe alţii meşteşugul doamna Elena Banu a scris ghidul „Cum am învăţat să ţes în păr de capră?” şi speră ca prin înscrierea în proiecte moderne să poată continua tradiţia.  
 
Ana Avrămescu în vârstă de 78 de ani, din Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, şi-a însuşit meşteşugul ţesutului în familie, de la mama dumneaei care ţesea dimie pentru laibere, pe negru, dimie albă pentru cioareci, dimie pentru obiele la opinci, pânză albă pentru cămăşi, şervete pentru nuntă şi înmormântare. Nici tatăl dumneaei nu era străin de meşteşugul practicat în casă şi făcea cheotori pentru cămăşi.  
 
Doamna Ana Avrămescu paralel cu munca la câmp şi în livadă, a lucrat cu multă pasiune scoarţe, macaturi, costume populare, feţe de masă, săculeţe de lână, săculeţe din bumbac, costume pentru copii.  
 
Costumele populare, lucrate de dumneaei, specifice localităţii din care provine se compun din: cămaşă ţesută, aleasă în război, încheiată cu mâna, fustă din pânză topită, de culoare albă, la poale cu colţişori cusuţi cu acul (şebac) şi floricele sărite, roşii, opreg (învelitoare care se purta peste fustă) din lână ţesută în război, pe fond roşu şi alesăturile de culoare: albă, galbenă, verde, cu modele în formă de rombuleţe şi brăduţi.  
 
Din cauza dificultăţilor de transport şi a scăderii interesului cumpărătorilor pentru arta populară, la expoziţie aduce numai câteva obiecte din care speră să şi poată vinde ceva: ciorapi, flanele, veste albe de lână.  
 
Talentul meşteşugăresc al judeţului Vâncea a fost completat de cel muzical, pus în valoare de formaţii artistice, precum: Ansamblul „Moştenitorii” al Căminului Cultural Pietrari, „Taraful de la Ioneşti”, „Rapsodia vâlceană” care cu măiestrie şi vivacitate au interpretat cântece şi dansuri din repertoriul popular românesc.  
 
Cunoaşterea specificului etnografic al localităţii Pietrari a continuat la casele localnicilor unde am fost invitaţi cu multă amabilitate de domnul Iana Gheorghe şi doamna Anica David.  
 
Domnul Iana Gheorghe, inginer, în vârstă de 69 de ani, este îmbrăcat într-un frumos costum popular, alcătuit din căciulă veche de peste 130 de ani, cămaşă, vestă cusută cu negru, fustă albă, cu bordură brodată cu mătase albă, pantaloni albi, brăciri (bete) cu motive geometrice.  
 
În casă, pe jos şi pe paturi are covoare şi macaturi lucrate de mama dumnealui în război.  
 
Doamna Anica David, în vârstă de 76 de ani, deşi este originară din Moldova, s-a adaptat foarte bine la viaţa satului Pietrari unde a desfăşurat o bogată activitate de învăţător, animator cultural, creator popular şi poet.  
 
An de an a fost unul din principalii organizatori ai Horei Costumelor, unde a îmbrăcat cu mândrie costumul popular şi a primit invitaţii cu versuri proprii, în care pe lângă urarea de bun venit, le-a adresat îndemnul de a purta costumul popular strămoşesc şi de a se prinde în hora străbună pentru a deveni tineri şi frumoşi asemenea personajelor din basme.  
 
„Bine aţi venit! Cu mic cu mare,  
 
La mândra noastră sărbătoare!  
 
Un Bun venit! aşa ca la români,  
 
Cu pâine bună şi cu sare!  
 
Din plosca noastră de gustaţi  
 
Toţi veţi simţi aroma verii  
 
Iar pâine şi cu sare de mâncaţi  
 
Veţi fi tot tineri ca roua primăverii.  
 
Şi mândri-n hora noastră de jucaţi,  
 
Veţi fi ca Feţi-Frumoşii din poveste.  
 
Iar Straie ca-ale noastre de purtaţi  
 
Veţi şti că avem cu Toţi aceeaşi Zestre!  
 
Ştiind că: Graiul, Portul şi Ogorul  
 
Sunt astăzi o bogată Zestre.  
 
Iar de le ai pe toate,  
 
Te simţi Viteazul  
 
Şi Făt-Frumosul din poveste.” (Bun venit!)  
 
După părerea autoarei, portul popular, alături de pământul şi graiul strămoşesc, rămâne una din valorile definitorii ale poporului român.  
 
Acasă, unde păstrează cu sfinţenie în lada de zestre un adevărat tezaur etnografic, moştenit sau creat de dumneaei, cu pricepere şi pasiune ne vorbeşte despre ocupaţiile străvechi ale localnicilor, despre tehnicile de cusut, tors şi ţesut, ne prezintă costume populare mai vechi sau mai noi, batiste de nuntă, prosoape cu diferite întrebuinţări, feţe de perne şi de masă, cămăşi de noapte, nelipsind comparaţiile dintre specificul etnografic al comunei Pietrari şi al celor din jur.  
 
Printre obiectele moştenite de la socrii dumneaei se află un costum de ginere şi o cămaşă de mireasă.  
 
Costumul de ginere este alcătuit din cămaşă de-a-ntregul, făcută din pânză de casă, dublă numai la piepţi, ale cărei componente: poale, mâneci foarte largi, piepţi, guler sunt asamblate cu elemente de cheie, de o frumuseţe şi un rafinament rare, cum astăzi greu s-ar mai găsi cineva să lucreze.  
 
În jurul gâtului care se croia cu ajutorul părţii superioare a unei oale de pământ, se coseau râuri pe dos.  
 
Broderia de culoare galbenă, aplicată pe albul cămăşii sporea impresia de fineţe şi luminozitate.  
 
Pantalonii erau de dimie albă sau aba şi mijocul era încins cu bete, care se păstrau până la moarte, deoarece în sat era obiceiul ca mortul să fie coborât în groapă cu betele de la cununie.  
 
Cămaşa de mireasă era lucrată din pânză de bumbac, ţesută în război, având aplicate râuri pe dos, cusute cu bumbăcel, în nuanţe de maro şi câte un punctuleţ albastru, peste care se plasau paiete.  
 
Mâneca cu râuri pe dos şi abace încreţ, se termina cu pumnaşi strânşi în punctul „şira peştelui.”  
 
Tăietura de la piept se termina în ciucuri dubli, care nu se încheiau pentru a stârni curiozitatea privitorilor.  
 
Peste cămaşă se îmbrăca o vestă mică, din catifea neagră, cu motive florale sau geometrice.  
 
Poalele confecţionate din pânză erau ample, încheiate din patru foi peste care se purtau două zăvelci (şoarţe) lucrate în război, cu bumbac negru şi fir auriu şi legate într-o parte cu ciucuri.  
 
Zăvelca (şoarţa) din faţă în partea de jos avea barbă (franjuri), iar cea din spate, dantelă făcută cu croşeta.  
 
Până prin anii '70 miresele purtau sub rochia de mireasă costumul popular pe care după nuntă îl păstrau în ladă pentru a fi înmormântate cu el.  
 
În colecţia doamnei Anica David se află şi costume populare de băiat şi de fată, de mare rafinament, lucrate de dumneaei.  
 
Costumul de băiat este compus din: cămaşă, fustă sau fuştă, bete sau brâu.  
 
Cămaşa este lucrată pe pânză de casă, cu râuri pe dos la gât, încheiat cu punctul „lacrima” şi cu şebace cusute cu urechile acului, în motivul „păianjen”.  
 
Fusta este lucrată tot în motivul „păianjenului”.  
 
Costumul de fată este lucrat pe pânză topită, cu altiţă, încreţ, cu râuri până la baza de jos a mânecii.  
 
Unul din cele mai originale elogii care i s-au adus vreodată costumului popular găsim în versurile doamnei Anica David, în care frumuseţea costumului de Pietrari, preluată din aceea a naturii devine sursă a frumuseţii cosmice, ceea ce îi conferă creatorului ei unicitate şi veşnicie.  
 
„Cineva a spus odată,  
 
Că chiar Cerul a furat  
 
Bolta înaltului stelat  
 
Din Oltenia, din sat.  
 
Că e cerul Vânăt seara,  
 
Cum îi Soarta de Pietrari  
 
Şi încins cu stele-n cercuri,  
 
Ca Altiţa fetei mari!  
 
Chiar şi macii vii din lan,  
 
S-au rugat timizi spre seară  
 
Să se culce-mbujoraţi  
 
Pe-un Sân de ie de fecioară.  
 
Alături de albăstrele vii  
 
De pe Trupaşi şi pe Pumnaşi  
 
Să strângă-n braţe fete mari  
 
În chiote de fecioraşi.  
 
C-am „furat” din cer si soare  
 
Este adevărat! Se ştie!  
 
Portul vostru-i Minunat!  
 
Să-l păstrăm pentru vecie!  
 
(De unde am luat FRUMUSEŢEA?)  
 
Doamna învăţătoare a devenit un adevărat mesager al artei populare din Pietrari, prin participarea la numeroase expoziţii judeţene şi naţionale, obţinând în total un număr de 76 de diplome cu premii diverse şi menţiuni.  
 
În ultima vreme costumul popular din Pietrari este purtat din ce în ce mai puţin, rareori se mai vede câte o bătrână pe uliţele satului sau le biserică îmbrăcată cu el.  
 
În sat se mai fac totuşi costume populare, mai ales pentru fete şi băieţi pentru a le purta la serbările şcolare, în corul satului, de Înălţare şi de Florii.  
 
Personificat în versurile doamnei Anica David, costumul popular, strălucitor şi plin de viaţă, adresează tuturor locuitorilor satului rugămintea şi îndemnul de a fi purtat în continuare pe uliţe, la horă şi la biserică:  
 
„Să scoatem la lumină straiele strămoşeşti  
 
Cu cămeşa românească şi zăvelca cu arnici,  
 
Am venit c-o rugă-aici, cu surata mea catrinţă  
 
Şi cu brâul oltenesc,  
 
Să mă plâng la ‘nalte feţe:  
 
- Vreau să nu mai pătimesc  
 
Şi să stau mereu uitată  
 
Tot prin lăzi de zestre vechi!  
 
Vreau să fiu scoasă la horă  
 
La biserică de Paşti.  
 
Vreau pe uliţi să-nflorească  
 
Ii cu flori de maci şi fragi  
 
Şi altiţe luminate  
 
Cu şebace şi chenare  
 
Să străluce viu în soare.  
 
Prea mă simt uitată, frate,  
 
Şi lăsată tot de-o parte.  
 
Vă rugăm cu mic, cu mare  
 
Când în sat e sărbătoare  
 
Prindeţi-vă-n hora mare!  
 
Prutaţi, frate, cu mândrie  
 
Portul nostru românesc!  
 
Chiunind cu strigături  
 
Jucaţi Brâul şi Bătuta  
 
Alunelu şi Învârtita.  
 
Cu iuţeală, bărbătesc,  
 
Să-nvârtiţi strângând la piepturi  
 
Iile cu-nflorituri.  
 
Mijlocelu strâns în bete,  
 
Fuste albe şi-ncolţate  
 
Să salte „zăvelca”, frate!  
 
Că aşa ne-au spus străbunii  
 
- Jucaţi, frate, ca românii!”  
 
(Rugă! Salvaţi arta populară)  
 
Costumul popular, lucrat într-o diversitate de materiale, modele şi culori, necesar traiului de zi cu zi şi drag inimii celor care l-au creat şi purtat în viaţă şi dincolo de ea, a fost şi va rămâne emblema şi mândria acestei regiuni, obiect asupra căruia s-au revărsat hărnicia, talentul şi originalitatea locuitorilor aflaţi într-o concurenţă permanentă cu ei înşişi şi cu cei din jur, dornici să-şi consolideze şi să-şi afirme elementele propriei identităţi individuale sau colective.  
 
Sărbătoarea „Hora Costumelor” este un elogiu adus costumului popular românesc, o formă de promovare şi păstrare a diversităţii şi originalităţii tradiţiilor din zona Pietrari şi în cazul in care roata istoriei nu se va întoarce şi costumul din Pietrari şi din împrejurimi nu va mai fi purtat zi de zi, să sperăm că vom avea posibilitatea de a-l admira nu numai în lada de zestre, ci în muzee specializate pentru a duce mai departe frumuseţea şi bogăţia portului popular românesc.  
 
Informaţia despre istoricul localităţii, descrierea costumelor şi a ţesăturilor ne-a fost oferită de următoarele persoane: Nicolae Moraru, primar, Anica David, învăţător, Iana Gheorghe, inginer, Crina Popescu, bibliotecar, Puiu Gheorghe, învăţător, Puiu Maria, creator popular, Ioana Diaconescu, profesor, Rodica Crăcană, meşter popular, Mihaela Măgureanu, bibliotecar, Maria Gibu, creator popular, Silvia Veţeleanu, învăţător şi creator popular, Alina Veţeleanu, profesor şi creator popular, Neluţă Achim, profesor, Marian Cosmin Ghiţescu, colecţionar, Elena Banu, meşter popular, Ana Avrămescu, meşter popular.  
 
Elena Trifan  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
HORA COSTUMELOR, PIETRARI, JUD. VÂLCEA / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1200, Anul IV, 14 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!