Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1176 din 21 martie 2014        Toate Articolele Autorului

IMAGINEA ITALIEI IN OPERA LUI VASILE ALECSANDRI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IMAGINEA ITALIEI ÎN OPERA LUI VASILE ALECSANDRI 
  
Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, om politic şi de cultură aparţinând generaţiei de la 1848, a avut pasiunea de a călători atât în ţara natală, cât şi în afara ei. 
  
Una din ţările pe unde au umblat paşii poetului este Italia, însorita şi dulcea Italie, atât de potrivită cu temperamentul său. 
  
Toată viaţa Alecsandri a crezut în originea sa nobil-veneţiană, călătoriile sale în Italia fiind legate, în bună parte de această credinţă. 
  
Într-o însemnare scrisă la Mirceşti în 1865, poetul declară, fără rezerve: „Familia mea este originară din Veneţia. Pe timpul când această Republică era în strălucire, om cu inimă îndrăsneaţă şi cu spirit cavaleresc, se puse cu a lui spadă în serviciul ţării, se căsători cu o româncă şi deveni obârşia familiei Alexandri. [...] În una din călătoriile mele am descoperit mai multe persoane de acelaşi nume la Veneţia, în Padova şi la Ferrara.” 
  
Călătoriile sale în Italia au avut loc în 1839 când a vizitat : Florenţa, Roma, Padova, Veneţia, Triest, în anii 1846-1847 când au fost vizitate : Veneţia, Palermo şi Napoli şi în timpul misiunilor diplomatice din 1859 şi 1861. 
  
Sentimentele şi impresiile de călătorie şi le-a exprimat în opere literare scrise atât în versuri : « Marea Mediterană », « Cântec sicilian », « Pe coastele Calabriei », » Palatul Loredano », « La Veneţia mult duioasă », cât şi în proză : « Buchetiera de la Florenţa », « Muntele de Foc « , « Jurnal de călătorie în Italia. » 
  
În viziunea poetului Marea Mediterană este vastă şi triumfală “Întindere –albăstrie”, “Eşti vastă, triumfală”, preţioasă “Nemărginit safir”, atrăgătoare “ca visul început”, măreaţă “Te mişti măreţ la vânt”, tainică, plină de contraste: liniştită sau tulbure, lină şi limpede sau răzvrătită, spumegândă şi mugindă, este o răsfăţată a elementelor cosmice: vântul şi luna adorm la sânul ei, cerul senin se reflectă în oglinda ei diafană. 
  
Poetul are faţă de Marea Mediterană sentimente de atracţie, încântare, plăcere de a visa pe malurile ei, de a privi corăbiile, de a pluti rătăcitor pe valuri şi are impresia că întinereşte în ciuda trecerii anilor. 
  
În poezia “Cântec sicilian” este impresionat de pădurile de portacali ale Siciliei şi de idila care se înfiripă între un contadin şi o contadină, « un ţăran şi o ţărancă. » 
  
În pastelul « Pe coastele Calabriei « este descris un piesaj nocturn, când vaporul înaintează pe luciul fosforescent al apei, sub lumina lunii care pluteşte lin pe cer. În partea stângă întunericul nopţii pare străpuns de stelele aruncate spre cer de bătrânul vulcan Etna « cu lava stinsă-n frunte », iar în dreapta se înalţă Carybda « sălbatică. » 
  
În atmosfera caldă a nopţii, legănat de vaporul ce se îndreaptă spre orizontul semănat cu stele, călătorul aspiră parfumul oriental al Syracuzei.  
  
Veneţia prezentată în poezia « Palatul Loredano » este oraşul plin de viaţă, cântec şi dragoste. 
  
Palatul de marmură, cu fruntea de mozaic, cu lei sculptaţi la ferestre, cu sălile scăldate de lumină răsună de bucuria, muzica şi dansurile unui mare bal. 
  
Pe Marele Canal gondolierii legănaţi de valuri adorm în visuri de amor, în atmosfera plină de « farmec viu, aprins, îmbătător. »  
  
Unul din ei se îndrăgosteşte de un înger alb, cu fruntea încoronată de flori albe de crin aduse din Milan, care se arăta la balcon. 
  
Îşi exprimă dorul în viers duios de mandolină. Cântecul lui ajunge până în sălile palatului de unde reginele impresionate ies la balcoane şi îşi lasă bijuteriile să cadă în gondola lui.  
  
Deodată pe el cad florile de crin ale iubitei. Iubirea i se împlineşte şi foarte fericit a doua zi împreună cu îngerul lui plutea cu gondola spre Lido.  
  
În scrierea în proză „Buchetiera de la Florenţa” oraşul Florenţa este descris sub aspect monumental, peisagistic, culinar şi uman. 
  
Când ajunge la Florenţa poetul este nerăbdător să viziteze minunile oraşului care îi provoacă o „mare mirare” şi „un sfânt respect”. 
  
În Piaţa Domului vizitează Catedrala Santa Maria del Fiore. La intrarea în ea este aproape împietrit de un sentiment puternic de sfinţenie.  
  
În catedrală domnea o atmosferă de sacralitate şi mister. Lumea îngenuncheată era cufundată în „dulcea mângâiere a rugăciunii” în lumina foarte slabă a candelelor, în norii de tămâie şi acordurile muzicii de orgă ce răsunau „ca o lungă harpă cerească”.  
  
Aici vede mormintele arhitecţilor bisericii: Brunellesco şi Giotto şi icoana Sfintei Cecilia care-l impresionează prin duioşia, puritatea şi melancolia îngerească. 
  
Din cauza căldurii prea mari de afară împreună cu prietenul său intră într-o cafenea, ceea ce constituie un bun prilej de a ne prezenta starea tipic italienească de „dolce far niente”, un fel de moleşeală şi somnolenţă poetică, de plutire între cer şi pământ: „un fel de moleţă foarte plăcută; pătruns de fluidul magnetic în care creierii înoată, te simţi furat de o somnărie uşoară şi toată fiinţa ţi se cufundă în sânul unei lene poetice, [...]. Pare că, întins pe un leagăn de flori, te cobori din nouri încet, fără a videa măsura care te desparte de pământ.” 
  
În cafenea li se oferă specialităţi culinare italiene, adaptate căldurii de afară: granite „sirop cu gheaţă” şi aproximativ douăzeci de sortimente de gelato „îngheţată”.  
  
Sub raport uman consumatorii sunt impresionaţi de chipul unei buchetiere de o frumuseţe îngerească, melancolică, cu ochi mari şi negri, limpezi şi misterioşi, cu păr negru, lucios, buclat, cu gâtul alb precum crinul, care pare copia fidelă a icoanei Sfintei Cecilia din Catedrala Santa Maria del Fiore.  
  
Prietenul său l-a condus după aceea în parcul Boschetto ce se află în afara oraşului Florenţa. 
  
La începutul parcului, este o piaţă în care se află Palazzo delle Cascine, adică Palatul Lăptarilor, în faţa căruia aristocraţia florentină îşi face plimbarea de seară.  
  
După ce trec printr-un câmp înconjurat de copaci înalţi şi vechi şi de o luncă deasă ajung pe un promontoriu situat între râurile Arno şi Miunione, într-un peisaj paradisiac ce le creează o stare de meditaţie, de extaz, „de reverie dulce şi armonioasă”, de adăpare din izvoarele tainelor cereşti: „[...] în faţa noastră poeticul Arno şerpuieşte prin câmpii vesele şi prin lunci misterioase, şi malurile sale vuiesc de cântecele melodioase ale păsărilor; în dreapta, verzile colnice acoperite cu grădini şi palaturi de marmură ce par că zâmbesc una altiia ca nişte copile ce s-ar uita în oglindă; în stânga se intinde o câmpie plină de livezi prin care se rătăcesc vreo câteva grupe de amorezi; în urmă se clatină un zid de copaci tufoşi, care opreşte vuietul oraşului de a veni până la noi; numai marmura tristă a lui Arno tulbură tăcerea adâncă ce ne împregiură. Din vreme în vreme, ţipătul unei păsăruici care adoarme sau notele rătăcite prin văzduh a unei ghitare se aud în depărtare.”  
  
Prietenul său îi vorbeşte şi de renumitele galerii de artă din Palazzo Pitti, Palazzo Vecchio, din alte palate din Florenţa, cât şi de Teatrul de la Pergola la care mersese încă din copilărie.  
  
În scrierea memorialistică „Muntele de Foc” realitatea se împleteşte cu legenda. 
  
Alcsandri împreună cu prietenii săi: Costache Negri şi Nicolae Docan părăsesc Florenţa şi se îndreaptă spre Munţii Apenini unde întreaga fiinţă le este revigorată şi dezmierdată de un vânt uşor. 
  
Popesc în satul Petra Mala unde sunt trataţi regeşte în locanta lui signor Antonio împreună cu care merg să vadă un vulcan de foc ce se afla în apropiere. 
  
Drumul este greu şi îl parcurg ajutaţi de măgari. 
  
Vulcanul este unul din cele mai curioase fenomene naturale: „Pe o suprafaţă de trei stânjini cvadraţi ard mii de limbi de foc ce seamănă a ieşi din pământ, pe mii de ţăvii subţiri; şi, lucru de însămnat! acele pări nu se ridică mai mult decât de o palmă şi au toate însuşirile parei acestui punci, care arde acum dinaintea noastră, colorul şi chiar parfumul ei; astfel, încât de ar sta cineva împotriva vântului şi ar răsufla duhoarea acelui foc, în curând s-ar îmbăta.”  
  
Localnicii îl consideră o răsuflătură a iadului. Un călugăr care nu a crezut acest fapt, a venit să sape în stâncă în speranţa că va găsi aur, dar a luat foc. 
  
Signor Antonio le povesteşte legenda vulcanului care s-ar trage dintr-un om urât şi foarte rău, un adevărat duşman al omenirii. 
  
Contele Petro Foscari era puternic şi bogat, dar foarte urât şi avea impresia că toată lumea îl priveşte cu dezgust. 
  
S-a îndrăgostit de Letiţia, fiica unui conte de Neapole, i-a cântat o barcarolă veneţiană, i-a declarat dragoste, dar a fost luat în râs de iubitul acesteia, contele Amalteo Peroni, pe care l-a străpuns cu o lovitură de stilet. 
  
Pentru a se putea răzbuna pe oameni şi-a luat numele de Marco Brojio, a devenit căpetenia unei bande de hoţi şi în timp ce se afla pe locul unde răsar limbile de foc, s-a declanşat o furtună cumplită. Nu s-a temut, figura lui diavolească a devenit şi mai înfiorătoare, a început să răcnească şi să îşi exprime satanismul într-un cântec. Oamenii lui au adus o caretă în care se aflau Amalteo şi Letiţia. Pentru a se răzbuna ar fi vrut ca Letiţia să fie batjocorită de oamenii lui, dar când era să o smulgă din braţele iubitului ei, a fost trăsnit de un fulger, pământul s-a cutremurat şi pe locul respectiv au răsărit focurile care ard neîncetat. 
  
Signor Antonio este mulţumit că lumea a scăpat de un răufăcător. 
  
Din dorinţa de a spori farmecul local şi de a îmbogăţi limba română, poetul a folosit în scrierile sale cuvinte italieneşti, dar care nu au intrat în vocabularul limbii române: contadin „ţăran”, contadină „ţărancă”, granite „sirop rece”, gelate „îngheţate”, veturin „vizitiu”.  
  
În opera lui Vasile Alcesandri, Italia este ţara portocalilor şi a mărilor nesfârşite, a palatelor somptuoase, a galeriilor de artă şi a spectacolelor de operă, a unor peisaje paradisiace, a dragostei şi a cântecelor de amor, a armonizării cerului cu pământul, a sacrului cu profanul, a realului cu legendarul, a triumfului binelui asupra răului, a stărilor de încântare, visare şi extaz. 
  
Elena Trifan  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
IMAGINEA ITALIEI IN OPERA LUI VASILE ALECSANDRI / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1176, Anul IV, 21 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!