Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1175 din 20 martie 2014        Toate Articolele Autorului

FESTIVALUL VAII GURGHIULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
FESTIVALUL DE TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE PE VALEA GURGHIULUI  
 
PARTEA A II –A  
 
Doru Pop a crescut cu instrumentele în casă, deoarece tatăl său era constructor de fluiere şi naiuri.  
 
Cântă de când se ştie, dovedindu-şi măiestria la mai multe instrumente: fluier, acordeon, muzicuţă, chitară, are în repertoriul actual şase albume.  
 
Marioara Man Gheorghe originară din satul Arşiţa, comuna Hodac, provine dintr-o familie cu nouă copii, patru băieţi şi cinci fete. Toate fetele cântă pe scenă.  
 
De mică a avut pasiunea de a cânta. Când mergea la fructe, cânta de răsuna dealul cu ea şi lumea spunea „Asta-i Maria lui Gheorghe de la Hodac.”  
 
Marioara a avut-o ca model pe sora ei, Violeta, care cânta la Ansamblul din Miercurea-Ciuc. A plecat să studieze la liceu, fără voia tatălui. A obţinut Locul I pe ţară la Cântarea României, pentru interpretarea de doine şi Trofeul „Floarea din grădină.”  
 
Cântecul e viaţa ei, cântă acasă, la biserică, la grădiniţă, la şcoală unde se ocupă de Grupul folcloric „Mlădiţe ilfovene” din comuna Clinceni, Ilfov, alcătuit din copii de 3-14 ani, proveniţi din toate zonele ţării.  
 
Din repertoriul Marioarei Man Gheorghe fac parte doine, purtate, învârtite, compoziţii proprii, cântece de suflet şi de joc.  
 
În ciuda distanţei mari care o desparte de Hodac, a răspuns cu plăcere invitaţiei de a participa la festival unde este aşteptată cu drag de rude, prieteni, săteni.  
 
Leontina Pop de mică a avut plăcerea de a asculta muzică la munte, pe uliţă, la biserică, în Şcoala Generală cânta la serbările şcolare, a urmat Liceul Forestier de la Târgu Mureş, deoarece tatăl ei era ţapinar.  
 
Toată viaţa a ascultat sfatul tatălui ei: „Eu muncesc pentru voi, voi să mereţi să faceţi carte, dar să nu uitaţi de unde aţi pornit şi cei şapte ani de-acasă.”  
 
În 1975 şi-a început cariera muzicală, când a fost selectată pentru Şcoala Populară de Artă. Energică, ambiţioasă, a iubit toată viaţa satul natal, cântecul şi portul popular. Talentată şi perseverentă, a cules cântece originale de pe Valea Gurghiului, a luptat pentru mediatizarea folclorului din zonă, a colecţionat peste cincizeci de costume populare.  
 
Îşi ia forţa din legătura cu pământul strămoşesc, din harul pricesnelor, pentru ea muzica este sacră şi tămăduitoare: „Pentru mine cântecul este leac, iar scena un altar.” Scopul muzicii ei este de a înveseli oamenii: „Eu cânt lume pentru tine,/Lume să te veseleşti.” (Eu cânt lume pentru tine). Motivul central al cântecelor ei este dorul de locurile natale, manifestat faţă de izvoare, munţi, mirosul brazilor, poiene, cărările pe unde umbla desculţă (M-am întors cu drag pe vale), faţă de părinţi şi în mod deosebit de mama „cu faţa brăzdată tare de bătrâneţe şi jale”, de udatul nevestelor, obicei tradiţional din comuna Hodac, „Lacrima şi dorul greu/Mă-ntoarce în satul meu,/Că e zi de sărbătoare a doua zi de Rusale./ La pod lângă apa mare/Udatul nevestelor,/Fala hodăcenilor/Îmbrăcaţi parcă din ladă/Toată valea vin ca să mi-i vadă./Şi dă drumul jocului/Bătrâneii satului./Mi se rupe inima cât de fain ştiu a juca/De-a lungul şi de-a bătuta.” (Dor de sat şi de părinţi) Un cântec întreg este dedicat fluieraşului de soc, instrument indispensabil vieţii ciobanilor din Munţii Gurghiului şi care a dat şi numele Ansamblului vocal din localitatea Hodac: „Fluieraş de soc,/Fluier cu noroc,/Cântă-ne de joc,/Că te pun pe foc,/Că nu te-am făcut să stai,/Fluieraş de soc, /De nu cânţi acum, te tai,/Fluier cu noroc./Cântă-n vârf de munte,/Unde-s oi cornute./Să te-audă cucul/Şi el să-ţi descânte./Pe lătratul câinilor,/Fluieraş de soc,/Şi pe mulsul oilor,/Fluier cu noroc./Când vine furtuna, /Fluierul să cânte./Vremea se răzbună/Peste deal şi munte./Şi se-aud izvoarele,/Fluieraş de soc,/De se-ntrec cântările,/Fluier cu noroc./Ciobănaş te pune la cureaua bine/Nu ştiu cum la stână/Aş sta fără tine./ Când dorul apasă greu,/Fluieraş de soc,/Tu să-i cânţi duios mereu,/Fluier cu noroc./Toamna când coboară/Şi vine în sat/Nu-i cânta de jale,/Cântă-i de jucat./ Că se uită fetele, /Fluieraş de soc/Cum îşi bat cizmele,/Fluier cu noroc./ Şi să-i cânţi pân' dimineaţă/Poate şi-o găsi mireasă.” (Fluieraş de soc)  
 
Viaţa Leontinei Pop este plină de muncă, pasiune, dăruire faţă de muzică şi faţă de semeni, cât şi răsplată pentru talentul şi eforturile sale: în 1980 a obţinut Locul I la Concursul Cântarea României, a fost selectată pentru Radio Bucureşti unde i-au aprobat cinci piese: „Bine-mi şade mureşană”, „Foaie verde ruptă-n cinci”, „Udatul nevestelor”, „Cucul care mi-o cântat bine,” „Pe Valea Gurghiului”, din 1982 este angajata Ansamblului „Mureşul”, în 2000 Institutul de Folclor şi Fundaţia „Etno” i-au acordat Premiul Ethnos, preoţii îi spun „Parcă eşti o aură.”  
 
A realizat până în prezent cincisprezece albume de casete şi CD-uri de doine, pricesne, colinde, a scris o carte autobiografică, a efectuat numeroase turnee în Europa, SUA, Australia.  
 
Localitatea Gurghiu a fost reprezentată la festivalul din acest an de: Ansamblul „Ruguţu”, Ansamblul „Stejerelul” şi soliştii Laura Man Uilăcan şi Mădălina Cofari.  
 
Ansamblul „Stejerelul” al Căminului Cultural din Gurghiu, înfiinţat de şapte ani, are în repertoriu cântece şi dansuri din zona Gurghiului.  
 
Laura Man Uilăcan din Gurghiu, solist vocal de muzică populară, interpretează melodii din repertoriul Nataliei Gliga, cât şi melodii proprii: „Floricică de pe vie”, „Alunel cu trei alune” etc. Muzica o ajută să uite de toate problemele vieţii şi să se cufunde într-o lume unde se simte mai bine decât în cea reală.  
 
Mădălina Cofari din Orşova, Gurghiu, absolventă a Şcolii Populare de Muzică din Reghin, cântă numai de doi ani, când a prezentat la festival costumul popular din zonă. Interpretează cântece compuse de Mircea Simioancă, printre care se află şi „Feciorii de pe Gurghiu”: „Feciorii di pe Gurghiu/Toate fetele îi ştiu,/Că-s frumoşi şi de-omenie/Şi mi-s tare dragi şi mie./Măr la lucru la pădure/Cu ţapină şi secure./Prin codru cu frunză deasă/Duc dorul mândrii de-acasă/Şi la Târgul Fetelor/Coboară în sat cu dor,/Petrec cu patimă mare/Ca pi la Gurghiu pe vale./Ficiorii de pe la noi/Îs frumoşi ca nişte flori,/Ca florile lângă apă/Şi nu-s alţii să-i întreacă./Ficiori mai frumoşi nu ştiu/Cum îs la noi pe Gurghiu./”  
 
Ansamblul „Cristal” al Şcolii Generale din Glăjărie, secţiunea română a interpretat dansuri populare româneşti, iar secţiunea maghiară a executat dansul cu sticlă, specific localităţii unde pe la 1700 s-a înfiinţat Fabrica de sticlă ( glajă). În timp ce dansau, fete talentate, îmbrăcate cu fuste şi laibăre roşii cu dungi negre, într-un ritm lent şi graţios, au ţinut în echilibru pe cap sticle cu vin roşu.  
 
De la Solovăstru a venit să cânte pe scena de la Ibăneşti Grupul „Coroniţa”, înfiinţat în 1980, iniţial a fost grup de femei, a cooptat şi bărbaţi şi s-a transformat în Ansamblul folcloric „Coroniţa”, denumire simbolică dată de la coroniţa care se află pe pieptăraşele fetelor.  
 
Are un repertoriu bogat, original, alcătuit din aproximativ cincizeci de cântece şi colinde specifice Solovăstrului, printre care pot fi amintite: „Doina plutaşilor”, „Românie”, melodii de joc: „Dragu mi-i de către seară”, „Rara”,” Împiedicata”, cântece de cătănie: „Cântă cucu-n par de vie”, „Doamne, cât de negri-s munţii!,” „Mureş, Mureş, apă lată,” „Vine-un ordin şi-o poruncă,” obiceiuri unice în ţară: „Coborâtul jocului” a doua zi de Paşti, „Şezătoarea”, „Împodobitul steagului” la cununie, „Întoarcerea Plutaşilor”, „Târgul fetelor de la Gurghiu”, „Colindul vătafilor”, „Cununa”, „Plecarea feciorilor la cătănie”.  
 
Au participat la numeroase concursuri în ţară şi în străinătate: Italia şi Croaţia, au obţinut de trei ori Locul I la Festivalul „Cântarea României” şi trofeul Festivalului „Şezătoarea de la Fălticeni”.  
 
Localitatea Reghin a fost reprezentată de: Ansamblul Casei de Cultură „Eugen Nicoară,” Ansamblul „Mugurelul” al Şcolii de Muzică, Ansamblul „Doina Mureşului” al Casei de Cultură, soliştii vocali: Maria Grama, Sorin Pantea.  
 
Ansamblul Casei de Cultură „Eugen Nicoară” a fost înfiinţat în 1996, este alcătuit din elevi din clasele V-VIII şi de absolvenţi care au rămas în ansamblu şi după terminarea studiilor: studenţi, medici şi un poliţist, o adevărată familie unită prin dragostea pentru muzică, muncă, seriozitate, perseverenţă.  
 
Sunt specializaţi în muzică instrumentală, interpretată la vioară, braci, violoncel, contrabas, acordeon, taragot, clarinet, fluier, ocazional ţambal.  
 
Îşi însuşesc repertoriul soliştilor cu care cântă: Furdui Iancu, Veta Biriş, Sava Negrean, Dumitru Fărcaş, Cornelia Radocea, Laura Lavric, Daniela Condurache etc.  
 
Pe scena de la Gurghiu impresionează atât prin profesionalismul interpretărilor, ţinuta scenică elevată, cât şi prin originalitatea costumelor alcătuite din pantaloni negri, cămaşă albă, cu broderie neagră, în cheiţă, vestă cu bordură brodată şi cu ciucuri.  
 
Se bucură de mare apreciere atât în ţară, cât şi în străinătate, au obţinut Marele Trofeu la Palma de Mallorca şi în Franţa au ridicat în picioare o sală cu şapte mii de spectatori.  
 
Ansamblul „Mugurelul” al Şcolii de Muzică din Reghin, coordonator. prof. Diana Stoica, înfiinţat de şapte ani, participă la Olimpiada de Muzică şi la activităţile din zonă, are 25 de membri şi în repertoriu au cântecele artiştilor consacraţi din zonă.  
 
Ansamblul „Doina Mureşului” al Casei de Cultură „George Enescu” din Reghin, înfiinţat în 2008, are aproximativ cincizeci de membri, seniori şi juniori.  
 
Juniorii execută nouă suite de dansuri de pe Mureş, Borbuncu, Agriş, Bihor, Maramureş, seniorii: „Purtată de pe Beca”, „De-a lungul”, „Învârtita de la Valea Mureşului.” Membrii ansamblului poartă costume specifice fiecărui dans.  
 
Maria Grama, solistă de muzică populară, are 16 ani, este din Reghin, elevă la Grupul Şcolar Petru Maior, clasa a X-a, cântă de la vârsta de unsprezece ani, are repertoriu propriu, melodiile sunt compuse de rapsodul popular Mircea Simioancă, orchestraţia şi înregistrările sunt făcute la Bistriţa, alături de Florin Labiş Pop. În 2010 a lansat un CD „Pe cărare la izvor”, care conţine zece piese. A participat la concursuri locale şi festivaluri, a obţinut o serie de premii.  
 
Unul din cântecele preferate este „Ceterucă, lemn sucit”: „Ceterucă lemn sucit, Multă lume ai veselit/Şi când te aud la joc/Îmi iau călcâile foc.”  
 
Sorin Pantea este din Reghin, relaţia lui cu muzica a început la vârsta de patru ani, când părinţii i-au cumpărat o muzicuţă, a urmat Şcoala de Muzică unde a studiat vioara, pianul, chitara.  
 
A fost învăţător, în prezent este profesor de muzică, dirijor la ansamblul „Şireagul Azomureş”, Târgu Mureş, a concertat în America şi în Europa, se ocupă de copii, compune melodii pe textele doamnei Rafila Moldovan, rapsod popular, are trupă pentru nunţi unde cântă împreună cu doamna Maria Neag muzică populară din zona Reghinului. A lansat până în prezent şapte CD-uri.  
 
Consideră că harul de a cânta este darul cel mai de preţ pe care i l-a dat Dumnezeu: „Ai avut, mamă, dreptate,/ A cânta-i mare noroc/Şi când greul mă apasă/Cânt, mamă, din loc în loc./Şi-oi cânta, măicuţă bună,/Omului de dor şi drag/Aşa cum cântă şi cucul vara/Prin codrul verde de fag.” (Mult te-am întrebat, măicuţă). Muzica e viaţa lui şi speră să poată cânta până la sfârşitul vieţii.  
 
În cântecele lui poate fi găsită o adevărată filozofie a vieţii: plăcerea de a petrece „Tătă zâua aş petrece/Să nu sâmt viaţa cum trece” (Tătă zâua aş petrece), dragostea „Fă-mă, Doamne, lemn dă brad/La mândruţa-n foc să ard./Fă-mă, Doamne, lemn dă nuc/Pân' la mândra să mă duc./” (Rău mă dor ochii, mă dor), prietenia „Prietenia-i lucru sfânt/ De Domnul lăsat în lume/Pentru cei ce n-au pă nime'./” (Prietenia-i lucru sfânt), relaţia soacră-ginere „Tăte soacrile din lume/Numai legate le-aş ţâne/ Şî gura le-aş astupa/Ca să nu mai poată strâga.” (Tăte scoacrile din lume), egalitata oamenilor în faţa morţii, în ciuda inegalităţilor sociale „Şî săracu şî bogatu/Să duc unu' după altu'/Şi-om ajunge tăţi cândva/Să ne laude popa./ (Tăţ' ar vre' să meargă-n rai), trecerea timpului „Ţâne, Doamne, ţâne, Doamne, vremea-n loc/Să rămâi tânăr precum am fost/Când purtam pană la clop/Şî mutam munţii din loc.” (Ţâne, Doamne, vremea-n loc)  
 
Nu lipsesc nici ocupaţiile specifice zonei: pădurăritul „Pădure cu frunza deasă/Mă ţii departe de casă,/Că de când mă ştiu/Pădurar am vrut să fiu.” (Pădure cu frunza deasă) şi păstoritul: „Ciobănie, ciobănie,/În inima munţilor,/La poalele brazâlor,/Unde-i aeru' curat/Să văd oi la păşunat./Refren: „Dragu mi-i s-aud cum zbiară oile sub stele-afară/Şî să mă trăzăsc în zori la lătratul cânilor./Strofa 2: Un cioban cu ele sta/Şî din fluieraş cânta/ Îşi cânta anii trecuţi/Ce i-o petrect prin munţi./Refren/Strofa 3: Ciobănie, ciobănie,/Dragă mi-ai fost tu mie./Anii de s-ar mai întoarce/Eu tăt ciobănaş m-aş face./Până îi soarele sus/ Să gat oile dă muls./Laptile să-l trec prin pânză,/Să fac urdă, să fac brânză./Refren/Strofa 4: Atunci când o-ncepe-a ninge/Strunga tătă mi-oi strânge,/ Lăsând aeru' de munte şi poienile păscute./Refren./” (Ciobănie, ciobănie)  
 
La festival au venit ansambluri, solişti vocali şi instrumentişti şi din alte localităţi ale judeţului Mureş.  
 
Ansamblul „Mureşelul” din Târgu Mureş a fost înfiinţat în 2008 din dorinţa de a avea o pepinieră pentru Ansamblul „Mureşul”.  
 
Este alcătuit dintr-un număr mare de grupe de elevi şi studenţi.  
 
În ceea ce priveşte repertoriul abordează zonele etnofolclorice ale judeţului, cât şi alte zone ale ţării.  
 
Valoarea ansamblului este dată atât de calitatea membrilor, cât şi de faptul că asistenţa coregrafică este asigurată de aceleaşi persoane: Florin Cerghedi, Ramona Maier, ceea ce asigură continuitatea repertoriului şi a interpretării.  
 
Anuţa Toncean Crişan este originară din Sântu, o localitate unde oamenii au crescut cu credinţă în Dumnezeu, cu bun simţ şi respect pentru tradiţie. Fraţii mamei au cântat la ceteră şi dorinţa mamei a fost ca fiicele ei să cânte. Pentru aceasta la naştere a respectat superstiţia de a le scălda în oală nouă.  
 
Anuţa Crişan s-a născut în luna mai, în cântecul privighetorilor şi în mirosul florilor, fapt evocat în melodia proprie „Măicuţa când m-o făcut”: „Măicuţa când m-o făcut/Doamne, bine i-o părut./Flori de mai mi-o adunat/Şi în rouă m-o scăldat./Dimineaţa pe răcoare/În cânt de privighetoare/M-o adus mama pe lume,/Ană ca a ei mi-o pus nume./S-o rugat să ştiu cânta/Să îi stâmpăr inima./Voie bună ori supărare/Io să-i fiu de alinare./Ruga ţi s-o împlinit/Cânt cu drag cum ai voit,/De mi-i auzi gura/Să îţi stâmpăr inima./Gura mea şi cetera ţi-o stâmpărat inima./”  
 
Poartă un costum popular, din zona natală, alcătuit din: cămaşă albă, cu cipcă (dantelă la mâneci), cusută pe panama şi tropai (bumbac cu bumbac), şâre cu flori mici, în culori vesele, poale din pânză albă, cu cipcă (broderie) de mână, pantofi, în păr are flori naturale de culoare roşie şi busuioc.  
 
Vasile Crişan din Sânmihaiu de Pădure, judeţul Mureş, este artist liber-profesionist, specializat în sculptură, muzică, confecţionare de instrumente muzicale. A învăţat să cânte la fluier încă de la vârsta de 8 ani de la tatăl său, după moartea acestuia a învăţat să cânte la mai multe instrumente construite de el: tulnic, caval, fluier, tilincă şi chiar la frunză.  
 
Ne prezintă istoria tulnicului, instrument foarte vechi, din timpul dacilor cărora le oferea posibilitatea de a comunica între ei, prin nişte coduri muzicale, pentru a lansa o invitaţie sau a anunţa o sărbătoare sau un pericol.  
 
Îi place foarte mult să cânte pe munte, nederanjat de nimeni, pentru propriul suflet, pentru strămoşi şi pentru natură.  
 
Când cântă la caval, tulnic, frunză, animalele pădurii, mai ales câinii şi lupii îi răspund prin urletele lor. De câteva ori pe an este chemat de ciobani să cânte pe munte.  
 
Maria Neag, solist vocal, este din satul Urisiu de Jos, pe Valea Beicii, paralelă cu Valea Gurghiului, cântă de când era la grădiniţă, e îndrăgostită de folclor de mică, teroriza familia cântând prin casă, vroia să fie aplaudată asemenea unei vedete.  
 
Stătea pe scări, cânta pe un cocean de la cucuruz, care ţinea loc de microfon şi cerea familiei să o aplaude.  
 
Era sufletul serbărilor şcolare, cânta, recita şi dansa. Era prezentă la toate activităţile culturale. A participat la Cântarea României la Târgu-Mureş şi la Sibiu.  
 
Este mândră că s-a născut în satul românesc care a lăsat o amprentă marcantă asupra omului şi interpretului de astăzi Maria Neag.  
 
Adevăratul debut a avut loc la vârsta de 20 de ani pe scena Casei de Cultură a Tineretului din Reghin, la Festivalul Naţional „Flori de pe Mureş” unde a obţinut un frumos premiu. A participat la multe festivaluri şi concursuri unde a obţinut numeroase premii. În 1998 a lansat primul său album de muzică populară „Fetele până fetesc” cu piese autentice de pe Valea Beicii. În 1999 a lansat o casetă cu melodii de petrecere şi una cu colinde, împreună cu Sorin Pantea.  
 
Are colaborări cu ansambluri din ţară şi a participat la numersoase turnee în străinătate. În 2006 a imprimat cel mai recent album „Cânt din suflet pentru suflet”. În prezent are în lucru un album de muzică populară şi de romanţe.  
 
Genuri de muzică preferate: muzică populară, romanţe, melodii vechi de petrecere, lăutărească veche, moldovenească şi din sud. Este îndrăgostită de toată muzica de calitate şi de muzica clasică. Interpretează şi muzică uşoară din repertoriul solistelor: Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac.  
 
A participat la festivaluri împreună cu Sorin Pantea pe care l-a cunoscut cînd era învăţător în satul ei, cântecul care a făcut-o cunoscută este „Dragu mi-i la strâns de fân”, îi aparţin şi muzica şi textul: „Dragu mi-i la strâns de fân/Pe coasta la Urisâu,/Badea tânăr, nu bătrân,/El să cânte, eu să strâng./El să cânte din guriţă/Eu s-adun fânul căpiţă./El să cânte, eu să trag/Să ne tracă dă năcaz./El mi-o cânta cu gura,/Eu cu grebla oi grebla./Badea mi-o cânta de dor/Şi lucrul mi-o fi cu spor./Şi când fânul l-om găta/La umbră ne-om aşeza./Şi-atâta ne-om săruta/Pân-o creşte otava./Că mi-i drag a strânge fân/Pe coastă la Urisâu./”  
 
Unul din cântecele interpretate la Festivalul Văii Gurghiului este „Corcioşa,” o bătută, joc specific Văii Beicii, cu influenţe ungureşti, face parte dintr-o suită de dansuri: „De-a lungul”, „Ţigăneasca”, „Bătuta”, „Învârtita”, „Corcioşa”: „Drag mi-i mie a juca/ Când îi joc duminica./Şi mi-i drag să mă-nvârtesc/Cu badea care-l iubesc./Ceteraşul bine zice/Fetele gura i-o mânce/Nevestele buzele/Că fain zici cu strunele./Ceteraş, cetera ta/Rău mă tem că s-a strica/S-a strica de capul tău/Că nu zici pe placul meu/Zi-i, ceteraş, mai cu foc/Ca să mă satur de joc./După ce-oi îmbătrâni/Nu m-oi mai putea învârti/Când n-oi mai putea juca/Num-oi sta şi m-oi uita./”  
 
Şi-a creat singură 99% din repertoriu, preluând linia melodică de la ceteraşii din zonă.  
 
Matei Ionela Maria, în vârstă de 14 ani, din comuna Deda, judeţul Mureş, cântă de doi ani muzică populară, a început să cânte în Corul bisericii în urmă cu şapte ani. Interpretează melodii din repertoriul soliştilor consacraţi: Leontina Pop, Maria Butilă, Oana Bogdana Pop, Dorina Oprea.  
 
Cei doi fraţi gemeni Cotârlă Cosmina şi Cotârlă Cosmin, de 10 ani, din comuna Beica de Jos, judeţul Mureş, interpretează împreună de la vârsta de 7 ani cântece din repertoriul interpretei Mihaela Sabău Istrate din Târgu-Mureş, de exemplu „Dacă ar fi să-mi iau bărbat.”  
 
Cosmin are repertoriu personal de şase piese: „Câte flori sunt pe câmpie”, „Ca frunza dusă de vânt”, „Mamă, mamă, frumos nume”, „Pe cărare lângă vale”, „Faini-s mândră ochii tăi” şi doina „Codrule cu vârfu-n nori”.  
 
A participat la mai multe festivaluri: „Dor de cânt românesc” de la Cumpăna, Constanţa, Festivalul de la Gherla, judeţul Cluj şi de la Turcaia, judeţul Tulcea unde a obţinut premii.  
 
Festivalul Văii Gurghiului, 2012, a atras ansambluri, interpreţi, cântece şi dansuri populare de pe tot cuprinsul ţării, specifice românilor şi etniilor.  
 
Răzvan Năstăsescu, în vârstă de 23 de ani, ca origine îngemănează mai multe zone, mama fiind de pe Valea Târnavelor, judeţul Mureş, iar tata din Voineasa, Ţara Loviştei. S-a născut în Târgu Mureş, locuieşte în Sibiu, este absolvent al Licelui de Muzică din Târgu Mureş, în prezent membru al Ansamblului Profesionist „Cindrelul” din Sibiu, a lansat un CD cu titlul „De cine mi-i dor şi drag”, cu Grupul Instrumental „Crai Nou” din Alba-Iulia.  
 
Muzica este pasiunea vieţii sale, este solist vocal, genul preferat fiind doina: „Codrule cu frunza verde” şi „De ce duc eu dorul tău.”  
 
La Festivalul Văii Gurghiului a interpretat cântece din zona Sibiului.  
 
Cristian Pomohaci s-a născut în localitatea Rebrişoara din judeţul Bistriţa-Năsăud, este preot în satul Moşuni, judeţul Mureş şi interpret de muzică populară sau după cum îi place să spună slujeşte la două altare, altarul lui Dumnezeu şi altarul folclorului românesc. Este dedicat creşterii şi educării copiilor, creşterii animalelor, misiunii religioase de slujire spirituală a oamenilor şi cântecului popular. A înfiat patru copii, este căutat şi iubit de tineri studenţi şi copiii de la orfelinate, care la sfârşit de săptămână vin să îşi petreacă timpul la parohia din Moşuni.  
 
Îi place să interpreteze colinde, pricesne şi muzică populară autentică, specifică zonei Năsăudului, până în prezent având lansate trei CD-uri cu muzică populară, un CD cu pricesne şi două CD-uri cu colinde.  
 
Muzica părintelui Pomohaci impresionează nu numai prin tonalitatea dulce, ardelenească, ci şi prin valoarea morală şi educativă pe care o are.  
 
Printre cântecele dragi Domniei Sale şi spectatorilor, majoritatea interpretate şi pe scena de la Valea Gurghiului, pot fi amintite: „De la Rebrişoara în jos,” „Someş pe marginea ta”, „Boii trag brazda se-ntoarnă”, „Ceteraşule vestit,” „Cine joacă bătrâneşte”, „A fi om e lucru mare”, „Cântecul omului bun.”  
 
Una din temele preferate este dragostea faţă de locurile natale, de copilărie şi de cei dragi: „Di la Rebrişoara-n jos/Mândru-i locu' şi mănos/Di la Rebrişoara-n jos/ Locu-i mândru' şi mănos./Di la Rebrişoara-n sus/Dumnezeu raiu' l-o pus./Iară eu copcilu' lui,/În mijlocu' raiului./Doamne, cât mi-i de dor/De casă şi de ogor./De târnaţi şi de cuptor/Şi de oala cu groscior./Mi-e dor de părinţii mei,/C-am crescut pi lângă ei./De-aş putea m-aş duce-n zbor/ Ca să mă stâmpăr de dor. [...]” (De la Rebrişoara în jos), „Someş pă marjinea ta/Am învăţat a îmbla./Şi-aişea dă bună samă/Prima dată am zâs mamă./Doru mi-i de-ai tăi munţi/Şi de-ai mei părinţi cărunţi,/ Pe care îndat' i-am lăsat/În lume când am plecat,/De-acasă când am plecat.[...]” (Someş pe marginea ta)  
 
În alte cântece glasul slujitorului altarului se împleteşte cu acela al înţelepciunii populare, dând naştere la versuri în care se succed adevărate precepte morale:  
 
„A fi om e lucru mare/A fi domn e o-ntâmplare,/Că domn poate fi oricine,/Dară om cui îi stă bine./Să şii mare nu-i nimică./Omenia te ridică./ (A fi om e lucru mare), „Fiecare om pă lume/Are şî răle şî bune./Să fii om cu lumea toată,/Dar să nu aştepţi răsplată,/Că n-o găseşti niciodată.[...]” (Cântecului omului bun)  
 
Cornelia Radocea s-a născut la Braşov, într-o familie cu respect pentru tradiţie, de la care a moştenit şi darul muzical, s-a stabilit la Făgăraş, care i-a inspirat şi o parte din cântecele sale. Atât prin cântec, cât şi prin profesia de medic şi-a propus să aline sufletele oamenilor. Speciile muzicale preferate sunt romanţele şi doinele. Adresează gânduri bune şi mari spectatorilor.  
 
Dumitru Fărcaş, regele taragotului românesc, s-a născut în Maramureş într-o familie în care bărbaţii cântau la fluier, a studiat oboiul la Şcoala de Muzică şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. S-a dedicat ulterior taragotului, creându-şi un stil propriu inspirat din cântecul şi dansul popular românesc, care impresionează prin patosul interpretărilor, prin modulaţiile lente sau antrenante, prin valorile spirituale pe care le exprimă.  
 
„Joc de Maramureş”, „Singurătate”, „Ciobănelul”, „Joc din Transilvania”, „Doina din bătrâni”, „Fecioreasca lui Petruţă” sunt doar câteva din melodiile care au dus faima cântecului şi dansului popular românesc până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.  
 
Ansamblul „Muguraşii” din comuna Agăş, judeţul Bacău, a fost înfiinţat în 2009, din iniţiativa doamnei Ecaterina Raţă, pentru a continua tradiţia locală şi a promova în ţară frumuseţea obiceiurilor, a cântecului şi a dansului popular de pe Valea Trotuşului.  
 
Este alcătuit din cincizeci de membri, copii de la diferite şcoli.  
 
Au în repertoriu cântece de pe Valea Muntelui (cursul inferior al Trotuşului): „Comăniţa”, „Floricica”, „Diminicioara”, „Horili”, „Pe Valea Agăşului” şi dansuri: „Cărăşelul”, „Corăghiasca”, „Floricica”, „Hangul”, „Sârba”, „La oglindă”, „Ciobănaşul”, „Raţa”.  
 
Specific numai localităţii lor este cântecul „Pe Valea Agăşului” compus de Maria Tătaru pentru Ansamblul „Muguraşii”: „Pe Valea Agăşului, la, la,/Am deschis ochii întâi/Lângă părinţii mei dragi/Muntele cu brazi şi fagi./Măicuţa m-o legănat/Lângă Trotuş m-o scăldat/Glasul mi-i lin şi curat,/Că în Trotuş m-o scăldat./Creşti pădure şi te-ndeasă/Numa loc de-o casă-mi lasă/Loc de-o casă şi-o ogradă/Cine-a trece să mă vadă/Sus în vârful muntelui/S-ascult glasul cucului./”  
 
Membrii ansamblului poartă costume populare specifice localităţii Agăş.  
 
Costumele fetelor se compun din: ie şi poale, cu motive florale, geometrice, în roşu şi negru, catrinţă şi bârneţe ţesute în stative, cu model în „râuri”, ciorapi de lână şi opinci din piele, iar cele ale băieţilor sunt formate din: bluză şi fustă cusute manual, cu motive geometrice, cu frunză de stejar, negre, brâu roşu, ţesut în stative, ciorapi de lână şi opinci din piele.  
 
O apariţie insolită şi binevenită pe scena în aer liber de la Gurghiu a fost Ansamblul Boatea Pindului (Vocea Pindului) al Comunităţii Armâne din Bucureşti, înfiinţat în 2002, condus de Vasile Topa, alcătuit din aproximativ cincisprezece membri.  
 
Impresionează prin costumele populare tradiţionale pe care le poartă, prin drapelul plin de semnificaţii, prin eleganţa scenică, prin trăirea afectivă foarte puternică, izvorâtă parcă din adâncurile istoriei, cu care interpretează cântece străvechi în care sunt revărsate sufletul şi modul de viaţă al comunităţii pe care o reprezintă.  
 
Sunt îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, alcătuite din: căciulă din astrahan de culoare neagră, giumidani (vestă) din postav de culoare vişinie, cu firet auriu şi negru, de mătase, nasturi căptuşiţi cu piele, la gât colţar alb, cămaşă din pânză albă, cu motive negre la mâneci, brâu din postav vişiniu, fustanel din pânză albă, cu o sută de clini sau cânduşi din postav alb, cu modele aplicate din mătase neagră pe poale, pantaloni din postav alb, ciorapi din lână de culoare albă, cu modele alb, negru, vişiniu, auriu, opinci sau pantofi de culoare neagră, baston (cârliban) din lemn prevăzut în partea superioară cu un cârlig folosit la prinderea oilor de picior, straiţă sau traistă ţesută din lână, cu modele în carouri de culoare albă şi neagră. În mână poartă mărgele, mătănii (cumbuloi) din chihlimbar, folosite pentru relaxare.  
 
Aduc cu ei pe scenă steagul armânesc de sărbătoare (hlambura), a cărui lance (ciumaga) are în vârf o cruce, pe fiecare latură a crucii în vârf, în stânga şi în dreapta este înfipt câte un măr. Crucea reprezintă ortodoxia, sombolizează pe sfântul Apostol Pavel, armânii fiind primul popor creştinat de acesta, merele reprezintă fertilitatea şi Sfânta Treime: Tatăl, Fiul, Sfântul Duh. Un alt element component este o bucată de mătase albă, reprezentând pacea, în mjloc este soarele cu raze aurii şi pe toate laturile sunt franjuri din mătase de culoare aurie.  
 
Au în repertoriu aproximativ cincizeci de piese din care cele mai cântate sunt: „Mi-era un dor de sat”, „Stau o zi într-o livadă”, „Tot mă-ntreabă mama”, „Sus la munte”, „Un cântec de jale.”  
 
„Stau o zi într-o livadă” (Stau nazu tu livadi) este un cântec vechi de dragoste. O fată stă într-o livadă şi spală rufele. Pe lângă ea trece un flăcău care o vede, o salută „Buna ziua, frumoaso, n-am văzut niciodată o fată aşa de sveltă” şi îşi continuă drumul. Ea se gândeşte în sinea ei ce-a vrut el să spună prin aceste frumoase cuvinte şi zice „Iar eu, sărmana de mine îmi vedeam de spălatul rufelor./Ce cuvinte frumoase mi-a spus/Care mi-au săgetat inima./ În final s-a îndrăgostit de el.  
 
„Un cântec de jale” (Un cântic ca di jali) are ca temă coborârea oilor de la munte la Sfântul Dumitru în procesul transhumanţei şi ca motiv central comuniunea om-natură. După ce au coborât toţi de la stână cu oi şi măgari, ultimul a rămas baciul să închidă stâna. Coborând la vale a fost cuprins de jale, regretă că părăseşte muntele şi se gândeşte că primăvara este prea departe până la întoarcere. În timp ce cobora el cânta un cântec de jale şi valea îi întorcea ecolul. El este cuprins de un puternic sentiment de emoţie (sustiros), toată valea răsună de cântecul lui de jale şi întreaga natură trăieşte starea lui de tristeţe.  
 
În tot timpul desfăşurării festivalului muzica bună a fost asezonată cu mâncăruri specifice Văii Gurghiului: sarmale cu păsat, găluşte, scoruşe, iahnie de fasole, tocăniţă de miel, tocăniţă de viţel, boţ, bulz, balmoş, mămăliguţă, pâine rumen-aurie, fără amelioratori, pregătită în cuptor cu foc de lemne de Brutăria Chirteş de la Uricea, ţuică şi jin ars care au făcut deliciul vizitatorilor.  
 
Festivalul Văii Gurghiului, o sărbătoare nouă, complexă şi originală, a adus în actualitate vechi tradiţii etnografice, oferind o sinteză arhitectonică, culinară, ocupaţională, artistică, a unui mod vechi de viaţă, adunând fii ai satului de vârste şi profesii diferite, rămaşi să locuiască pe meleag străbun sau plecaţi în diverse localităţi din ţară şi chiar din străinătate de unde revin cu drag şi cu dorinţa de a promova valori populare autentice, atrăgând totodată artişti din alte zone ale ţării români şi de alte etnii: unguri, aromâni spre o mai bună cunoaştere a specificului folcloric al tuturor locuitorilor ce trăiesc pe teritoriu românesc într-o armonie desăvârşită.  
 
Graţie acestei sărbători, timp de trei zile am avut posibilitatea de a trăi într-o altă dimensiune a existenţei unde ne-am putut bucura de blândeţea sufletului şi a graiului, de primirea călduroasă, din care nelipsite au fost cele două elemente tradiţionale: pâinea şi sarea, asezonate cu un pic de băutură şi din belşug de mâncăruri pregătite cu suflet, modestie şi pricepere, după vechi reţete, cu interioare bogat împodobites cu obiecte de uz casnic, păstrate cu sfinţenie, cu ii, covoare şi ştergare pe care cu migală şi dragoste de frumos au fost revărsate toate florile câmpului, într-un spaţiu în care a răsunat glasul cântecului izvorât din adâncul sufletului, al fluierului şi al tulnicului, protejat de măreţia codrului şi a muntelui.  
 
Am dori ca aici pe Valea Gurghiului timpul să curgă veşnic în aceeaşi atmosferă de tihnă, armonie şi voie bună şi uşa casei strămoşeşti să rămână mereu deschisă spre foşnetul codrului, spre susurul izvoarelor, spre stelele cerului pentru a se înnobila cu noi şi noi valori, cât şi spre toţi cei care vor veni cu gândul de a-i cunoaşte şi respecta specificul scris cu trudă şi har dumnezeiesc pe file de istorie străbună.  
 
Informaţii despre anumite aspecte ale sărbătorii ne-au fost oferite de următoarele persoane: Ballok Molvinka Eniko, Batori Florentina, Beca Stila, Bloj Sorina, Borzan Maria, Cercheş Anina, Chirteş Ionela, Farcaş Dorina, Fărcaş Emilia, Georgică Silvia, Gliga Nicoleta, Iancu Mataranga, Matei Doina, Mândru Marcel, Murar Mihai, Oprea Eugen, Raţă Ecaterina, Topa Vasile, Zoltan Gabor.  
 
Elena Trifan  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL VAII GURGHIULUI / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1175, Anul IV, 20 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!