Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Elena Stan         Publicat în: Ediţia nr. 1270 din 23 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Ioana, victimă a violenţei domestice (roman în 3D, fragmente)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Căminul, a doua casă  

Mătuşa o zmuci brusc când bulgării grei de pământ cădeau cu zgomot infernal pe sicriul comun al părinţilor.  

”Doamne, nu mai am pe nimeni pe lume. Am 10 ani. Cum mă voi descurca singură acasă? Mi-e frică noaptea când aud zgomote şi afară este întuneric! Părinţii mei au pierit înghiţiţi de groapa lacomă. Dar o am pe mătuşica. Nu mă va arunca în lume. Voi creşte împreună cu verişorii mei.”  

Şi în timp ce gândea pozitiv, se sprijini de trupul vânjos al mătuşii.  

”Ce crezi, Ioano, că te voi creşte eu? Mi-ajung copiii mei, dragă. În plus eşti şi bolnăvicioasă, nici prea inteligentă sau frumoasă nu eşti. De când am primit vestea că a murit sora mea în accident, ţi-am căutat loc în cămin, drăguţă. Am fost destul de grijulie în ceea ce te priveşte, nu te arunc pe drumuri. Căsuţa voastră este bunicică. Păcat că nu o putem înstrăina, că nu avem acte pe ea, dar mă pot muta de la soacră-mea şi o pot ocupa abuziv. Din moment ce mă voi instala cu bărbatul meu, cu patru copii, nimeni nu mă va da afară. De ce să mă mustre conştiinţa? Casa acesta să rămână goală, iar noi să stăm claie peste grămadă la bătrâna? Ioana să stea la cămin până creşte, apoi să se mărite şi să-şi găsească un rost.”  

- Nu te am decât pe tine, mătuşică. Doar tu mi-ai rămas pe lume. Voi încerca să te ascult şi să fiu cuminte.  

- Trebuie să fii cuminte, Ioana. La cămin, dacă nu asculţi, iei bătaie. Acolo ai masa asigurată, şcoala este în apropiere, personalul te ajută să-şi faci temele.  

Ioana începu să plângă în hohote agăţându-se de rochia mătuşii:  

- Nu mă înstrăina, te rog! Mutaţi-vă în casa mea şi ai grijă de mine! Îmi voi considera verişorii ca fiind fraţii mei!  

Mătuşa a început să râdă iritată, apoi a dus mâna la gură, realizând că o vedea lumea hohotind de râs întorcându-se de la cimitir.  

- Ioana, să-ţi intre bine în cap, casa aceasta despre care vorbeşti a fost a părinţilor tăi. Cât eşti minoră, nu poţi locui singură. Mie nu-mi trebuie obligaţie pe cap. Nu pot să am grijă de tine: să-ţi spăl, să-ţi fac mâncare, să te dau la şcoală, să te ajut să faci lecţiile. Ca să vezi că sunt omenoasă, îţi promit că mă voi muta cu familia în casa voastră, să nu se dărâme şi să nu fure lumea tot din ogradă.  

Ioana, copila în doliu, a oftat adânc.  

”Nu am nicio nădejde de la ea. Înţeleg. Pe mine mă aruncă în cămin, iar ei se mută în casa noastră. Nu voi avea forţa să-i mai scot niciodată afară din ea, iar eu voi rătăci printre străini. Poate că aşa am fost blestemată. Vor fi străinii mai buni cu mine? Mă doare capul de necăjită ce sunt, mă ustură ochii de cât am plâns. Să nu-mi mai văd satul în care m-am născut? Să mă despart de prietenii cu care mă jucam pe uliţă?”  

Din senin, o palmă grea căzu peste faţa umedă şi curată a copilei. Fusese lovită cu forţă, o unghie ascuţită a mătuşii în intrase în carne, iar din obrazul crud se scurgea acum o dâră de sânge.  

- Nu auzi, surdo? Cu tine vorbesc. Te-am întrebat unde ţineau părinţii tăi banii, să am cu ce te duce mâine la cămin, doar nu o să cheltuim noi cu tine. Destul că pierd o zi să merg cu tine!  

- De ce m-ai lovit, mătuşico? Crezi că de bătaie am eu nevoie acum? Nu mi-au arătat niciodată unde pun banii, să nu le spun tovarăşilor de joacă. Îi mai aduceam pe acasă, când ei erau la serviciu...  

Ioana tremura de frică. Luase bătaie degeaba, nici măcar mătuşa nu era beată, aşa cum era tatăl ei, când a bătut-o în primele luni de viaţă sau nervoasă că s-a certat cu tata, aşa cum era mama când o altoia cu nuiaua că nu a făcut treburile prin curte.  

”Cu ce ţi-am greşti eu, Doamne? Dacă mă bat cei din familie, dar oamenii aceia străini, care se vor trezi cu mine pe cap! Dacă mă vor omorî? Cum o fi în cămin?”  

”Nesuferit copil! Urâtă şi înceată la minte. Nu o pot suferi deloc. Ia să o înfricoşez puţin”  

- Ioana dragă, la cămin sunt gratii la geam. Nu poţi să ieşi când vrei tu în curte. Ai program strict de masă şi de somn, de făcut temele.  

- Atunci îndrăznesc să te rog două lucruri?  

- Hai, zii, o încurajă mătuşica!  

- Mai întâi te rog să nu mai dai atât de tare, apoi să vii să mă iei în vacanţă!  

”Sângele apă nu se face. Este totuşi copilul sorei mele. Nu mă costă nimic să-i promit...”  

- Voi veni în vizită la tine, Ioana şi te vom lua în vacanţe, dacă îţi vor permite să pleci. Cazul tău este special pentru că ai rămas fără amândoi părinţii.  

”Gratii la geam? Adică nu voi mai vedea livezi şi păduri ca aici. Nici la scăldat vara nu mă voi putea duce. Ba da. Mătuşa mi-a promis că mă va lua acasă în vacanţa de vară. Nu am plecat niciodată de-acasă. Nu ştiu ce trebuie să iau cu mine şi cum să mă port. La şcoală râdeau copiii de mine că sunt urâtă. Cred că şi aici vor râde, deşi nu mi-am ales eu chipul!”  

”Îndepărtarea ei de aceste locuri este cea mai bună soluţie, să ne rămână nouă casa. Am să procedez în aşa fel, încât nici să nu ştie să vină acasă de la cămin! Să uite drumul, să uite adresa, să uite numele satului! Vom prinde rădăcini în casa ei. Chiar dacă voi închide ochii, nu va avea tupeul şi forţa să-mi dea copiii afară din casă!”  

”Poate că la cămin va fi mai bine. Ştiu eu, acasă nu aveam întotdeauna ce mânca. De multe ori tata bea toţi banii sau venea beat şi arunca mâncarea din oale în curte, reproşându-i mamei că este apă goală sau că el nu este om să mănânce fasole. De parcă ar fi adus ceva mai bun în casă şi mama nu ne dădea! Abia aştept să cresc. Îmi doresc să am familia mea: un soţ înţelegător, harnic şi bun, copii pe care să-i iubesc din suflet şi de care să am grijă. Să stăm în căsuţa rămasă de la părinţii, să fie armonie deplină şi să avem de toate!”  

- Este bine să ai o familie, mătuşico, nu, se auzi întrebând timid?  

Dorea să spună tuturor că va lupta să aibă o familie, un loc al ei, persoane dragi în care să creadă şi de care să aibă grijă. Simţea nevoia să-şi ia public angajamentul că nu-i va lovi cu o palmă pe copiii ei, deşi ea fusese bătută cu parul, în capul ei se spărseseră sticle, avusese mâna ruptă din cauza violenţelor.  

- Puteam să mă aştept că aşchia nu sare departe de trunchi, Ioana! Şi mama ta te-a născut la 16 ani. Ai grijă ce faci! Să nu faci vreo prostie!  

”Ce este greşit să-ţi doreşti o familie? Ce prostii să fac? Voi face curăţenie în casă, voi spăla copiii, voi avea mereu grijă să fie mâncare destulă pentru toţi. Iarna voi aprinde focurile în sobă, să nu le fie frig. Nu mă voi duce la serviciu, să-i las singuri, cum a făcut mama cu mine. Dacă nu ar fi lucrat, astăzi ar fi trăit măcar ea. Nu aş fi fost dată afară din sat, dusă într-un oraş necunoscut.”  

”Tare mi-e frică, Ioano, să nu faci vreo două rânduri de copii cu doi-trei bărbaţi şi să fii nevoită să-i creşti singură. Este bine că te-ai învăţat cu bătaia, vei rezista mai mult în căsnicie. Nu poţi să pleci de la prima palmă. Este în joc viitorul copiilor.”  

Oamenii ieşeau pe poarta cimitirului, iar mătuşa îşi duse protector mâna pe umerii copilei. O mângâia uşor pe spate, scoase un şerveţel şi îi şterse ochii şi faţa.  

”A început să-i fie milă de mine. S-a purtat atât de urât fiindcă este supărată că a murit sora ei! Ce caldă este mâna de pe spatele meu! Ce bine este când îmi şterge ochii şi faţa care mă ustură îngrozitor!”  

Maria le privi cu atenţie. Era vulpe bătrână. Dincolo de tandreţea regizată desluşea grimasele de neplăcere ale femeii care îşi atingea nepoata de ochii lumii.  

”Săraca Ioana, nu are milă de la nimeni! Vipera asta a îmbrăţişat-o doar când a văzut că venim. Am auzit că se pregătesc să intre-n casă de-a gata. Primăria şi vecinii s-au ocupat de înmormântare, iar ea a fost să se intereseze de cămin. Îi vor pune fundul pe casă! Nu au niciun Dumnezeu!”  

Anghelina, femeie simplă, neînvăţată cu spectacolele de teatru, s-a oprit în faţa lor:  

- Vezi că nu eşti singură pe lume, Ioana, fata mamii? Uite ce milă-i este mătuşii tale de tine!  

- Mă duce la cămin, tanti Anghelina, izbucni Ioana într-un bocet gros, răscolitor. Mâine plec din sat.  

Milica rămase stană de piatră un timp. Nu se aştepta ca prostuţa asta de nepoată să o demaşte în faţa tuturor. Maria ieşi în faţă din mijlocul grupului, să o înfrunte pe Milica.  

- Nu am ce face, oameni buni! Bărbatul meu are două mâini şi hrăneşte deja şase guri.  

- Te bate Dumnezeu, Milico! Unde mănâncă şase guri, are loc şi a şaptea. O ceapă dacă o aveţi, o tăiaţi în şapte bucăţi, mai faceţi o mămăliguţă şi vă potoliţi foamea, o certă Anghelina!  

- O iau eu la mine, spuse hotărâtă Maria. Sunt singură, copiii s-au dus la casele lor, dar nu o da din sat!  

Milica se înnegrise de nervi. Se repezi în pieptul Mariei şi îi trase baticul negru de pe cap:  

- Nu oi fi vrând şi casa fiindcă o iei la tine? Vrei să pui mâna pe avere, să o vinzi, apoi să o laşi pe drumuri?  

- Nu, femeie, vreau să am grijă de ea fără nicio pretenţie. Să nu creadă vreodată, biata copilă, că în satul acesta toţi oamenii au fost lipsiţi de suflet!  

”Ce bine ar fi să nu mă lase tanti Maria să plec! Dacă m-ar ţine la ea, m-aş duce cu caprele, i-aş tăia lemne, i-aş aduce apă, aş face orice. Hai, tanti Maria, nu mă lăsa să plec! Oblig-o pe mătuşa mea cea rea să mă lase la tine! Am să fiu cuminte, îţi promit! Ce rău îmi pare că se ceartă pentru mine!”  

Gânduri în doliu zbuciumau mintea sărmanei copile. Ar fi dorit să oprească ziua în loc ca destinul să nu-şi mai verse fierea peste viaţa ei, deşi era ziua cea mai dureroasă, îşi îngropase părinţii. Îi văzu dispărând sub pământ şi i s-a explicat că nu-i va mai vedea niciodată. Fata spera totuşi într-o minune, i se părea cumplit de nedrept. Dacă s-ar fi putut să doarmă profund luni întregi, iar când se va trezi ei să fie lângă ea. Îşi simţea capul de plumb şi ar fi dorit să doarmă, dar se temea de noapte aceia. Din moment ce se făcea ziuă, era obligată să pornească pe drumul pribegiei.  

- E uşor să judecaţi din afară! Nu pricepeţi că Ioana este retardată şi are nevoie de învăţământ special? Sunt cea mai apropiată rudă a ei de sânge şi vreau să văd cine va trece peste hotărârea mea, spuse mai mult urlând Milica.  

Apoi o trase demonstrativ, ducând-o mai mult pe sus acasă. Cum intră în curte Ioana fu copleşită de imagini dureroase. Mai întâi revăzu cum sunt aduşi în coşciugul lat părinţii ei, apoi lume îndoliată intrând în curte, părintele, steagul, sfeşnicul...Şters, în fundal îi apărea mama. Era în zilele ei bune, îi zâmbea şi întindea braţele să o cuprindă. I se părea că îi aude şi glasul: ”Îmi pare rău că te-am bătut, Ioana! Nu am vrut eu să te las singură. Vezi tu, în lume se întâmplă şi accidente. Nu ne putem controla vieţile. Un şofer neatent a intrat pe contrasens şi a lovit microbuzul în care mă aflam cu tatăl tău. Să ţtii că te veghez din lumea îngerilor! Să nu-ţi fie teamă că te vor duce la cămin, căminul va fi a doua ta casă!  

Referinţă Bibliografică:
Ioana, victimă a violenţei domestice (roman în 3D, fragmente) / Elena Stan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1270, Anul IV, 23 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Stan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Stan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!