Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

ELENA CUZA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ELENA CUZA 
  
Cunoscută şi sub numele de Elena Doamna, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se naşte la data de 17 iunie 1825, la Soleşti, într-o veche familie moldovenească, a Rosetteştilor . Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi, născută Sturdza. Copilăria şi-o petrece la moşia părinţilor de la Soleşti, în ţinutul Vasluiului, alături de cei trei fraţi: Constantin, Theodor şi Dumitru. Primeşte de mică o educaţie aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. A învăţat limba germană şi franceză, pe care o folosea cu deosebită eleganţă. De la vârsta de şapte ani îşi continuă studiile particulare, cu guvernante şi profesori străini, la moşia de la Şcheia a unchiului său Constantin Sturdza, alături de copiii acestuia şi a altor rude apropiate. Împlinind cincisprezece ani, se stabileşte la Iaşi, unde se familiarizează cu înalta societate. Aici îl cunoaşte pe colonelul Alexandru Ioan Cuza cu care se căsătoreşte în aprilie 1844. Puţine lucruri se ştiu însă despre viaţa sa particulară şi modul ei de a fi. Elena Cuza era o fire domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace, cu o expresie severă, foarte timidă şi lipsită de încredere în forţele proprii, lucru accentuat şi de faptul că Al. Ioan Cuza nu era un soţ statornic. Cu toate astea ea a dovedit şi o altă trăsătură de caracter, îndeosebi după înăbuşirea revoluţiei de la 1848. Fiind pusă în faţa unei situaţii periculoase, ce ameninţa siguranţa soţului ei, această tânără femeie, timidă şi lipsită de încredere în sine a dovedit o energie şi o hotărâre extraordinare. A pornit singură de la Soleşti spre Galaţi, unde a mers să îl vadă pe consulul britanic Cuninghan, punând la punct evadarea lui Cuza şi a altor revoluţionari moldoveni la Brăila. Aceştia au trecut prin Ardeal, Bucovina, Viena şi au ajuns la Paris. S-au reîntors în Moldova abia peste un an, când venise domn Grigore Ghica, un om cu idei favorabile unirii. 
  
Deşi a dorit de foarte multe ori să întrerupă căsnicia care o lega de Cuza, ea a reuşit de fiecare dată să se resemneze fiindu-i alături în cele mai dificile momente. Numirea acestuia ca domn al Principatelor a fost o schimbare pe care a recunoscut-o într-o scrisoare adresată mamei sale: „Mâne dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care trebuie să le am, acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea.“ 
  
În cei şapte ani de domnie a contribuit, cu modestia şi demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, soţul său, fiind inspiratoarea fericită a Legii instrucţiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebită înţelegere asupra situaţiei precare a ţărănimii, fiind o susţinătoare energică a înfăptuirii reformei agrare. Dornică să ajute la reformarea morală a societăţii, doamna Elena Cuza şi-a dedicat în această perioadă întreaga sa energie acţiunilor caritabile: participă la împărţirea premiilor şcolare; vizitează aşezămintele de binefaccere din Bucureşti; propune construirea unui azil pentru fetele orfane sub înaltul său patronaj, pentru care donează 1000 de galbeni; propune restaurarea spitalelor şi înfiinşarea unui azil al bătrânilor etc. Toate acestea i-au atras dragostea şi preţuirea oamenilor simpli de pe întreg cuprinsul ţării.  
  
Legătura extraconjugală a soţului cu Maria Obrenovici a determinat-o pe prima doamnă să părăsească Bucureştiul şi să rămână mai bine de 3 ani la Paris, loc unde a frecventat spectacole, expoziţii şi saloane culturale, primită fiind chiar şi de împăratul Napoleon al III-lea. 
  
Din 1862 ea s-a reîntors să îşi revendice locul în societatea românească şi a început să se preocupe preponderent de organizarea balurilor de caritate, a dineurilor, răspândindu-şi convingerile despre rolul femeii în societate. Elena Cuza a militat profund pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora. Astfel a reuşit să îşi uluiască soţul şi să o îndepărteze pe rivala sa, care s-a retras într-o casă din mahalaua Amzei. Deşi jignită la propunerea de a înfia copiii domnitorului cu Maria Obrenovici, ea a acceptat, gestul întărind şi mai mult căsnicia sa cu Al. Ioan Cuza. A devenit încetul cu încetul o mamă desăvârşită, deşi nu putea avea copii. Rolurile s-au schimbat, iar Maria era primită acum de către Elena Cuza cu milă şi înţelegere pentru a-şi vedea cei 2 copii: „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îngăduitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin drăgălăşenia lor şi rost vieţii .  
  
Dar au venit şi zile grele. La 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice de către monstruoasa coaliţie şi doamna Elena Cuza a fost nevoită să-şi însoţească soţul pe drumul aspru al exilului în străinătate. În 1873, după decesul lui Cuza, Elena se retrage la Ruginoasa, ocupându-se de educaţia celor doi fii ai soţului său, Alexandru şi Dimitrie, pe care îi adoptase şi-i îngrijea cu multă dragoste. Însă în 1888 Dimitrie se sinucide, iar în 1889 Alexandru moare de ftizie. Rămasă singură, ea se angajează pentru câteva luni ca infirmieră la spitalul „Caritatea” din Iaşi. Îmbonlăvindu-se, se retrage la Piatra-Neamţ, unde-şi va petrece ultimii ani ai vieţii, dedicându-se ajutorării săracilor şi instituţiilor de binefacere. Urmărea cu interes evenimentele din ţară şi a fost foarte îndurerată de urmările răscoalei din 1907. Începutul anului 1909 îi aduse câteva clipe de fericire. Jubileul celor 50 de ani de la Unire au prilejuit omagierea Elenei Cuza şi a domnulului Unirii de către întreaga elită intelectuală a ţării şi de înşişi suveranii României. Dar emoţiile puternice din aceste zile i-au şubrezit şi mai mult trupul ei firav. După 14 februarie a rămas ţintuită la pat. Liniştită şi deplin împăcată şi-a făcut testamentul, cerând să fie înmormântată la Soleşti, alături de mama sa. Să fie o înmormântare simplă cu un singur preot, fără funeralii naţionale şi fără discursuri oficiale, însoţită doar de oamenii săraci. În dimineaţa zilei de 2 aprilie 1909, la ora 5, Elena Cuza a trecut pragul veşniciei. Mitropolitul Moldovei a dat ordin ca pe tot cuprinsul Moldovei să se tragă clopotele bisericilor pentru ca râul, pădurea şi muntele să afle că a murit Elena Cuza . Nicolae Iorga nota despre moartea acesteia: A murit, la Piatra Neamţ, femeia ideal de bună şi modestă care a fost Măria-sa Doamna Elena, soţia lui Cuza-Vodă. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pămînteşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor . 
  
În prezent sunt numeroase aşezăminte culturale şi instituţii care îi poartă numele, tocmai datorită personalităţii sale marcante, a caracterului disciplinat şi lipsit de îngâmfarea poziţiei pe care a deţinut-o. Elena Cuza poate reprezenta oricând, pentru femeile din România şi nu numai, un model de modestie şi candoare demn de urmat.  
  
_______________________ 
  
Bibliografie: 
  
1. George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009. 
  
2. Lucia Borş, Doamna Elena Cuza, Editura Naţionala-Ciornei, 1945. 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ELENA CUZA / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 204, Anul I, 23 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!