Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 1040 din 05 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - UN GÂND PENTRU ANCA PETRESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pierzându-şi viaţa neaşteptat, arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu*, mi-a trimis gândul înapoi la un moment în care pulsul vieţii clocotea în ea la cota cea mai înaltă. Prin largul fluviu al evenimentelor vieţii noastre trecătoare, din când în când, gândul are acest bun obicei, să se oprească la câte un fapt de viaţă deosebit pentru a-i asculta pulsul, pentru a-i lumina adâncurile încercând să prindă firele înţelegerii şi al mersului lumii acesteia şi nu de puţine ori cu intenţia de a-l avea model. Unele ar putea fi chiar modele strălucite bune de aşezat în manualele şcolare, modele de care avem nevoie pentru a înfăptui împlinirea unui vis înalt.  
 
Prin anul 1978, prietenul meu bun, medicul oftalmolog Coriolan Bucur, mi-a înlesnit prilejul de a întâlni un asemenea moment. Fiul sau, Petrişor Bucur, tânăr inginer electronist în Bucureşti, era pe punctul de a fi dat afară din serviciu pentru absenţe de la locul de muncă şi ca orice tată, era neliniştit. Petrişor fusese rugat de Anca Petrescu să lucreze la o machetă pentru viitoarea Casă a Poporului. Anca îşi adunase lângă ea un număr de tineri şi împreună lucrau cu aripi întinse pâna în slava cerului. N-a fost cu putinţă ca Petrişor să se rupă de entuziasmul care fierbea în clocot şi-a pierdut serviciul, la fel şi Anca. Nimic însă nu putea pune stavilă împlinirii unui ideal ţesut din cele mai frumoase vise. Pe atunci Anca era pe la începutul carierei sale, avea cam 29 de ani şi doar cinci ani de vechime în „câmpul muncii".  
 
Fiecare avem în viaţă momente de răscruci hotărâtoare. Când Anca a simţit că pentru ea a sosit un asemenea moment, s-a implicat cu întreaga ei fiinţă, sperând că va fi acceptată să lucreze alături de alţi arhitecţi. Asupra acestui moment crucial de viaţă m-am oprit, pentru că merită privit în toate dimensiunile lui. El face parte din rândul acelor momente care ajută la ridicarea spirituală pe culmile desăvârşirii.  
 
Anca şi-a golit casa şi a început să lucreze febril la proiectul care întruchipa viitoarea clădire cu care trebuia să se prezinte în scurt timp la concurs alături de nume grele ale arhitecturii noastre. Ceauşescu era nerăbdător să înceapă lucrările construcţiei la care visa cu mare pasiune şi a scurtat noul termen de prezentare al machetelor. Dar, bombă, concursul s-a ţinut fără ca Anca să afle. Cu toate astea, ea nu s-a descurajat. Ceauşescu nu se hotărâse, aşa că mai trăgea nădejde la o altă fază a concursului şi lucra frebil zi şi noapte, cu o chemare care nu îi dădea răgaz.  
 
Prietenul meu, Coriolan Bucur, deşi era supărat că Petrişor îşi pierduse serviciul, spera încă în reuşita strădaniei lor. O cunoştea pe Anca de la venirea ei pe lume, era fiica prietenului său, medic ginecolog de care era legat prin multe amintiri din perioada grea când profesau în Sighişoara. Şi mai ştia ceva, doctorul Bucur, că Anca şi Petrişor făceau parte dintr-un grup de copii eminenţi ai Sighişoarei, cărora, o zână bună le-a ursit urcuşul performanţei depline prin propriile lor forţe. Se întrezărea de pe atunci închegarea puternicei personalităţi a îndrăgitei Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV de renume şi a lui Cristian Mandeal, care, deşi foarte tânăr, devenise dirijorul Orchestrei Filarmonice din Bucureşti, cu recunoaştere internaţională. Mai era Rodica Albu, critic de artă, în plină ascensiune şi numele ei, ca şi cel al lui Petrişor, dar şi al altora, ar fi avut acelaşi ecou dacă nu părăseau ţara curând.  
 
Speranţa Ancăi a prins viaţă. Ceauşescu se afla la Neptun şi a decis să mai organizeze încă un concurs acolo, pe malul mării. Anca a aflat ca din întâmplare. Lucrând pe cont propriu, ea nu avea cu ce să ducă macheta la concurs, dar a făcut ce a făcut şi în ultimul moment a găsi un om care era dispus sa o ajute cu un camion. A încărcat în mare grabă, a depus macheta, luptându-se cu nenumărate impedimente. Pentru că nu stia când urmează să susţină prezentarea proiectului Anca a plecat la plajă lăsându-se purtată de valurile mării şi ale visării. A fost chemată de urgenţă şi s-a prezentat în rochiţa de plajă şi cu şlapii în picioare. Ceauşescu a ales proiectul ei spre marea uimire a marilor arhitecţi ai vremii şi chiar pentru Anca. Nu spera chiar într-atat, ca proiectul ei să fie ales din cele 17 care au fost prezentate în concurs de cele mai înalte vârfuri ale personalităţilor arhitecturii româneşti din acel moment.  
 
Seara, alături de doctorul Bucur, am fost invitată la restaurantul unde, împreună cu Anca şi tinerii ei colaboratori, am sărbătorit ameţitorul succes. A fost o zi dintre cele rare prin frumuseţea şi intensitatea trăirilor. Entuziasmul şi bucuria împlinirii unui succes de mari proporţii, făcea să vibreze aerul asemenea unei corzi de vioară gata să pleznească de intensitatea solicitării. Ii auzeam comentând întâlnirea cu Ceauşescu încântaţi că au găsit codul de comunicare cu el. Acesta dădea semne că împrumutase de la ei ceva din suflul plin de vitalitate tinerească după felul cum îi privea şi le vorbea acordându-le o largă încredere elanului lor tineresc. Poate că se treziseră în el momente de înflăcărare din timpul „avântului revoluţionar" pe care îl trăise intens.  
 
Au trecut de atunci 35 de ani, dar eu parcă simt şi acum tumultul plin de viaţă de care erau cuprinşi. Anca părea întruchiparea triumfului vieţii. Parcă îi văd şi acum cât de frumoşi erau. Era un anume fel de frumuseţe luminată pe dinăuntru de o altă frumuseţe deosebit de rară, cea a visului spre care se îndreptau. Privindu-i, puteai să crezi ca vor ajunge acolo unde şi-au aţintit privirile. Proiectul la care au muncit, aşa cum a fost conceput de Anca Petrescu, deşi cu multe intervenţii ale cuplului Ceauşescu şi cu mare efort financiar suportat greu de populaţie, a devenit Casa Poporului, azi Palatul Parlamentului României, intrat de trei ori în Cartea recordurilor, ca cea mai mare clădire administrativă de uz civil, cea mai masivă şi cea mai scumpă clădire din lume. Deşi neterminat nici astăzi în întregime, a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din România.  
 
S-au auzit şi voci care au contestat meritele profesionale ale Ancăi Petrescu, dar timpul impune tot mai clar ecoul nobilului drum omenesc. Numele Anca Petrecu se pronunţă întotdeauna asociat cu proiectul cladirii Casei Poporului. Este cea mai înaltă recunoaştere ce i se poate acorda, precum şi dăinuirea consideraţiei pentru standarele valorice la care s-a ridicat.  
------------------------------------------------------------  
* PETRESCU Anca, arhitect (20 martie 1949 - 30 octombrie 2013)  
 
Elena BUICĂ  
Pickering, Toronto, Canada  
1 noiembrie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - UN GÂND PENTRU ANCA PETRESCU / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1040, Anul III, 05 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!