Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 780 din 18 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - POVESTIRI PENTRU COPIII STRĂMUTAŢI DIN ŢARA LOR (I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. MIORIŢA  
- Buni, a venit seara, a şoptit Mara cu ochii ţintă aţintiţi spre bunica ei. Vrei să mai mergem şi în seara asta în România, prin munţi şi văi şi să-mi spui iarăşi o poveste cu oiţe?  
- Iarăşi cu oiţe?  
- Dacă le iubesc aşa de mult ... Nu vezi că în camera mea sunt peste tot numai oiţe?  
- Şi-ţi faci o turmă din ele?  
- Da... şi le cânt doine din fluier ca ciobanii de acolo.  
- Ciobanii de aici nu le cântă doine oiţelor?  
- Buni, să ştii că în Canada ciobanii se numesc fermieri, se ocupă altfel de oile lor şi nu ştiu să le zică din fluier doine aşa frumoase ca şi ciobăneii români, au alt fel de cântece, frumoase şi astea, dar sunt altfel. Când am să merg în România, eu vreau să ştiu cum e acolo şi mi-ar place să fiu ciobăniţă la oiţe. Dar, te rog, Buni, spune-mi o poveste cu oiţe, dar să nu fie “sperietoare”. Să nu-mi spui că lupul a mâncat o oiţă şi pe urmă ciobanul a omorât lupul, ori că doi ciobănei au vrut să-l omoare pe altul, ca pe ciobanul moldovean. Să laşi să trăiască şi ciobăneii, şi oiţele, dar şi lupul.  
- Unde vrei să mergem prin România?  
- Prin munţii Carpaţi.  
- Bine. Am să-ţi povestesc o întâmplare auzită mai demult. Ascult-o:  
 
Pe un plai frumos, ca o gură de rai, se afla o turmă de oiţe. Baciul era plecat în sat să aducă sare la mioare. A lăsat oiţele în paza dulăilor ciobăneşti, nişte câini mari care se puteau lupta şi cu ursul şi în grija lui Ion, un flăcău voinic şi arătos de-ţi venea să crezi că este cu adevărat Făt-Frumos. Pe când soarele, din slava cerului se pregătea să o ia încetinel spre apus, oiţele se odihneau la umbră. Sub un copac, la marginea stânii sta Ion cu Mioriţa lui cea dragă, cânta din frunză, când un cântec plin de veselie, când o doină de-ţi smulgea suspinele din piept sau te punea pe gânduri. Din când în când se oprea si vorbea cu ea.  
- Mioriţă, draga mea, tu ştii ce iubesc eu mai mult pe lume, pe voi, oiţele şi pe Ana, mândra mea cea frumoasă, cum altă fată nu mai este în tot satul. Aseară, când a venit Ana cu ulciorul de apă proaspătă şi ceva merinde, am pus la cale să facem nuntă mare la toamnă, după ce culegem via.  
Mioriţa s-a uitat în ochii lui şi a răspuns cu un „meeee” adică se bucura, fiindcă şi ea o îndrăgise pe Ana. După un timp, Ion s-a ridicat în picioare, s-a dat puţin de-o parte şi a pus mâna streaşină la ochi să vadă dacă nu cumva o zăreşte pe Ana venind la stână. Dar a tresărit deodată fiindcă a simţit mişcare în preajma lui, iar dulăii au sărit lătrând a primejdie mare. Când s-a intors, a văzut că lupul o înhăţase de ceafă pe Mioriţa lui dragă şi fugea cu ea spre pădure. S-a aplecat să ia de jos ceva cu care să azvârle spre lup, dar lângă el era numai un ulcior cu lapte, pregătit să-l dea Anei. A azvârlit după lup cu ulciorul cu lapte care s-a lovit de un copac şi s-a spart, iar laptele şi coiburile au căzut pe capul lupului lovindu-l şi luându-i vederea. Lupul a scăpat Mioriţa din gură şi a rupt-o la goană în pădure fiindcă se apropiau dulăii. Ion a adus Mioriţa pe braţe, mai mult moartă decât vie. Pierdea mereu sânge. Au trecut multe zile de suferinţă pentru Mioriţă, timp în care Ion a stat lângă ea. Îi curăţa rana, îi umezea buzele cu apă, o hrănea dându-i lapte cu biberonul ca să prindă puteri, vorbea cu ea şi o încuraja, o îndemna să lupte ca să trăiască. Uneori, Mioriţa părea ca e gata să plece de pe astă lume, dar Ion o ruga cu toată dragostea lui: „Rămâi cu noi, rămâi cu noi, te iubim atât de mult!" şi Mioriţa parcă înţelegea şi revenea ca după cealaltă lume. Ana i-a stat aproape, fiindu-i de ajutor, mai ales când Ion trebuia să meargă la muls oile. De mai multe ori baciul a crezut că Mioriţa îşi va da sfârşitul şi îi spunea lui Ion:  
- De ce te mai chinui, Ioane, cu ea s-o salvezi, nu vezi că e aproape moartă? Dar dragostea lui Ion pentru Mioriţă i-a dat puteri să se lupte pentru vindecare. Eu şi astăzi cred că numai dragostea lui Ion a vindecat-o, în cele din urmă. Trecând zilele, bucuria şi dragostea de viaţă a cuprins iar întrega stână.  
 
La toamnă, când va fi nunta lui Ion cu Ana, vom merge şi noi acolo şi vom petrece, şi ne vom bucura împreună cu toate oiţele, dar mai ales cu Mioriţa lui cea dragă.  
- Buni, a întrebat Mara după un timp, cum se numeşte asta, când cineva nu renunţă şi nu renunţă cu niciun chip atunci când îşi pune ceva în minte şi când îşi doreşte ceva foarte mult?  
- Se numeşte stăruinţă sau perseverenţă.  
- De asta am nevoie şi eu fiindcă am o dorinţă mare ... pe care am să ţi-o spun mâine seară, acum mi se închid ochii şi încă mă gândesc la întâmplarea cu Mioriţa...  
 
 
2. PRIETENIA  
Se lasă seara. Mara se furişează lângă bunica ei să o roage să-şi pregătească povestea ... Pentru ea este adevărat leagăn pe care vine somnul cel dulce.  
- Buni, aşa-i că îmi spui iaraşi o poveste? În ultimul timp cam cu greu îmi scot poveştile de la tine.  
- Aşa e, mi s-a golit traista cu poveşti.  
- Dă-mi traista s-o văd!  
- Traista asta cu poveşti e o traistă fermecată şi nu pot s-o vadă decât bunicuţele.  
- Păi, dacă zici că este fermecată, de ce nu face ea poveşti şi râmane uneori goală? Ce traistă fermecată mai e şi aia care se poartă ca toate traistele?  
- Când ai să fii mai mare, ai să înţelegi că totul în lumea asta are şi un sfârşit, chiar şi în poveşti.  
- Dacă traista nu mai are nimic în ea şi eu n-am crescut destul ca să stau fără poveşti, atunci mai pune tu câte ceva acolo.  
- Bine. Hai să ne gândim împreună. Priveşte în jur şi numeşte un obiect care să facă parte din povestea noastră.  
- Păi... stai să văd... Da!... M-am gândit ... FEREASTRA... Îţi place?  
 
Şi bunica a început:  
- A fost odată, ca niciodată...  
- ... că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti, a adăugat Mara.  
- ...o fereastră fermecată. Şi această fereastră avea multe prietene, toate ferestrele casei ei, dar şi pe cele ale caselor vecine. Discutau între ele. Se strigau pe nume în graiul ferestrelor, fiindcă fiecare fereastră avea un nume: Fereastra Mică, Mare, Rotundă ... după forma pe care o aveau, Fereastra Verde, Albă, Roşie ... dupa culoarea ramei, Fereastra Luminată, Intunecată, Curată, Strălucitoare, după cum arătau ...  
- Pe a noastră cum o chemă?  
- Ghici.  
- Fereastra Frumoasă ...  
- Ai ghicit. Într-o zi, am auzit-o cum a strigat-o pe prietena ei de peste drum:  
- Draga mea prietenă, Fereastră Azurie ...  
- Stai să vad, a sărit Mara. Da... aşa este, este azurie.  
- Draga mea prietenă, a continuat fereastra noastră, ce părere ai de ce am văzut noi ieri, când treceau în zbor cârduri, cârduri de gâşte sălbatice deasupra noastră ...  
- Buni, stai aşa. În România sunt gâşte sălbatice?  
- Sigur că sunt, mai ales în Delta Dunării, care este un adevărat rai al păsărilor.  
- Şi iarna zboară şi ele prin Deltă, ca cele de aici?  
- Nu, pleacă în ţări mai calde.  
- Dar de aici, din Canada, de ce nu pleacă în ţările calde, nu e îngheţat lacul Ontario în care îşi petrec ele ziua în timpul iernii?  
- Ca toate lacurile, îngheaţă şi Ontario, dar îngrijitorii gâştelor încălzesc o zonă din lac, anume pentru ele. Ziua, ele stau pe lac şi noaptea dorm în altă parte, unde au cuiburile mai adăpostite. Păsările astea sunt o desfătare pentru oameni şi sunt ţinute aici ca să ne bucurăm noi de prezenţa lor. Altfel ar pleca şi ele, toamna, să emigreze ca celelalte păsări călătoare şi ca cele din România şi s-ar întoarce primăvara.  
- Mie tare mi-s dragi când le văd zburând şi le aud „gâscurind” în zbor: ga, ga, ga, ga... Dar acum te rog să-mi spui ce au văzut ferestrele când au trecut zecile de cârduri.  
- Au văzut că s-a desprins o gâscă dintr-un cârd şi a început să zboare înapoi, iar la scurtă vreme s-a mai întors încă una şi a însoţit-o.  
- Eu cred că astea două erau o famile, adica soţ şi soţie, şi-a dat cu părerea Mara, şi dacă s-a întors gâsca, gâscanul n-a lăsat-o singură, a venit după ea, fiindcă aşa e în familie. De când privim noi în fiecare zi de iarnă aceste cârduri de gâşte, niciodată nu am văzut să se întoarcă vreuna din cârdul cu care a plecat. Asta trebuie să fie o întâmplare nemaipomenită.  
- Asta cam aşa a fost. Fereastra Azurie a aflat ce s-a întâmplat şi a povestit şi ea la rândul ei:  
- Aseară, când a venit stăpânul casei, a dat drumul la televizor şi am privit şi eu. Aşa am aflat ceva grozav, de care ai să te minunezi şi tu când ai să auzi întâmplarea. Ieri, în timp ce gâştele zburau pe sus, au simţit de la înălţime că se pregăteşte o mare viforniţă, ai văzut, aia care s-a abătut în timpul nopţii asupra noastră. Gâsca pe care ai văzut-o ieri că s-a întors, îşi lăsase lângă lac un prieten, un iepuraş care era rănit şi slăbit, fiindcă pierduse mult sânge. În timpul nopţii, el ar fi murit de frig pe o aşa vreme rea. Astfel că, gâsca, simţind primejdia din aer, s-a întors să îl ocrotească, să îi ţină cald cu penele ei în timpul vremilor vrăşmaşe. Gâscanul-soţ a urmat-o. La televizor am văzut cum îngrijitorii descoperiseră locul lor, un cotlon nu prea bine adăpostit şi au filmat de la distanţă. Ţi-era mai mare dragul să vezi cum gâştele acopereau, pe rând, cu trupurile lor pe bietul iepuraş. Ele îi aduseseră şi ceva de mâncare pe care au pus-o lângă el, ca nişte prietene devotate. Întâmplarea aceasta s-a terminat cu bine, fiindcă au avut şi sprijinul îngrijitorilor care le-au făcut un adăpost călduros şi s-au străduit să ocrotească şi frumoasa lor prietenie.  
- Buni, asta este ceva ca în poveşti, o prietenie din cele mai rare, dar eu am mai văzut la TV şi pe internet câteva prietenii din astea extraordinare şi în viaţa de toate zilele: o pisică prietenă cu un şoarece şi-l lăsa să stea pe capul ei, o căprioară având grijă de un iepuraş, o cloşcă acoperind cu penele ei un căţeluş, alături de puii ei ... Prieteniile mi-s dragi şi mie şi mă gândesc că, atunci când voi fi mare, eu am să fiu prietenă cu toată lumea, cu toate animalele şi păsările, chiar şi cu insectele.  
- Dar să ştii că uneori prietenii te pot răni, i-a mai spus Buni cu gând să o pregătească pentru viaţă.  
- Eu tot am să-i iert. Tu nu faci la fel cu prietenii tăi? a mai apucat să zică Mara înainte de a închide ochii pentru a continua în vis frumuseţea şi nobleţea prieteniei.  
 
 
3. POVESTEA UNEI ALBINUŢE  
- Buni, Buni, unde eşti? A venit seara şi trebuie să scoţi povestea din traista fermecată. Mi-a plăcut povestea de ieri aflată din discuţia ferestrelor. Astăzi, te rog să-mi spui ce au mai văzut şi ce au mai auzit ele.  
- Bine, am să-ţi spun ce am auzit mai demult, o discuţie între Fereastră noastră cea Frumoasă şi Fereastra Înflorată, cea de la a treia casă de peste drum de noi.  
- Adică fereastra Danei, fiindcă ea are multe flori în fereastră.  
- Da, aşa e. Cum stăteau de vorbă ferestrele în graiul lor, din vorbă-n vorbă ... ce mai faci?... ce mai e nou?... Fereastra Frumoasă i-a spus ce a vazut. Fetiţa noastră este tare cuminte şi învaţă bine la şcoală, cântă frumos la pian, dar nu-mi place că nu îşi pune lucrurile la loc.  
- Buni ... tu asta o spui pentru mine ...  
- Eu spun vorbele ferestrelor, aşa cum le-am auzit şi eu. Fereastra Înflorată i-a spus ce a aflat şi ea, ceva care se întâmpla numai în lumea poveştilor.  
- Aseară, când mă uitam cu drag la florile mele, ce crezi că văd? O albinuţă le dădea târcoale şi eu am întrebat-o:  
- Albinuţă dragă, e seară, ce cauţi tu prin casele oamenilor când afară sunt flori cu miile în această zi frumoasă de vară?  
- Ufff... Fereastră dragă, dacă ai şti de ce sunt aici, nu te-ai mai mira. Sunt ruptă de oboseală fiindcă vin de foarte departe. Am să dorm între aceste flori şi de-abia mâine mă voi întoarce, dar până atunci am să-ţi spun de ce sunt acum aici. Eu caut un polen miraculos, aflat în nişte flori rare şi mi s-a părut că le-am zărit aici. E un polen care vindecă tot felul de suferinţe. Acum, fiindcă e seară, florile şi-au închis cupa şi nu ştiu dacă am găsit polenul de care am nevoie.  
- Dar la ce ţi-ar fi de folos, albinuţă dragă?  
- E o poveste mai lungă. Stai să-mi trag sufletul de obosită ce sunt şi am să-ţi povestesc mai pe îndelete. Eu locuiesc cu surioarele mele, într-un stup aşezat în curtea din spatele unei case locuite de o familie de români strămutaţi în Canada. Împreună cu toţi ai casei duceam o viaţă frumoasă dacă n-ar fi fost să se împlinească un blestem. Stăpânul casei, Gigi, născut în România, purta cu el o povară de mic copil, un blestem. A treia zi după ce s-a născut, mama lui a chemat ursitoarele, cum e obiceiul la români. Fiecare ursitoare a venit cu daruri alese pentru Gigel. Au încins hora în jurul leagănului şi apoi una i-a ursit să fie frumos, alta să înveţe bine, alta să fie norocos, alta să aibă o soţie iubitoare şi copii frumoşi şi sănătoşi. Şi când ursitoarele se întreceau cu daruri, care mai de care mai minunate, s-a auzit un vâjâit şi pe uşă a intrat ursitoarea cea rea, pe care mama lui nu o invitase. “Să fie leneş în treburile casei, a strigat ea şi din cauza asta, într-o zi să îi fie viaţa în cumpănă, să nu se vindece de lene numai dacă va scăpa cu viaţă din primejdia ce-l aşteaptă”. A trântit uşa şi a fugit. Mai rămăsese o ursitoare să-i dea darul şi ca să mai îndulceasca din blestemul de a fi leneş în casă, i-a ursit micuţului să fie harnic la servici şi să-i placă să construiască lucruri mecanice.  
Şi să ştii tu, Fereastră Frumoasă, ca s-a împlinit tot ce i-a fost ursit, atât cele bune, cât şi cele rele. Se părea că lenea l-a fixat pe Gigi să stea mai tot timpul petrecut acasă, pe o canapea şi cu ochii la televizor.  
- Dar încolo, e băiat bun, cum susţine cu căldură soţia înţelegătoare care îi făcea multe din treburile pe care trebuia să le facă el. Şi totul ar fi mers aşa, până la sfârşitul zilelor, dacă n-ar fi venit timpul împlinirii până la capăt al ziselor ursitoarei rele, chiar dacă au plecat din România şi au venit în Canada. Alaltăieri, când era Gigi singur acasă, a aprins aragazul şi până să se încălzească mâncarea, s-a trântit pe canapea şi a adormit buştean. A luat foc o tigaie cu ulei. Focul s-a întins repede prin împrejurimi şi ardea mocnit scoţând vălătuci de fum care au pus în primejdie şi viaţa lui Gigi şi a noastră, a albinelor. Pisica şi căţelul lor au ieşit pe uşiţa făcută pentru ei. Noi am ieşit din stup şi ne-am îndepărtat, dar au rămas puişorii care abia prinseseră viaţă şi cu ei şi Regina. Din cauza fumului, noi aproape nu mai vedeam casa. Am văzut totuşi când au venit pompierii, cum l-au scos pe Gigi pe targă cu o mască de oxigen pe faţă şi au fugit cu el la spital, iar alţii au stins focul din casă. Aşa că, Gigi, Regina noastră şi puietul sunt în mare suferinţă provocată de fum. Regina noastră ne-a spus că vindecarea va fi numai atunci când vom găsi un polen miraculos, aşezat în formă de cruce în fundul cupelor unor flori rare. Dacă îl găsesc în florile de aici, mâine dimineaţă, îl voi duce în stup şi-l voi duce şi lui Gigi, la spital, la reanimare, unde stă cu masca de oxigen pe faţă şi cu tuburi, fel de fel, pe el. Dacă îi pun pe nas un strop din polenul pe care îl caut, sigur va reveni la viaţă.  
- Albinuţă dragă, mi-ai spus întâmplări parcă rupte din poveşti.  
Acum trebuie să dormi fiindca mâine ai iarăşi mult drum de făcut. Eu voi veghea asupra ta ca să-ţi fie somnul bun şi când îmi voi face rugăciunea de noapte mă voi ruga să găseşti polenul miraculos.  
- Nu mai am răbdare, a spus Fereastra Frumoasă care a tăcut mâlc, ascultând cu mare interes povestea spusă de vecina ei, Fereastra Înflorată. A găsit Albinuţa polenul miraculos?  
- Uite ce văd! S-a intors albinuţa, ne va spuna ea.  
- Minune, minune mare, a spus Albinuţa, polenul a vindecat pe loc, şi pe Gigi care s-a apucat repede de treabă, şi pe Regina noastră şi puişorii abia iviţi la viaţă. Am venit să mulţumesc florilor şi ţie, dragă Fereastră Înflorată, şi să mai duc puţin polen pentru întărirea sănătăţii. Am drum lung de făcut. Rămâneţi cu bine!  
- Buni, dacă Albinuţa n-ar fi găsit polenul miraculos, Gigi ar fi murit? Moartea i s-ar fi tras de la lenea lui?  
- E posibil.  
- Eu ... vreau să te întreb ceva ... dacă nu îmi pun lucrurile la loc, tot lene se cheamă că este?  
- Te las să te gândeşti. Acum închide ochişorii şi mâine să îmi dai răspunsul. Somn uşor!  
 
Elena BUICĂ-Buni  
Pickering, Toronto,Canada  
15 februarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - POVESTIRI PENTRU COPIII STRĂMUTAŢI DIN ŢARA LOR (I) / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 780, Anul III, 18 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!