Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 796 din 06 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - DEVOTAMENT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Peste timp, te trezeşti că scormoni fără voie, ca la o chemare abia desluşită în fundul sacului în care stau înghesuite crâmpeie de viaţă uitate şi te trezeşti că-ţi revine pe furiş câte o întâmplare de care nici nu mai ştiai că ai trăit-o, deşi la vremea ei, poate a însemnat ceva mai important.  
 
Aşa mi-au venit în minte zilele astea câinii copilariei mele. O amintire care parcă îşi caută singură calea spre mine atingându-mi o felie din suflet parcă adormită şi un oftat prelung mi-a ieşit din adâncul pieptului. Devotamentul dus până la moarte al unui câine pe care l-am iubit a avut puterea să ne zguduie din temelii.  
 
Povestea vieţii lui este una simplă şi frumoasă până la un moment dat, când şi pentru el şi pentru familia noastră a intervenit o cauză, pe cât de absurdă, pe atât de dureroasă.  
 
Într-una din zile, pe când noi, copiii, ne jucam în curte cu prietenii din vecini, tata a venit acasă cu un căţel foarte mic, abia avea ochi. Era maro, iar sprancelele aveau o dungă mai grosuţă, de culoare gălbuie. Am alergat cu toţii la coşulet să-l privim. Mama a ridicat o sprânceană, semn că îl privea cu atenţie şi deodată zice: „Câinele ăsta parcă seamană cu Stalin”. Eram în plin război contra ruşilor şi Stalin era mereu pe buzele oamenilor. Luasem cunoştinţă de el dintr-un portret cu mustăţi şi sprâncene groase. Nouă, copiilor, atât ne-a trebuit, şi am început să strigăm căţelul: „Staaaliiiin, Staaaliiiin”. Şi Stalin i-a rămas numele, deşi părinţii îi aleseseră alt nume. Pentru că era prietenos şi jucăuş, era îndrăgit de toată lumea. Una dintre distracţiile copiilor din vecini era şi aceea de a veni la la noi să se joace cu el, ori să-l strige la poartă: „Staaaliiin, Staaaliiiin” ...  
 
Timpul a trecut, căţelul a devenit căţelandru, apoi un câine de mai mare dragul. Copiii îl chemau mereu la poartă, iar oamenii din sat începuseră să facă tot felul de glume pe seama numelui, uneori glume ritmate care umblau din gură în gură. A rămas acelaşi câine iubit pentru gesturile lui de caldă afecţiune, netulburat de nicio umbră de supărare, aşa cum nu mai văzusem la alţi câini din câţi am avut în curte. Dacă îl mângâiai, în ochii lui strălucea fericirea şi devotamentul nemărginit. Când pleca tata, îl conducea până la poartă, când se întorcea, îl simţea de la distanţă şi alerga goană nebună să îl întâmpine. Ne iubea şi ne ocrotea pe toţi ai casei, dar tata era preferatul lui. Stătea întotdeauna la piciorul lui. Trăiam cu toţii o viaţă frumoasă, împlinită în bucurii simple dar profunde, aşa cum se trăia în lumea satelor în comuniune cu toate darurile Domnului lăsate pe pământ, deşi se auzeau surd zvonuri rău-prevestitoare venite de pe front. Stalin al nostru care nu ştia ce-i primejdia era cel mai fericit şi noi uitam de toate privindu-l cum se juca cu toate animalele din curte. Pentru cal avea chiar o afecţiune specială, la care nu rămânea indiferent nici acesta. Era între ei o amiciţie mai profundă, ni se părea o afecţiune deosebită. Tot ce făcea el, ne umplea inima de bucurie. Noi ne luam la întrecere, care îl iubim mai mult. Socoteam chiar că nu-i arătam atâta dragoste pe cât ne purta el nouă, o dragoste necondiţionată. El ne-a făcut să credem că şi câinii au sentimente şi poate că nici nu e drept să stea în rândul celorlalte animale. Nu mai cunosc alte animale care să fie aşa de devotate omului, poate calul, dar nu chiar în aceeaşi măsură.  
 
Dar în 1944 au apărut nori negri la orizont. Întoarcerea armelor împotriva nemţilor s-a îndreptat şi împotriva câinelui nostru. Copiii îl strigau şi acum la poartă: Staaaliiiin, Staaaliiiin. Vârtejul nefericit al vremurilor au târât familia noastră pe povârnişul marilor suferinţe. Asupra familiei noastre plutea primejdia grea. Viaţa ne era profund tulburată. Tata era mereu tracasat, mereu pus în situaţia de a se ascunde. Cineva l-a averizat pe tata că o nouă primejdie ne pândea din cauza numelui câinelui nostru. Trebuia imediat să îndepărtăm câinele. Tata, om în toată firea, cu ochii umezi, a făcut un culcuş în căruţă, a înhămat calul, ne-a trimis pe noi copiii în vecini ca să nu asistăm la despărţire, a luat apoi câinele în braţe şi l-a pus în căruţă. Câinele s-a supus privindu-l cu încredere, i-a lins mâna cu dragostea de totdeauna, apoi, i-a lins lacrimile de pe obraz şi a stat liniştit în căruţă. Mama a mers un timp în urma căruţei plâgând ca dupa mort.  
 
La prima casă de la marginea satului vecin l-a încredinţat unui om cu suflet bun, tata făcuse armata cu el. I-a plătit o sumă însemnată de bani ca să aibă grijă de câine, i-a spus sa-l strige cu alt nume şi apoi a mângâiat câinele de rămas bun şi a plecat cu lacrimi în ochi, mai ales când a citit în ochii lui că a înţeles totul şi a rămas încremenit în durere.  
 
Câinele a fost legat în lanţ ca să nu fugă. Nu cunoscuse lanţul, nu cunoştea nici oamenii care îl înconjurau acum, nici numele nou. N-a putut să suporte despărţirea de noi şi nu a mai mâncat. Slăbind foarte tare, omul i-a trimis vorbă tatălui să vină... „Altfel moare câinele!”. Înfruntând riscul, tata, pe înserat, a înhămat iarăşi calul şi s-a dus să-l ia acasă. În drum, când se apropia de satul vecin, calul a început să dea semne de nelinişte, să sforăie şi apoi s-a oprit. Tata, nedumerit, a coborât din căruţă şi s-a uitat în jur. În apropiere era o tufă şi ceva se mişca acolo. Mare i-a fost mirarea când a văzut că acolo se zbătea să moară câinele nostru drag. Calul îl simţise.  
 
Noul stăpân îi dăduse drumul din lanţ socotind că nu mai are putere să plece. Dar câinele şi-a adunat ultimile puteri ca să vină acasă şi nemaiputând să meargă, a căzut lângă acel tufiş. Tata l-a luat în braţe, l-a mângâiat şi l-a adus acasă. Nu mai voia să mănânce, parcă înţelesese că el trebuie să dispară. S-a uitat la noi cu înfrigurare, dar şi cu blândeţea dintotdeauna, cu duioşie, cu dragoste şi cu uimire.  
 
S-a stins uitându-se în ochii tatălui în timp ce îl ţinea în braţe, şi prin ultima zvâcnire de viaţă, parcă a vrut să ne dovedească neţărmurita lui dragoste, acceptând să dispară ca să nu ne facă nouă rău. Ne-a lăsat în suflet o durere de un soi deosebit, o durere mută în care parcă nu ne mai găseam locul, o durere ca după un membru drag al familiei. I-am simţit prezenţa multă vreme şi uneori ni se părea că îi auzim glasul. L-am plâns mult pe Stalin-câinele, în timp ce, pe Stalin-omul, tătucul, cum îi plăcea să i se spună, l-am urât profund.  
 
Elena BUICĂ  
Toronto, Canada  
1 martie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - DEVOTAMENT / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 796, Anul III, 06 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!