Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 1035 din 31 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - CE E DINCOLO DE GRANIŢA VIEŢII?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă o nepoată, fata fratelui meu, nu m-ar fi stârnit, relatându-mi o teribilă împrejurare prin care a trecut, recent, un dus-întors peste graniţa vieţii, întâmplare menită să-mi trimită limpezimea minţii într-un vârtej al uluirii, poate că n-aş fi aşternut aceste rânduri pentru care multă vreme am tot stat în cumpănă.  
 
Mă temeam să nu stârnesc ironia sau stupefacţia unor prea realiste capete, deoarece nu s-au putut închega răspunsuri în perimetrul verosimilului. Întrebările pe această temă au rămas fără un răspuns cert şi toate interpretările explicative au fost puse la îndoială. Nu cutezam să încerc a scrie şi pentru alt motiv, nu te apropii uşor de acest subiect, nici în viaţa de toate zilele şi nici în gânduri. Moartea e implacabilă, face parte din destinul nostru, nimeni nu scapă de întâlnirea cu ea şi de aceea, oamenii n-o pot privi direct în faţă şi cele mai tulburătoare gânduri sunt cele referitoare la felul cum va fi în momentul când o vom întâlni şi ce vom afla dincolo de graniţele vieţii. Şi totuşi, nu putem să renunţăm la a ne pune întrebări. Nu ne dau pace încercările de a ne apropia de lumea nevăzută ochilor noştri. Oricât s-a izbit omenirea de zidul invizibil care desparte cele două lumi, de la omul simplu şi până la marii gânditori ai lumii, de când există lume pe pământ, au fost mereu încercări de a desluşi cum este cealaltă lume formată din altfel de material (termenul este inadecvat, dar nu există un alt cuvant pentru ceea ce nu există pe pământ) şi în alte condiţii decât cele cunoscute de noi în viaţa pământească.  
 
Cu toate că tainele trecerii celui mai înalt prag al vieţii n-au fost dezlegate, totuşi, această graniţă despărţioare nu este chiar atât de etanşă încât să nu se întrezărească nimic. Cei care au avut prilejul să o treacă şi apoi să revină după o moarte clinică au spus câte ceva care trebuie crezut, deoarece sunt multe imagini asemănătoare. Toţi vorbesc cu deplină convingere despre imagini bine fixate în memorie, chiar mai bine decât cele trăite în viaţa de toate zilele, toţi au simţit că plutesc, că şi-au văzut propriul corp şi pe cei din preajmă, că au auzit sunete şi au văzut lumini. Totuşi nu toţi au văzut aceleaşi imagini. Unii au văzut un tunel la capătul căruia era lumină, alţii şi-au văzut rudele plecate mai demult, alţii au retrăit momente din viaţa lor, unii L-au văzut pe Creatorul suprem, conform credinţei lor, dovadă că religia joacă un rol important în viaţa noastră. Indiferent ce au văzut, toţi au mărturisit că au trăit o pace interioară în care s-au simţit fericiţi, nimeni nu s-a reîntors înspăimântat.  
 
Se pare că există un spaţiu între viaţa noastră trecătoare şi eternitate. Despre acest spaţiu avem nenumărate mărturii ale celor care l-au vizitat. Nepoata mea, despre acest spaţiu mi-a povestit. Ascultând-o, am simţit că o astfel de relatare nu se poate face pe orice fel de ton. Intervine în glas ceva din taina prin care a trecut şi ţi se strecoară în adâncul inimii. Moartea clinică i-a oferit nepoatei mele trecerea peste această graniţă şi povestind-o, parcă m-a luat de mână şi am asistat la acest episod de viaţă-moarte prin care a trecut. Parcă eram de faţă când doctorii încercau surescitarea şi am trăit alături de ea trecerea într-o altă dimensiune. Am văzut cu ochii minţii cum s-a desprins uşor de corp, a devenit un fel de abur, dar păstrându-şi toate simţurile, apoi a început să plutească în sala de terapie intensivă şi s-a ridicat în tavan. Cu o voce învăluită, parcă, în taina tainelor, al unui nepătruns adânc, mi-a spus cum şi-a privit corpul pe masa de operaţie, a văzut şi a auzit doctorii care lucrau precipitat şi că a trăit o stare de bine, de o altă esenţă. După un timp, a ieşit din sala de operaţie, a văzut holul spitalului şi apoi s-a înălţat într-un spaţiu unde a întâlnit-o pe bunica ei, pe o mătuşă şi pe un unchi, toţi morţi. Bunica a întâmpinat-o şi i-a spus: „Nu acum". A ascultat-o şi s-a întors în sala de operaţie, a intrat în propriul trup şi şi-a revenit. După ce a stat mai multe zile intubată pe pat, într-un salon, a venit şi ziua când a ieşit pe hol. Mare i-a fost mirarea când a văzut că holul era exact aşa cum îl văzuse de sus, deşi în realitate nu fusese conştientă când fusese adusă acolo. Nu-i pot uita curând copleşitoarele cuvinte ale relatării.  
 
După ce de-a lungul existenţei umane asemenea relatări au fost puse sub semnul îndoielii, în zilele noastre experţii nu le mai neagă. Oamenii au nevoie de dovezi concrete şi sunt mulţi cercetători în căutarea lor. S-au adunat multe mărturii şi cercetătorii cred în sinceritatea subiecţilor. Ei preferă să caute motivaţia şi nu contraargumentul, încercă să afle răspunsuri printr-o nouă abordare a morţii. Astăzi, cercetarea modernă se face în multe universităţi din lume folosind tehnologii noi, unind abordările religioase cu cele ştiinţifice.  
 
Relatările celor trecuţi prin asemenea experiment sunt trăiri reale, chiar dacă sunt greu de crezut, sunt mai reale decât cele ale vieţii pământene. Eu am trăit un astfel de episod la vârsta de 10 ani. Pe atunci moartea infantilă făcea ravagii. Mi-amintesc acel episod mai bine decât orice alt episod din toată viaţa mea. Stăteam pe marginea patului între mama şi soţia fratelui meu. În timp ce ele povesteau, am simţit că mă cuprinde un somn cu totul deosebit, m-am culcat pe spate, apoi m-am desprins de propriul meu corp şi am început să plutesc. Îmi priveam corpul, ascultam ce poveşti se derulau în continuare, trăiam o stare cu totul deosebită şi mă miram de faptul că nu au văzut că eu sunt moartă. Am părăsit camera, m-am înalţat şi mi s-a deschis o imagine de largă perspectivă, un univers cu măsuri şi forme nedefinite, alcătuit din multă lumină, culoare, dragoste, frumuseţe, pe care am păstrat-o nealterată în minte de-a lungul anilor. De aceea eu i-am crezut pe cei despre care mai târziu am aflat că au avut astfel de experienţe şi au relatat impresii asemănătoare.  
 
Am ajuns într-un loc frumos şi m-am întâlnit cu Dumnezeu. Era un bătrân cu barba albă, îmbrăcat într-o cămaşă albă, lungă, aşa cum mi-L închipuiam în rugăciunile mele. Când L-am văzut, m-am dus ispăşită şi L-am rugat să mă lase să mă întorc acasă, fiindcă îmi pare rău că am murit. Pentru că de felul meu am fost excesiv de sensibilă, când primeam pedepse de la mama pentru năzbâtiile făcute, nu le puteam suporta şi câteodată îmi doream moartea, fără să-i cunosc consecinţele la acea vârstă. Acum am avut o iluminare. Gândurile intrau în mine direct. Dar nu erau ca pe pământ, vagi, imateriale sau abastracte. A fost posibil să-mi însuşesc concepte dincolo de puterea de înţelegere a unui copil. Am înregistrat dintr-odată dimensiunea morţii şi regretam nesocotinţa mea de a-mi dori moartea, începând să înţeleg altfel severitatea mamei, manifestată uneori. Dumnezeu s-a înduioşat, m-a mângâiat pe creştet şi mi-a dat aprobarea. M-am întors în cameră, am privit de sus şi am ascultat totul în continuare plutind în tavan, apoi am intrat în propriul corp fără să mă întrerup din mirarea că nimeni nu a observat moartea mea căci pe mine mă marcase profund. Nu pot să vorbesc nici acum despre acest episod din viaţa mea fără să simt o tulburare lăuntrică dată de trăiri care nu se pot relata. Au fost trăiri alcătuite dintr-un altfel de energie decât cea cunoscută de noi pe pământ care mi s-a întipărit bine în minte. Până la acea vârstă nu auzisem de levitaţie, nici de astfel de desprinderi ale sufletului de corpul pământean, ca să cred că ce mi s-a întâmplat mie a fost numai un vis al imaginaţiei despre asemenea întâmplări.  
 
De atunci am rămas cu convingerea că religia joacă un rol important în viaţa oamenilor şi că moartea este o continuare a vieţii pe alte planuri. Admit pe deplin părerile cercetătorilor care susţin că suntem mai mult decât corpurile şi creierele noastre, şi conştiinţa noastră există şi dincolo de existenţa trupului. Ca atare, moartea nu este sfârşitul conştiinţei, ci mai degrabă o existenţă într-un alt univers, cu alte dimensini decât cele cunoscute de noi în viaţa pământească. Fiinţa umană are o structură multidimensională şi are mai multe universuri sau niveluri spirituale. „Toate experimentele noastre creează impresia că omul are foarte multe structuri stratificate” – afirmă savantul rus Konstantin Korotkov.  
 
Creierul uman este foarte complex, există atât de multe lucruri care se petrec în creier încât nu am ajuns să le cunoaştem pe toate. De aceea s-au infiinţat mai multe specialităţi medicale şi ale ştiinţeii menite a-l trata şi studia, printre care neurologia, psihologia, psihiatria, ştiinţe care au existat sub o formă sau alta din vremuri antice. Cu toate cercetările făcute, totuşi, omul rămâne un mare mister al Creatorului precum şi trecerea lui în cealaltă dimensiune a Univesului.  
 
De câte ori îmi dau târcoale aceste întrebări, îmi pare că în urechi aud clopotele bisericii care trimit în văzduh gândul că există ceva răscolitor de profund în existenţa omenească şi trebuie privit cu întreaga noastră fiinţă.  
 
Elena Buică  
Pickering, Toronto, Canada  
31 octombrie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - CE E DINCOLO DE GRANIŢA VIEŢII? / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1035, Anul III, 31 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!