Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Amintire > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 713 din 13 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - BALCICUL - RĂSCOLITOR COLŢ DE LUME

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Înainte de a pleca să vizitez Balcicul, locul de suflet al Reginei Maria, am trăit duioase aduceri aminte. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţi români, numele localităţii Balcic este aproape sinonim cu numele Reginei Maria, dar eu mai am un motiv în plus să-l consider aşa: în mintea şi sufletul meu, numele şi chipul luminos al Reginei Maria a României se leagă de cea mai veche şi minunată amintire a chipului mamei mele...  

Două evenimente au contribuit la aceste amintiri: înmormântarea Reginei Maria, în iulie 1938, la care au asistat şi părinţii mei, dar mai ales, cele trei volume ale rememorării vieţii ei pline de sensibilitate aleasă, intitulate „Povestea vieţii mele", pentru care mama făcuse o adevărată pasiune. Relatările părinţilor despre înmormântarea regală, cu mare fast, în culoarea îndrăgită a reginei, culoarea mov, mi-a imprimat pentru toată viaţa preferinţa pentru această culoare sublimă. Era vreme de iarnă şi parcă o văd şi acum pe mama stând pe marginea patului cu cartea în mână şi povestindu-ne sau făcând rezumatul fragmentelor citite care o frapaseră, dându-ne apoi citate şi arătându-ne fotografiile din carte reproduse pe o foaie albă, cerată, care scotea foarte bine în evidenţă frumuseţea, eleganţa şi distincţia chipurilor regale. Nu exagerez dacă spun că am crescut la talpa ţării având în casă ceva din atmosfera Casei regale, strecurată în viaţă noastră prin dragostea şi respectul purtate acesteia de către părinţii mei. Aceste volume atât de îndrăgite au trecut prin multe aventuri şi au scăpat cu bine, părinţii mei riscând urgia interzicerilor comuniste. Ecoul acelor imagini s-a reîmprospătat acum, când am vizitat Balcicul retrăind vibrante tablouri.  

Viaţa Reginei Maria a fost plină de măreţie şi adevărata poveste a vieţii ei, „cea mai frumoasă legendă", cum o numea N. Iorga, a impresionat de-a lungul timpului pe multă lume, inclusiv pe Hitler. Plină de graţie, diafană, frumoasă, făcea senzaţie, iar silueta sa înaltă şi maiestuoasă era imposibil să nu fie remarcată, chiar de la primul contact vizual. Numele Reginei Maria are o rezonanţă deosebită în istoria zbuciumată a neamului românesc Deşi nu s-a născut pe pământ românesc, ea a fost o autentică regină a României. A iubit poporul român şi ţara până în ultima clipă a vieţii ei, dându-i binecuvântarea, aşa cum stă scris chiar în testamentul ei:  

„Ţării mele şi Poporului meu,  

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. [...] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit..."
 

Având o personalitatea puternică, a fost înzestrată în acelaşi timp şi cu o fire blândă, cu deosebită înclinaţie spre frumos, în toate expresiile lui. A fost admirată şi preţuită şi pentru abnegaţia cu care s-a străduit toată viaţa să facă bine, a fost în acelaşi timp regină, soldat, infirmieră, artist şi mai ales, un OM, un deosebit OM. Aceste însuşiri au făcut-o una dintre figurile emblematice, pline de încărcătură emoţională ale trecutului neamului nostru. Cu amintirea acestui chip aveam să mă întâlnesc acum la Balcic.  

Cu aceste dragi amintiri şi cu încă multe altele pe care le-am purtat în gând şi în inimă, am ajuns să îmi trăiesc visul de a face o vizită la Balcic, locul de odihnă preferat al Reginei Maria, pe care ea înşăşi l-a numit "Cuibul liniştit". Nu mai credeam că voi ajunge această zi, mai ales că de ani buni îmi duc existenţa în îndepărtata Canada, dar nu aduce anul ce aduce ceasul şi un eveniment fericit şi neaşteptat m-a adus, după un sfert de veac, la Mamaia, unde am avut parte şi de bucuria de a face o excursie de-o zi în Bulgaria. Bucuroasă că mă însoţeşte şi prietena mea, Eugenia, în zori de zi am străbătut Dobrogea, paralel cu litoralul, am trecut lejer prin vamă şi am ajuns în localitatea Balcic. Drumul celor 60 de kilometri de la Vama Veche până la Balcic mi-a oferit câteva imagini din Bulgaria de azi. Am avut timp şi pentru depănarea unor amintiri legate de numele localităţii Balcic. Începând cu anul 1913, Balcicul împreună cu Cadrilaterul au făcut parte din România Mare. Aflându-se mai la sud, cu mai mult soare, cu dealuri şi stânci din calcar alb, cu o climă mai aproape de cea mediteraneană, cu privelişti deschise spre mare în toată imensitatea şi magnetismul ei, a devenit locul preferat al boemei româneşti, mai ales al mânuitorilor peniţei şi acuarelelor, dornici să găsească parfumuri şi culori noi: Alexandru Satmari, Grigorescu, Petraşcu, Iser, Dărăscu, Tonitza, Pallady, locul unde au conferenţiat, printre alţii, Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru, Nae Ionescu, Nicolae Iorga şi Mihail Jora. Aici au petrecut zile frumoase şi Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Jean Bart, Cella Serghi, lăsând urmele trecerii lor în însemnări scrise. Emulaţia culturală a durat până în 1940, când Balcicul, ca de altfel întreg Cadrilaterul, a fost integrat teritoriului Bulgariei.  

La îndemnul pictorului Alexandru Satmari, în anul 1924, Regina Maria a vizitat a doua oară Balcicul de care s-a îndrăgostit şi a luat hotărârea să construiască aici o reşedinţă în care să-şi petreacă zilele de vară. Astăzi, din ce am observat dând ocol printr-o privire aruncată asupra Balcicului, dar şi din câteva impresii ale celor care şi-au petrecut vacanţele aici, localitatea nu se mai bucură de aceeaşi strălucire. Însă, dacă ajungi la Balcic şi nu vizitezi castelul Reginei Maria, e clar că ai venit degeaba!  

După ce am ajuns la locul de parcare al autobuzelor, situat la o distanţă destul de mare faţă de intrare, scăpând de înghesuiala blocurilor socialiste şi apoi de vânzătorii de suveniruri, de restaurante şi bufete care te înecau cu fumul fleicilor şi mirosurilor de mâncăruri condimentate şi cu meniuri scrise în ambele limbi, bulgară şi română, ne-am apropiat de domeniul Reginei Maria. Am fost întâmpinaţi de o atmosferă cu totul deosebită. Când am intrat, mi s-a părut că am ajuns pe o insulă românească cu iz mediteranean ce trezea în mine mândria de a fi român, pentru că acest teritoriu, acum străin, a fost sfinţit de o persoană cu trăiri româneşti şi cu simţ artistic rafinat, de Regina Maria a României. Pe măsură ce înaintam, în mine înfloreau tot mai puternic trăiri copleşitoare de o aleasă frumuseţe, pentru că aveam în faţă o operă de artă realizată cu un desăvârşit bun gust şi o deosebită sensibilitate.  

Am citit cateva impresii pe internet despre acest loc, dar aici am întâlnit şi persoane care n-au fost atinse de emoţie, au venit, au fotografiat şi apoi au plecat în grabă să nu piardă ziua de plajă, pentru că nu cunoşteau istoria locului sau valorile de rafinată artă înglobate în tot ce s-a realizat aici; şi nici împrejurimile, cu frumuseţile lor naturale n-au reuşit să le imprime vreun fel de emoţie sau admiraţie. Ceea ce vede ochiul trebuie să treacă prin inimă şi prin cunoştinţele însuşite de-a lungul anilor. Castelul din Balcic deţine un alt fel de frumuseţi decât cele ce ne-au mai ieşit în cale. E o frumuseţe mai subtilă, oarecum ieşită din tipare, filtrată prin gustul deosebit al unei regine cu alese trăiri şi simţiri pentru frumos. De aceea, înainte de vizitare se impune o documentare, mai ales că domeniul acesta are o mare întindere şi e încărcat de obiective pe care le putem pierde din vedere, putem să ne rătăcim pe atâtea alei şi, mai ales, să scăpăm taine şi înţelesuri adânci.
Nici noi n-am reuşit să cuprindem totul. Domeniul se desfăşoară pe 35 hectare, de la ţărm pe abruptul dealului, fiind alcătuit din mai multe grădini, unele de-a dreptul suspendate, cu mai multe clădiri cu destinaţii diferite, în total nouă la număr, şi multe alte obiective de vizitat pentru care nu ne-ar fi fost de-ajuns o zi lungă de vară. Aşadar, intenţia mea nu este să fac acum o prezentare amănunţită. Internetul abundă în asemenea informaţii. Eu am vrut comunic mai mult starea de spirit pe care am avut-o acolo.  

A fost o zi de august foarte călduroasă, cam la 39 de grade Celsius, dar am pompat cât am putut în mine dorinţa de a mă ţine bine pe picioare. Nu e lesne să faci acest lucru în preajma celor 80 de ani şi cu balanţa kilogramelor atârnând mai mult spre plus, şi să trăieşti o asemenea aventură. În timpul celor patru ore de vizită foarte obositoare, urcând şi coborând continuu, am avut noroc cu sprijinul acordat cu multă răbdare de Eugenia. Însă mi-a dat putere să rezist şi voinţa şi memoria afectivă, gama largă de trăiri, uimirea, încântarea, mirarea, bucuria de a călca pe aceste tărâmuri de la care îmi luasem speranţa de a le mai vedea vreodată, deşi mi-am dorit atât de mult, căci tot ce s-a desfăşurat ca un evantai sub priviri mi s-a părut fermecător, fără nicio exagerare. Parcă eram pe o altă lume, totul părea rupt dintr-o poveste de demult, în care auzeam glasul mamei citind din cartea Reginei Maria. De la înălţimea de 30-40 de metri, stând pe peretele malului căptuşit cu piatră roşie, cu scări şi ganguri, cu terase, am putut admira în voie panorama oraşului şi să respir aerul curat dătător de energie. Armonia culorilor, albul de var, roşul ţiglelor, gălbuiul marmurei, verdele copacilor şi albastrul apelor, relieful deosebit, muntele coborând în trepte până în poalele mării, copacii seculari, amintirile din fragedă copilărie, rememorarea unor pagini ale istoriei noastre, pietrele, zarea depărtărilor, arhitectura clădirilor, totul în jur reflecta atmosfera timpurilor demult trecute şi prezenţa spiritului marii noastre Regine. Totul părea rupt din alte vremuri, cele din anii copilăriei când simţeam cum se scurgea molcom, nezorit de nimic, un timp care îmi mâna gândul la ce e mai bun şi mai frumos pe lume. Toate cele ce le-am văzut nu au făcut altceva decât să-mi trezească admiraţia pentru cum au fost gândite de sensibilitatea unei femei cu gust rafinat, având ca scop principal relaxarea, reuşind să ţină aceste minuni departe de orice suflu politic, aşa cum nu am simţit în alte domenii regale vizitate.  

Ca cetăţean român, vizitând castelul am avut o oarecare strângere de inimă. În ciuda cursului istoriei, deşi se află pe teritoriul Bulgariei este, totuşi, castelul nostru, al românilor, construit în perioada când Cadrilaterul aparţinea României Mari. Nu mi-a plăcut faptul că bulgarii vor să şteargă prin omisiune sau să modifice un adevăr istoric prea evident. Ei au lăsat doar o simplă însemnare în limba română, iar despre Regina Maria, pe nicăieri nu se menţionează că a fost a României. Chiar dacă am pierdut Cadrilaterul, Castelul din Balcic a rămas peste timp, peste istorie, Castelul Reginei Maria a României Mari.  

Înainte de intrarea în domeniu ne-a întâmpinat „Ghereta Santinelei", un arc de triumf în miniatură. În stânga şi în dreapta sunt nişte adâncituri în zidurile de piatră, care reprezintă locurile în care stăteau gărzile Castelului. Aflată la o distanţă destul de mică de intrare, uşor în stânga, se află „Fântâna de argint”, în care dacă se aruncă un bănuţ se va împlini o dorinţă, aşa cum spune legenda.  

În drumul spre vila „Cuibul liniştit", paşii îţi sunt călăuziţi prin „Grădina lui Allah", o minune cu alei pavate cu piatră adusă din Maroc. Grădina adăposteşte celebra colecţie de cactuşi de o frumuseţe rară. De fapt, întreg domeniul este o întreagă grădină botanică, adăpostind peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare; însă piesa de rezistentă o constituie această colecţie de 250 de cactuşi, una din cele mai importante din Europa aşa după cum afirma ghidul. Grădina are şi o zonă care imită celebrul labirint cretan, construit cu materiale aduse chiar din Insula Creta. Complexul cuprinde, înafară de acest parc botanic, şi alte grădini, operă comună a peisagistului elveţian Jules Jannin şi a Reginei Maria, înseşi. Trecerea de la o grădină la alta se face pe neobservate, vizitatorii fiind ghidaţi de nişte alei pe deasupra cărora se întinde viţă-de-vie, sau trecând peste poduri suspendate, ca nişte ruperi de ritm în desfăşurarea imaginilor. Unitatea grădinii văzute ca un întreg, este realizată prin terase din care cad perdele colorate de flori şi plante agăţătoare. Printre atâtea obiective de vizitat, n-am scăpat „Curtea englezească", „Cascada" şi „Puntea suspinelor" care o străbate; acestea ne-au oferit o privelişte absolut spectaculoasă. Apa învolburată a unui râu cade de la o înălţime de 10-15 metri. Această Cascadă minunată are o porţiune unde se zice că dacă îţi pui o dorinţă şi păşeşti cu ochii închişi peste câteva trepte, se îndeplineşte.  

Grădina oferă, însă, mult mai multe surprise, din care am apucat să văd şi eu vreo câteva. „Templul apei" e o construcţie cu arcade pictate pe interior în cărămiziu şi albastru puternic, susţinute de coloane imense şi având în interior bazine în care altădată se afla apa. Este şi o „Roată de moară" care a fost făcută din dorinţa expresă a reginei şi am admirat imaginea văzând-o funcţionând ca în vremurile de atunci.  

Trecând printr-o grădină care adăposteşte o colecţie superbă de trandafiri şi urcând câteva trepte de piatră, am ajuns la Capela „Stella Maris" (Steaua Mării). Aici se găseşte unica inscripţie în limba română păstrată de pe întreg domeniul, o placă de marmură albă pe care stă scris, cu litere aproape şterse şi peste care creşte iederă, faptul că domeniul a fost construit de Regina Maria, fără să se menţioneze a cui regină a fost. Capela este foarte mică, construită din piatră şi pictată complet în interior. O curte mică, cu o fântână şi pietre funerare creştine pot fi văzute chiar lângă Capelă. În timp ce Capela era încă în construcţie, Regina Maria a României şi-a exprimat dorinţa ca inima ei să fie îngropată aici. După moartea sa, aşa cum se ştie, inima a fost conservată şi pusă într-o casetă de argint, învăluită în două steaguri, cel românesc şi cel britanic, şi apoi aşezate într-o altă casetă mai mare, din argint aurit cu ornamente din pietre preţioase pe care Regina o primise în dar la sosirea în ţară. Cele două casete cu inima sa au fost aduse cu vechiul bric „Mircea" şi depuse în capela „Stella Maris", cu toate onorurile: tunurile distrugătorului „Regina Maria" au tras 21 de salve, iar gorniştii companiei au sunat stingerea.  

După pierderea Cadrilaterului, fiica sa, principesa Ileana a ordonat construcţia capelei „Inima Reginei Maria" la Bran, după modelul celei din Balcic. Acolo au fost depuse casetele cu inima, într-un sarcofag de marmură. Însă în 1968, capela a fost profanată de comunişti şi inima a fost scoasă din sarcofagul de marmură spart cu răngile şi dusă apoi, împreună cu casetele, la Muzeul de Istorie.  

În apropierea Castelului se află Tronul Reginei Maria, adică un fotoliu din marmură aflat la umbra unui copac, având în dreptul lui o măsuţă din piatră. Era locul preferat al Reginei, aici şi-a făcut mai multe fotografii. De aici putea să privească marea, în toată splendoarea ei; am privit-o şi eu prin ochii Reginei Maria, simţind că am în preajmă spiritele părinţilor mei ce mă însoţeau peste tot ...  

Pentru orice eventualitate, Regina Maria şi-a construit aici şi un Mormânt care a rămas gol, deoarece a fost înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeş; doar inima sa, la propriu şi la figurat, a rămas la Balcic, şi asta doar pentru o perioadă scurtă. Am avut un moment de emoţie deosebită, de imensă mirare citind cuvintele scrise acolo, de parcă i le dictasem eu: „Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să invingă”.  

Sunt cuvinte care subliniază sensibilitatea deosebită a Reginei. De fapt, în orice loc te afli, îi simţi prezenţa încărcată de iubire ce ţi se transmite şi te stăpâneşte multă vreme. Iubirea Reginei pentru aceste locuri a fost profundă. A fost fericită în zilele trăite aici şi a simţit că se contopeşte cu acest loc fermecat: „ ... am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui [ ... ]. Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, „Casele mele de vis”, 1930).  

Când ne-am apropiat de Castel, am trecut pe o alee numită „Aleea vinurilor" şi urcând pe nişte trepte am ajuns în faţa unei crame unde vizitatorii degustă în voie numeroase feluri de vinuri bulgăreşti, dar şi ţuică, rachiu, lichioruri. Eugenia şi cu mine am degustat numai câteva soiuri de vinuri foarte dulci, care ar fi putut să te îmbete numai cu parfumul lor. Mai târziu am regretat că nu am cumpărat câteva sticle, însă ne-a fost frică să nu ne încărcăm cu bagaje de mână pe care trebuia să le cărăm după noi o zi întreagă.  

În acest loc edenic, scăldat în soare, aşezat pe locul cel mai înalt şi dominând peisajul, dar în imediata vecinătate a mării de care îl desparte doar faleza, se înalţă Castelul, clădirea centrală şi cea mai importantă. Aşezarea terasată pe malul mării este o splendoare. M-am străduit să prind de sus cât mai multe imagini care să-mi rămână lipite de suflet pentru mai mult timp. De acolo nu ştii niciodată în ce parte să te îndrepţi, oriunde întorci privirea ai impresia că aceea este direcţia potrivită. Castelul nu este mai mare decât o vilă, are 14 camere, două terase şi un balcon, dar numele de „Castel" i se datorează doar faptului că a fost locuit de o regină. De fapt, pe plăcuţa de la intrare scrie: Vila "Cuibul Liniştit", denumire care defineşte mai bine destinaţia acestei construcţii. Construcţia a început în anul 1926 şi împreună cu grădina s-a finalizat în 1936. Arhitecţii Augustino şi Amerigo au fost aduşi din Italia. E construit de-a lungul a trei terase, pe două nivele, înalţat în armonia câtorva stiluri arhitectonice, maur, mediteranean şi cel al caselor bulgăreşti, pentru a se încadra discret în aspectul oriental al zonei. Are pereţi groşi, de culoare albă şi în exterior şi în interior, acoperişuri de tiglă roşie străjuite de un minaret, cel mai uşor de recunoscut din tot complexul. Acesta nu are un rol religios, fiind folosit cel mult ca turn de observaţie, dar a fost amplasat datorită respectului pe care regina îl avea pentru civilizaţia turcă. În balconul minaretului-far se află şi o harpă eoliană.  

Interiorul este de o simplitate desăvârşită, pereţii sunt groşi, de culoare albă, fără decoraţiuni spectaculoase, doar nişte firide în care sunt expuse diferite obiecte care au aparţinut Reginei: dulapuri sculptate şi pictate, oglinzi, scaune şi un şemineu. Pe toate obiectele se află plăcuţe cu explicaţii care atestă apartenenţa Reginei Maria, dar din nou, nu se specifică a cărei ţară a fost regină... Uşile masive, din lemn sculptat conferă un aer aristocrat. Prin ferestrele cu boltă străjuite de un grilaj se vede marea ca-ntr-un tablou de vis. Pe pereţi sunt icoane şi tablouri, unele pictate de ea, în special crinii, florile ei preferate. Sunt multe fotografii ale Reginei Maria în care putem admira silueta zveltă, frumuseţea chipului, eleganţa şi şi distincţia croielilor frumoaselor ţinute vestimentare cu podoabe regale, dintre care adesea apar mai multe şiraguri de mărgele lungi. Mă întrebam dacă fotografiile mele cu mai multe şiruri de mărgele lungi nu-şi au izvorul tot în vremurile copilăriei, când admiram fotografiile din „Povestea vieţii mele" imagini care să mi ss fi imprimat din prea multă admiraţie. Parcă îi auzeam mersul diafan prin camere, parcă îi simţeam prezenţa şi parfumul suav ...  

Budoarul Reginei cuprinde baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuveta şi măsuţa de toaletă care au fost păstrate intact. Am aflat că apa era încălzită într-o ingenioasă instalaţie cu aburi. Simplitatea castelului se opune intenţionat opulenţei altor castele regale. Construcţia în sine, împărţirea camerelor, decorul modest, dar de un desăvârşit bun gust denotă caracterul aparte, gusturile alese, sensibilitatea şi sufletul frumos al celei care a fost Regina Maria a României, cunoscută pentru înclinaţia ei spre simplitate şi rustic. Având o personalitate covârşitoare, cu un stil propriu de viaţă, şi-a lăsat amprenta inconfundabilă şi asupra domeniului de la Balcic. A colecţionat şi a creat lucrări artistice şi şi-a decorat interioarele şi exterioarele clădirilor în care a locuit, fiind considerată unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. Întreg talentul artistic cu care a fost dăruită din plin de Dumnezeu, gustul rafinat pentru frumos, bogăţia sufletului romantic, sensibilitatea extraordinară de care dădea dovadă, toate acestea au înflorit acolo. Aceste locuri pe care ea le-a iubit atât de mult, păstrează şi acum un parfum al sufletului său minunat. Peste tot domină un inspirat amestec romantic născut din armonie şi bun gust, care te trimite cu gândul la frumuseţe si iubire, dându-ţi senzaţia de relaxare şi de linişte, ca-ntr-o vacanţă fără de sfârşit.  

Se spune că lucrurile şi locurile pe unde au trăit oameni minunaţi aduc mărturii mai vii decât cuvintele despre urmele lăsate de sufletul lor. Balcicul este un astfel de loc. Aşternând aceste rânduri pe hârtie, îmi dau seama că, oricum şi orice aş spune, ele nu pot egala cu o vizită la Balcic, locul de suflet al Reginei Maria a României, loc care vorbeşte în viu grai celor mai mult de 400.000 de vizitatori anual.
Mi-am luat rămas bun mulţumindu-i marii noastre Regine pentru că ne-a lăsat aceste locuri încărcate de frumos şi de emoţie şi am trimis un gând părinţilor mei care şi-ar fi dorit atât de mult să calce pe urmele reginei lor iubite. Cu toate că aveam sufletul încărcat de frumuseţi, m-am gândit cu regret la faptul că ultima dorinţă, în care cerea că inima să i se odihnească aici, nu i-a fost îndeplinită, dar şi la faptul că acest domeniu nu ne mai aparţine ...  

Dar dincolo de istorie şi dincolo de voinţa oamenilor, domeniul Reginei Maria rămâne un loc de puternică spiritualitate românească.  

Elena BUICĂ
Toronto, Canada
decembrie 2012
 

Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - BALCICUL - RĂSCOLITOR COLŢ DE LUME / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 713, Anul II, 13 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!