Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Valori > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 758 din 27 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena ARMENESCU - POEZIA SENSULUI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am asistat în Bucureşti pe 14 decembrie 2012 cu încântare la prezentarea a două cărţi de poezie remarcabile, şi anume: „Croce della Rosa Rossa” (Crucea întrandafirată) de Liviu Pendefunda şi „Zamolxeion” autor Petru Solonaru, fiecare volum cu particularitaţile sale, dar cu o trasătură fundamentală care le uneşte şi permite încadrarea lor în categoria operelor rare ce-şi trag seva din echivalenţa semnificaţiilor născute din simboluri veşnicind memoria aflată mereu pe o axă ascendentă, căutătoare a sacrului.  
 
Poeziei, chemată să facă „aurul sensului din plumbul semnelor”, i s-au dat mai multe definiţii. Cei care scriu, ştiu cum se petrece acea stare de graţie pe care o numim inspiraţie: coboară, te împresoară şi-ţi crează o stare euforică deosebită, ce nu seamănă cu bucuria stârnită de alte împrejurări.  
 
Încă din antichitate poezia a fost şi a ramas o artă a magiei albe, versurile fiind rostite incantatoriu sau acompaniate de muzică, dubland astfel efectul chiar curativ al Cuvîntului asociat melo-terapiei care acţionează pe anumiţi centri nervoşi responsabili cu relexarea, cu starea de vis cu ochii deschişi, cu reveria. Să ne amintim însă că şi în timpul viselor din perioada somnului putem primi informaţii revelatorii izvorâte din propriul subconştient care tezaurizează întreaga experienţă ontologică. Mulţi savanţi –unii chiar deţinători ai premiului Nobel – au mărturisit că idea fundamentală, determinantă a cursului cercetărilor le-a fost dezvăluită în vis. Prin urmare, aşa cum visele sunt destăinuitoare, ele pot conduce şi la iluminare – evident când „terenul” este pregătit.  
 
Există o diferenţă privind trăirea poetică în vis sau în starea de conştienţă? Eu cred că nu ... Aici doresc –deşi domniile voastre cunoaşteţi - să fac o precizare şi anume, că starea de conştienţă (termen la care se recurge pentru a explica starea de nesomn) nu este aceeaşi cu cea de conştiinţă ,expresie cu care se face de multe ori confuzie de către necunoscători ce din nefericire uneori îi întâlnim, îi auzim mai exact, în mod regretabil şi în mass media ( în special la TV!) Conştiinţa este un sentiment al responsabilităţii, este legată de moralitate, de îndatorirea ţinând de demnitate, onoare, dreptate, adevăr, contingenţa cu divinitatea, de unde şi atribuirea calităţii ei ca fiind o adevărată Poartă spre cer. Se spune că Dumnezeu inundă conştiinţa cum razele soarelui o cameră întunecată. În starea de conştienţă omul îşi dă seama de realitate, sub toate senzaţiile şi percepţiile prin intermediul cărora mediul înconjurător îl informează asupra adevărului, dar aceasta nu este poezie!  
 
Ce este totuşi poezia?  
 
O stare ambiguă elaborată în spaţiu-timp a inconştientului în care întâlnim prezenţa simultană a mai multor sensuri, exprimate uneori în metafore pentru a reda în cuvinte omeneşti nectarul înţelepciunii distilat din graiul îngerilor, şoaptele nopţilor înstelate, susurul izvoarelor, tăcerea munţilor, în ritmul pulsului cosmic, prin care sacrul coboară în profan să-l revigoreze, aşa cum o face prin epifanii dătătoare de energii de tip solarian. Ea -poesia- generează înţelesuri multiple, după specificul gândirii cititorului. Aş afirma că se apropie mult de parabolă...  
 
Există ceva mai presus de poezie? Răspunsul este cu siguranţă afirmativ: Da! Tăcerea, aducătoare a seninătăţii, a păcii interioare. Se spune că Dumnezeu se află în partea cea mai adâncă a tăcerii! În acest context se pune întrebarea: - Ce este poetul? (Onomaturgul)... Asemeni Taumaturgului (vindecător, făcător de minuni), poetul este un iniţiat! Este cel ce ştie că ,,ce nu se vede'' este mai aproape de adevăr, de lumină.  
 
Poetul este dotat cu instinctul SEMNELOR, are inteligenţa capabilă să desluşească SEMNIFICAŢIA lor, se poate desprinde de forma lor exterioară şi pentru un moment se predă profunzimii unui simbol. Doar aşa poate lua naştere un nou pas al recunoaşterii. Mă intreb deseori, câţi nu trec pe lângă simboluri sacre fără să le cunoască noima – uneori pierdută în negura vremurilor, - redescoperită de puţini care urmează calea luminii.  
 
Când au apărut simbolurile, de unde provin ele?  
 
Din timpurile străvechi, de pe vremea legendarilor, învăţătorii spirituali s-au confruntat cu o problemă dificilă, de a nu putea exprima şi transmite auditoriului în cuvinte, frământările, procesele interioare într-o formulare accesibilă lor şi au recurs la elemente pe care ei le puteau inţelege, la animale de cele mai multe ori sau la forme geometrice ce le-au ales şi le-au investit cu calităţi mistice, în forţa şi calitaţile cărora se manifestă calea reîntoarcerii din viaţa terestră în natura superioară care le-a creat. Perceperea mesajului acelui symbol de un contemplator cade în autoritatea gradului său de conştiinţă, de evoluţia lui spirituală. Prin prisma aceasta se statorniceşte că trebuie să admitem că nu există numai o singură interpretare, ori exclusiv una corectă.  
 
Filozofia învăţăturii universale vorbeşte despre şapte trepte ale conştiinţei. Dar dacă nu există dorinţă interioară profundă, un dor imanent pentru această cunoaştere, un fel de punct nodal la care simbolurile se pot conecta, atunci omul nu le va lua în considerare, privind doar forma lor exterioară, cea a iluzoriului.  
 
Poetul – ca un autentic iniţiat, tinde să redescopere forma eternă, colindă pe calea ocultă asemeni alchimistului - aflat mereu în căutare- spre o imitare a Facerii dintâi. Pentru a înfăptui acest ţel, el are patru chei încă din etapa primordială, ce au deschis de altfel şi uşile spre mituri şi legende, spre care se întoarce oricare poet adevărat, indiferent de perioada în care a trăit şi a scris. Aceste patru desluşiri sunt constituite de fapt din patru cuvinte magice : două substantive (urzeală, sacralitate) şi două verbe (a numi, a tăcea). Adam a fost invitat de Creator, de Marele Arhitect sau Marele Anonim cum îl numea Lucian Blaga- să numească, să dea nume vieţuitoarelor! Ei bine, poeţii continuă să caute -şi unii chiar reusesc aşa cum Liviu Pendefunda ne-o demonstrează prin volumele sale de poesie, să găsească printr-o alchimie spirituală -calea de îngemănare a umanului cu divinul. Aspiraţia sa poetica de zbor asemeni magului călător de a trece peste convenţiile omeneşti, spre a desfiinţa graniţe adoptând un sistem stilistic -filozofic original obţinut prin mai multe mijloace lirice despre care antevorbitorii mei (distinşii scriitori Emil Lungeanu şi Geo Vasile -traducătorul volumului „Crucea îndrandafirată” în limba italiană) au vorbit pe larg, îl ajută să ajungă şi evident să-l conducă şi pe cititorul avizat într-un teritoriu magic dincolo de timp şi spaţiu, pe drumul iluminării lăuntrice.  
 
Revenind la una din cheile „urzelii ” poetice să auzim cum formulează lucrarea poetului Petru Solonaru în volumul său „Zamolxeion”, la care mă voi referi în continuare, citez: „Cum şi-a urzit lucrarea, lucrând-o în ursire,/ de vis, mirări s-ascundă -a visa Ascuns să mire,/ blamat, el strânge şoapte şi'într'însele cu grijă/ topeşte isihia, încremenirii tijă.” Ne întrebăm: Ce-l caracterizează pe poet? Aflăm răspunsul chiar de la autor, din partea a patra a poemului „Zamolxeion'', intitulată ARHEION: „Avida căutare-în deja găsire, sfântă/ silaba- OM durării, suprema-i pace -o cantă.” şi... „Cât sinea, dăinuitul, irumpe să asume/ şi'înfiorat aşterne amprentă fără nume,/ pe-a binelui cărare, în destinal să fie/ doar OMUL stă mişcării, mişcând statornicie”. Se poate afirma că Petru Solonaru invită la o re-edenizare prin cuvânt, prin poezie? Da!  
 
Noţiunea de cetăţean al raiului ne surâde oricăruia dintre noi... Pentru cei care cred în reîncarnare, este de admis cazul că poetul Petru Solonaru a trăit într-o perioada antică şi ceea ce scrie pare fi venit dintr-o amintire ancestrală, prin faptul că aşează în timp şi spaţiu vremea zeului geto-dac Zamolxe, făcând în scrierea sa ample referiri la date geografice (ţări - Sciţia, Patria Hylee, Pelasgul, Geţia, Dacia Căciulii, Cyteea Neagră – vârful muntelui sacru -Kogaion, insula Leuke - insula Şerpilor - fluviul Danubius, Istrul, Oceanul Potamos, etc), la floră: Fucsia, Camomilla - muşeţelul-plantă medicinală, tămăduitoare -Trandafirul, Irisul, care „spre vânturi patru revarsă lumina”, ducându-ne cu gândul la TETRADĂ şi TETRAKTYS (4+3+2+1)=10, adică Unul (fără zero) sau IO, silaba sacră a voievozilor români, vocabulă cu care îşi începeau redactarea oricărui act oficial. Aşa cum două triunghiuri suprapuse– unul cu vârful în sus, reprezentând umanitatea ce aspiră spre cer şi altul cu vârful în jos, care închipuie divinitatea ce-şi revarsă harul spre Pământ, spre întreaga creaţie – realizează steaua lui David, tot astfel două pătrate suprapuse printr-o mişcare de translaţie realizează octogonul – simbolul sacru al zamolxienilor, pe care-l regăsim în biserica ortodoxă. După cum se ştie zamolxianismul a continuat să existe în paralel cu creştinismul până spre anul 1000 DH.  
 
Unii afirmă că de fapt nu a pierit ci are o continuitate, în special prin respectarea sărbătorilor precreştine (Drăgaica, Sânzienele, Colindele cu măşti, Lupercalia, travestirea în animale ş.a). Prin urmare, în volumul „Zamolxeion'', pe lângă menţionarea ritualurilor arhaice (precreştine) cum ar fi Caloianul, tradiţii, dansuri ca Ciuleandra, legi omeneşti – cutumele bellagine, sunt amintite zeităţi locale ca Hestia, Armina, Arhemora, Circe, Uran, Echidna, Hesperus, care alături de Zamolxe creau o stare de theosis, de îndumnezeire a locurilor şi oamenilor mai cu seamă în zilele consacrate sărbătorilor când se practicau ritualurile specifice fiecarui eveniment sau anotimp. „-Da, zăbovirea'în spirit, chiar de prinosul speră,/ când cu pustia spumă Pont -Euxin se ceartă,/ dă pietrei din altare mult venerata soartă.” Sigur nu este uitat nici Antroposul noetic, nici aletheia cu trimiteri clare la celebrul şi arhicunoscutul dicton ecleziastic Vanitas vanitandum omnia vanitas (Deşertăciune a deşărtăciunilor totul este deşertăciune)  
 
De fapt ce înseamnă religia?  
 
După Tertulian se asociază verbul ligare = a lega, cu prefixul re-ligare , religio (adică a lega din nou pe Om de Dumnezeu). Acum la începutul unei adevărate Revoluţii spirituale, este suficient să parcurgem pentru început doar cuprinsul acestui volum şi să ne dăm seama că poetul a folosit o multitudine de simboluri sacre care să ne trimită cu gândul ori să stârnească dorinţa unei cunoaşteri mai profunde a rostului nostru pe pământ, a desprinderii de traiul exclusiv pentru a supravieţui, ci a vieţui pentru devenire şi înălţare. Astfel, în afara altor semne geometrice ca: cercul, punctul, elipsa (Oul) sfera, vom citi pledoariile: Despre suflet, Epifania Oului, Bazilica, La temniţa lui Socrate: „Viaţa viitoare nu va fi să sorb/ dacă'în cea de astăzi, învăţând, sunt orb./ Între- a şti şi- a face, timp, credinţă, tot/ stăruie să treacă de captivul colb.” (Între-a şti şi-a face)  
 
Vom întâlni pe parcursul lecturii: Mlaştina, Muza, Iluzia, Punctul, Albina, Corola mesiană, Numărul, Sâmburele morţii, Cercul, Unul, Cuvântul, Hermeneutica, Poarta unghiului, care ne trimit la ritualul de noviciere în spiritul misterelor eleusine unde iniţierea - aşa cum este cunoscut- constă într-o ceremonie ce presupune : muza, somnul mistic, moartea simbolică, catharsică, stropitul cu apă sau cufundarea pâna la gât în apă, în borboros –mlaştina ce desemnează starea majorităţii oamenilor din care iniţiatul se desprinde, iese purificat, schimbat ,adică „înainte de a se căţăra de stele, (sallire alle stelle) oamenii trebuie să elimine posibilităţile lor infernale”.  
 
Scrierile hermeneutice şi filozofice începand cu cele ale lui Hermes Trismegistul, Pythagora (Imnele sacre, Numerologia, ş.a), Platon, Confucius, Biblia, Yi King, unele dintre Scrierile Sfinţilor trimit la ideea menţionată în Cartea Sfântă, şi anume: „carne şi sânge nu vor intra în Împărăţia Lui Dumnezeu”. Atunci cine?... Evident, sufletul, acea parte nevăzută din om, spiritul lui! De aceea trebuie să acordăm atenţie maximă şi timp suficient din efemera noastră existenţă pământeană, înţelegerii acestei teme a îmbogăţirii şi înălţării spirituale.  
 
Angelus Silesius afirma: „Dacă Hristos s-ar naşte de o mie de ori în Betlehem dar nu s-ar naşte şi în tine, atunci tu rămai pe veci pierdut”. Cum să se nască Iisus în fiecare? Poate ne ajută volumul „Urmarea lui Hristos” scris de Toma de Kempis, aşa cum au fost ajutaţi mulţi de-a lungul veacurilor ( care au mers exclusiv pe calea creştinismului) dar eu voi numi doar trei mari poeţi români detinuţi politici: Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic şi Radu Gyr, când se aflau în temniţele comuniste.  
 
Cine este Iisus?  
 
Fiul lui Dumnezeu, născut din Maria Fecioara în Betlehem (Casa Pâinii), cel ce a copilărit în Nazaret, însemnând floare sau lăstăriş, localitate ce se află situată pe panta muntelui Karmel, care,în traducere, singularizează Grădina lui Dumnezeu sau Via lui Dumnezeu, Iisus fiind acel om care locuieşte în Grădina lui Dumnezeu ca o floare. Ilustraţii medievale pline de picturi, figuri simbolice ale: urii, geloziei, doliului, sărăciei, ipocriziei, bătrâneţii, etc. arată mizeriile şi păcatele omului dialectic, legat de materie.  
 
Cel care reuşeşte să treacă toate aceste păcate ca pe nişte vămi, ajunge să primească cel mai frumos dar al dragostei, Roza, trandafirul inimii, aflat în centrul Crucii, în locul unde se intersectează ramificaţiile crucii (imaginând un OM cu braţele depărtate întocmai ca Iisus răstignit, care nu întâmplător a primit această modalitate a morţii umilitoare şi totodată nedreaptă din partea speciei umane! „Cine are urchi de auzit să audă ”, zice Sf. Ioan Gură de Aur. Amintesc încă un aspect al faptului că în „Paradisul” lui Dante din Divina Comedie, poetul povesteşte despre o rozacruce uriaşă ca despre un ocean al luminii: „Şi dacă rădăcina ei este udată de astfel de lumini/ Îţi poţi închipui cât de larg se deschide Roza/ Şi ce depărtări ale cerurilor ea acoperă./ Îndepărtarea sau apropierea n-au efect acolo,/ Acest loc este chiar în mâna lui Dumnezeu.”  
 
Pentagrama  
 
Am lăsat spre sfârşit menţionarea unui simbol important - Pentagrama. În filozofia orientală, ca de altfel şi în medicina tradiţională chineză, acest semn este încărcat de multiple înţelesuri asupra cărora nu mă voi opri acum. În hermeneutică - pentru că despre aceasta este vorba - Pentagrama a fost şi este simbolul omului renăscut. Ea întruchipează universul şi permanenta schimbare a acestuia în care se manifestă planul lui Dumnezeu. Dar trebuie să subliniez că un simbol are sens nu numai când este descifrat, ci când este aplicat în viaţă. Dacă în microcosmosul tău ai transpus Pentagrama, atunci ai învins moartea şi ai străbătut cărarea transfigurării, ne spun maeştrii.  
 
De ce trăim?  
 
Ca să creştem, să ne dezvoltăm, să căutăm cărarea Luminii, drumul de întoarcere spre Dumnezeu. Cum putem să făptuim acestea? În primul rând întărind ENDURA, adică baza inţelegerii lăuntrice, condiţia detaşării, a liniştirii transformatoare, autopredarea unui principiu înalt care conduce la revelaţia interioară. Mult mai multe trimiteri vor face însă cu siguranţă volumele de poezie - îmbogăţitoare ale spiritului – care au fost lansate azi şi despre care s-a vorbit pană acum şi sunt convinsă că se va mai vorbi!  
 
Elena ARMENESCU  
Bucureşti  
decembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elena ARMENESCU - POEZIA SENSULUI / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 758, Anul III, 27 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!