Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Prietenie > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 804 din 14 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Elena ARMENESCU - CÂNTECUL IUBIRII – SONETE (1)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

„Dezlegarea de canoane, larg practicată în poezia modernilor şi postmodernilor, a dus la clătinarea formelor fixe, totuşi sonetul îşi menţine superior audienţa. E drept că după texte arhetipale de acum şapte secole ori după performanţe prerenascentiste, unii continuatori (între aceştia Shakespeare, Baudelaire, Rilke) au înţeles să modifice schema primară; se pretindea o anumită relaxare” (Constantin Ciopraga)


ARIADNA  

De n-am să te mai strig sau văd vreodată
De vei pieri pe veci din calea-mi luminată
Te chem, te ating, te simt în somn, în gând
Şi pe feericul tărâm al astrelor te plimb.
Trec norii, dintre mesteceni iar răsare luna
Suspinul tau de dragoste l- ascult într-una
Şi mă răpeste din galaxii de beznă încă
Mă poartă-n zbor stelar prin zarea adâncă
Mă curăţă de întuneric cu lumină preacurată
Descătuşare-n vis, izbândă adevărată!
Pe ţărm m-aduce chemarea-ti dulce de iubire
Redându-mă oceanului de dor în izbăvire.

Toţi pământenii ştiu azi ce vrut-a Dumnezeu
Din labirint te scoate, doar firul dragostei, Tezeu!


CRISTALE-N RUGĂ  

Îmbătrânit de-a muritorilor povară
Îţi sădeam întinerirea în cânturi de vioară
Cu gândul purităţii te atingeam
Şi flacără devastatoare deveneam
De dragul tău, de dragul neîmplinitei căutări
De dragul meu, ce -n patime şi desfătări
Ades mă risipeam, spre adorate-nfiorări...
Cum cristalele vibrau în rugă, în înserări

Rugatu-m-am! să mă înalţ în armonii
Te-am căutat şi te-am găsit în insomnii
Ştii! serile când m-atingeai cu flori opale
Undele gândului atingeau imense catedrale!

A fost o seară când te îndurerai să simţi
Că nu e vis, că eu exist, că tu exişti!


ADUNĂM ADEMENIRI

Cândva credeam că voi atinge cerul
Adunam ademeniri să atrag misterul
Deodată m-am pomenit că traversez
Tunelul alb de adevărat, nu cum visez
Ghirlande line din lumină mă înconjor
Şi ajung fără să ştiu în ţara verbelor
Întâiul loc îl ocupa aşa cum se cuvine
Cel mai cunoscut de toţi “a iubi, iubire”
Aşezat din întâmplare, ori cu rostuire
Lângă profundul ,, a rosti, rostire”
Restul prieteni ai mei nu vi-l mai spun
Îl veţi afla de mă -nsoţiţi pe magic drum.

Corăbiile nerostitelor cuvinte ne-au adus
Ofrandă gândurilor - zvon de lumina sedus!


CÂNTEC FRÂNT

M-ai coborât în iarnă, mi-ai jefuit lumina
Şi m-ai furat de o răsărită poartă
Cântecul meu frânt rătăceşte, rătăceşte
Dar nu va muri, neatins călătoreşte
Spre miraculoasa mea stea răbdătoare
Care m-ademeneşte-n cercuri rotitoare.
Fascinante, nevăzute păsări din abis
Mă locuiesc, mă trezesc fulgerator ca-n vis
Şi mă ivesc parcă zidindu-mă din ele...
Din tâmplă-mi izvorăşte iarăşi căutarea
In irizări aprinse de apus, văd deşertăciune
Simt cum mă traversează val de rugăciune.

Mă –nalţ în aşteptare ca o pădure în adieri
Spre ochiul începutului de primăveri.


DOR DE ÎNCEPUT

Albastrul acesta tulburător
Cheamă spre un ciudat zbor
Nebănuită poartă se deschide acum
Sub sceptrul minunatului gând bun
Lumina ferecată a cuvântului
Alunecă pe zidurile înţelesului
Tristeţile cad pradă unui flaut doar
Ochi imenşi visează în zare un altar
Aripi de îngeri m-ating şi preschimb
Cântecul în săgeată fermecată, nimb
Chemător mă face să-l urmez biruitor
In grădina areolată de vise, de dor.

Mi-e dor de o călătorie spre început
Ca seminţei galopul spre viitorul fruct!


DRUM NEŞTIUT

Nomazi ce colindă iubirile, de n-am fi devenit
Despre noi înşine n-am fi ştiut aproape nimic
Trandafiriul cerului, freamătul sălbatec
Logodna soarelui cu polenul lunatec
Temeliile munţilor, neverosimile tipare
Treptele, paşii cometelor, ai stelei polare
Aromele încifrate în patima ierburilor
Murmurul nedesluşit al izvorului cerbilor
Ce urmază să ne scalde azi şi totdeauna
În extazul azurului când trăirea-i numai una
Adieri lângă tâmple ne torc poveştile, sensul
Toate ştiu unde le duce împărăteşte mersul.

Toate cunosc regala , adevărata cale
Noi nu ştim drumul de-i cădere sau urcare!


CÂND EŞTI VIOARĂ

E o nemişcare în jurul nostru, stranie povară
Se aude clar venind din mine cântec de vioară
În seara asta nici îngerii nu vor să zboare
Cerul tăcut îşi cerne prinosul de splendoare
Cel mai sălbatec vuet e în noi, delirant
Ne înalţă şi ne pierde în depărtare,în neant
Înaripate amurguri ne traverseaza-n fruct
Cu nemărginirea simt iar că mă înfrupt
În sângele tânăr ne dansează dimineţi
Eşti magicianul ce rupe tainice peceţi
Graniţele trupurilor dispar unite-n inserare
Îngerii ne stau de veghe, înmiresmare!

Din vecii vecilor şi peste veacuri încă
Numai când eşti vioară, Iubirea-n tine cântă!


SEARĂ DE MIRACOL

Spre brad, doar prietenia ne cheamă în păduri
Semnându-ne trecerea sub generoşii aştri puri
Întunecimea se topeşte sub albul nostru gând
Se mistuie ca seva spre înfloriri curgând
Simţirea în vârtejuri, ori în taifun dezlănţuit
Ne năvăleşte rodind a neuitare şi alint
In seara asta de miracol cu stelele-n robire
Pentru întâia oară tu m-ai supus, Iubire!
De sus, din zeiescul lor scaun, zeii privesc
La jocul nostru nevinovat, copilăresc
Pentru ca-i aşa de rară iubirea adevărată
Cum lumea de câţiva, o taină descifrată.

Cei surprinşi de zei sub sacra lor iubire
Sunt condamnaţi la suferinţă şi la nemurire!


MAGIA PĂDURII

Regină a ta, pădure! tu m-ai încununat
Cu-n cântec nepereche ce-ai adunat din brad
Sub binecuvântarea amurgului, o rază
O rugă a plopilor, a norilor ce brăzdează
Văzduhul, inundat de lumina mistuitoare
Adunată în ochii tăi, tărâmuri visătoare
Din care năvalnic izvorăşte fluidul flămând
Şi adierea desprinsă dintr- un suspin fecund,
Stârnind barbar tot codrul ce cântă neînfrânt
Cu crengile încrucisate, sunătoare-n vânt .
Aici, toate mi se închină, curg neistovit izvor
Din flăcăra focului viu, sub delirantul dor.

Eu, undă a durerii mă -nalţ acum din lut
Si -n dans himeric, în lumină mă strămut!


STRUNĂ AM DEVENIT

Strună am devenit şi arc în aşteptare
În sunetul zăpezilor eu îţi ascult galopul
Azi viscolul îmi pare cântec ce-mi aduce
Prinos de alb, înfiorata-ţi tandră voce,
Rugămintea din privirea-ţi cu păcat
Ce din barbară în zeiţă m-a schimbat
Şi suverană în imperiul de atingeri,
Al simţirii ce te-a trezit din stingeri
Pe tine ce altădată erai vartej de foc
Ce aprindeai lumini în torţe cu noroc
Acum te reaprind alunecând subţire
Chiar eu cu focul sacru ca pe- un mire...

De nu mă întâlneai poate ai fi murit
Necunoscând iubirea crezând că ai iubit!


ŢARA DE SUS

Aici, în frunzele unui copac domnesc
Adoarme cântecul dumnezeiesc
Ce m-a binecuvântat cu mişcarea-i lină
In anotimpul libertăţii, în lumină.
Strigătul înmugurit veac după veac
Pentru o clipă cheamă duioşia ca un leac
-Iarnă ucigaşă, timpul tău a trecut
Fi-va dat uitării, scufundat în lut
În torentul viitoarei primăveri
Ce curge prin memoria ierburilor
Ca seva galbenă din trup nevăzut,
Ascuns în tăceri adânc sub pământ!

Aici e ţara lui Verde, Galben şi Albastru
Imperiul luminii e vegheat de Sihastru.


ÎNVIERE

În inimă e tainic zvon de primăvară
Prinos din cer se cerne, mă împresoară
Neîndestulată, privirea descoperă cărări
Ivite din trecutele, azi înmugurite căutări
Îmi amintesc o palidă, tristă icoană
A vremurilor noastre de prigoană
Dar iată! Acum lumina se revarsă blând
Şi simt în pieptu-mi, zbor aprig şi tumult
Adânc, dogoarea îmi pătrunde până-n sânge
Vibraţie benefică mă învăluie şi se răsfrânge
Ecou de glorie şi slavă, cânt de preamărire
Sunt psalmii tainici, smerit semn de iubire!.

Vredniceşte-mă Doamne să nu uit
Faţa desăvârşirii Tale pe Pământ!


REGĂSIRE

Caii tăi înaripaţi ce te-au purtat ca-n vis
În galaxii necunoscute mie, cer deschis
Pustiu înspăimântat de necuprins, de avânt
Atins doar de bărbat adevărat cu gândul sfânt
Te coboară în galop de stea spre piatră
În pământeană încarnare, cu ofilire botezată
Pe tine, cel care trăieşti secundele ca cerbii
Şi respiri prin arbori, prin blândeţea ierbii
Călcată-nestrivită, tăiată, lăstărită cu sârg
Sălbatecă, dezlănţuită ca mine care strâng
Cu tine în braţe nemărginirea, plaiurile cereşti
Mă desprind, voalurile-mi cad, mă recunoşti.

Eu iarbă, eu arbore, eu ardere în lut
Înţelepciunii tale , posibil tainic început.

.
DE TE DUCI SPRE DEVENIRE

La porţille lumii, se află gardieni astrali
Se află Dumnezeu cu totul şi nimicul
La porţile lumii, de te duci spre devenire
Corpul ţi-e turtit ca într-o magică sosire
Dintr-o turbare, dintr-o mânie mare
Dintr-un hăţiş al spaimei, disperare,
Într-un ţinut miraculos, al Îngerilor,
Al dragostei, departe de Valea Plângerilor
Ai plecat eroic să dezrădăcinezi neputinţa
Ce copleşeşte mintea, ce învăluie fiinţa
Sângele tău se pregăteşte să primească
Zori blânzi ca de chemare împărătească !

Cu suferinţă şi izbânzi te zideşti în ritual
Urmezi tăcut cărarea ta spre arcul sideral!


RECUNOAŞTERE

Dimineaţa aceasta azurie eşti Tu
Obsedantul, Prealuminatul meu zeu,
Adierea aceasta este suflul Tău
Care mă învăluie cu şoaptele neauzite
Ale îngerilor! acest luminiş al pădurii
Este o parte din lumina Ta, Mărite,
Mă botează cu rouă, face sa radiez iubire
În lumina nevăzutelor, neştiutelor astre
Sub magneticele Tale oglinzi albastre
Ce mă cheamă spre izvorul Tainei
Să vin, pe calea curcubeului spre Tine
Despovărată de dorinţi mărunte, inutile.

Ostrov cu îngeri m-aşteaptă răbdători
Cu cheile trăirii, aduse de alte ursitori.


NOSTALGIE

Iubitul meu stăpân pe doruri împărăteşti
În clipa inundată de lumini, ţi-aminteşti?
Când eu deveneam un punct destăinuit
Văzduhul ne boteza sângele grăbit
Şi eu eram un cântec căzând în risipire
Iar tu erai un strigăt ivit spre ispitire
Tu erai un punct în taina ta desferecată
În lumea punctelor găseam cărarea deodată
Părea că ne-ntorceam spre cortul cerului
Locul sacru, cuibul tainic al misterului
Şi mai departe, spre cosmice alintări
Spre roditoare începuturi, mângâieri.

Spre reîntorceri ades ne-ndreaptă firea
Cu bucurie! când călăuză e iubirea!


MISIUNE SACRĂ

Desprins dintr-un meleag, bătrân suspin
Însingurat de noapte şi preamult venin
Din tărâmul din care vii însingurat, pustiu
Visând o stea nestinsă, acuma încă viu
Ai în memorie Labirintul, valea, drumul
Înceţoşat, potecile împletite cu fumul
Deşert multiplicat, în care cauţi cale
Spre orizonturi transparente, cardinale
Cu dorinţa de a-l traversa spre era nouă
Unde să-ţi înflorească stigăt peste rouă
În foşnet de lumină să te îmbraci cu zori.
Zidind iubirii vaste catedrale printre nori.

Eu te aştept demult, în Valea trandafirilor
S-aprindem ritualic, lumini împlinirilor.


BINECUVÂNTAT NAUFRAGIU

Cum seminţele perpetuu zidesc veşnicia
Sacrificate, topite-n lut lăstăresc rodnicia
Tot astfel, sevă crudă ne colindă, ne hrăneşte
Până ne umple de trăiri, ne înţelepţeşte
Deodată, harpa secretă sigiliul a rupt
Ca o geometrie vie, a echilibrului sfânt
Cântece zămislitoare noi straie -mi ţes
Si mă trezesc ca într-o lume de eres
Sunt lângă tine, binecuvântat naufragiu
Ce-aprinzi străluciri în torent de omagiu
Cu şoapte arzătoare spulberi neîmplinirile
Renăscând ca o izbândă, toate regăsirile

Totdeauna, ne veghează nopţile luna şi zeii
Iubirea curge prin sângele meu, pantha rei!

Elena ARMENESCU
Bucureşti
martie 2013

 

Referinţă Bibliografică:
Elena ARMENESCU - CÂNTECUL IUBIRII – SONETE (1) / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 804, Anul III, 14 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!