Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Actualitate > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 1216 din 30 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Dublă canonizare la Vatican: Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea au fost trecuţi în rândul sfinţilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

În urmă cu trei ani (1 mai 2011) scriam despre vestea beatificării celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea, persoană si personalitate complexă, multivalentă, asemeni vremurilor pe care le-a trait.  

După numele său de mirean -Karol Józef Wojtyła - s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, lângă Cracovia, şi s-a întors la Tatăl Ceresc în 2 aprilie 2005, plîns şi vegheat de întreaga comunitate mondială creştină, în primul rând catolică.
Înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, ca tînăr este interesat de filozofie, de poezie şi chiar de teatru. Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagielloniene din Cracovia (închisă în 1939), iar din 1942 găseşte în Teologie marile răspunsuri după impactul avut asupra sa de ororile războiului. într-o Polonie sfârtecată şi călcată de ambele totalitarisme. Duce o viaţă grea, plină de frustrări. Mama murise în 1929. În 1941 îşi pierde şi tatăl. Cu toate acestea, isi continuă studiile şi devine preot catolic din 1 noiembrie 1946.
În 1948 este doctor în teologie, după studii la Universitatea Papală Angelicum a Vaticanului (temă: Sf Ioan al Crucii). Predă teologie morală la Cracovia şi Lublin. Este doctor şi în filozofie (temă: Max Scheller). La 13 ianuarie 1964, devine episcop de Cracovia, iar la 29 iunie 1967 cardinal.

A fost ales papă la 16 Octombrie 1978, într-un moment în care totalitarismul marxist părea mai viguros ca oricând, dar lumea nu mai suporta apăsarea dictaturilor. În China aveam să auzim despre Deng Xiaoping ce urma să biruie pe radicalii revoluţiei culturale. Anul 1984 avea să se numească anul orwellian, consecinţă a apariţiei binecunoscutului roman
Ferma animalelor.

La un an după ce devine Papă, în iunie 1979, făptuieşte prima sa vizită în Polonia şi redă speranţă nu numai poporului polonez ci şi celorlalte din Estul comunist.  

După memorabila vizită la Bucureşti, dîn mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , revenit la Roma, în 12 mai, înainte de a-şi rosti încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a rostit adevărul izvorât din sufletul său purificat de încercări, aşa cum l-a simţit, fiind convins de faptul că această vizită în România face parte din „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului” citez:  

Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie?”  

Intr-adevăr, a concepe o vizită a Papei într-o ţară ortodoxă şi comunistă pe deasupra, ar fi fost în urmă cu un deceniu, cu totul de negândit, ”dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil. .. Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  

Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”  

Inspiratie şi ajutor divin a fost întâlnirea Papei Ioan Paul al II-lea cu PF Teoctist, prilej de imensa bucurie pantru credincioşii ambelor biserici, atît la Bucureşti cât şi la excepţionala primire organizată la Vatican pentru Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, în octombrie 2002.
 

Noi românii ne vom aminti multă vreme cât de europeni ne-am simţit la vizita regretatului Papă Ioan Paul a II-lea la Bucureşti, în 7-9 mai 1999, primit de întregul cler cu întâi stătătorul bisericii, Fericitul Patriarh Teoctist.  

Papa Ioan al XXIII-lea s-a născut la Sotto il Monte (nordul Italiei) la 25 noiembrie 1881 în familia unor ţărani, Angelo Giuseppe Roncalli a fost uns preot în 1904. Episcop din 1925, el a desfăşurat o carieră diplomatică ce îl va duce în Bulgaria, Istanbul şi Paris, imediat după Al Doilea Război Mondial. Nunţiu în Turcia, el se familiarizează cu ortodocşii şi musulmanii.

Patriarh al Veneţiei, el are 77 de ani când este ales Papă, în 1958, după moartea lui Pius al XII-lea. Considerat un Papă de tranziţie, Ioan al XXIII-lea spre surpriza generală, a fost un papă reformator. A rămas celebru prin deschiderea către lume: ”Vreau să deschid fereastra Bisericii, ca să putem vedea ce se întâmplă afară şi ca lumea să poată vedea ce se întâmplă la noi", a declarat atunci ( în 1962) Ioan al XXIII-lea.
 

Avizitat de trei ori Romania când ocupa funcţia de cardinal în Bulgaria şi de fiecare dată a avut cuvinte de laudă despre oameni, ţară, şi peisajele noastre.  

Prilej de mare bucurie a fost şi azi, 27 aprilie 2014 când am asistat la un moment istoric: dublă canonizare la Vatican zi în care Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea au fost trecuţi în rândul sfinţilor, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Piaţa Sfântul Petru. Este pentru prima dată când doi papi sunt canonizaţi în cadrul aceleiaşi ceremonii.  

 

Întru cinstirea acestei zile sfinţitoare şi deschizătoare de noi programe existenţiale divine care au început deja să se materializeze sub ochii noştri, redau poesia :  

Uniţi în idealuri

Sfintiei Sale Papa Ioannes Paulus al II-lea  

 

Andrei, primul dintre apostoli care a fost chemat

De Învăţătorul veacurilor , Cel ce a încununat  

Toată Cunoaşterea dumnezeirii, pe înţelesul tuturor  

Andrei, fratele lui Petru, a semănat la noi rodnic ogor.  

 

Acum, când viscolele au trecut, nu mai e nici furtună  

E vremea, au zis mulţi, să fie din nou împreună  

Roadele cu migală adunate de pe loturile celor doi fraţi

Roma Petrină ştie dintotdeauna: ce e unit să nu desparţi!

Uniţi suntem ca şi creştini, în idealuri, visuri şi simţire

Chiar de-au luat împărtăşania, unii din aurite potire

Alţii, cu inima smerită, din cănile lor sfinţite, din lut

Cum fost-a ritualul sărăcăcios, prin Sciţia minor la început.

 

Nu fastul de azi, cu strălucirea lui îmbietoare  

Nu rânduielile împlinite la îndemnurile exterioare  

Ci undele inimilor care în salve succesive de lumină

Trimit spre ceruri , în cântări dragostea lor divină.  

 

Nu buzele uneori mincinoase, cu rostirile venale  

Prefăcătoria, ci gândurile profunde, scăldate-n osanale  

Vrea Domnul, să fim noi înşine, şi mai doreşte încă  

Să nu ne îndoim, credinţa să ne fie tare ca o stâncă.  

 

E vremea s-a zis, ca cei ce sunt azi contemporani
Să treacă peste tot ce au greşit înaintaşii în miile de ani
Iertarea să ne deschidă drumurile în mileniul cel nou

Iubirea şi armonia însoţească pe toţi spre Dumnezeu!

Elena Armenescu

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Dublă canonizare la Vatican: Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea au fost trecuţi în rândul sfinţilor / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1216, Anul IV, 30 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!