Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



Elemente ale hedonismului în poezia lui Bacovia
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Elemente ale hedonismului în poezia lui Bacovia, eseu de Al.Florin ŢENE 
  
Filosofia începutului de secol douăzeci a schiţat conceptul raţiunii universale ce se impune indivizilor izolaţi. În acest context, individul apare ca un Eu singularizat "împotriva celorlalţi prin impulsurile gândurilor şi intereselor sale"(Herbert Marcuse). 
  
Construirea unei lumi comune se realizează prin reducerea individualităţii concrete la esenţa gândirii pure. Aici fiind vorba de Eul raţional. În comunitate, după cum se cunoaşte, individul urmează să intre, tocmai ca fiinţă raţională şi nu în întreaga diversitate empirică a necesităţilor şi aptitudinilor sale. Ansamblul desfăşurării nu poate fi preluat în imperiul raţiunii: satisfacerea trebuinţelor şi aptitudinilor sale, fericirea sa apare ca un element orbitor, subiectiv, care nu poate fi pus în concordanţă cu universalitatea principiului suprem al acţiunii umane. 
  
În concepţia lui Kant, în ce anume "îşi plasează fiecare fericirea, depinde de fiecare sentiment al său de plăcere sau de neplăcere şi chiar în unul şi acelaşi subiect depinde de diversitatea nevoilor care urmează modificărilor acestui sentiment, şi astfel, o lege subiectiv necesară (ca lege naturală) este, obiectiv, un principiu practic cu mult prea contingent” (...) ("Critica raţiunii practice"). 
  
Ab initio trebuie să subliniem conceptul lui Hegel despre păcatul endemonismului faţă de raţiunea istorică prin faptul că, "reaua realitate empirică prescrie şi pângăreşte supremul existenţei umane". ("Credinţă şi ştiinţă"). Acesta combătând endemonismul în numele progresului istoric, prin faptul că el "ar transfera în lumea şi realitatea obişnuită"satisfacerea dorinţelor. Fericirea umană ar trebui să fie altceva decât satisfacerea personală. Atât endemonismul antic cât şi cel contemporan concepe fericirea în esenţă ca o asemenea stare subiectivă, în măsura în care oamenii pot şi trebuie să o atingă în cadrul statului prescris de către ordinea socială existentă. 
  
Pornind de la această esenţă, pentru a fi ad rem, spunem de la început, că Bacovia, încă de la primele sale versuri, a fost recunoscut ca un poet tipic al "deznădejdii provinciale", pentru că, acesta concepea fericirea în satisfacere nemijlocită a interesului particular, paradoxal, simţea fericirea în transferul ei în domeniul incontrolabilului, în domeniu nestăpânit de om, la discreţia puterii lipsite de raţiune a realităţilor care sunt în esenţă exterioare individului, astfel încât fericirea la Bacovia "se adaugă"intenţiilor şi scopurilor omului - această atitudine resemnată faţă de fericire este implicată în conceptul grec de Tyche. (Aristotel - "Magna Moralia"). 
  
Tocmai acest argumentum ad absurdum duce spre două tipuri de hedonism: orientarea cirenică şi orientarea epicureică.  
  
La Bacovia găsim cele două tipuri. Orientarea cirenică se manifestă la poet prin anumite impulsuri şi cerinţe individuale ce sunt legate în satisfacerea lor, de sentimentul plăcerii. "Singur, singur, singur.../ Vreme de beţie -/ I-auzi cum mai plouă./ Ce melancolie!/ Singur, singur, singur... ("Rar"). La fel ca şi în poeziile "Gri", "Palid", "Spre toamnă", însingurarea se exprimă prin tehnica simbolistă a repetiţiei, precum la Macedonski în "Cântecul ploaiei"şi Minulescu în "Romanţă fără muzică", unde găsim efectul de jovialitate hedonică. 
  
Diogenes Laertios în "Despre vieţile şi doctrinele filosofilor"ajunge la concluzia că fericirea constă în a avea cât mai frecvente plăceri, "Scopul... este plăcerea particulară, în timp ce fericirea este suma totală a tuturor plăcerilor particulare în care sunt cuprinse atât plăcerile trecute cât şi cele viitoare. Plăcerea particulară o dorim pentru ea însăşi, în timp ce fericirea este dorită nu pentru ea, ci pentru plăcerile particulare". Asemenea elemente găsim în poezia "Decembrie": "Şi mână fotoliul spre sobă,/ La horn să ascult vijelia,/ Sau zilele mele - tot una/ Aş vrea să le-nvăţ simfonia". Modurile verbale folosite exprimă diversele nivele ale situării eului faţă de plăcerea prezentă în contextul unei fericiri conjuncturale: "Eu nu mă mai duc azi acasă.../ Potop e-napoi şi-nainte,/ Te uită cum ninge decembre,/ Nu râde.... citeşte-nainte". 
  
Chiar dacă atmosfera este sumbră ("Nevroză"), poetul are o sumă a plăcerilor: "Afară ninge prăpădind,/ Iubita cântă la clavir./ Şi târgul stă întunecat,/ De parcă ninge-n cimitir", această stare este gradată până la incitarea simţurilor: "Şi plâng şi eu, şi tremurând/ Pe umeri pletele-i resfir.../ Afară târgul stă pustiu/ Şi ninge ca-ntr-un cimitir". Acest hedonism pe care-l găsim la Bacovia nu vrea distincţie între diferitele plăceri. Eul poetului este satisfăcut aşa cum este, iar lumea, aşa cum este, devine obiect al plăcerilor. Lumea este văzută prin culori. Aceasta dobândeşte o semnificaţie existenţială, acest ochi al senzaţiei, această ureche a sufletului creează o sumă a plăcerilor ce se vede în "corespondenţa"dintre emoţie şi instrumentele muzicale: "Ce tristă operă cânta/ Fanfara militară/ Târziu, în noapte, la grădină.../ Şi tot oraşul întrista,/ Fanfara militară". Bacovia cultivă emoţia muzicală, generatoare de plăcere, asemeni unei eliberări sentimentale şi nevrotice, la fel ca Laforgue şi M. Rollinat, pentru a constrânge fericirea la dăruirea nemijlocită şi la plăcerea nemijlocită, făcând ca hedonismul să urmeze starea de lucruri subiacentă a cadrului social. Precaritatea, perceperea realităţii prin "lentila"deformalităţii, selecţia cu predilecţie a oraşelor provinciale, periferia acestora, cârciumi sărace, murdăria străzilor, peisajele dezolante, vagabonzi, toate acestea duc la nefericirea generală, deşi aceste simboluri, în poezia bacoviană, devin uneori sursa plăcerii: "Tălăngile, trist,/ Tot sună dogit.../ Şi tare-i târziu,/ Şi n-am mai murit... ("Pastel"). 
  
Echivalentele toamnei sunt memorabile mai ales prin modulaţiile sonore "bucium", "târţie", "răgete", "sună dogit", care converg spre un vaier cosmic dezlănţuit. Prezenţa sinesteziilor se afirmă în această poezie descriptivă, elementele vizuale ale pastelului fiind transpuse în analogii auditive ce stârnesc plăceri, volens nolens, relaţia poet-societate implică nu rămânerea nemijlocită la fenomenul senzorial, care poate fi dorit şi gustat ca frumos, ci în esenţa eului poetului, în modul lui adevărat de a fi. 
  
Deşi hedonismul se găseşte la antipodul filosofiei raţiunii, el vrea să impună înflorirea şi satisfacerea individului ca scop în interiorul unei realităţi nu tocmai armonizate. 
  
În "Marş funebru", Bacovia, eliberat de sugestii literare şi motive estetice, ascultă melodia funebră în cadrul naturii autumnale şi hibernale, conciliind senzaţia fericirii interioare, particulară, cu nefericirea generală. Acest hedonism a fost criticat de Hegel, deoarece este incapabil de a aplica fericirii categoria adevărului. Relativismul său profund nu constituie o eroare logică sau epistemologică în poezia lui Bacovia.  
  
Cel de-al doilea tip de hedonism, cel epicureic, reprezintă încercarea de diferenţiere imanentă. Se menţine ideea că plăcerea este bunul suprem, dar un anumit gen de plăcere este opus tuturor celorlalte în calitate de plăcere "Adevărată". 
  
Dacă o să dăm crezare lui C. Bouson din "Teoria expresiei poetice"şi ale promotorilor esteticii receptării, cititorul nu este doar seamănul, fratele (ipocrit!) al celei care scrie - cum socotea Baudelaire - ci umbra sa, dublul său, un redutabil alter ego care-şi arogă prerogativele unui cenzor plin de ambiţii. În acest context, opoziţia dintre raţiune şi simţuri, percepută de cititor face ca simţurile să dobândească tot mai mult caracterul unei facultăţi interioare, subordonate, ţinând de un domeniu de instincte obscure, ineluctabile. În poezia bacoviană un rol însemnat îl are momentul senzorialităţii. Tocmai datorită acestei receptivităţi, acestei dăruiri deschise a simţurilor către obiect, simţurile pot deveni o sursă a fericirii, fiindcă în ele izolarea eului poetului este abolită, iar mediul acestuia i se apropie fără ca mijlocirea esenţială de cunoaştere a societăţii în care glisează poetul, dar şi latura ei nefericită, să devină un element constitutiv al plăcerii: "Eu sunt un monstru pentru voi/ Urzind un dor de vremuri noi/ Şi-n lumea voastră-abia încap.../ Dar am să dau curând la cap". 
  
În "Serenada muncitorului"publicată în "Ilustraţia naţională"în ianuarie 1914, pe pagina 5, sub titlul "Serenada", găsim chiar în titlu un hedonism, fiind o îmbinare de opoziţii: serenadei - ca sugestie a muzicalităţii care creează acea stare de plăcere i se alătură un termen cu încărcătură socială, ce poate fi raţională. Astfel stau lucrurile când, ca la Epicur, în cadrul hedonismului, raţiunea este transferată în plăcere, sau plăcerea devine raţională. 
  
La Bacovia, fericirea cu pretenţia ei imanentă de intensificare şi perpetuare nu aspiră să se debaraseze de însingurare şi de reificarea relaţiilor umane. Tocmai însingurarea, reificarea şi accidentul constituie dimensiunea fericirii poetului. Hedonismul bacovian menţine revendicarea fericirii prin idealizarea nefericirii: "Departe, în cetate, viaţa tropota.../ O, simţurile-mi toate se enervau fantastic,/ Dar în lugubrul sălii pufneau în râs sarcastic/ Şi Poe, şi Baudelaire, şi Rollinat"("Finis"). 
  
Implicaţiile estetice ale râsului sarcastic amintesc de Baudelaire, el fiind expresia unui sentiment contradictoriu inspirând un hedonism ce aduce în prim-plan cinismul şi dureroasa luciditate. În acest context, volens nolens, râsul amar al eroului bacovian provine din starea de lucidă dedublare psihologică, pe de o parte plăcerea care pasează, pe de altă parte simptomul unei slăbiciuni în faţa neantului. 
  
Subiectivitatea pură a fericirii ce-i exprimă hedonismul nu-l împiedică pe poet să exclame de plăcere: "Hau!... Hau!.. depărtat sub stele-ngheţate.../ În noaptea grozavă la cine voi bate?..."("Plumb de iarnă"). 
  
Deoarece Bacovia era un idealist pentru care literatura era şi "substanţa"şi "Unica armă adevărată a spiritului, esenţa şi adevărul raţiunii"(Hegel - "Filozofia spiritului"), fiindcă poetul a fost un fericit în nefericirea sa, cu toate că Hegel vedea "o oribilă consolare"în faptul că "marii oameni ai istoriei n-au fost ceea ce se poate numi fericiţi", chiar dacă Albert Beguin le atribuie poeţilor în "Creation et destinee"(11, 1974) o patrie interioară, spaţiu caracteristic şi diferenţial.  
  
Al. Florin Ţene 
  
Bibliografie: 
  
Cesare Brandi, "Teoria generală a criticii", Ed. Univers, 1985. 
  
Epicur, "Scrisoare către Menoileus" 
  
Diogene Laestios, "Despre vieţile şi doctrinele filozofilor", cartea a II-a, Ed. Academiei, 1963. 
  
I. Kant, "Critica raţiunii practice", Ed. Ştiinţifică, 1972. 
  
Hegel, "Prelegeri de filosofie a istoriei", Bucureşti, Ed. Academiei, 1968. 
  
Hegel, "Credinţă şi ştiinţă", Bucureşti, Ed. Academiei, 1967. 
  
Bacovia, "Plumb", Ed. Albatros, 1976. 
  
Bacovia, "Scântei galbene", Ed. Albatros, 1976. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Elemente ale hedonismului în poezia lui Bacovia / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 263, Anul I, 20 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!