Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1126 din 30 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Elegii de April
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Elegii de April  
 
Vânturile, nemiloasele vânturi de primăvară, suflă cu putere peste satele de munte, zburlind draniţa caselor vechi şi îmbătrânindu-le pe cele noi.  
 
Zăpezile grele ale iernii s-au dus, curgând pe albii la vale în şiroaie reci. Pădurile sunt încă de neumblat din cauza troienilor mari şi grele.  
 
Austrul puternic suflă cu putere peste faţa tristă a lumii, umplând văile de vârtejuri, smulgând ramurile copacilor şi scândurile din preajma caselor, ducându-le în pustietăţi…  
 
Gardurile văduvelor bătrâne şi neajutorate s-au dărâmat şi cine ştie dacă vor mai fi ridicate vreodată la loc…  
 
Parii şi stâlpii fluieră sălbatic un cânt insistent şi sinistru şi totul pare trist şi pustiu... Pădurile, brazii înalţi, molizii, freamătă puternic o simfonie sihastră, măreaţă precum cascada unui fluviu sau valurile unui ocean răsculat. Copacii mari suspină puternic, se clatină, se răsucesc, zbătându-se vitejeşte să rămână pe picioare...  
 
Dar demonii furtunilor de munte nu se astâmpără, nu se lasă, până nu aud brazii trosnind şi nu le văd căzând cu trosnet asurzitor în prăpăstii. Geamătul întregului codru e şi mai puternic, înghite degrabă orice soartă tristă a vreunui brad căzut...  
 
Geamurile caselor zăngănesc puternic, se zbat ca nişte păsări în laţ, încât pare că din clipă în clipă se vor sparge în ţăndări şi vântul va intra în odaie.  
 
Ca nişte fantome răsculate vânturile suflă puternic asupra coamelor dealurilor, zburlind clăile de fân şi gonind peste ţarină smocuri de paie nemâncate de vite în iarna cea lungă...  
 
Îmi pare că vântul a deschis uşa grajdului şi noaptea ar putea intra lupii în staulul de vite...  
 
Mi-e frică să ies din casă, mi-e teamă şi să aduc apă de la fântâna din ogradă, căci afară zboară scândurile din garduri şi crengile rupte din copaci. Dar trebuie să ies, căci oile noastre au fugit de acasă şi trebuie să le caut până nu se întunecă de noapte... Cu căciula îndesată bine peste urechi şi cu un suman vechi de-al tatei pe spinare ies pe câmp, ca un viteaz proptit în vânt şi păzind cu mâinile căciula de pe cap să nu mi-o răpească vântul.  
 
Privelişte sinistră în jur, vântul urlă şi mai tare, gardurile fluieră, dealurile domoale stau adormite în oala cea mare şi rece în care fierb pădurile, iar norii aleargă nebuni spre răsărit ca nişte fantasme cenuşii...  
 
E tot mai întuneric, vântul se înteţeşte, se face şi mai rece. Mă urc pe culmea muntelui, acolo unde se termină ţarinele şi încep pădurile, să pot vedea departe până în zare şi să ascult vuietul furtunii din văi.  
 
Câmpul e pustiu, iarba de anul trecut a fost cosită, mutată în clăi, mâncată de vite...  
 
Mi-e teamă că vara nu va mai veni iar vitele vor suferi de foame dacă nu vor vrea cumva să mânânce cetină din pădure.  
 
Disting destul de clar prin întuneric cioatele arse ale fagilor în jurul cărora în toamnă stăteau, înveliţi în sumane, câţiva copii şi o bătrânică, cu cartofii puşi pe jăratec, încălzindu-se la foc şi păzind vitele şi oile. Bătrânica aceea murise în iarnă, a găsit-o o nepoată de-a ei fără suflare, căzută lângă soba ei rece. Au bocit-o rudele şi vecinii, i-au făcut un coşciug de scânduri şi au dus-o la cimitirul de pe deal. Căsuţa ei a rămas pustie, părăsită, se vede de departe având un singur geam alb, văruit sub forma unui cocoş... Trist va fi însă abia la vară când nu va mai fi biata bătrânică să aibă grijă de copii şi de oile altora la păscut, să le spună copiilor poveşti de demult!...  
 
Pustii sunt şi marginile de pădure. S-au dus zilele cele calde de vară când copiii adunau printre rădăcini groase de copaci bureţi albi, râşcovi, hribi şi gălbiori. Nu mai e nici urmă de fragi, căpşuni, afine şi zmeură, după care umblau copiii veseli, cu căniţe în mână călcând iarba din fâneţurile oamenilor supăraţi că vor cosi cu greu la vară iarba bătătorită şi încâlcită de copii...  
 
Sunt uimit că văd prin întuneric din ce în ce mai clar şi-mi par toate mai limpezi. Văd un iepure, departe într-o râpă, ca un ghemotoc negru, sărind ca o umbră mică pentru a se ascunde mai temeinic sub un mal. Şi simt, pe dealul acela negru şi împădurit, de dincolo de pârâu, cum sclipeşte ceva, în întunric, ca nişte ochi de lup. Dar nici lupul nu se încumetă să iasă din desişuri pe un asemenea vânt sinistru...  
 
Colo în vale, mai înspre stânga, într-o poieniţă, locuia cândva un bătran. Sunt mulţi ani de când a murit şi el. A venit de tânăr pe aceste meleaguri, a tăiat câţiva copaci, şi-a făcut o casă micuţă din trunchiuri de lemn încheiate la muchii. Singur şi-a tăiat copacii, a ars cioatele, a scos rădăcinile din pământ şi şi-a făcut o poiană şi un mic ogor în jurul casei. Avea copii, însă aceştia, făcându-se mari, au plecat în lumea largă. Iar femeia îi murise demult de tifos încât omul, rămas singur, s-a mai chinuit vreo trezeci de ani în valea aceea din care n-a apucat să mai iasă vreodată.  
 
Văd buturugile arse, negre ca nişte oi risipite prin poieni. Fiecare din ele are istoria ei, fiecare ar putea spune o poveste despre cele petrecute pe acolo, despre măreţia copacului care a fost tăiat, despre copiii care s-au jucat prin preajmă, despre furtunile pe care coroanele le-au îndurat cu vitejie. Acum totul a rămas doar cioturi şi scrum!...  
 
Nu ştiu de ce n-au lăsat oamenii în pace copacii, de ce i-au tăiat cu joagărele lor mari şi negre, culcându-i la pământ. O mulţime de brazi falnici, paltini şi molizi... De ce oare a mai rămas să se vadă, zăcând prăbuşit şi putrezit trunchiul unui fag noduros care intră, se vede clar, din ce în ce mai mult în pământ!...  
 
Nu ştiu de ce s-a dărâmat, putrezită, o şură veche, singuratică în mijlocul câmpului, care avea pe vremuri o uşă şi un acoperiş, iar acum sar înăuntru şi afară vitele peste cei câţiva răzlogi de lemn ce-au mai rămas din pereţi, ispitite şi ele de buruienile care cresc din abundenţă în şură, vara răbufnind şi prin acoperiş...  
 
Nu ştiu de ce se grăbeau aşa de mult oamenii în fiecare vară să strângă fânul, să nu vină ploile să-l ude. Căci acum, şi mulţi dintre oameni, şi fânul din aceste locuri sunt de mult sub brazdă...  
 
Nu ştiu cu ce va fi mai bună iarba din anul acesta, cea care va răsări peste iarba uscată din anii trecuţi! Nu ştiu de ce peste tot, în păduri, se văd pene de păsări mici mâncate de ulii şi de vulpi.  
 
Nu ştiu de ce găsesc bucăţi de greble rupte, fără dinţi, aruncate prin poieni. Nu ştiu de ce copiii aruncă atâtea pietre prin fâneţuri încât cosaşii, la vară, îşi vor ştirbi coasele în ele!...  
 
Nu ştiu de ce sunt atâtea zile frumoase, dacă după ele vin atâtea ploi şi vremi mohorâte!...  
 
Nu ştiu de ce creşte iarba pe drumurile pietruite cu grijă. Nici de ce carele se împotmolesc adânc în noroiul uliţelor strâmte!...  
 
Încep prea multe lucruri să nu le mai înţeleg, să nu mai aibă niciun sens pentru mine. De ce, de exemplu, moş Ilarion a trebuit să lupte de partea austriecilor, tocmai pe coastele Dalmaţiei... Pentru ca apoi să trăiască şi să muncească, doar cu o singură mână, rămas şi singur, în bordeiul lui mohorât şi strâmt ca o cuşcă de dulău... Sau, de ce vântul trebuie să întoarcă fumul înapoi, pe horn, în odaie, înroşind ochii copiilor şi îmbătrânind icoanele, şi aşa sărace, ale oamenilor nevoiaşi... Sau, de ce zăpada e mai mare când e mai puţin fân în stog, sau de ce plouă din greu atunci când pământul musteşte de apă!... Sau, încă, de ce mi-e mai frică noaptea pe lună, decât atunci când afară e întuneric beznă!...  
 
Am coborât şi-am urcat de câteva ori văile şi culmile din jurul satului. Era întuneric, vântul sufla fără milă, rece şi puternic. Brazii vuiau prin păduri…  
 
Dar încă n-am reuşit să găsesc oile! Vroiam să mă urc într-un molid să văd mai bine împrejur; dar mi-era frică să nu mă doboare vântul. Colo, chiar nu departe de mine, s-a prăbuşit cu un trosnet puternic un brad bătrân, scoţându-şi afară cu totul rădăcinile din pământ, arătând acum ca un cort sălbatic ce va fi un adăpost bun, la vară, când vor veni ploile…  
 
Disperat şi plin de remuşcări, bâjbâiam încă după oile mele pe întuneric. Dintr-odată îmi trece ceva ciudat prin gând: poate că oile mele s-au întors singure acasă!  
 
Mare mi-a fost atunci bucuria, dar şi uimirea deopotrivă când, ajuns şi eu acasă, descopăr la adăpostul unui stog de fân de lângă grajd toate oile mele, albe şi negre, aciuiate acolo pe întuneric de teama vânturilor pustiitoare!...  
 
Publicat in volumul "Eternele visari", Editura INFORAPART - 2010, Galati  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Elegii de April / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1126, Anul IV, 30 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!