Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Mihaela Cristescu         Publicat în: Ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

EL ALUMNO
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EL ALUMNO 
  
Robinson Crusoe - Ilustraţia este realizată de Luminiţa Şerbanescu, Ottawa, Canada 
  
Între scările pe care le coboram încurcat şi indescifrabil, mă uimea grosimea lor variabilă, nu reuşeam să găsesc corespondenţa cu ritmul picăturilor superioare, mă stânjenea diferenţa de constantă fizică, in plus sau minus, fiecare treaptă fiind dispusă manual şi încrustată cu mare diplomaţie arhitectonica. O adevărată capodoperă a meşterilor vechi, nebănuită în contemporaneitatea rutinei din aceasta dimineaţă, ca început sau repetare minimală a unui concept-esenţă. Înaintam arhetipal spre piaţa umedă şi chinuită, căutând drumul printre genele gravitaţional legate de obraji, nici un ajutor în apropiere, nici o dorinţă, probabil numai muzică, în încercarea de a găsi un punct de referinţă acceptabil.  
  
„Este adevărat”, gândesc, „schimbarea provine dintr-o zona supraconştientă, memoria pe care o pot accesa îmi este insuficientă, ar trebui să trăiesc simplu, ca ultimă soluţie uman rezonabilă. Suntem unici. Voi vedea ce îmi rezervă viitorul.” Poate ar fi fost mai înţelept din partea mea să aştept în portul cel mare şi aglomerat, mai puţine priviri aţintite, mai multe îndeletniciri acaparatoare, un gând mai lipsit de intruziuni crocante. Într-un semenea moment matinal, se mai facea curăţenie în faţa mea şi se realiniau comorile ascunse ale nopţii. În Agora, luminile mai ardeau degajate, ceaţa acoperea lucrarea lor mistică, copiind realitatea încă adormită. Din interiorul ei, părea o cetate dură şi cenuşie, învăluind albastru acoperişurile acvatic asumate. Un celular suna răguşit, o tânără asculta mesajul transcenent al aparatului inert şi clădea imagini fugitive ale afacerii nerezolvate. Mă apropiam de cafenea cu gândul la ziua care începuse primar şi anatomic, nereuşind, aşadar, să dezvăluie frumuseţea intrinsecă a calităţii, sublimul atribuit, în mod evident, trăirilor general şi banal recunoscute. Noul status, atât cât mai avea putere să însemne aproape ceva, nu putea acoperi pierderea şi durerea copleşitoare a memoriei. Existam aici şi în altă locaţie într-un acelaşi interval temporal, în fond redus la zero.  
  
Cutremurător, dar fără de înţeles, zgomotul clopoţelului de la intrare îmi repoziţionă visele. Mânuşile se aliniară fără zgomot pe măsuţa din piatră masivă şi rece, rucsacul se căţără în cuierul-copac, împreună cu pelerina de ploaie. Nu ştiam ce să comand, iar soluţia preparatului culinar optim nu era nici pe de parte uşor de găsit. Aş fi băut ceva uscat, dacă ar fi fost cu putinţă. Ştiam, habar nu aveam de unde, că o asemenea combinaţie există, o amintire străveche care se lăsa cunoscută încetul cu încetul, dar în procent de siguranţă maximă, îngrădind partea cunoscută a lumii, dezvăluind un nou început: „Un ceai de plante, vă rog. Cât mai divers amestecate.”, mi-am recunoscut, înfrânt, cunoaşterea incompletă a propriului sine. „Un amestec”, încerc să gândesc din nou, „un amestec suntem, o dihotomie. Vindecarea înseamnă acord, apoi înţelegere, apoi luptă.” Mă aflam într-un punct mort. Ajunsesem până aici, aşteptam cuminte ceaiul şi dezlegarea, dar nu puteam pricepe ce trebuia să fac. Cât mă străduisem, prin curenţi potrivnici, trenuri şi avioane, lumea părea să aibă un sens, acum însă... mă cuprindea un gol nedeterminat, infinitatea îşi facea loc în trupul meu absent, eram pe o autostradă şi mă depăşeau, încetul cu încetul, noile dorinţe ale sufletului. Aş fi tras uşor de greutate în jos, să las forţele de atracţie să mă împresoare, doar ca aparenta stocare a informaţiei celulare părea să se zbată pentru dezmembrare. Nici licoarea dulce-amăruie nu mă cuprindea în puterile ei. Ştiam că sorb lent din ea, dar percepţia senzorială dispăruse, prinsesem numai un dor fără precedent, o dinamică a firii îndreptăţite şi de netăgăduit.  
  
Găsisem cu greu un sprijin trecător, privirea îmi rămase strâns legată de unul din tablourile cu tentă europeană, prezenţa lui reprezentând stilul interbelic de peste ocean, reconfigurat pe un continent istoric tânăr. O figură stilată a bărbatului cu baston şi mustaţă încercând o reverenţă în faţa unei frumoase domnişoare îmi aduse aminte de atmosfera foilor de carte din biblioteca bunicii. Pe atunci lectura însemna viaţă, viaţă aşa cum imaginaţia o putuse crea din neant, o existenţă perfectă, plină de căutări, lipsită de primejdii. Prindeam liniştea începutului în zgomotele neauzite al spectatorilor ce mă înconjurau. Gândurile cele noi, însă, nu imi dădeau răgaz. Timpul nu mai avea răbdare, contracţiile vizuale fără reper se clarificau, una după cealaltă, flash dupa flash, descărcările îmi distrugeau contactul auditiv şi putinţa de opţiune. „Nu va înţelege nimeni. Se va petrece în armonie cu muzica, voi apăsa clapele pianului, încântat de alegere. Întotdeauna mi-am dorit să întâmpin instrumentul şi să lecturez partitura.” Ştiam că drumul fusese dezvăluit demult, atunci când bifurcaţia devenise un sens giratoriu, fără semafoare şi perpendicularităţi obstrucţionante. Aş fi mers până la capătul său, aş fi trimis mesaje de bucurie cu lacrimi în ochi, aş fi putut să mă desprind de ziua de mâine scăpând de regrete, intr-un cosmos indulgent, înconjurat de personaje bine cunoscute, înfăşuraţe în costumele lor tradiţionale.  
  
Pentru moment însă, opacitatea se consuma în translucid, mă regăseam pe scările de la intrare, soarele cu lumina lui caldă înconjura şantierul şi, curios înaintea lor, încercam să descifrez planurile scrise ale maestrului. Unul dintre lucrători îşi întoarse privirea spre mine şi mă rugă şoptit să iau aminte la distanţa ce ne separa de podeaua inferioară, coborâtoare la mai bine de cinci metri sub nivelul contrucţiei actuale. Probabil că sunt aici de ceva vreme, voi primi rostul meu înaintea vointei mele, voi întreba şi voi recunoaşte.  
  
„Nu putem încărca treapta aceasta prea mult. Nu ne permite relieful. Mai bine o înălţăm peste dimensiunea celorlalte şi o lăţim.”, spuse bătrânul apropiindu-se de noi şi arătându-mi în cercuri porţiunea destinată tăierii în stâncă. „Când refaci calculele, să iei în considerare, te rog, şi acest aspect. Construcţia, în sine, ne învaţă unde are nevoie de schimbare. Vom chema apoi sculptorul să îşi dea cu părerea.” Aşa deci, înţelegeam asimetria iniţială acum: picăturile de ploaie aveau ceva în comun cu scările, exista un fel de vindecare a bolii, o conexiune evidentă între fenomenele naturale şi geografia locului. Aveam să povestesc toate acestea, cu prima ocazie. Trebuia să mi se ofere aceasta posibilitate, pentru a reface repetitiv învăţătura primită: „Vindecarea nu înseamna eliminarea patimilor, ci preschimbarea lor.” 
  
Mihaela Cristescu, Sydney, 28 octombrie, 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
EL ALUMNO / Mihaela Cristescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 309, Anul I, 05 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihaela Cristescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Cristescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!