Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Civilizatie > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 957 din 14 august 2013        Toate Articolele Autorului

Editorial, de Mariana Cristescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Editorial, de Mariana Cristescu  
 
„... Şi românii au fost, din nou, una”...  
 
„... din mila lui Dumnezeu, principele creştin Mihai voivodul, principele ereditar al întregii Ţări Româneşti, domnul regatului Transilvaniei, supremul guvernator şi domn al Moldovei, domn al unor părţi din regatul Ungariei, premergătoriul şi căpitanul întregii Creştinătăţi”. [Mihai Viteazul, 1 mai 1600, hrisov boerilor din Ţara Românească, în „Documente”, vol. IV, Eudoxiu Hurmuzachi]  
 
De ce am purces eu la drum lung, zi de vară până-n seară, la peste 300 de kilometri de Târgu-Mureş? – mă întreabă unii cunoscuţi, mai cu seamă neprieteni. Şi nu mă feresc să răspund!  
 
„Mă dusei să trec la Olt” - vorba cântecului - în miez de luncă straşnic ascunsă de pădure, la graniţa Teleormanului, ca să îngenunchiez la sfintele moaşte de la Mănăstirea Plăviceni (Aluniş), ctitorită de Doamna Stanca, soţia Viteazului Mihai, în vremi de restrişte, urgisită şi azi de o nenorocită sârmă electrică mărginind, ilegal, moşia de vânătoare a „măriei sale” Liviu Dragnea.  
 
De ce am plecat departe, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, pe banii mei (deşi invitată!), în zilele declarate de meteorologi drept cele mai fierbinţi ale anului? Fiindcă eu îmi asum tot ce fac şi spun. Şi, mai ales, pentru că eu chiar cred în ceea ce fac şi spun. Aş adăuga şi că, de multă vreme, nu mai am aşteptări, mai ales de la cei care, aflaţi, prin jocul hazardului, în fruntea unor instituţii stipendiate de Guvern, ori din bani publici, uită că se află acolo pentru a veghea cu străşnicie la păstrarea conştiinţei identitare a neamului, în condiţiile aglutinantei strategii a globalizării.  
 
Aşadar, de ce m-am dus la Plăviceni? Din dragoste pentru Mihai Viteazul, mai întâi de toate. Şi fiindcă nimic nu e întâmplător. Îmi place să amintesc, de fiecare dată când am ocazia – fiindcă nu mi-am uitat, şi nu-mi voi uita vreodată rădăcinile –, că toţi bărbaţii din familia mea bucureşteană, pe linie paternă, au fost ofiţeri de carieră. Ca atare, am crescut într-un mediu în care despre valorile esenţiale ale individului, la modul general, şi ale ostaşului român, în special, se vorbea în mod curent. Dar şi despre Istoria Românilor şi a României, care avea să devină una dintre marile mele pasiuni. Aşa cum am precizat şi la sfârşitul cărţii protosinghelului Teoctist Moldovanu, am trăit mereu cu obsesia că blestemul dezunirii româneşti, despre care vorbea adesea Vasile Pârvan, nu se va risipi decât atunci când fiinţa pământeană a viteazului Domn Întregitor de ţară - Mihai Viteazu - se va aduna în aceeaşi sfântă raclă, binecuvântată de hăruiţi „preoţi cu crucea-n frunte”. Între aceştia, vrednic de cinste se află părintele stareţ de la Plăviceni, Teoctist Moldovanu. Elev de şcoală militară (fiu şi nepot de ofiţeri), tatăl meu a învăţat şi la Mănăstirea Dealu – unde se află capul Voievodului –, şi la Târgu-Mureş (Liceul Militar de aici aflându-se, la vremea aceea, în spaţiul actualei Universităţi de Medicină şi Farmacie – atât de jinduită, inclusiv datorită poziţiei sale strategice, de ... unii-alţii!).  
 
M-am dus la Plăviceni şi pentru a arcui noi „punţi de lumină” între pământurile româneşti şi între românii „aici pe veci stăpâni”, legând Mureşul de Olt, căci... „Am luat sub ocrotirea noastră pe locuitorii din Târgu-Mureş (se arată într-un document emis de domnitor, la Alba-Iulia, 3 noiembrie 1599) fiindcă le cunoaştem credinţa arătată faţă de noi”, „căpitanul întregii Creştinătăţi” înălţându-şi în Cetatea de pe Maris o capelă ortodoxă de rugăciune, astăzi dispărută cu desăvârşire.  
 
M-am dus la Plăviceni ca să leg, o dată mai mult, Mureşul de Olt, deoarece (şi) în judeţul Mureş există o localitate Brâncoveneşti, însă numită astfel nu în amintirea martirului domnitor Constantin Brâncoveanu, ci nemurindu-l pe Sava Brancovici, mitropolit ortodox al Ardealului (1656-1660; 1662-1680), persecutat religios de principele Transilvaniei, Mihai Apafi I, şi sanctificat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1955. La Brâncoveneşti, s-au descoperit urmele unui castru roman construit de împăratul Traian (pe platoul de la intrarea dinspre nord-est în sat, permiţând supravegherea Văii Mureşului) şi „Lupa Capitolina” (sec.II-III), iar după distrugătoarea invazie tătaro-mongolă din anul 1241, din pietrele castrului roman s-a ridicat o cetate feudală. Deşi a suferit multe transformări în decursul timpurilor, Castelul de la Brâncoveneşti, ridicat între 1557-1558, în stilul Renaşterii transilvănene, ni se înfăţişează şi azi ca un amplu edificiu, fortificat, între anii 1599-1600, cu şanţuri proiectate de... olteanul Sava Armaşu. Mihai Viteazul şi-a instalat aici, pentru scurt timp, un corp de oaste, sub comanda credinciosului său armaş Sava, care avea să se dovedească şi un arhitect ingenios. Din nefericire, tocmai absenţa oştirii comandate de Sava (aflat, iată, la Brâncoveneşti, în acel moment) avea să cântărească în bătălia de la Mirăslău (16-18 septembrie 1600, între valahii conduşi de domnitor - sprijiniţi de secui - şi trupele austriece ale generalului italian Giorgio Basta - sprijinite de saşi şi de nobilimea din Transilvania), dezastruoasă pentru Mihai.  
 
Ironie a sorţii, Castelul, de plan dreptunghiular, cu aripi grupate în jurul curţii interioare de formă dreptunghiulară şi prevăzut cu turnuri de colţ, revendicat acum de urmaşii grofilor stăpânitori ulterior, serveşte drept... spital pentru copii cu handicap. Drama/ blestemul continuă, existând temerea evacuării nefericiţilor pacienţi. Ca fapt divers, tot aici se găseşte şi mormântul criminalului de război Wass Albert.  
 
Am insistat nu întâmplător asupra imaginii olteanului Sava Armaşul, om de încredere, ca şi Moise Secuiul, al domnitorului Mihai Viteazu, dovedindu-se un eficient strateg prin fortificarea şanţurilor cetăţii de la Brâncoveneşti, elemente esenţiale pentru siguranţa edificiului, căci Sava Armaşul va fi şi el un martir. După ce Mihai Viteazul este înfrânt în bătălia de la Mirăslău, Clujul se va răzbuna pe oraşele şi locuitorii loiali domnitorului. Aflat cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Dieta de la Cluj (formată din aristocraţia maghiară) şi condamnat la moarte, împreună cu preotul Saski. Ulterior aceeaşi soartă o vor avea şi alţi oameni ai lui Mihai Viteazul: Ioan Szelestey, Armaşul Sava, şi un soldat al său, un grec „inima şi sufletul lui Mihai Vodă”. Pe 5 februarie 1601, ora 10 dimineaţa, Baba Novac şi preotul Saski vor fi arşi pe rug. După execuţie, trupurile le vor expuse, trase în ţeapă, pe drumul Feleacului, în faţa Bastionului Croitorilor. În arhivele istorice ale oraşului există încă notele privind cheltuielile făcute. Execuţia s-a săvârşit în piaţa centrală a oraşului (actuala Piaţa Unirii), în prezenţa autorităţilor, a nobililor şi a generalului Giorgio Basta (Gheorghe Basta, despre care unele izvoare spun că ar fi fost albanez), care urmărise execuţia de la fereastra unei case din piaţa oraşului, punându-i apoi în ţeapă pe Drumul Feleacului, pe locul numit azi Piaţa Baba Novac. Înfrângerea de la Mirăslău a fost catastrofală, murind 4.000 dintre oamenii lui Mihai. Una dintre cauzele înfrângerii, pe lângă lipsa banilor şi inferioritatea numerică a trupelor, ar fi fost, după părerea cancelarului polon Ioan Zamoyski, faptul că „domnului român i-au lipsit cele mai bune unităţi pe care le avea: mercenarii lui Baba Novac, oastea lui Udrea şi oastea română a lui Sava Armaşul şi Radu Buzescu”.  
 
La câteva luni după bătălia de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul se întoarce biruitor la Cluj în fruntea armatei sale, alături (totuşi!!!!) de Basta şi Mihail Székely. Oraşul se va supune imediat, îngrozit de posibile represalii ale lui Mihai după uciderea lui Novac. O parte dintre nobilii au venit cerând îndurare, o parte au fugit de teamă din oraş. Aflând locul unde a fost tras în ţeapă, Mihai Viteazul va pune în acel loc un steag, în amintirea bravului ostaş şi haiduc. Peste secole, în faţa Bastionului Croitorilor, Clujul a ridicat în lumină, în 1975, superba statuie a lui Baba Novac operă a sculptorului Virgil Fulicea.  
 
O statuie i se cuvine şi Armaşului Sava, viteaz şi credincios oştean al domnului Mihai. I-am sugerat această idee tânărului şi atât de talentatului artist Aurelian Bădulescu, fiind convinsă că va reuşi să-l aducă pe Sava la Plăviceni, pentru a sta de strajă, cu nestrămutata sa loialitate, Domnitorului, până la capăt.  
 
Aşadar, de ce „mă dusei să trec la Olt”?  
 
În zilele imediat următoare ediţiei a 2-a a „Punţilor de lumină” (21 iunie a.c.), proiect pe care l-am iniţiat şi îl susţin la Târgu-Mureş, cu ajutorul unor prieteni de nădejde şi de calitate excepţională, prietenul Miron Manega mi-a încredinţat manuscrisul cărţii „Mănăstirea Plăviceni, importantă vatră de spiritualitate”, frumoasă şi demnă de laudă lucrare de licenţă (datând din 2003, autorul pregătindu-şi, în prezent, doctoratul) a stareţului Teoctist Moldovanu, pe care am parcurs-o cu interes şi încântare, şi pe care, împreună cu scriitorul şi editorul Dr. Nicolae Băciuţ, din mare dragoste faţă de Întregitor, ne-am hotărât s-o edităm în inima Transilvaniei, la Editura „Nico” din Târgu-Mureş. Am avut bucuria şi onoarea de a lansa public această carte, acolo, acasă la ea, în prezenţa autorului, vorbind despre cine este el şi ce face, despre noi, şi ce vrem, eu şi prietenii mei buni: dr. Denisa Popovici, jurnalistul Miron Manega, Aurelian (Auraş) Bădulescu, Ciprian Geapana, şi, în final, generalul Prof.Dr. Mircea Chelaru.  
 
Stau şi mă întreb dacă, nu cumva, acolo, sus, în astre, sosirea mea la Târgu-Mureş, în urmă cu 37 de ani, a fost „proiectată” tocmai pentru ca, într-o zi frumoasă, să mă aplec asupra acestei cărţi a protosinghelului Teoctist Moldovanu.  
 
Stau şi mă întreb dacă, nu cumva, „Punţile de lumină” pe care le-am iniţiat şi susţinut, în cadrul Colocviilor „Cuvântul liber”, la geroasa „Apocalipsă” din 21 decembrie 2012, şi în ziua canicularului Solstiţiu din 21 iunie 2013, sunt chiar trepte pregătitoare pentru Lumina ce va veni. Căci va veni!  
 
M-am aflat la Mănăstirea Plăviceni, alături de „preoţi cu crucea-n frunte” şi sute de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării, în cea mai călduroasă zi a anului 2013, 9 august. Şi nu am simţit decât căldura inimilor. Şi nu am simţit nici cea mai mică durere, şi nicio umbră de oboseală. Duhul Întregitorului ne-a întărit. M-am aflat acolo, am atins racla cu moaştele şi m-am cutremurat.  
 
Până şi soarele părea a se fi domolit, de drag şi de emoţie, zâmbind chipului de lut frământat în cuptoarele sufletului de tânărul, minunatul Aurelian Bădulescu şi odihnind pe trupul stejarului retezat. Splendidă reprezentare a Domnitorului, această atât de profundă, în egală măsură telurică şi celestă, compoziţie a artistului! Sacru şi profan, într-o îngemănare ideală. Tulburătoare în rezonanţa sa imemorială, acolo, atunci, secunda de absolut a lirei trace a Orfeului din Voineasa, uriaşul (pe cât de subţire, ca un abur din pământuri) cobzar-rapsod, trubadur la „curţile dorului”, Ion Creţeanu!  
 
Doamne, cât de înzestrat este acest popor al meu! Puternic şi tenace este părintele stareţ Teoctist Moldovanu. Va izbândi până la capăt, în nobila sa misiune, sunt convinsă, poate şi fiindcă, de-acum, îi vom sta mai mulţi alături. Pentru strădania sa, Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor de Pretutindeni i-a conferit, acolo, la „locul faptei”, prin însuşi preşedintele ei, domnul Prof. univ. Dr. H.C.Victor Crăciun, Medalia „Mihai Viteazul”.  
 
Oricare va fi rezultatul analizei de laborator, asemenea momente de solidaritate şi comuniune românească sunt rarissime. Este un semn divin şi acesta, cred eu. Fie-mi îngăduit, în loc de altă încheiere, să întreb şi eu, retoric, desigur: ce o să facem, dacă se va dovedi că este trupul Viteazului? Există şi un mormânt al doamnei Teofana, mama Domnitorului, de unde s-ar putea prevala eşantioane pentru proba ADN, ca să nu tulburăm capul de la Mănăstirea Dealu! Aşadar, ce vom face? Ne vom cutremura - dacă a mai rămas ceva bun în noi, şi-atât?  
 
Dacă n-am ştiut, cu 412 ani în urmă, să-i apărăm viaţa, măcar acum, peste secole, să-i apărăm memoria! Măcar atât merită, şi marele Întregitor, şi Neamul românesc, atât de urgisit şi dezbinat! Fiindcă, aşa cum spunea Mitropolitul Antonie Plămădeală, „...a venit Mihai Viteazul, şi a intrat în Bucureşti, în Iaşi, şi în Alba-Iulia, şi românii au fost, din nou, una.”  
 
MARIANA CRISTESCU  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Editorial, de Mariana Cristescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 957, Anul III, 14 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!