Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1060 din 25 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Ecourile Luminii Reflectate în Oglindă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Disting trăirile tale lăuntrice
Strălucind cu putere;
Observ toate aceste trăiri
Şi de aceea te iubesc mult.

Nu împiedica să se vadă
Trăirile tale adevărate,
Trăiri atât de frumoase
Asemenea curcubeului.”

(Refrenul melodiei „True Colours” interpretate de Cyndi Lauper şi Phil Collins)  


Lumina se proiecta în raze distincte peste bănci în sala de clasă. Profesoara de limba engleză se pregătea să ne dea un extemporal neanunţat. Nu era vestea cea mai bună pe care o aştepta un student. Tensiunea aşteptării se profila ameninţător. Liniştea devenise adâncă. Se auzea tramvaiul cum trecea la câteva sute de metri distanţă. Podeaua scârţâia la cea mai mică atingere. Băncile de lemn păreau că trosnesc zgomotos. Aşteptam şi timpul trecea încet, încet, fără să se grăbească.

Mâinile îmi transpirau cu putere. Căldura năvălise cu putere în corpul meu. Colegul din dreapta se ştergea mereu cu o batistă mototolită. Mă enervau gesturile lui, dar îmi dădeam seama că simţea aceeaşi încordare ca mine. Nici el nu se pregătise pentru aşa ceva. De regulă, extemporalele se anunţau din vreme la această materie. La limba română era cu totul altceva fiindcă se presupunea că oricând trebuie să fii pregătit. Şi de fapt, în decada anilor ’80 cine s-ar fi gândit la utilitatea unei limbi străine?

Dar tăcerea nu dură atât de mult şi profesoara ne spuse: „Vă surprind cu un extemporal neanunţat, însă scopul meu nu este acela de a umple catalogul cu note proaste. Dimpotrivă, doresc să vă înţeleg mai bine şi m-am gândit să vă ofer ocazia să vă exprimaţi trăirile, bineînţeles în limba engleză, să vă expuneţi dorinţele şi aspiraţiile pe care le aveţi de la viaţă.”

Am tresărit. Nimeni nu spunea clar ceea ce gândea. Mereu mă cenzuram când era vorba de exprimarea a ceea ce îmi venea în minte. Deseori avusesem necazuri din cauză că îmi făcusem cunoscut punctul de vedere. Nu aşa se proceda. Nu era bine. Să fii avut vreun plan ascuns profesoara de engleză? Să fi fost înţeleasă cu ofiţerul de contrainformaţii? Nu îmi puteam da seama. Dar în mod cert eram hotărât să rămân în propria mea carapace.

„Îmi dau seama că deja vă gândiţi că doresc să mă folosesc de ceea ce îmi veţi scrie, dar lucrurile stau altfel. Învăţarea unei limbi, şi aici includ deopotrivă limba maternă şi orice altă limbă străină, presupune capacitatea de a pune în cuvinte ceea ce gândeşti şi de a exprima clar ceea ce se află în adâncul sufletului,” continuă în timp ce se plimba printre bănci şi ne privea cu blândeţe.

„Nu este suficientă învăţarea unor reguli gramaticale şi memorarea mecanică a multor cuvinte. Trebuie să distingi sufletul respectivei limbi. Orizontul pe care ţi-l deschide trebuie să fie mereu înaintea ta asemenea unei ferestre deschise către cer,” spuse mai departe îndreptându-se către catedră. „De aceea, vă rog să scoateţi o foaie de hârtie, să vă semnaţi, şi după aceea să compuneţi un scurt paragraf cu privire la cartea sau filmul care v-a impresionat cel mai mult şi raţiunea acestui lucru.”

Gestul neaşteptat a provocat surprindere şi freamăt. Profesorii erau adversarii noştri. Nu puteam să îi vedem altfel decât ca pe nişte agenţi plătiţi ai regimului pentru a ne educa în spiritul orânduirii comuniste. Niciodată nu eram întrebaţi ce simţim cu adevărat. Mereu ni se dădeau ordine cărora trebuia să ne conformăm. Dacă făceai altfel, pedeapsa venea imediat. Nu aveai cum să scapi. Regula o deprinsesem încă de pe băncile şcolii generale, când primul lucru ce ni s-a spus a fost acela de a deschide gura doar când erai întrebat.

Însă ceva în interiorul meu mă determina să dau curs invitaţiei profesoarei de limba engleză de a exprima cu adevărat ceea ce simţeam. Trăirile trebuiau codificate adecvat prin comentariul unei cărţi sau al unui film. Acesta era mesajul suplimentar al cuvintelor sale. Prin urmare, eventuala acuzaţie că ai fi spus ceva necorespunzător putea fi ingenios evitată fără repercursiuni ulterioare.

Dar despre ce să vorbesc? Ce anume să aleg din noianul de gânduri ce îmi veneau în minte? Surprinzător, în faţa unei provocări blocajul survine fie din lipsa, fie din abundenţa de opţiuni ce le întrezăreşti ca posibile căi de rezolvare. Din fericire, în urmă cu mai multe zile avusesem ocazia de a viziona ecranizarea celui mai cunoscut roman al scriitoarei Charlotte Brontë. Bineînţeles, mă refer la „Jane Eyre”, ce prezintă o poveste ţesută în jurul vieţii personajului omonim pe parcursul mai multor etape: copilărie, adolescenţă şi prima tinereţe. Cumva, experienţele înfăţişate în această scriere, şi bine redate pe marele ecran, aveau un profund ecou pentru mine.

Şi atunci am înţeles. Nu era necesar să vorbesc despre mine, ci mai degrabă despre acest personaj fictiv, reliefând ceea ce doream să comunic în dreptul său şi nu al meu. M-a fascinat imediat acest joc în care spuneai şi în acelaşi timp ascundeai adevăratul înţeles pentru cel neavenit. Şi astfel, am început să îmi scriu gândurile, aşa cum le simţeam, dar fără a face referire la mine. În Jane Eyre mă regăseam în multiplele ei experienţe ce marcau o copilărie nefericită, o adolescenţă supusă brutalităţii unui internat funcţionând sub standardele necesare unui sistem de educaţie şi o primă tinereţe în care ţi se cerea la fiecare pas să faci compromis şi să cedezi ca individualitate.

În timp ce alţi colegi abia scriau câteva rânduri, coala mea de hârtie devenise deja plină pe o parte şi mă pregăteam să trec mai departe. Nu aveam cea mai bună exprimare în limba engleză, dar ideile îmi erau clare. Ştiam ce doream să spun şi nu ezitam. Concis, dar şi punctând în profunzime, am schiţat anumite trăsături de caracter ale personajului Jane Eyre, care în mare măsură corespundeau cu profilul meu interior. Cumva, intuiam intenţia lui Charlotte Brontë de a lupta împotriva nedreptăţilor din acea epocă marcată de făţărnicie, ignoranţă şi bigotism.

Rândurile se adăugau tot mai mult, dar profesoara interveni şi ne ceru să ne apropiem de încheiere: „Vă rog să nu uitaţi să scrieţi la final o propoziţie sau o frază care să redea concis înţelesul la tot ceea ce aţi aşternut pe hârtie. Consider că este important să reliefaţi o anumită idee care să vă reprezinte intenţiile şi aspiraţiile.”

„O frază de încheiere? Cam greu de alcătuit. Mai degrabă o propoziţie sau chiar un cuvânt ar fi mai potrivit,” m-am gândit în timp ce reciteam tot ce scrisesem. Dar care să fie exprimarea cheie, acele cuvinte în jurul cărora a gravitat toată expunerea? Revedeam secvenţele principale din film. O aveam pe Jane Eyre în faţa mea asemenea unui personaj real. Îi distingeam năzuinţele şi dezamăgirile. Observam capacitatea sa de a o lua de la capăt, chiar şi în circumstanţe ostile. Mă regăseam în respingerea compromisului la fiecare pas şi în evitarea conformismului. Da, Jane era un personaj revoluţionar, dar care îşi ducea lupta la modul solitar.

Izolată de marea masă şi neînţeleasă de cei apropiaţi, ea continua să meargă înainte în armonie cu ceea ce simţea. Această fidelitate faţă de propriile trăiri şi năzuinţe reprezenta ceva nou pentru mine. În jur distingeam mereu reluarea iarăşi şi iarăşi a sloganului „fii la fel ca toată lumea”. Dar cum poţi să te conformezi curentului general când acest lucru presupune minciună, făţărnicie şi slugărnicie la fiecare pas? Cum să înaintezi când de fapt nu faci altceva decât să îţi calci în picioare dorinţele şi aspiraţiile ignorând ceea ce simţi cu adevărat?

„A sosit momentul să strângem tot ce aţi scris. Şeful de grupă să înceapă să adune toate lucrările,” spuse profesoara. Doar câteva secunde mai aveam pentru propoziţia finală. Colegii din banca alăturată deja predaseră lucrarea. Acum era rândul meu. Am ezitat puţin, dar deodată mi-am dat seama care era tâlcul întregii povestiri pe care o scrisesem. Cu câteva zvâcniri de stilou am adăugat gândul care îmi venise în acele clipe, după care am predat compunerea.

Lucrările au fost strânse şi înmânate profesoarei. „Mă bucură faptul că aţi răspuns invitaţiei de a scrie şi exprima liber gândurile pe care le aveţi. Fiindcă am remarcat pe un anumit student, care a manifestat un interes mai special, aş dori să îl invit să ne spună succint ce anume a prezentat şi concluzia finală.” Şi astfel, mă invită să mă ridic şi să spun întregii grupe despre ce am scris.

Vizibil emoţionat, m-am ridicat. Îmi era teamă că nu îmi voi găsi cuvintele. Un tremur uşor mă încerca, dar am reuşit să îl stăpânesc. Am început să redau ideile principale şi circumstanţele în care vizionasem respectivul film. Am punctat acele scene ce mi s-au părut mai relevante şi am redat dramatismul conflictului. Toţi colegii mă urmăreau cu atenţia încordată. Profesoara manifesta un profund interes şi părea vizibil impresionată.

În cele din urmă am adăugat: „Iar înţelesul vieţii lui Jane Eyre se poate rezuma succint prin cuvintele: ‘Să fii mereu tu însuţi, indiferent de condiţiile prin care trebuie să treci’.Aici este cheia adevăratei împliniri.” O tăcere densă urmă cuvintelor mele. Din nou se auzeau zgomotul tramvaielor trecând la câteva sute de metri de locul în care ne aflam. Dar nu dură mult şi profesoara mă întrebă direct: „Şi aşa vrei să faci şi tu?”. Fără ezitare i-am răspuns: „Da. Nu cred că pot face altfel decât să fiu fidel propriei mele conştiinţe.”

Soneria sună gălăgios în curte. Se intra în pauză. Uşi se deschideau şi se închideau spre coridoare pe măsură ce studenţii ieşeau din clase. Profesoara nu mai adăugă nimic. Se ridică, îşi luă rămas bun şi părăsi clasa. Dar colegii se uitau temător la mine. Ceea ce spusesem încă mai răsuna în auzul lor. Cu toate acestea, îmi era indiferent de ceea ce se va crede sau se va raporta despre mine. Am părăsit sala de clasă, însă involuntar, când am trecut prin dreptul unei oglinzi am remarcat lumina soarelui cum se reflecta cu putere având irizaţii de curcubeu. „Să fii tu însuţi şi să fii natural asemenea luminii soarelui sau adierii vântului. Cred că acesta reprezintă etalonul după care trebuie să îţi trăieşti viaţa,” îmi răsună spontan în minte în timp ce mă îndepărtam tot mai mult de acel loc, iar imaginile se estompau înapoia mea.

Octavian Lupu
Bucureşti
21.11.2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ecourile Luminii Reflectate în Oglindă / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1060, Anul III, 25 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!