Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



DUMITRU SINU – Frânturi de viaţă, opinii, amintiri ... (CapitolulXXVI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - UN ALT FEL DE "PAŞOPTIŞTI"ROMÂNI ÎN FRANŢA, CANADA ŞI STATELE UNITE
Autor Octavian Curpaş
Editura "Anthem", Arizona, SUA
octombrie 2011
 

CAPITOLUL XXVI - Partea I  

 

DUMITRU SINU – Frânturi de viaţă, opinii, amintiri…  

 

Istoria nu este acumularea evenimentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este ştiinţa societăţilor umane-spunea istoricul francez Fustel de Coulanges. Amintirile lui Dumitru Sinu sunt o părticică din istoria emigranţilor români, o istorie încă nescrisă. Oameni ca nea Mitică sunt legende vii, iar viaţa lor ţese istoria şi traiectoria societăţilor umane în care au poposit, s-au integrat şi asupra cărora şi-au pus amprenta. Viaţa românilor din Occident este un amestec armonios de cultură şi tradiţii natale, cu cele ale ţării adoptive.  

Dumitru Sinu, alias nea Mitică are o bogată experienţă de viaţă şi un caracter integru, o putere de netăgăduit de a pătrunde în conştiinţele celor cu care intră în contact.Este unul dintre românii plecaţi din ţară pentru a-şi urma destinul departe de locurile natale, care a avut grijă întotdeauna să-şi dezvolte acea latură a cunoaşterii necesară fiecăruia dintre noi, pentru a ne desprinde de gândurile deseori învolburate ale trăirilor prezentului şi a le filtra prin lumina cuvântului rostit frumos.  

Voi încerca de această dată să vă fac cunoştinţă mai îndeaproape cu Dumitru Sinu şi să prezint o părticică din ceea ce este şi ce trăieşte el în Phoenix-ul de care s-a ataşat cu mulţi ani în urmă şi unde mi-a fost dat să-l cunosc, cu toate amintirile adunate într-un suflet cum rar am întâlnit.  

„Acasă mă simt cel mai bine, cu amintirile şi cărţile mele...”  

De fiecare dată când îl vizitez la casa din centrul oraşului Phoenix am impresia că fac o călătorie în trecut. Mă întâlnesc cu toate amintirile sale şi le retrăim împreună. Ele se derulează ca nişte înşir-te mărgărite din tainiţele unei minţi nevăduvite vreodată de inteligenţă şi sclipire, cu o dăruire şi-un magnetism care te atrage spre o comoară nepreţuită pentru minte şi suflet.  

Întotdeauna voi considera un câştig al sufletului şi-un indubitabil mijloc de cunoaştere şi învăţătură fiecare discuţie purtată cu fascinantul octogenar care n-a uitat că a văzut lumina zilei într-un sat de la poalele muntelui Suru din lanţul munţilor Făgăraş şi nici că trebuie să dea bună ziua fiecărui om pe care-l întâlneşte. A fost mereu avid de cunoaştere şi n-a contenit să-şi asume riscuri, să escaladeze zidurile grele ale exilului, să rămână la cei 85 de ani pe care îi poartă demn, un altruist, un om deschis şi primitor, aşa cum a învăţat de la părintele său, de la bunicul - nea Niculiţă şi de la cei în mijlocul cărora şi-a trăit prima parte a vieţii - sătenii Sebeşului de Sus, din împrejurimile Sibiului.  

Când îl vizitez pe Dumitru Sinu îmi place să-mi las maşina în parcarea de la magazinul Safeway, de unde mai sunt circa 200 de metri până la locuinţa sa. Merg apoi pe jos spre locul în care am avut atâtea întâlniri plăcute şi pline de miez. Mişcarea îmi prinde bine. După aproximativ 45 de minute de condus de la mine de-acasă până aici, mă pregătesc pentru orele ce curg întotdeauna mai repede decât aş putea crede.  

Asemănător cu acest magazin era şi cel în care, acum aproape cincizeci de ani, a întâlnit-o pentru prima dată, în Canada, pe Nicole, soţia sa. Îmi amintesc relatarea acelei întâlniri, care a fost fără îndoială un coup de foudre autentic: „Am cerut-o pe Nicole în căsătorie în primul minut când am văzut-o, nu în prima oră, ci în primul minut: Cum te cheamă? Câţi ani ai? Tu vei fi nevasta mea!”. Cât de hotărât spusese acele cuvinte şi cât de răspicat şi iată că s-a dovedit a fi alegerea cea mai bună, pentru că au avut o căsnicie frumoasă şi o viaţă de familie armonioasă, au rămas mereu alături, indiferent de piedicile ridicate în calea lor de-a lungul timpului. Reamintindu-mi acel episod, mă îndreptam spre casa lui nea Mitică zâmbind în sinea mea şi gândindu-mă, că parcă anume alesese o asemenea locaţie, spre permanenta aducere aminte a acelor vremuri. şi îmi spuneam: Nimic nu este întâmplător în viaţa aceasta!  

În apropiere se zăresc blocurile înalte din centru, impozante şi cu arhitectură modernă şi faţade din sticlă, cu ochi care par a mă privi şi a mă invidia de fiecare dată când păşesc pragul casei lui nea Mitică. Pot ele intui, oare, ce comori ale sufletului stau ascunse acolo?  

Acasăa lui nea Mitică este o oază de linişte rătăcită în forfota oraşului, o casă spaţioasă, fără pretenţii exuberante, dar cu mult gust şi foarte primitoare, caldă, din pereţii căreia parcă răzbate mirosul cernelii şi aroma dulce a amintirilor, cu o grădină plină cu flori, cu terasa de unde adesea distinsul meu prieten îşi admiră florile - toate semănate şi îngrijite cu dragoste, de mâna sa.  

De multe ori mă aşteaptă cu uşa larg deschisă şi ştiu atunci că îl voi găsi în camera unde îi place să stea de obicei, să citească sau să mai adauge câte ceva în caietele pline de notiţe, şi unde poţi răsfoi în voie tot felul de reviste. Alteori, mă aşteaptă pe terasă, la umbră, chiar şi pe timp de vară – se pare că nu l-a deranjat niciodată căldura din Arizona.  

Când intri în casă, living room-ul te întâmpină cu o atmosferă caldă, familială, mobilat simplu şi cu bun gust. Pe unul dintre pereţi, încadrată de două săbii încrustate cu însemne pe care nu le poţi desluşi la prima vedere, stă frumos aranjată uniforma militară a lui Nicolae, băiatul lui nea Mitică. El a fost înrolat în armata americană şi a avut merite deosebite. Peretele este împodobit cu diplomele şi medaliile băiatului, care se ocupă acum cel mai mult de afacerile familiei. Pentru ţinută exemplară, eficienţă şi fidelitate în perioada 1996-1999 – citesc pe una din diplomele de merit ale lui Nicolae. Din buzunarul drept al vestonului iese la iveală fotografia fostului militar. Îi stătea bine în uniformă şi seamănă leit cu tatăl său. Ceilalţi pereţi sunt ornaţi cu tablouri pictate de însuşi Nicolae, care este pasionat de artă. L-a moştenit şi pe tărâm spiritual pe tatăl său. Picturi abstracte, culori vii, forme geometrice şi iluzii optice care poartă în ele sufletul artistului, creează o atmosferă de vernisaj în camera de zi.  

Nu se putea să lipsească biblioteca din living, de fapt toată casa lui nea Mitică e plină de cărţi pentru că ştim bine, cărţile reprezintă marea lui pasiune. Studiez de multe ori cărţi din rafturile pe care stau aliniate frumos exemplare de colecţie şi mă delectez de fiecare dată, redescoperind bijuterii pe care nu le poţi răsfoi oriunde. Beletristică, filosofie, sănătate, spiritualitate, de toate găseşti în biblioteca lui Dumitru Sinu, nu numai din toate domeniile dar şi în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Fabulele lui La Fontaine în mai multe volume legate în piele, Balzac, Molière şi alţi coloşi ai literaturii franceze şi universale, volume nenumărate în limba lui Voltaire, în engleză, italiană şi română. Se spune că o carte pe care n-o reciteşti este ca un prieten pe care l-ai uitat. Nea Mitică n-a uitat pe nimeni. I-a aşezat pe toţi prietenii lui în sertăraşe speciale ale sufletului său imens, a scris despre fiecare câte ceva, a colectat amintiri, frânturi de viaţă...  

Zăresc apoi alături de Biblie, Coranul şi o ediţie în limba engleză a istoriei poporului arab.  

La loc de cinste stau şi volumele medicului indian Deepak Chopra, cel care a scris 25 de cărţi, traduse în 35 de limbi şi care ne provoacă la o transformare în persoane libere şi iubitoare, la preschimbarea comportărilor inferioare, precum frica, ignoranţa, ruşinea, în cele mai preţioase sentimente care există: iubire şi împlinire. Tot la loc de cinste stau şi dicţionare filosofice şi opere ale marilor gânditori ai Greciei antice şi multe altele, din care şi-a extras mereu sevele cunoaşterii, prietenul meu.  

Deasupra, pe bibliotecă stau câteva antichităţi, obiecte din bronz - o cizmă din aramă, un vaporaş, un trenuleţ miniatural care arborează drapelul românesc şi un moşneag cu barbă albă, poate chiar prototipul înţeleptului aşezat la loc de cinste în casa lui nea Mitică.  

Alături de rafturile pline cu cărţi valoroase, o măsuţă rotundă din împletitură uşoară şi-un scaun confortabil confecţionat din acelaşi gen de fibră, nu fac altceva decât să te îmbie la lectură. Setea de cunoaştere a lui Dumitru Sinu este omniprezentă în casa lui.  

În master bedroom, tronează un pat – mobilier antic (la mare căutare în America zilelor noastre!) şi alte piese în acelaşi stil, mobilă făcută din lemn de culoare închisă cu sculpturi decorative, radiind parcă din fiecare ungher o linişte regească şi armonie. Probabil că aici se odihneşte pe parcursul zileiDumitru Sinu, pentru că trebuie să ştiţi că nea Mitică şi Nicole dorm la hotel, unde au un apartament cu toate dotările aferente traiului unei familii, cu bucătărie, cu televizor şi mai ales, cu cărţi şi reviste câte vrei. Dar aproape în fiecare zi, mai puţin în weekend, dimineaţa în jurul orei 10, doamna Nicole îl aduce pe nea Mitică acasă pentru că aici se simte în largul său, aici citeşte, scrie, conversează ore în şir la telefon, sau stă de vorbă cu câte un prieten care îl vizitează. N-a condus niciodată maşina, i-a plăcut mult să circule pe jos ceea ce i-a fost de un real folos în menţinerea unei sănătăţi de invidiat.  

O altă cameră a casei găzduieşte o bibliotecă impresionantă în care tronează, ca nişte regine ale cunoaşterii, o sumedenie de cărţi aparţinând greilor literaturii române şi universale, dar şi cărţi scrise de cei cu care s-a întâlnit, a avut contact sau s-a împrietenit de-a lungul vieţii,nea Mitică, pe care cred că nu greşesc dacă-l numescomul enciclopedie. De fiecare dată când intru în această cameră am impresia că Minulescu a spus special pentru mine şi prietenul meu Mitică: Intraţi în templul literaturii pe poarta cea mare, nu pe uşi lăturalnice.  

Deseori, când am mers la el în vizită l-am găsit într-o cameră plină de reviste, caiete şi foi cu notiţe, unde scrie, unde-şi adună gândurile şi amintirile şi le aşterne pe hârtie. În linişte, la biroul simplu dar încărcat de poveşti adevărate, Dumitru Sinu îşi aminteşte, scrie frânturi de viaţă, pe care mi le destăinuieşte fără pic de zgârcenie. Viaţa sa a cunoscut din plin aventura, în sensul bun al cuvântului.  

Amintirile-i sunt fascinante şi pe măsură ce îl asculţi te captivează tot mai mult şi tot mai multe ai vrea să afli, minunându-te ce experienţă de viaţă a putut să aibă. Şi toate aceste trăiri ale sale se aşează în timp, sunt filele unei cărţi scrise cu sevele sufletului, căpătând acel farmec care te îndeamnă la cunoaştere, la aprofundare şi mai ales, la luare aminte…  

Acasă mă simt cel mai bine, cu amintirile şi cărţile mele…” – nu uită să-mi spună de fiecare dată când îl vizitez.  

„Dumnezeu nu greşeşte niciodată, El face totul perfect!”  

Stăteam ore întregi ascultându-l pe nea Mitică acasă, şi de multe ori, doamna Nicole, care venea să-l ia la hotel se întorcea singură, pentru că soţul său îi spunea zâmbind: „Draga mea, lasă că mă aduce prietenul meu, mai stăm puţin de vorbă”. Iar când întrerupeam conversaţia, pentru că noi am fi discutat altfel mult şi bine, plecam împreună.  

Într-una din zilele acelea, când am ajuns la hotel, Dumitru Sinu mi-a arătat florile frumoase din faţa acestuia, spunându-mi: „Toate plantele şi florile acestea au fost sădite şi îngrijite de către mine. Privesc zilnic cum îşi deschid petalele şi cum fiecare este unică în felul ei. Culorile lor parcă se scurg din penelul unui pictor, spre încântarea ochiului şi a sufletului în acelaşi timp... Dumnezeu nu greşeşte niciodată, El face totul perfect!”  

Frumuseţea sufletului său este un adevăr care se poate citi cu uşurinţă şi în această dragoste a lui nea Mitică pentru tot ce este viu, pentru că el iubeşte florile şi iubeşte viaţa cu toate frumuseţile şi umbrişurile ei. Niciodată nu m-a întâmpinat altfel decât bine dispus şi fiecare întâlnire a noastră a debutat cu o glumă bună sau o întâmplare hazlie, menite parcă să creeze şi-apoi să menţină acest spirit pe tot parcursul orelor petrecute împreună. Acelaşi lucru însă, mi se întâmplă şi când vorbim la telefon, are darul de a mă bine dispune chiardin prima clipă când îl aud şi de a imprima o atmosferă plăcută pe tot parcursul conversaţiei.  

Revenind la sintagma de mai sus,Dumnezeu a fost foarte generos cu nea Mitică, dăruindu-i un caracter puternic, demnitate şi o fantastică putere de analiză şi sinteză, dragoste de viaţă, de pământul strămoşesc şi de oamenii lui şi nu numai, el i-a iubit pe toţi cei care au dovedit că-i merită aprecierea.  

Dumitru Sinu nu a reuşit să-şi termine studiile în ţară - vremurile, condiţiile, greutăţile i-au fost potrivnice. În plus, l-a stăpânit mereu o dorinţă nestăvilită de a cunoaşte alte locuri şi alţi oameni, de a-şi încerca norocul în lumea largă. Spiritul de aventură şi curiozitatea sa nativă l-au ambiţionat să înveţe în exil tot ce n-a reuşit acasă; să citească tot ce n-a citit şi să se înfrupte din tainele cărţilor, dobândind cu timpul un bagaj enorm de cunoştinţe pe care orice om care se pretinde a fi cult şi-ar dori să le deţină.  

A terminat liceul la Sibiu şi a continuat să înveţe tot restul vieţii sale. Nici acum, la cei 85 de ani, setea de lectură şi de cunoaştere nu i-a dispărut, căci Dumnezeu a făcut totul perfect iar noi ar trebui să ne apropiem cât mai mult de perfecţiune prin propria străduinţă.  

Cu un spirit de observaţie mereu la cote maxime, chibzuit şi plin de modestie, Dumitru Sinu a învăţat tot timpul: de la viaţă, din cărţi, de la marii gânditori ai lumii sau chiar de la omul de rând. Abordează discuţii pe teme filosofice şi orice aspect al vieţii îl dezbate cu o abilitate nemaipomenită, opiniile sale rivalizând cu ale unor gânditori de marcă ai omenirii. Are o cultură solidă, niciodată cu el nu te poţi plictisi pentru că ştie să te captiveze şi să te determine să mai doreşti încă şi încă să-i asculţi pledoariile. Cu harul cu care este înzestrat în ceea ce spune, presărând pe alocuri câte-o vorbă de duh, el încearcă să surprindă întotdeauna ceea ce este mai important, făcând ca relatarea evenimentelor trecutului său să-ţi folosească ţie, celui care-l asculţi, drept lecţie de viaţă.  

Dar până la urmă, tot Eminescu e cel mai mare!”  

Când stai cu nea Mitică de vorbă, el nu încearcă, în niciun caz, să te impresioneze sau să se laude. Spune cu atâta convingere, de exemplu, că viaţa este scurtă şi trebuie în permanenţă să te focalizezi pe ceea ce este important şi util, încât te îndeamnă să-ţi faci rapid o autoevaluare şi să-ţi stabileşti priorităţile.  

„Mare lucru este dacă nu te amesteci cu oricine”- îmi spune mereu şi-mi reaminteşte de fiecare dată ce a învăţat dânsul de la nea Niculiţă, bunicul său: să se amestece doar cu cel care are sâmbure în ceea ce spune. Şi nu-i înţelept? Ba da! Am admirat la Dumitru Sinu permanent capacitatea de a extrage învăţăminte din viaţa şi gândirea omului din popor şi de a le compara şi îmbina cu ale celor mai mari gânditori ai lumii. Nu o dată a făcut referire la scrierile lui Homer, ale lui Diogene sau Socrate. Dar nu numai că le-a citit operele, curiozitatea şi dorinţa permanentă de a şti l-a determinat să citească tot ce a găsit despre vieţile fiecăruia în parte.  

Îţi poate vorbi ore în şir fără să obosească şi fără să te plictisească, de toţi corifeii istoriei şi culturii româneşti şi universale. În biblioteca sa, cu sute de volume rare, găseşti cărţile lui Dostoievski, Puşkin, Dante Alighieri sau Shakespeare şi la loc de cinste, toate cărţile lui Emil Cioran. Nu lipseşte din impresionanta sa bibliotecă nici Mircea Eliade sau Petre Ţuţea, ori adevăratele comori de poezie din cărţile celor mai însemnaţi poeţi ai literaturii universale. Ştie pe dinafară enorm de multe poezii, este ca o enciclopedie din paginile căreia nu te mai saturi să citeşti.  

Când îşi aminteşte câte o întâmplare pe care o poate asocia cu vreo învăţătură extrasă din cărţile marilor gânditori şi scriitori, nu ezită să facă trimiteri la scrierile lor, cunoscându-le bine operele. După ce îmi vorbeşte cu entuziasm despre toate acestea, face însă o mică pauză şi îmi spune cu o voce calmă: „Dar până la urmă, tot Eminescu e cel mai mare! Şi, printre altele, pentru faptul că a spus: «Poţi zidi o lume-ntreagă / Să dărâmi orice ai spune / Peste toate o lopată / De ţărână se depune» - şi-apoi continuă, atenţionându-mă subtil -: Niciodată să nu uiţi lopata lui Eminescu! Mă uit la toţi aceşti mari scriitori ai lumii: nu zic că nu au fost mari, însă nici unul nu a descris rostul vieţii ca şi Eminescu. Lopata lui Eminescu este finalul tuturor. Pe toţi îi aşteaptă doar acea lopată...”  

Nea Mitică mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vieţii: „La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii ăştia, ce părere au despre moarte şi dacă s-au gândit vreodată la realitatea morţii. Rămân surprins când constat că majoritatea dintre ei nici nu se gândesc că într-o zi vor muri; poţi să faci orice în viaţa aceasta pentru că până la urmă tot la lopata lui Eminescu ajungi!”  

„Cioran a fost ca o batoză: el i-a luat pe toţi şi i-a treierat!”  

Ştia atât de multe despre Emil Cioran... Pe Cioran şi pe Octavian Goga, nea Mitică îi numea consătenii mei, pentru că îşi au originile toţi trei în ţinuturile Sibiului.  

„După părerea mea, Cioran a fost ca o batoză: el i-a luat pe toţi şi i-a treierat, a separat grâul cel bun de pleavă şi neghină - mi-a mărturisit Dumitru Sinu -. În Franţa, unde l-am ascultat de multe ori la diverse prezentări publice, Emil Cioran era cunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi intelectuali ai vremurilor de-atunci şi-al celor ce-au urmat, era nelipsit de la toate reuniunile ce se ţineau la cafenelele scriitorilor şi unde se dezbăteau ideile şi operele celor mai mari scriitori, filosofi şi gânditori ai Franţei şi diasporei. Toţi îşi exprimau opiniile asupra temelor abordate, iar lui Cioran îi dădeau cuvântul la sfârşit. Cu siguranţă, obiectivitatea cu care acesta îşi spunea părerea, îi ajuta la elucidarea punctelor de vedere expuse, pentru că ceea ce românul, filosof şi scriitor de marcă avea să spună, rămânea pe frontispiciul discuţiilor purtate ca o pecete. Adesea era răguşit a doua zi, atât de mult vorbise în seara precedentă!” Interesante amintiri şi catalogări!  

Într-o lume aflată în plină viteză, într-una dintre cele mai mari metropole americane în care accentul se pune pe competitivitate, pe cunoaştere, seriozitate şi rigurozitate în tot ceea ce faci ca să-ţi poţi asigura ascensiunea pe tărâm profesional, casa lui nea Mitică a fost pentru mine o adevărată oază de relaxare. De când l-am întâlnit, fiecare ocazie de a-l vizita este similară cu o evadare din cotidian, o şansă de a pătrunde dincolo de superficialitatea discuţiilor şi întâlnirilor obişnuite. Cu el am dezbătut şi dezbat în profunzime acel gen de subiecte delicate, sensibile, încărcate de semnificaţii, care te înalţă, îţi aduc un plus de cunoaştere, din punct de vedere cultural, pe de-o parte, şi constituie totodată, nepreţuite lecţii de viaţă. Lângă nea Mitică am înţeles cu adevărat semnificaţia unui proverb românesc: Cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere!  

Adesea, venind de la vreo întâlnire de afaceri sau de la un seminar, după o zi stresantă, încărcată de probleme de tot soiul, îmi doream să poposesc la nea Mitică. Eram invadat de o adevărată plăcere, o bucurie sufletească imensă, numai la gândul că voi deschide uşa casei lui, pătrunzând în tainele unei alte lumi, o lume diferită, ruptă complet de ritmul infernal în care ne trăim zilele.  

Poate că dacă în Statele Unite nu ar exista atât de mulţi conaţionali de-ai mei, dacă n-aş avea minunaţi prieteni cu care să petrec weekend-uri sau să conversez, dorul de ţară, dorul de-acasă ar fi mult mai pregnant. Când întâlneşti un om ca nea Mitică, e imposibil să nu doreşti să te vezi cu el. Personalitatea lui puternică te cheamă să-l asculţi, să înveţi câte ceva de la domnia sa, pentru că, sincer, ai ce învăţa! Odată, dânsul mi-a amintit un cântec pe care-l fredona cu amicii săi după plecarea din ţară şi m-a cuprins un sentiment, care mă stăpânise mult timp după ce am ajuns în America - acel dor pe care-l ţii, numai Dumnezeu ştie cum, lipit de suflet mereu, care se infiltrează în fiecare părticică din tine şi a cărui alinare n-o poţi găsi altundeva decât acasă: Tristă este floricica / Care creşte între spini / Dar mai tristă este viaţa/ Petrecută prin străini / Cu străinii-am stat la masă / Şi cu ei m-am ospătat / Dar gândind la mine acasă / Lacrimi multe am vărsat…  

 

 

Octavian D. Curpaş  

Phoenix, Arizona  

Referinţă Bibliografică:
DUMITRU SINU – Frânturi de viaţă, opinii, amintiri ... (CapitolulXXVI) / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 321, Anul I, 17 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!