Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 349 din 15 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Dublu semnal editorial şi publicistic - Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pentru publicare... 
  
Dublu semnal editorial şi publicistic: – Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Teşu, Familia contemporană, între ideal şi criză, Editura „Doxologia”, Iaşi, 2011, 383 de pagini şi Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Teşu, Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvârşirii, Editura „Doxologia”, Iaşi, 2011, 220 pagini... 
  
Părintele Profesor Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iaşi, este un veridic misionar, autentic mărturisitor, vrednic ocrotitor al unei frumoase familii, dar şi cunoscător al realităţilor proxime care aduce în discuţie probleme delicate pe care le tratează direct, cu dezinvoltură, dar şi cu responsabilitate şi probitate ştiinţifică, în orizontul spiritualităţii creştine. În acest sens, autorul creează o punte de legătură interpretativă dintre perspectivele laice, serioase – ce dau răspunsuri profesioniste la o serie de probleme, şi perspectiva religioasă, construită în cheie teologică, care vine să continue sau, de cele mai multe ori, să întărească ceea ce sugerează celelalte platforme explicative. În acest fel, dezvoltările tematice din textele realizate de Părintele Profesor Ioan Cristinel Teşu se înscriu în acest orizont de reflecţie, de interogaţie responsabilă, cu caracter constatativ, probatoriu, dar şi vizionar, în legătură cu statutul familiei astăzi, cu presiunile exercitate, dar şi cu evoluţiile ei posibile şi necesare. Problematizările ca şi soluţiile sugerate vin din direcţia unui teolog care cunoaşte în profunzime realităţile despre care vorbeşte în aceste două lucrări, dar care nutreşte şi convingerea că valorile familiale pot fi salvgardate şi întărite. Răspunsul creştin la provocările etalate îi asigură o bună poziţionare, o coerenţă şi eficacitate a ideilor şi interpretărilor. Optimismul său, dincolo de reflectarea unor realităţi dure, se poate desluşi explicit prin valorile pentru care pledează: valori moral – creştine purtate de Sfânta Scriptură, de Sfânta Tradiţie şi de Biserică – potrivit afirmaţiilor făcute, în prefaţa primei lucrări, de Domnul Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoş de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. 
  
Din punct de vedere componistic şi structural, volumul de faţă (primul) cuprinde mai multe secvenţe ce merg de la o integrare a problematicii în orizontul valorilor umane şi al veşniciei, al semnificării ei din perspective polivalente şi multi sau interdisciplinare, precum cele teologice, psihologice, sociologice, pedagogice, biologice, medicale până la o integrare de înaltă ţinută, sub o marcă spiritual – duhovnicească, în care se vor regăsi probleme deosebit de serioase şi de stringente. Astfel, nu vor fi ocolite chestiuni precum mecanismele şi factorii întemeierii unei familii, iubirea între sexe, castitatea şi funcţionalitatea ei, pregătirea şi încheierea uniunii familiale, problematica egalităţii dintre soţi, etiologii ale crizei în familie, rolul copiilor în familie, feţele degradante ale sexualităţii, infidelitatea şi divorţul, expansiunea producţiilor pornografice, avortul, homosexualitatea şi multe altele. Alături şi în acelaşi timp cu aceste probleme vor fi invocate şi registre tonifiante, „luminoase” ale fiinţării omului în şi prin familie care, cu siguranţă, vor avea o forţă de impact pozitivă asupra cititorilor. De altfel, titlul acestei lucrări („Familia contemporană, între ideal şi criză”) sugerează tematizarea familiei într-un interval ce are doi poli (ideal şi criză), iar Părintele Profesor Ioan Cristinel Teşu îi are în vedere pe ambii, mişcându-se dinspre idealul dezirabil spre realul „atins” şi „afectat” de criză, întru reformarea acestuia din urmă, în concordanţă cu zarea valorică creştină ...  
  
Mai precizăm faptul că ambele cărţi se bucură de binecuvântarea şi girul duhovnicesc al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi este demn de apreciat efortul de lecturare şi semnificare a unui „bagaj” teoretic relevant, ce vine dinspre teritorii aparent distante, dar care primeşte un nou „tâlc” şi o nouă „interpretare”, o inedită înfăţişare prin „legarea” acestuia sub însemne noi – cele explicit spirituale şi duhovniceşti, creştin ortodoxe. Această „absorbaţie” dovedeşte o deosebită putere de sinteză şi de reconfigurare explicativă a realităţilor referitoare la familie, din perspectiva unor principii şi directive perene, veşnice. Totodată, este demn de remarcat şi de evidenţiat dimensiunea practică precum şi utilitatea acestei lucrări pentru tineri şi dedicata, mai ales, lor ce vor găsi şi reţine din şi în paginile acestor cărţi multe răspunsuri, inclusiv la întrebările pe care nu au curajul să (şi) le pună (deocamdată). Bine argumentată şi având o ţinută discursivă elevată, aceste două volume se pot constitui într-un ghid eficient pentru cei care lucrează cu tinerii, de la părinţi, preoţi, profesori, educatori şi până la „ţintele” lor de formare – copii, elevii sau studenţii ...  
  
După cum ştim cu toţii Biserica Ortodoxă Română a declarat anul acesta – 2011 ca an jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii, în care s-a vorbit foarte mult despre familia creştină, care prosperă şi dăinuie (numai) sub harul Duhului Sfânt şi sub legătura dragostei dintre cei doi tineri, bărbat şi femeie, primită prin Sfânta Taină a Cununiei. Aşa încât activitatea publicistică a Părintelui Profesor Ioan Cristinel Teşu în materie nu fac altceva decât să arate şi să demonstreze că Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii sunt lucrări fundamentale pentru viaţa creştinului, odată ce prima dintre ele – Botezul creştin – constituie poarta de intrare în Biserică şi, în mod potenţial, în Împărăţia cea cerească şi veşnică a Preasfintei Treimi, iar nunta sau Căsătoria reprezintă actul prin care este binecuvântată dragostea dintre bărbat şi femeie, dintre viitorii soţi, în cadrul familiei creştine, aceasta constituind, la rândul ei, leagănul vieţii şi al civilizaţiei, prefigurare şi pregustare a fericirii veşnice din Împărăţia cea viitoare. Din acest motiv şi cu acest prilej, s-a încurajat publicarea a cât mai multe şi mai numeroase materiale pe această temă, urmărind dezbaterea, aprofundarea şi analizarea ei din multiple şi variate perspective, având ca scop esenţial remarcarea şi evidenţierea frumuseţilor familiei creştine, spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor. Din astfel de materiale şi cu un asemenea scop duhovnicesc a fost alcătuit şi acest volum al Părintelui Profesor Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi, intitulat „Familia creştină, Şcoală a iubirii şi a desăvârşirii”. Scurtele articole ce îl compun nu au nici cea mai mică pretenţie de exhaustivitate, ci o finalitate preponderent duhovnicească, misionară şi pastorală, constituind reflecţii contextuale asupra unor probleme care i-au fost puse în atenţie, autorului. El răspunde unei constatări generale, potrivit căreia omul contemporan, prin iureşul tot mai intens al acestei vieţi, bate adesea la porţile veşniciei, pe calea credinţei şi a rugăciunii, căutând cu predilecţie răspunsuri clare la problemele sale existenţiale, presante. Nu are totdeauna la dispoziţie timpul fizic necesar pentru aprofundări, sistematizări sau clarificări şi de aceea, la neliniştile şi întrebările sale aşteaptă şi doreşte să primească răspunsuri concrete şi edificatoare – potrivit mărturisirii autorului, făcută în prefaţa cărţii ...  
  
Având un număr simbolic, de treizeci şi trei, multe din prezentele intervenţii au fost publicate în presa religioasă românească şi în mod special în Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române. În centrul lor stă încercarea de apreciere a familiei, ca leagăn al vieţii şi civilizaţiei umane, ca „laborator al virtuţilor” şi al desăvârşirii creştine şi ca „şcoală a rugăciunii”. Numeroase referiri au fost făcute (şi) cu privire la darul naşterii de prunci, ca o formă a binecuvântării din partea lui Dumnezeu, asupra părinţilor şi a familiei pe care ei o alcătuiesc, precum şi la educaţia, din perspectiva mântuirii acestora şi a celor care i-au născut şi crescut -potrivit afirmaţiilor autorului din prefaţa cărţii ...  
  
Considerată altădată „leagăn” al vieţii şi civilizaţiei, mediul cel mai prielnic şi propriu al dezvoltării umane personale şi comunitare, familia a suferit, mai cu seamă în ultimele decenii, numeroase transformări şi alterări. Familia „tradiţională”, având la baza întemeierii şi existenţei ei repere spirituale şi duhovniceşti înalte, precum castitatea conjugală şi înalta moralitate, credinţa puternică şi rugăciunea, respectul şi preţuirea, dragostea curată şi dăruirea, pare astăzi ceva „desuet” pentru cei mai mulţi dintre tineri, care preferă o relaţie „deschisă”, lipsită de prejudecăţi şi constrângeri, de responsabilităţi materiale şi obligaţii morale. „Uniunea consensuală” pare a se generaliza şi a înlocui forma „nucleară” de familie, în care convieţuiau şi se susţineau reciproc mai multe generaţii, căsătoriile par a se întemeia tot mai rar şi tot mai târziu – după cum ne precizează autorul în primele pagini ale cărţii. Dincolo de toate acestea, şi multe alte realităţi tragice, ce par a se lărgi şi extinde odată cu timpul, şi chiar împotriva lor, spiritualitatea creştină autentică a apărat şi elogiat dintotdeauna familia, considerând-o un altar sacru de jertfă al egoismului şi egocentrismului, o şcoală a virtuţilor creştine, un loc al iubirii şi dăruirii, al dragostei şi desăvârşirii, „Biserica de acasă”, „antecameră” a Împărăţiei lui Dumnezeu, un „colţişor de rai” încă de aici şi de acum, potrivit cărora singura cale de dobândire a armoniei conjugale şi a fericirii familiale o constituie întoarcerea la vechile, trainicele şi adevăratele valori ale învăţăturii despre Familie, principii şi precepte ori prescripţii care au întemeiat-o, au motivat-o, dăruindu-i statornicie şi trăinicie, împlinire, desăvârşire, mântuire şi îndumnezeire – potrivit convingerilor şi afirmaţiilor Părintelui Profesor Ioan Cristinel Teşu... 
  
Aşadar, cu alte cuvinte, dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituită de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituită de Însuşi Dumnezeu în grădina Eden când a binecuvântat Dumnezeu pe Adam şi pe Eva zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (bărbatul şi femeia) au devenit un singur trup, fiind alături la bine dar şi la rău, la bucurii dar şi la necazuri, la rugăciune dar şi în momentele de rătăcire şi slăbire a credinţei, ajutându-se reciproc pentru întărirea acesteia, precum ne arată şi Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolă către Corinteni: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14). Însuşirile familie creştine sunt: unitatea şi egalitatea între cei doi; dragostea şi buna învoire dintre soţi; curăţia; sfinţenia, care trebuie să sălăşluiască în fiecare familie pentru că Taina Cununiei mare este după cum ne relatează şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5:32); şi trăinicia căsătoriei, adică ca cei doi să se păstreze împreună curat şi cuviincios pentru întreaga lor viaţă: „Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Marcu 10:6-9). 
  
După cum vedem, căsătoria presupune multă jertfă, precum şi Apostolul Neamurilor, Sfântul Pavel, şi împreună cu el mulţi părinţi ai Bisericii vorbesc adesea despre căsătorie, arătând scopul acesteia, acela de înmulţire. În ziua de azi însă în societatea în care trăim imaginea întâlnirii trupeşti dintre bărbat şi femeie a fost pervertită. Societatea noastră trece printr-o criză în ceea ce priveşte familia. Totdeauna au existat crize în familie. Astăzi însă familia naturală, tradiţională, se află în criză profundă, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, pentru că auzim în ultima vreme de multe familii destrămate sau dezorganizate care lasă în urmă copii vagabonzi, copii ai străzii, copii dependenţi de droguri şi alcool care devin criminali înainte de vreme. Toate aceste categorii menţionate nu sunt altceva decât o problemă care ne priveşte pe noi pe toţi chemându-ne în întâmpinare, spre a ne implica şi coresponsabiliza în ameliorarea lor, prin acte caritabile şi filantropice, prin dragoste şi prin stăruinţă în rugăciune pentru ei. Cu toate acestea însă, Criza familiei de astăzi nu poate fi totuşi mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu Creatorul care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!” (Facere 1:28). Dacă îţi pui nădejdea în Domnul Dumnezeu această criză poate deveni o binecuvântare pentru că şi necazurile şi greutăţile ne dau o lecţie de viaţă prin intermediul căreia de multe ori iubirea dintre cei doi creşte. Căsnicia este mai mult decât împlinirea unei convieţuiri sociale. Ea este o cale spre împărăţie cu nimic mai prejos decât drumul monahului ...  
  
Învăţătura Bisericii Ortodoxe – Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie - (inclusiv în cele două volume ale Părintelui Profesor Ioan Cristinel Teşu) defineşte familia, care ia fiinţă prin Sfânta Taină a Nunţii sau a Căsătoriei, drept biserica cea mică, sau biserica domestică. La baza uniunii naturale a bărbatului cu femeia stă Taina Iubirii, aşa cum mai este numită plastic Căsătoria, iar scopul urmărit este acela al trăirii unei vieţi creştine şi al procreării. Pentru că această uniune se face “în Hristos şi în Biserică”, ea primeşte chipul unirii dintre Iisus Hristos şi Biserică. Prin unirea tainei, cele două părţi devin indisolubile şi convergente. Prin asimilare şi reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasă, iar împlinirea ei face vie şi lucrătoare Evanghelia în Biserică şi în lume. Şi tot în virtutea acestei uniri, modul de manifestare în raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei creştine, după cum susţinea şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. 
  
La nici o săptămână de la începutul anului civil avem marea sărbătoare a Botezului Domnului sau Epifania (arătarea sau descoperirea Sfintei Treimi). Cu acest prilej vedem cum Tatăl mărturiseşte despre Fiul: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Mat. 3, 17). Pe tot timpul propovăduirii Sale, Mântuitorul nostru Iisus Hristos subliniază: “Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui” (In. 14, 10). Iar despre Duhul Sfânt, spune: “Şi Eu Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac... Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 16; 26). El este “Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! şi Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 15-16). Acest chip al comuniunii intertreimice este şi trebuie să rămână modelul familiei creştine. În felul acesta, tatăl trebuie să fie preocupat să afirme autoritatea mamei în faţa copiilor. Mama trebuie să se străduiască şi să le arate copiilor iubirea plină de grijă şi ocrotire a tatălui. Copiii trebuie să vadă unitatea iubirii părinţilor şi toate darurile pe care le primesc din aceasta. Iată valorile definitorii ale familiei creştine. Că aceste valori au fost comentate în diverse timpuri, că s-au accentuat anumite laturi, după “nevoile vremii”, căutându-se mai tot timpul diluarea importanţei lor, se vede cel mai clar în contemporaneitate ...  
  
Conştienţi fiind că suntem datori şi responsabili, mai întâi familiei şi abia apoi societăţii, altfel spus, în raport cu responsabilităţile tradiţionale ale părinţilor întreolaltă şi faţă de copii, ale copiilor faţă de părinţi, care formează coeziunea şi comuniunea în familie şi care sunt reduse uneori, tendenţios, la unul de subordonare dictatorială, tiranică chiar, observăm că se vorbeşte tot mai mult despre responsabilităţile indivizilor, a persoanelor în familie. Familia nu mai este împreună responsabilă pentru membrii săi, iar aceştia nu mai sunt datori întâi familiei în ce priveşte coresponsabilitatea, ci societăţii sau, mai precis, instituţiilor abilitate. Această tendinţă a condus în unele legislaţii de aiurea şi conduce treptat, dacă se va merge pe acest şablon, spre pierderea personalităţii juridice a familiei, diminuându-se rolul său social. Astfel s-au diminuat şi chiar pierdut legăturile intime din familie, legăturile cu cei din acelaşi neam (alternativa românească pentru clan, un cuvânt străin folosit frecvent în studiile de specialitate; de ce oare?!), legăturile cu cei din comunitate. Rolul soţilor se rezumă nu la o viaţă împreună, ci la rezolvarea separată a problemei fiecăruia în privinţa carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine şi perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenţă faţă de problemele familiei. Funcţiile tradiţionale ale familiei: de creştere a copiilor şi de îngrijire a bătrânilor sunt pe cale de dispariţie. Ele sunt împărţite cu alte instituţii sociale, total diferite de familie şi de căldura acesteia. Socializarea se rezumă fie la întâlniri protocolare, fie la unele de descătuşare a unor inhibări personale ca rezultat al însingurării. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reacţie la stresul cotidian ...  
  
O altă direcţie de diminuare a importanţei şi rolului familiei este cea a delimitării şi izolării ei de societate. În tot mai multe lucrări de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrări ce observă şi notează tendinţele actuale în e(in)voluţia familiei, o consideră pe aceasta drept locul unor simple legături şi interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoacă şi generează” familia nu este absolut necesar societăţii în forma sa structural-instituţională. Ea este o desfăşurare de trăiri şi concepte cu valabilitate internă, care nu produc efecte în afara arealului său. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diverşi indivizi, constituiţi într-o uniune de interese, iar nu într-o unitate de comuniune, aşa cum este familia, primul şi ultimul scop este “să ne fie nouă bine” ...  
  
Bine ştiind că familia nu este locul unor simple legături şi interese private, vom afirma şi susţine că o a treia direcţie, la fel de păgubitoare, este aceea prin care familia este înţeleasă ca o simplă coabitare, lăsându-se cale liberă concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor). Drept urmare, se lasă a se înţelege că familia, redusă la cuplu, este o alegere oarecare, bazată pe aşa-zisa “potrivire”: gusturi comune, opţiuni, aranjamente în funcţie de interese private, fără angajamente sau responsabilitate publică. În sprijinul unei asemenea stări de lucruri sunt aduse motivaţii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinţe, a unei persoane protectoare sau chiar a atracţiei fizice. În felul acesta, problema “spinoasă” a divorţului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observă că locul familiei creştine (tradiţională la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura şi funcţiile familiei în raport cu importanţa sa socială sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificări s-au produs şi se produc cu aportul major a ceea ce numim informaţie. Pentru că a pierdut exerciţiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor şi omul monologic. Îşi impropriază extrem de uşor atitudini induse, iar finalitatea eşuată nu este niciodată împărtăşită. Adevărul este că nu poţi împărtăşi (oferi şi dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăştiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindcă, după cum am spus şi la începutul acestui material, rolul ei este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca ...  
  
În altă ordine de idei, acum, în încheierea acestui succint material, ţinem în mod deosebit să îl felicităm pe autor, asigurându-l de întreaga noastră recunoştinţă şi preţuire şi dorindu-i cât mai curând să afle şi să se bucure de ecourile şi rezonanţele pe care aceste două cărţi le va avea asupra tuturor cititorilor ... Suntem siguri şi convinşi că va avea parte de reale motive de bucurie şi împlinire sufletească şi duhovnicească!... 
  
Drd. Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dublu semnal editorial şi publicistic - Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 349, Anul I, 15 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!